Călăuzit către altar. Este hirotonisit preot
Am spus că Grigorie şi Vasile nu s-au bucurat prea multă vreme de viaţa cea senină şi scăldată de Duhul a sihăstriei. Bătrânul Grigorie, episcopul Nazianzului, scria şi poruncea necontenit fiului său: Vino, fiul meu, nu-i chip altfel. Ne-au ajuns vremuri grele. Si doar la tine mai am nădejde. Azi-mâine mor şi nu te mai văd. Mama ta este şi ea nemângâiată… Nu întârzia; o să tot ai vreme sa pusniceşti.
La sfârşitul lui 361, în decembrie, Grigorie luă drumul întoarcerii. Descăleca acasă şi îşi află tatăl adânc căzut pe gânduri.
Îşi îmbrăţişa mama, pe Nonna, şi se aşezară. Bătrânul episcop, părintele lui gârbovit, cu barba albă, însă patriarh impunător ii spuse cu gravitate în glas: Grigorie, ţi-a sosit ceasul. Cu jurăminte eşti afierosit lui Dumnezeu şi – slavă Domnului! – Îl iubeşti. Acum trebuie şi să-I slujeşti. O să te hirotonisesc preot, fără amânare.
Grigorie s-a cutremurat şi a dat să se împotrivească. A îngăimat câteva cuvinte – toate zicând „nu”. Insă bătrânul episcop îl ţintui cu purtarea sa sfântă şi autoritară, ce nu lasă loc de împotrivire: O să te supui. E voia lui Dumnezeu şi nu-i îngăduit sa te împotriveşti Lui. Pentru El trăim!
