Articole

Sfântul Grigorie Teologul, având jertfitor pe tatăl său, s-a jertfit voii dumnezeieşti şi părinteşti

Călăuzit către altar. Este hirotonisit preot
Am spus că Grigorie şi Vasile nu s-au bucurat prea multă vreme de viaţa cea senină şi scăldată de Duhul a sihăstriei. Bătrânul Grigorie, episcopul Nazianzului, scria şi poruncea necontenit fiului său: Vino, fiul meu, nu-i chip altfel. Ne-au ajuns vremuri grele. Si doar la tine mai am nădejde. Azi-mâine mor şi nu te mai văd. Mama ta este şi ea nemângâiată… Nu întârzia; o să tot ai vreme sa pusniceşti.
La sfârşitul lui 361, în decembrie, Grigorie luă drumul întoarcerii. Descăleca acasă şi îşi află tatăl adânc căzut pe gânduri.
Îşi îmbrăţişa mama, pe Nonna, şi se aşezară. Bătrânul episcop, părintele lui gârbovit, cu barba albă, însă patriarh impunător ii spuse cu gravitate în glas:
Grigorie, ţi-a sosit ceasul. Cu jurăminte eşti afierosit lui Dumnezeu şi – slavă Domnului! – Îl iubeşti. Acum trebuie şi să-I slujeşti. O să te hirotonisesc preot, fără amânare.
Grigorie s-a cutremurat şi a dat să se împotrivească. A îngăimat câteva cuvinte – toate zicând „nu”. Insă bătrânul episcop îl ţintui cu purtarea sa sfântă şi autoritară, ce nu lasă loc de împotrivire: O să te supui. E voia lui Dumnezeu şi nu-i îngăduit sa te împotriveşti Lui. Pentru El trăim!

Continuare …

Sf. Grigorie (Teologul) în sihăstria Pontului, cu Vasile

În 360 Vasile îl presa tot mai mult pe Grigorie cu rugămintea de a sihăstri împreună, de astă dată în mica sihăstrie de lângă râul Irisului, în Pont. Grigorie a îngăimat un motiv părinţilor săi şi a fugit în sihăstrie. A făcut aceasta într-o zi când tatăl lui îi cerea stăruitor să-l hirotonisească preot. Atunci nimic nu l-a mai ţinut. A căutat mângâiere în sihăstria lui Vasile. S-au îndeletnicit însă şi cu teologia. Acolo Grigorie a alcătuit Filocalia lui Origen iar Vasile o parte dintre scrierile sale ascetice. Fiecare cerea sfatul celuilalt în orice scria.

Continuare …

Prin puterea harului Biserica respiră unită la fiecare rugăciune, iar lucrarea rugăciunii se întinde şi asupra celor adormiţi

Cum poate lucrarea rugăciunii să se extindă atât de mult, încât să treacă dintr-o lume în alta şi să meargă din lumea văzută în cea nevăzută?
La această întrebare Mitropolitul Filaret al Moscovei răspunde astfel: La rândul meu, eu am pus celor ce cugetă în acest chip întrebarea: e de înţeles oare pentru mintea obişnuită cum lucrează rugăciunea unui om viu asupra altui om viu, mai cu seamă dacă rugăciunea se face pentru cineva care nu este de faţă […], şi cum se poate cere pentru el ceva moral şi duhovnicesc, ca de pildă iertarea păcatelor, îndreptarea din vicii, îmblânzirea patimilor, luminare, întărirea întru virtuţi?

Continuare …

Rugăciune către Sfânta Xenia, cea nebună pentru Hristos

O, Sfântă maică Xenia, vieţuind sub acoperământul Celui Preaînalt şi întărită fiind de Maica lui Dumnezeu, răbdând foamea şi setea, gerul şi arşiţa, defăimările şi prigonirile, ai primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii şi al facerii de minuni, iar acum sălăşluieşti întru lumina Celui Atotputernic. Sfânta Biserică te preamăreşte acum ca pe o floare bineînmiresmată. Stând înaintea sfintei tale icoane, ne rugăm ţie ca uneia care eşti întru viaţa cea neîmbătrânitoare, dar petreci şi împreună cu noi: primeşte cererile noastre şi le du la scaunul Milostivului Părinte Ceresc, ca ceea ce ai îndrăznire către El; cere pentru cei ce aleargă la tine mântuire veşnică, îmbelşugată binecuvântare pentru faptele şi începuturile cele bune, izbăvire din toate nevoile şi necazurile. Mijloceşte cu rugăciunile tale înaintea Atotînduratului nostru Mântuitor, pentru noi netrebnicii şi păcătoşii. Ajută, Sfântă şi fericită maică Xenia, să fie luminaţi pruncii cu lumina Sfântului Botez şi să fie pecetluiţi cu pecetea darului Sfântului Duh; băieţii şi fetele să fie crescuţi în credinţă, cinste şi frică de Dumnezeu; dăruieşte-le lor reuşită la învăţătură; tămăduieşte pe cei neputincioşi; trimite dragoste şi bună-înţelegere celor căsătoriţi, învredniceşte pe monahi de nevoinţa cea bună şi apără-i de defăimări; întăreşte-i pe păstori întru tăria Duhului Sfânt

