Articole

Care este tragedia?

“(…) Şcolile noastre sunt sub dependenţa sferelor logicii omeneşti şi a intereselor pământeşti. Din pricina pierderii credinţei părinţilor, copiii vin la şcoală şi învaţă theologia la fel ca pe alte discipline – chimia, fizica, geografia, lingvistica ş.a.m.d. Şi aceasta pricinuieşte o cumplită daună, pentru că ei se obişnuiesc să trăiască pe Dumnezeu în chip logic. Însă cei cărora le este cunoscut suflul Duhului Sfânt înţeleg că logica lui Aristotel nu se potriveşte cuvântării de Dumnezeu, că acea realitatea ce ni se descoperă cere îndepărtare de la logica formală şi trecerea în logica ale cărei categorii sunt însăşi Fiinţa pe care Dumnezeu ne-o descoperă cu a Sa venire. (…)

Continuare …

Ce anume spun Sfinţii Părinţi despre facerea Evei?

Şi a pus Dumnezeu somn în Adam, şi a adormit; şi a luat o coastă dintru ale lui şi a plinit cu carne locul ei. Şi a făcut Dumnezeu coasta pe care a luat-o din Adam femeie, şi a adus-o pre ea la Adam” (Facere II, 21-22).
Pasajul le este piatră de poticnire şi celor care doresc să impună concepţia evoluţionistă asupra obârşiei vieţii şi omului. Conform acestei concepţii, omul ‒ cel puţin în privinţa trupului ‒ descinde din animalele inferioare; deci „tatăl” primului om trebuie să fi fost o fiinţă neomenească, strâns înrudită cu maimuţele superioare. Temeiul acestei concepţii evoluţioniste este acela că omul şi orice altă vieţuitoare s-au dezvoltat din organisme mai primitive, prin legi naturale cunoscute acum (sau presupuse) de către ştiinţă; a accepta evoluţia primului bărbat din animalele inferioare, iar apoi a-i face rost de o soţie prin minunea luării uneia dintre coastele sale ‒ iată un lucru pe care, cu siguranţă, nici un evoluţionist nu l-ar putea accepta.

Continuare …

Să ne apropiem de Dumnezeu aşa cum se cuvine şi să cerem mila Lui

Când omul pătimeşte, când este constrâns se îndreaptă spre Dumnezeu. Se apropie de Dumnezeu, prin mijlocirea preoţilor cu un duh impertinent. În acest fel Dumnezeu este inabordabil.
Trebuie să te smereşti, omule, să-ţi zdrobeşti inima, să simţi înlăuntrul tău prăbuşindu-se zidirea deasupra căreia te înalţi egoist! Să te arunci la pământ, să devii nimic, să-ţi rămână nădejdea doar în milostivul Dumnezeu! Numai astfel, Domnul te va primi, te va asculta, se va milostivi, te va milui şi-ţi va da binecuvântarea Sa, harul Său. Numai astfel vei deveni un om fericit.

Continuare …

Trăsăturile societăţii de astăzi: obrăznicia, impertinența, egoismul, nepăsarea faţă de Dumnezeu

Nu trebuie doar să facem ceva bun, trebuie să facem şi bine. Nu este suficient doar să meargă creştinul la Biserică, ci este necesar să meargă pregătit şi cu bună cuviinţă.
Şi lucrul cel mai sfânt să-l facă cineva, dacă nu-l face bine, nu numai că nu-i foloseşte, dar îl şi vatămă. Această regulă este valabilă şi pentru apropierea omului faţă de Dumnezeu prin mijlocirea preotului la care vine să-şi mărturisească păcatele. Omul vine să se mărturisească, dar trebuie să se pregătească bine.

Continuare …

„Voi sunteți prietenii mei”

Prietenia este un dar extraordinar de la Dumnezeu. Aproape toți marii înțelepți prețuiesc foarte mult adevărata prietenie. Există prietenie binecuvântată de Dumnezeu și există prietenie blestemată de Dumnezeu. Dacă prietenia ta este spre bine, atunci e binecuvântată de Dumnezeu, dar dacă prietenia ta este cârdășie, este tovărășie în cele rele, atunci ea este un blestem. Se spune că prietenul de aproape îți este mai de folos decât fratele pe care îl ai departe.

