Viaţa lumii se desfăşoară în jurul unor plăceri omeneşti, iar viaţa duhovnicească este neglijată. Trebuie să inversăm această stare de lucruri, să punem viaţa duhovnicească în centrul vieţii noastre.
Înţelepciunea lumii nu poate să salveze umanitatea. Parlamentele, guvernele, organizaţiile complexe ale statelor contemporane celor mai avansate sunt neputincioase. Umanitatea suferă neîncetat. Singura ieşire este de a găsi în noi înţelepciunea, hotărârea de a nu mai trăi după principiile acestei lumi, ci de a urma pe Hristos.
Cum putem să ne aflăm calea? După Evanghelie, Hristos este calea noastră.
Important este să avem conştiinţa că Hristos este Dumnezeu. Cel ce Îl iubeşte va fi veşnic aproape de El, acolo unde este.
Unde este sufletul nostru? Trebuie să ni-l închipuim pe Dumnezeu ca Om dacă vrem să fim cu Hristos, cu Logosul divin în care Tatăl a revărsat tot ceea ce este din veşnicie. Dacă îl considerăm ca Dumnezeu, este un Dumnezeu desăvârşit. Dacă Îl vedem ca om, este un Om desăvârşit. Înţelepciunea, smerenia, viaţa, lumina cea veşnică, totul există în El.
În viaţa noastră fiecare pas este cu neputinţă de despărţit de dogmele fundamentale ale credinţei noastre.
Aşa cum Hristos în Grădina Ghetsimani şi pe Golgota trăia cu gândul la Dumnezeu Tatăl, tot astfel trebuie să trăim şi noi, în fiecare clipă, cu gândul la Dumnezeu, dar mai degrabă prin Hristos decât prin Tatăl, căci prin Fiul ajungem la Tatăl. Prin trăire, viaţa devine hristocentrică.
Singurul lucru care ne atrage este Persoana lui Hristos. Trebuie să trăim în Hristos ca măsură divină şi umană a tuturor lucrurilor. În Hristos Îl avem pe Dumnezeu, Creatorul nostru. În Hristos avem modelul, revelaţia planului lui Dumnezeu cu omul. Dragostea lui Hristos trebuie să umple de-a pururi inima noastră. Nu trăim în Hristos prin gândirea abstractă. Dumnezeu Se dezvăluie în noi prin împlinirea poruncilor Sale. Îl trăim pe Hristos ca pe propria noastră viaţă, nu ca pe cineva pe care l-am cunoaşte numai formal.
Hristos a spus: Eu sunt Calea. Dacă El este Calea, nu trebuie să-L urmăm formal, din exterior, ci prin trăire interioară. Să ne aducem aminte că pe Golgota şi în Ghetsimani, El se luptă împotriva tuturor. Singur.
Uneori, când dragostea lui Hristos ne pătrunde, simţim veşnicia. Aceasta nu poate fi înţeleasă pe cale raţională. Dumnezeu acţionează într-un fel propriu, care scapă puterii noastre de percepţie. Nu trebuie să fim prea raţionali în viaţa creştină.
Sunt semne exterioare care ne ajută să apreciem la ce distanţă ne aflăm de Hristos. Urmăm noi cuvântul evanghelic? Am atins desăvârşirea, adică dragostea pentru întreaga lume, fără deosebire între prieteni şi duşmani?
Nu există deosebire între poruncile lui Hristos şi viaţa lui Dumnezeu Însuşi.
Rămânând în poruncile Lui, devenim asemenea lui Hristos.
Cum să petrecem o zi fără de păcat, adică în sfinţenie? Iată o întrebare cu adevărat grea. Cum să ne schimbăm fiinţa, gândurile, sentimentele şi chiar atitudinile pentru a nu păcătui împotriva Tatălui ceresc, a lui Hristos, a Duhului Sfânt, a oamenilor, a fratelui nostru şi a tot ceea ce este viu?
Învrednicește-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim noi”. V-am amintit adeseori această rugăciune a Bisericii. Viaţa fără de păcat pe pământ ne deschide porţile cerurilor. Nu bogăţia minţii ne salvează sufletul, ci viaţa fără de păcat ne pregăteşte să trăim cu Dumnezeu în veacul ce va să fie. Harul Duhului Sfânt ne învaţă adevărurile veşnice atât cât trăim după aceste porunci: iubeşte pe Dumnezeu din toată fiinţa ta şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi! Da, să păziţi mereu aceste porunci!
Stăruiţi în rugăciune, în nevoinţe, petreceţi o zi fără de păcat. Toate celelalte vă vor fi date de Dumnezeu.
„Pentru a păstra Harul Duhului Sfânt, trebuie să nu primim nici un gând care nu-i place lui Dumnezeu”, ne spune „Stareţul” Siluan. Iată nevoinţa noastră. Iată cultura noastră. Când este vorba de mântuire, această luptă cu gândurile nu se sfârşeşte decât la moarte. Începe şi reîncepe fără încetare.
Nu putem să dobândim în noi chipul lui Hristos decât dacă suntem cu adevărat uniţi, cum le cerea Hristos ucenicilor Săi: Iubiţi-vă unii pe alţii, pentru ca lumea să cunoască că sunteţi ai lui Hristos (Ioan 15, 12).
„Pentru mine, viaţa celorlalţi preţuieşte mai mult decât propria-mi viaţă”. Nu vor mai exista între voi neînţelegeri când veţi fi înţeles aceasta. Dezlegarea unei probleme sau a unei neînţelegeri nu ţine de nici o organizaţie, de nici un anumit mod de conduită, ci de hotărârea de a suporta totul. Fiecare dintre noi trebuie să aibă pentru ceilalţi o inimă de mamă.
Trebuie să fim foarte sensibili la nevoile altora. Atunci vom fi una şi binecuvântarea lui Dumnezeu va fi din belşug cu voi. Trebuie să avem conştiinţa lui Hristos, Care poartă în Sine lumea întreagă; în aceasta constă universalitatea fiinţei umane. Cuvântul lui Hristos nu trece, este veşnic.
Arhimandritul Sofronie, Din viaţă şi din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia