Articole

Fericit sufletul care se roagă cu stăruinţă şi cu credinţă

Toţi îşi închipuie că sunt creştini dacă au mărturisit credinţa în Hristos şi au câteva virtuţi mărunte; puţini sunt însă adevăraţii creştini, şi anume aceia care sunt bogaţi în Duhul (Sfânt), aceia care se bucură de cereasca poftă a Duhului Sfânt şi ale căror suflete sunt împodobite cu odăjdiile harismelor cereşti, aceia pentru care creştinismul nu-i doar mărturie în cuvinte şi o simplă credinţă (doar de faţadă), ci creştinism înseamnă puterea şi lucrarea Duhului Sfânt; sunt aceia care, fără încetare pipăie cu mâinile sufletului aurul ceresc (adică acea cunoaştere a tainelor Duhului Sfânt); aceştia sunt adevăraţii creştini.

Continuare …

Nu trâmbiţa înaintea ta a poruncit Domnul (Matei 6, 2)

(…) şi, totuşi, aproape toţi trâmbiţează sau, mai bine zis, aproape la toţi se trâmbiţează. Cineva se apropie de inimă, pune lângă ea gura sa şi trâmbiţează, iar omul ascultă şi este încântat. Măcar de ne-ar potoli gândul că sunetul acestei trâmbiţe, chiar dacă, să zicem, este a noastră, totuşi el este produs de o putere străină nouă! Iar asta nici măcar nu ne trece prin minte; dimpotrivă, lauda ni se pare atât de dreaptă, încât a te pune de-a curmezişul ei este oarecum nepotrivit.

Continuare …

Teologul are drept scop dobândirea theoriei, iar călugărul, dobândirea ascezei

Părintele Arhimandrit Sofronie ne atrage atenţia asupra diferenţei dintre teologia conjuncturală şi teologia cea după Dumnezeu: „Până când inima nu s-a curăţit de patimi, contemplarea lui Dumnezeu este imposibil de atins. Numai o inimă curăţită de patimi e capabilă de a se pătrunde de uimirea şi de smerenia specifice contemplării Creatorului a toate acea uimire şi smerenie care linişteşte mintea, umplând-o de o bucurie negrăit de calmă.

Continuare …

„Dacă sufletul este sănătos, boala trupească nu-i poate pricinui omului nici o pagubă”

Din punct de vedere spiritual, sănătatea, potrivit multor Părinţi, face parte dintre lucrurile „de mijloc”, adică cele care în sine nu sunt nici bune, nici rele, ci, „după dispoziţia celui care se foloseşte de ele, pot fi întrebuinţate şi spre bine, şi spre rău” (Sfântul Ioan Casian).
Sănătatea fizică, este adevărat, corespunde stării originare şi normale a naturii umane, cea a condiţiei sale paradisiace, şi poate fi socotită, din această pricină, un bine în sine, arată Sfântul Maxim Mărturisitorul, însă, pe de altă parte, ea nu slujeşte la nimic omului şi nu constituie pentru el un bun adevărat dacă nu este bine folosită, adică dacă nu este pusă în slujba binelui, prin împlinirea poruncilor lui Hristos şi spre slava lui Dumnezeu.

Continuare …

Împărăţia lui Dumnezeu este a lui Dumnezeu

Există o confuzie care se face deseori între stăpân şi slujbaş, intre proprietar şi beneficiar. Aici a fost marea greşeală pe care o făceau fariseii din vremea Mântuitorului Hristos. Ei aveau conştiinţa că sunt stăpânii poporului, că sunt slujitorii direcţi ai lui Dumnezeu, dar că, de fapt, ei hotărăsc ce să facă, nu Dumnezeu, cu alte cuvinte, o substituire a slugii faţă stăpân. Şi greşeala aceasta ne aparţine şi nouă, pentru că deseori uităm că suntem slujbaşi şi credem că suntem stăpâni.