Continuare …

Duminica vameşului şi a fariseului

Despre rugăciune
Se apropie Postul Mare, vreme de rugăciune şi pocăinţă, vreme foarte însemnată a vieţii noastre – fiindcă ce lucru poate fi mai însemnat pentru creştini decât rugăciunea şi pocăinţa?
Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei ne spune că atunci când Domnul Iisus Hristos a ieşit la propovăduire, primul lucru pe care a început să-l înveţe a fost pocăinţă. El îi cheamă pe toţi la pocăinţă prin următoarele cuvinte: “Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!” (Matei 3, 2). Chemarea la pocăinţa va răsună mereu în răstimpul de pregătire pentru Post şi în timpul Postului – astăzi însă, vom vorbi despre rugăciune.

Continuare …

Pr. Arsenie Boca: Trupul cu firea lui stricată şi cu iubirea de sine este al doilea vrăjmaş către mântuire

Când diavolul, duşmanul cel mai înverşunat al omului, se vede bătut la prima piedică, „lumea”, cea mai uşoară ce o ridică în calea robilor lui Dumnezeu, le ridică piedica a doua, adică: propriul lor trup, Cu firea lui stricată prin viciile trupului şi cu iubirea de sine, pe care Sfinţii Părinţi o numesc puiul necurat sau primul pui al diavolului.Se tânguie trupul ca să te milostiveşti de el, o tânguire vicleană a stricăciunii, care nu trebuie ascultată ci scoasă, şi firea făcută iarăşi curată. De aceea Părinţii i-au zis trupului: vrăjmaş milostiv şi prieten viclean.

Continuare …

Sfântul Apostol Timotei

Pe Sfântul Apostol Timotei l-a odrăslit latura Licaoniei şi a învăţat carte în vestita cetate Listra, care nu s-a preamărit atât cu îndestularea roadelor pământeşti, pe cât cu această de Dumnezeu sădită mlădiţă tânără, deşi nu era din prea bună rădăcină; căci precum un trandafir bine mirositor iese din spini, tot astfel Timotei a odrăslit din tată necredincios elin, care era renumit în păgâneasca sa rea credinţă; şi atât de vestit în răutate, pe cât mai pe urmă fiul lui l-a întrecut cu bunătăţile şi cu obiceiurile cele bune.

Continuare …

Despre alegerea şi cinstirea conducătorilor Bisericii

Biserica este Trupul şi Mireasa lui Hristos, Dumnezeu‑Omul. În împărăţia iubirii Lui, toţi suntem stăpâni pentru că toţi suntem una întru El. Drept simbol şi chezăşie a împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, Biserica se cuvine să fie locul unde predomină iubirea şi egalitatea. Paradigma Bisericii este Sfânta Treime. Relaţia armonioasă dintre Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt trebuie să se reflecte şi să fiinţeze în viaţa Bisericii în lume. Deşi există distincţii între cele trei Ipostasuri ale dumnezeirii – Tatăl este fără de început, Fiul Unul‑Născut este deofiinţă cu Tatăl, iar Sfântul Duh purcede de la Tatăl –, Ei sunt un singur Dumnezeu în trei feţe.

Continuare …

Misterul Treimii rămâne necuprins până la sfârşit

Dumnezeu este Iubire şi nu poate fi cunoscut şi contemplat decât prin iubire şi în iubire; de aceea, poruncile lui Hristos care duc la cunoaşterea şi la contemplarea lui Dumnezeu sunt porunci ale iubirii. Misterul Treimii rămâne necuprins până la sfârşit, căci el depăşeşte puterea înţelegerii noastre şi facultăţile naturii noastre create. Şi totuşi, necuprins şi ascuns, el ni se revelează neîncetat în mod „existenţial” prin credinţă şi prin viaţa dusă în credinţă, ca izvorul nesecat al Vieţii veşnice. Credinţa,

Continuare …

Viaţa şi opera Sfantului Maxim Marturisitorul

Sfântul Maxim Mărturisitorul (580-662), teolog şi scriitor mistic ortodox. S-a născut în jurul anului 580 la Constantinopol, într-o familie aristocrată, care s-a îngrijit să-i dea o educaţie aleasă. Datorită culturii sale deosebite, este remarcat şi ajunge secretar prim al împăratului Heraclie. După o activitate relativ scurtă, în anul 614, părăseşte preocupările şi onorurile lumeşti şi îmbrăţişează viaţa monahală la mănăstirea Chrysopolis – Scutari, de pe cealaltă parte a Bosforului, ajungând să deţină funcţia de stareţ a acestui aşezământ monahal, în anul 626, în timpul invaziei persane,

Continuare …

Sfântul Maxim Mărturisitorul: Despre calitate, proprietate (însuşire) şi deosebire