Continuare …

Să fii creștin înseamnă, în istorie, să îți asumi anumite riscuri

Să nu uităm, să nu uităm niciodată că Hristos iubește curajul, că S-a ridicat în picioare spre a-l cinsti pe viteazul martir Ștefan; că ne cere să fim netemători, îndrăzneți, neînfricați și nestăviliți de necazuri, suferințe, ba și de moarte. De nu, va fi vai și amar de noi: vom fi înrobiți și batjocoriți în lumea aceasta, ne vom pierde libertatea pe pământ prin lașitatea noastră dată pe față și ne vom pierde și mântuirea, dându-ne nouă înșine cea mai grea și mai jalnică lovitură ce poate fi, osândindu-ne singuri la ocară și obidă în viața aceasta și la osândă în viața de dincolo.

Continuare …

Despre pocăinţă. Către cei ce pleacă de la Sfânta Liturghie…

După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de pe urma numelui de creştin dacă faptele noastre nu sunt pe măsura numelui.
Iar dacă vreţi, am să vă aduc martor de credinţă pe Iacov, fratele Domnului, care zice: „Credinţa fără fapte este moartă”. Este deci nevoie de fapte; fără de ele nici numele de creştin nu ne poate fi de folos. Să nu te minunezi! Spune-mi, te rog, este de vreun folos soldatul care stă în armată, dar nu-i vrednic de armată şi nu luptă pentru împăratul care îl hrăneşte?

Continuare …

Duminica a XXII-după Rusalii (Pilda Semănătorului)

a) Agricultorul şi câmpul
Această parabolă a fost spusă la începutul primului an al activităţii publice a Domnului. În ziua aceea a ieşit Iisus din casă şi S-a aşezat pe ţărmul mării şi s-au adunat la El mulţimi numeroase, aşa încât El a intrat în luntre şi stătea în ea şi toată mulţimea şedea pe ţărm. Şi multe lucruri le-a grăit El în parabole (Matei 13,1-3). Tot de aici a rostit şi parabola aceasta a semănătorului. Să notăm că în vremea aceea şi până de curând semănatul grâului nu se făcea, precum se face astăzi, mecanizat.

Continuare …

Cel ce vorbeşte de rău mănâncă suflet de om

Ca să se înspăimânte, Pavel a zis: „Dacă vă mâncaţi între voi şi vă sfâşiaţi unii pe alţii, băgaţi seama să nu vă distrugeţi laolaltă”. N-aţi înfipt dinţii în carnea altuia, ci i-aţi înfipt bârfirea în suflet, aţi sfâşiat prin relele voastre judecăţi, aţi pricinuit mii de rele – şi vouă înşivă şi celui bârfit şi multor altora.
Căci, defăimând pe aproapele, aţi înrăit pe cel ce va asculta; dacă-i păcătos, numaidecât îşi va afla tovarăş întru păcat; dacă-i un drept, trufia îl va încălzi, greşeala altuia îi va sta prilej, gata, să se amăgească de mândrie.

Continuare …

Nu putem despărţi mântuirea noastră de mântuirea tuturor

Adesea pelerinii îi cereau Părintelui să se roage pentru ei şi pentru cei dragi ai lor, şi întotdeauna Părintele le făgăduia că o să se roage. […] L-am întrebat: «Şi ce spuneţi, Părinte, în rugăciunea voastră pentru toţi aceşti oameni?» Şi Părintele mi-a răspuns în chipul cel mai firesc: «Ei bine, iată, întâi spun: Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!» «Spuneţi: Ai milă de mine! Dar ei vă cer să vă rugaţi pentru ei, nu pentru dumneavoastră», i-am spus, mirându-mă. Şi el, o dată mai mult, m-a făcut să mă minunez, spunându-mi:

Continuare …

Trebuie să trăim fără făţărnicie şi să ne purtăm fără obrăznicie

Slavă lui Dumnezeu că ai fost în biserică măcar cu trupul, că măcar ai dorit să chemi pe Dumnezeu. Toată viaţa curge în deşertăciuni. Mintea petrece în gânduri deşarte şi printre ispite. Treptat, mintea atât de mult se va obişnui să-şi amintească de Dumnezeu, că, în forfota şi grijile lumeşti, fără să gândească, va gândi, fără să-şi amintească, îşi va aminti de El. Măcar dacă ar merge fără să se oprească. Dacă încă mai ai în tine această dorinţă de înaintare, să nu-ţi fie frică, căci corăbioara ta este întreagă şi îşi săvârşeşte călătoria pe marea vieţii, sub acoperământul crucii, şi nu trebuie să te temi de furtunile ce s-ar putea dezlănţui.