Continuare …

„Vreau să fiu împărăteasă în cercul meu ca totul să se mişte după porunca mea”

Adeseori se strecoară în tonul meu o notă de insistenţă; nu suport să fiu contrazisă, şi deseori îmi jignesc aproapele vorbind tăios.”
Mai pe şleau, ar fi trebuit să ziceţi: „Vreau să fiu împărăteasă în cercul meu, ca totul să se mişte după porunca mea.” Aceasta este iubirea de stăpânire, una dintre fiicele întâi-născute ale trufiei, tovarăşa întărâtării şi a mâniei. Iată în care tagmă vă aşază mişcările şi faptele ce se strecoară câteodată în dumneavoastră!

Continuare …

Optimist este omul care munceşte având credinţă şi nădejde

Vestimentaţia de comandant nu vă va face viteji; nici rasa preotului, milostivi; nici toga de judecător, drepţi; nici scaunul de ministru, puternici, dacă sufletul vostru nu este plin de generozitate, milă, dreptate şi putere sufletească.
Trebuie să aveţi suflet puternic, capabil de trei lucruri: să rabde, să iubească viaţa şi să se jertfească. Astfel de suflet nu veţi avea niciodată dacă veţi fi pesimişti. Pesimistul nu este capabil să-şi jertfească viaţa, deoarece viaţa pentru el nu are valoare; poate numai să se „avânte”, nu însă să se jertfească.

Continuare …

Nu există iad mai rău decât să fii o monahie şi să-L vezi pe Hristos ca pe Unul nevăzut şi netrupesc

Ar putea spune cineva că acest Mire al nostru, Mirele monahiei, Mirele sufletului, cu care s-a logodit Biserica, are un singur defect faţă de celălalt pretendent şi mai apoi partener: că este nevăzut şi netrupesc.
Într-adevăr, orice logodnic, cu care se însoţeşte şi pe care îl iubeşte o copilă, e văzut şi e trupesc. Nimeni nu iubeşte un suflet; iubeşte un suflet întrupat. Nimeni nu iubeşte numai prin corespondenţă, dacă de la această corespondenţă pe care o face nu ajunge la caracterul său, la persoana lui, la trupul lui, la sufletul lui, la trăsăturile lui, la moştenirea lui, la toate ale sale.

Continuare …

Fără Dumnezeu totul este necunoaştere, grijă şi deznădejde

Necunoaşterea, grija şi deznădejdea stau ca un bici întreit deasupra capului oricui Îl uită şi-l leapădă pe Dumnezeu, Ziditorul său. Căci cu cât adună mai multe cunoştinţe mărunte, cu atât simte că ştie mai puţin; cu cât grămădeşte mai multă bogăţie, cu atât se simte mai sărac; cu cât caută mai multă fericire, cu atât se cufundă mai adânc în întunericul deznădejdii.
Ştiţi, oare, cine sânt cei mai mari neştiutori? Sânt oamenii care nu-l cunosc pe Dumnezeu, nici puterea lui Dumnezeu. Aceasta a mărturisit-o însuşi Domnul Iisus, când a spus saducheilor, ispititorii Săi:

Continuare …

Cum ne vindecăm de stres

Cu cât oamenii se îndepărtează mai mult de viața cea simplă, firească și înaintează spre lux, cu atât crește și neliniștea din ei. Și cu cât se îndepărtează mai mult de Dumnezeu, este firesc să nu afle nicăieri odihna. De aceea umblă neliniștiti chiar și împrejurul lumii – precum cureaua mașinii împrejurul roții nebune – pentru că în toată planeta noastră nu încape multa lor liniște. Din traiul cel bun lumesc, din fericirea lumească iese stresul lumesc.

