…doar lucrarea asupra inimii noastre va dăinui în veșnicie. Această lucrare va însoți sufletul dincolo de mormânt. Sfântul Grigorie Palama spune că trebuie să fim încontinuu în legătură cu energiile Lui Dumnezeu, să primim harul Lui Dumnezeu. Asta înseamnă că trebuie, cu orice chip, să ținem mintea noastră în inimă cerând harul Lui Dumnezeu. Aceasta este modalitatea prin care ne vom apropia de Dumnezeu. Și, dacă vom cerceta Tradiția , vorbesc despre Tradiția bisericească, vom vedea că viața noastră în Biserică are un caracter isihast. Isihia nu înseamnă tihnă, liniște afară, în lume, isihia înseamnă lucrare duhovnicească în inimă, care are finalitate în veșnicie.
Astfel, din acest motiv au fost rânduite duminicile și sărbătorile. Scopul Duminicii, care este ,,Ziua Domnului”, este de a evita activitățile fizice și de a ne dedica cercetării Cuvântului Lui Dumnezeu, rugăciunii și cinstirii Lui, și de a primi harul Lui Dumnezeu în inima noastră, fiecare după puterea și după sârguința sa. Cu această putere a vieții isihaste, primită prin cinstirea Duminicii și a sărbătorilor, săvârșim și mai bine lucrarea noastră trupească din timpul săptămânii. Acesta este scopul pentru care au fost instituite duminicile și sărbătorile, pentru a ne apropia mai mult de Dumnezeu, a ne îmbogăți de prezența Lui, pentru a putea, mai apoi, să săvârșim celelalte lucrări din viața noastră așa cum se cuvine, conform voii Lui Dumnezeu. Programul Bisericii, al cultului, așa cum se păstrează în mănăstiri, în special, este prin excelență isihast. Ne trezim dimineața, Îi mulțumim Lui Dumnezeu, ne unim cu El, ne rugăm, participăm la slujbă pentru a primi binecuvântarea Lui pentru a putea trece ziua care tocmai a început pe cât posibil fără greșeli, fără păcate, după cum spune și rugăciunea ,,învrednicește-ne, Doamne, în ziua aceasta, fără de păcat fiind păziți noi”. Acesta este ,,programul” dar și scopul vieții noastre. La fel procedăm și la celelalte slujbe. Seara venim iarăși în fața Lui Dumnezeu pentru a-i mulțumi pentru ziua pe care ne-a dăruit-o, și a-L ruga să ne ierte greșelile noastre, gândurile noastre pe care le-am avut în timpul zilei, astfel încât, iarăși, prin prezența Sa, cu energiile harului Său, să putem trece noaptea care urmează.
Așadar, dimineața ne trezim și strângem energie duhovnicească pentru a trece ziua ,,fără de păcat”, iar seara cerem iar ajutorul Lui Dumnezeu pentru a ne trece cu vederea păcatele pe care le-am săvârșit în timpul zilei, și a trece noaptea ca și cum ar fi zi. Spun acestea, fiindcă, oamenii care trăiesc în mod continuu prezența Lui Dumnezeu, iertați-mă pentru ceea ce am să spun, nu au subconștient, ei sunt cu totul conștienți, ei au doar conștiință duhovnicească. Aceștia, chiar și atunci când dorm, duhul Lui Dumnezeu se află înlăuntrul lor, iar ei acționează conform legii poruncilor Lui Dumnezeu. Dacă vrem să știm dacă suntem pe drumul cel bun, pe drumul mântuirii, să fim atenți la următorul lucru: dacă în timpul zilei ne împresoară vreo ispită, fără doar și poate că vom reacționa, prin rugăciune, pentru a ne apăra. Nu vrem să ne predăm, să cădem în ispită. Dacă se întâmplă același lucru, în mod mecanic, și atunci când dormim, atunci înseamnă că suntem pe drumul cel bun. Iar când vom ieși din această viață și vom fi dați morții, această moarte va fi doar o trecere către viața veșnică, fiindcă vom intra în cealaltă viață conștienți, ca și cum am fi treji.
Scopul programului liturgic pe care Biserica l-a stabilit și ni-l oferă, este pentru a ne face pe toți să avem conștiința întreagă, să trăim prezența lui Dumnezeu, și să ne ,,sfințim desăvârșit”, după cum spune Apostolul Pavel în Epistola către Tesaloniceni. Părinții noștri, Sfinții Părinți cultivau foarte mult acest duh al isihiei și avem la îndemână diferite exemple în acest sens. De exemplu, găsim undeva scris că omul este precum un pahar în care se găsește apă murdară. Dacă nu agităm acest pahar, murdăria se va depune în partea de jos a paharului, astfel că în partea de sus apa va rămâne curată precum cristalul. La fel se întâmplă și cu omul, atunci când se liniștește în prezența Lui Dumnezeu. Începe să vadă clar ce anume se găsește înlăuntrul său, și, poate, astfel, să se îngrijească de sufletul său. De asemenea, în Pateric, Părinții spun că, înainte de a merge la Dumnezeiasca Liturghie, fiecare își făcea canonul său și se pregătea așa cum se cuvine, după care, timp de aproximativ o oră stătea și își cerceta inima pentru a vedea ce se găsește înlăuntrul ei. Vroiau să vadă, mai cu seamă, ce anume le lipsește, pentru ca, în continuare, să lucreze cu și mai multă smerenie. După ce săvârșeau tot ceea ce erau datori să facă (canonul fiecăruia), constatau că încă sunt robi nevrednici, și, cu acest duh de smerenie, se străduiau să săvârșească roade duhovnicești mai bogate și binecuvântate în fața Lui Dumnezeu, fiindcă, așa cum am spus, Îl cinstim pe Dumnezeu atunci când cultivăm duhul smereniei Lui.
Arhim. Zaharia (Zaharou) de la Essex, pemptousia.ro