Continuare …

Răbdarea este piatră neclintită în faţa valurilor vieţii

Zis-a Domnul: «Cel ce va răbda până la sfârşit acela se va mântui» (Matei XXIV, I3). Iar răbdarea este îmbinarea tuturor virtuţilor. Căci nici una dintre virtuţi nu stă fără ea. Deoarece «tot cel ce se întoarce înapoi nu este vrednic de împărăţia cerurilor» (Luca IX, 62). Chiar dacă i se pare cuiva că se împărtăşeşte de toate virtuţile, dacă nu va răbda până la sfârşit şi nu se va izbăvi de cursele diavolului nu este vrednic să ajungă în Împărăţia cerurilor. Fiindcă şi cei ce au luat arvuna au nevoie de răbdare ca să primească răsplată desăvârşită în veacul viitor.

Continuare …

Nu putem urma lui Iisus decât omorând în tot ceasul patimile noastre

Cine vrea sã vinã dupã Mine, sã se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi sã-mi urmeze Mie. (Luca 9, 23)
Lepãdarea de lume are douã trepte. Întâi ne lepãdãm de lumea din afarã şi de tot ce ne-ar putea ţine legaţi de ea. În al doilea rând ne lepãdãm şi de toate asemãnãrile noastre lãuntrice cu lumea. Acestea sunt patimile, nãravurile şi toate slãbiciunile noastre personale.
Dacã am rãmâne în lume ne-am face una cu lumea.

Continuare …

Tradiţia ortodoxă urmăreşte renaşterea personală a fiecărui creştin credincios

Creştinismul, ca eveniment duhovnicesc personal, înseamnă ştergerea întregului trecut, o „creare din nou” a omului. El aboleşte o lume veche a stricăciunii, iar prin frumuseţea unică, cerească, a vieţii de nevoinţă se manifestă lumea nouă care se consolidează şi creşte prin lucrarea întru trezvie a sufletului. Această lume nouă este unul din capetele de pod ale „cetăţii viitoare”; omul îşi cheltuieşte întreaga viaţa având ca ţintă această „cetate viitoare”, iar „cetatea stătătoare” se preschimbă  într-un teren al încercării şi al nevoinţei duhovniceşti.

Continuare …

Sfântul Tihon de Zadonsk sau credinţa dusă până la capăt

La începutul secolului al XVIII-lea, mai exact în anul 1724, avea să se nască în Rusia pravoslavnică unul dintre marii luminători ai Bisericii Ortodoxe, Sfântul Tihon de Zadonsk, episcop de Voronej şi Eleţk, cunoscut şi ca făcător de minuni. Viaţa lui a fost o pildă de neobosită slujire lui Dumnezeu şi oamenilor. Cărturar, dar şi om de rugăciune şi adâncă nevoinţă ascetică, Sfântul Tihon a făcut să rodească în sufletul său curat darurile credinţei în Hristos, Mântuitorul său.

Continuare …

Viața noastră pământească este scurtă în comparație cu viața viitoare

Scrii pentru că ești tulburată și e drept să fie așa. Te asemeni trestiei mișcate de vânt: au fost suficiente câteva vești și te-ai neliniștit. Iată motivele: neatenția, lipsa de concentrare față de viața ta spirituală, lipsa lăsării în voia lui Dumnezeu. Țara ta a fost lăudată și iată-te pregătită să pleci. Să știi totuși că, oriunde vei merge, vei duce dezordinea interioară cu tine. Și acolo vei întâlni oameni și nu îngeri. Împărăția Cerurilor nu este în exterior, ci în noi. Dacă ne vom îngriji de „unicul necesar”, restul ni se va da pe deasupra – însuși Dumnezeu a spus-o.

Continuare …