Continuare …

Păcătuim din nepăsarea faţă de slujirea lui Dumnezeu

Dar de ce a fost înşelat cel dintâi om? Pentru ce în cea dintâi punere la încercare a libertăţii lui morale a fost biruit? Oare nu era destul de puternic ca să stea împotrivă, ca să rabde încercarea? Nu, fiindcă niciodată Dumnezeu nu îngăduie ca peste putere să fie is pitit omul. Dreptatea Lui nu îngăduie o astfel de încercare, încercarea era pe măsura puterii lui şi a capacităţii de a se împotrivi. Dar atunci pentru ce a fost biruit?

Continuare …

Mărturia Părintelui Athanásios Mytilineos despre Părintele Paisie Aghioritul

Părintele Paisie, pe care l-am vizitat de curând [1978], mi-a spus următoarele. Mi-a mai povestit şi alte lucruri minunate, dar pe care nu pot să vi le spun. Aşadar, mi-a zis: ,,Mulţi spun că au simţit o bucurie, fiindcă au văzut, de exemplu, un lucru duhovnicesc etc. Această bucurie este foarte lumească. Aceasta nu este bucuria pe care trebuie să o căutăm, este asemeni bucuriei unui bărbat pentru o femeie, este iubirea pătimaşă care învăluie inima. Bucuria duhovnicească este atât de delicată, încât nu poţi să o sesizezi, atât de delicată este. Aşadar, la nivel absolut, există simțirea inimii pârjolite de flacăra dragostei Lui Hristos.

Continuare …

Cum am învățat să o iubesc pe Maica Domnului

Pentru prima oară am înțeles-o pe Maica Domnului într-o Vinerea Mare, în urmă cu câțiva ani.
În cadrul solemnei slujbe din noaptea Vinerii cele Mari, așa după cum este numită în Biserica Ortodoxă, se cântă mai multe cântări de înmormântare, una după alta. Stăteam acolo, în biserica întunecată, în mijlocul căreia se găsea o icoană brodată a Mântuitorului răstignit, în vreme ce psalții și adunarea exprimau taina Pătimirii Domnului prin niște cântări sobre. Cum de a fost posibil ca Domnul Vieții să moară? Și la ce bun?

Continuare …

Ce poate duce la pierderea harului

Întrebare: poate să existe o anumită împrejurare, un anumit păcat sau oricare altă pricină în purtarea noastră care duce la pierderea harului?
Răspuns: Omeneşte vorbind, dacă avem un prieten bun, dar nu punem preţ pe prietenia lui şi ne purtăm urât, fără îndoială, vom pierde această prietenie. Şi abia când o vom pierde ne vom da seama ce comoară am avut. La fel se întâmplă şi cu Dumnezeu. Toate le primim de la El, însăşi existenţa noastră este un dar dumnezeiesc.

Continuare …

Nu numi pe Dumnezeu drept

Mergând pe firul unor tot mai adecvate reprezentări ale lui Dumnezeu, Sfinții Părinți au înțeles neputințele și limitele acestui demers. Chiar inventarul – niciodată complet – al numelor lui Dumnezeu nu ar putea asigura o imagine satisfăcător de cuprinzătoare. Iar cunoașterea lui Dumnezeu depășește infinit orice reprezentare, este trans-conceptuală. Iată de exemplu cum sfântul Isaac Sirul remarcă încurcătura umană pe care o resimțim în fața atributelor cu care Îl numim pe Dumnezeu.

Continuare …

Lasă-te răstignit și nu răstigni…

Lasă-te prigonit și nu prigoni. Lasă-te răstignit și nu răstigni. Lasă-te nedreptățit și nu nedreptăți. Lasă-te bârfit și nu bârfi. Fii blând și nu zelos în rău.
Îndreptățirea de sine nu ține de viețuirea creștinilor și nu e pomenită în învățătura lui Hristos. Veselește-te cu cei ce se veselesc și plângi cu cei ce plâng. Căci acesta este semnul curăției. Fii bolnav cu cei bolnavi. Plângi cu cei păcătoși. Bucură-te cu cei ce se pocăiesc. Fii prieten cu toți oamenii. […] Fii părtaș la pătimirea tuturor […].

Continuare …