Către Teodor, presbiterul din Mazara
(Notă: Părintele Dumitru Stăniloae. Mazara era o cetate pe litoralul Siciliei. Sfântul Maxim scrie celor ce nu erau subordonaţi Constantinopolei, unde împăratul confirma patriarhi care sprijineau politica lui de susţinere a monotelitismului.)
Nu socotesc că Prea Sfinţiile Voastre aveţi nevoie de altceva spre cunoaştere, odată ce aveţi în minte pe Cel Unul Care înţelepţeşte, pe Duhul Sfânt din Care izvorâţi şi altora cele dumnezeieşti,

Continuare …

Sf. Efrem Sirul despre aducerea aminte de moarte

Frate, aşteaptă în fiecare zi ieşirea ta şi te găteşte către călătoria aceea. Că, în ceasul întru care nu te aştepţi, înfricoşătoarea poruncă va veni şi vai aceluia ce se va afla nepregătit.
Iar de eşti tânăr de multe ori vrăjmaşul îţi pune în gând, zicând: „Eşti încă tânăr, îndulceşte-te de dulceţile vieţii şi la bătrâneţe te vei pocăi. Că ştii pe mulţi îndulcindu-se şi de dulceţile acestea de aici şi, la urmă pocăindu-se, dobândesc şi bunătăţile cereşti. Şi tu ce voieşti să-ţi chinuieşti trupul încă din tinereţe? Vezi, nu cumva şi în boală să cazi”.

Continuare …

Mândria Bisericii – monahismul. Exemplul Cuviosului Eftimie cel Mare

Poate că nici un alt cuvânt despre monahism nu este atât de tainic şi plin de noime duhovniceşti precum este cel al Sfântului Isaac Sirul: „vieţuirea călugărească este mândria Bisericii” („Cuvinte despre nevoinţă”, X). Şi iată, se poate îndoi cineva de acest lucru când nu trebuie decât să privească la chipul vieţuirii sfinţilor pe care îi prăznuim în aceste zile de ianuarie: Sfântul Antonie (17), Sfinţii monahi-episcopi Atanasie şi Chiril (18), Sfântul Macarie Egipteanul (19), Sfântul Eftimie (20) şi Sfântul Maxim Mărturisitorul (21)?

Continuare …

Anatematismele Sfântului Chiril al Alexandriei (împotriva lui Nestorie)

I: Dacă cineva nu mărturiseşte că Emanuel este cu adevărat Dumnezeu şi că pentru aceasta Sfânta Fecioară este Născătoare de Dumnezeu; căci a născut trupeşte pre Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl, care S-a făcut trup; să fie anatema.
II: Dacă cineva nu mărturiseşte că Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl S-a unit cu trupul în chip ipostatic şi că unul este Hristos, dimpreună cu trupul Său, acelaşi Adică Dumnezeu şi om laolaltă: să fie anatema.

Continuare …

Smerenia („Dat-ai veselie în inima mea, mai mare decât veselia pentru rodul de grâu, de vin şi de untdelemn”)

Cine are smerenie recunoaşte ce anume este el însuşi în faţa atotputerniciei lui Dumnezeu.
În mândrie există uitarea lui Dumnezeu şi uitarea limitelor noastre. Smerenia nu poate fi dobândită fără o conştiinţă sporită a prezenţei lui Dumnezeu. Cine are smerenia se bucură în Dumnezeu, se bucură de infinitatea lui Dumnezeu, nu însă ca de o posesiune, ci ca de un dar. El primeşte în acelaşi timp nemărginirea şi iubirea.
Nu-i place să fie remarcat de ceilalţi, dar are bucuria de a trăi, de a se îmbogăţi în Dumnezeu; prin aceasta el este mai fericit decât alţii.

Continuare …

Viaţa şi acatistul Sfântului Cuvios Macarie cel Mare (295-392 d. Hr.)

Sfântul Macarie cel Mare (295-392 d. Hr.), cunoscut și ca Macarie Egipteanul, a fost unul dintre Părinţii pustiei egiptene cu cea mai mare autoritate, fiind ucenic al sfântului Antonie cel Mare. El era de origine egiptean, dintr-un sat numit Ptinapar, provenind dintr-o familie creştină foarte evlavioasă. Părinţii lui l-au silit să se însoare, însă, el a fugit de viaţa lumească şi după moartea părinţilor săi, a ales să trăiască viaţa pustnicească.
Foarte de curând, Macarie a început să fie puternic ispitit de diavol prin felurite încercări, dar prin stăruinţa să şi dragostea cea mare pentru Hristos, fericitul a biruit şi s-a făcut pildă a vieţii îngereşti în trup.

Continuare …

Viața lăuntrică în era informației

În lumea hipercomunicării globalizate, în era informaţiei, omul preocupat de viaţa spirituală e pândit de riscul unei înţelegeri eronate a credinţei. Întreaga lucrare a vieţii spirituale ar putea fi restrânsă, de exemplu, la vorbirea despre, la cunoştinţa despre, trecând sub tăcere lucrarea propriu-zisă a poruncilor, valoarea făptuirii. În fapt, putem experia în viaţa de fiecare zi uşurinţa cu care putem vorbi despre o anumită realitate, în comparaţie cu făptuirea concretă.

Continuare …