Omul contemporan este stăpânit de următoarea dilemă cu privire la Dumnezeu. Încearcă să răspundă la întrebările: Ce este Dumnezeu? și cum poate fi dobândită cunoașterea lui Dumnezeu? Sub influența Iluminismului, unii îmbrățișează deismul, agnosticismul sau ateismul, în vreme ce alții cred rațional în Dumnezeu, însă nu cunosc modul prin care ar putea ajunge la trăirea Sa din experiență. Cu privire la această temă, învățătura Sfântului Grigorie Palama este însemnată, fiind prin excelență una empirică. Deși studiase la Universitate filosofia lui Aristotel, pe care o cunoștea bine, a urmat o metodă cu totul distinctă de raportare la Dumnezeu. În Sfântul Munte s-a dedat ascezei și rugăciunii și a ajuns, astfel, la cunoașterea lui Dumnezeu, așa încât vorbea despre El prin prisma propriei sale experiențe. A cunoscut empiric energiile nezidite ale lui Dumnezeu și a vorbit despre acestea. I-a fost oferit apoi prilejul de a cerceta această cunoaștere a lui Dumnezeu, pe care el însuși o numește „cunoaștere sfântă”. A accentuat în scrierile sale faptul că Dumnezeu are esență și energie, iar întrucât esența Sa este nezidită, și energia este nezidită. Dumnezeu comunică cu oamenii prin energia Sa nezidită. Aceasta înseamnă că omul se împărtășește în chip felurit de energia nezidită a lui Dumnezeu, iar nu de esența Sa. Când vorbim despre energia lui Dumnezeu, nu trebuie să cădem în exagerări și în speculații raționale false, nu ne putem îngădui supralicitarea ei din punct de vedere teologic, cercetând-o independent de Persoanele Sfintei Treimi.
Din teologia Bisericii cunoaștem că Persoanele-Ipostasurile lui Dumnezeu Celui în Treime au însușiri comune ( koiná gnorísmata ) și însușiri neîmpărtășibile ( akoinónita gnorísmata ). Cele comune sunt esența-firea ( ousía-phýsi ) și energia ( enérgeia ), în vreme ce însușirile neîmpărtășibile sunt cele ipostatice ( ypostatiká idiómata), adică modul ființării ( trópos ypárxeos ) Persoanelor Sfintei Treimi, însușirea de Nenăscut ( to agénnito ) a Tatălui, cea de Născut ( to gennitó ) a Fiului și cea de Purces ( ekporeutó ) a Duhului Sfânt. Astfel, comună este energia Celor Trei Persoane ale Sfintei Treimi. Tema nu este una filosofică; ea reprezintă cunoașterea empirică a lui Dumnezeu de către cel îndumnezeit, care se împărtășește de energia nezidită a lui Dumnezeu, prin aceasta dobândind și cunoașterea lui Dumnezeu Celui în Treime. Înțelegem, astfel, după cum învață Sfântul Grigorie Palama, că energia lui Dumnezeu este ipostatică. Acest lucru înseamnă că elementul activ ( energón ) este Persoana-Ipostas, esența-firea este sursa energiei ( energetikón ), iar energia-lucrarea ( enérgeia ) lui Dumnezeu este mişcarea activă și esenţială-fiinţială a firii-naturii ( phýsis ); astfel, energia-lucrarea lui Dumnezeu nici nu se separă de Persoanele Sfintei Treimi, nici nu se socotește că se află mai presus sau se distinge dialectic de esența lui Dumnezeu. Această subliniere este importantă, întrucât s-ar putea întâmpla ca teologia Sfântului Grigorie Palama despre energia lui Dumnezeu să fie interpretată drept impersonală, ceea ce nu corespunde defel adevărului.
Totodată, când vorbim despre energia lui Dumnezeu, ne referim și la energii. Desigur, una este energia lui Dumnezeu, însă ea primește felurite nume după cele cărora le dă naștere. Astfel, vorbim despre energie de-ființă-dătătoare ( ousiopoiós enérgeia ), care dă existență ( ontótita) ființelor, de energie de-viață-dătătoare ( zoopoiós enérgeia ), care dă viață, de energie de-înțelepciune-dătătoare ( sophopoiós enérgeia ), care aduce înțelepciune, rațiune și liber-arbitru ( autexousiótita ) și de energie îndumnezeitoare ( theopoiós enérgeia ), care îl îndumnezeiește pe om. De asemenea, în afara acestor delimitări, se vorbește despre energia creatoare ( dimiourgikí ) și proniatoare ( pronoitikí) a lui Dumnezeu, despre energia Sa curățitoare ( kathartikí ), luminătoare ( photistikí ) și îndumnezeitoare. Mai mult, dragostea, dreptatea, pacea, iubirea față de oameni sunt energii ale Sale nezidite, numite în funcție de cele cărora le dau naştere. De multe ori, când Dumnezeu voiește și există premisele necesare, energia Sa este văzută de om ca Lumină. Așadar, cel ce se învrednicește de părtășia cu Dumnezeu, vede energia Sa ca Lumină. Iar această Lumină este nezidită, adică dumnezeiască. Vedem aceasta din deosebirea lămurită ce există între Lumina zidită și cea nezidită. Așa cum Sfântul Apostol Pavel, pe drumul Damascului, a văzut, la vremea amiezii, deopotrivă cu strălucirea soarelui și o altă Lumină, mai puternică decât aceasta, și a putut distinge lumina zidită de cea nezidită, același lucru se petrece și cu văzătorul-de-Dumnezeu ( theóptis). Această vedere a Luminii nezidite nu este simbolică, morală și exterioară, ci reprezintă însăși părtăşia și unirea omului cu Dumnezeu.
Omul Îl vede pe Dumnezeu prin unirea sa cu El. Se unește cu Dumnezeu și Îl vede pe Dumnezeu. Această unire îi aduce cunoașterea lui Dumnezeu. Cel îndumnezeit ( theoúmenos ) dobândește în această stare cunoașterea empirică a lui Dumnezeu, cunoaște ce este Dumnezeu, distinge însușirile ipostatice ale Persoanelor Sfintei Treimi, cunoaște deosebirea dintre Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, precum și unitatea dintre Ele.
Părinții Bisericii, care aveau această cunoaștere empirică a lui Dumnezeu, când au trebuit să-i înfrunte pe feluriții filosofi, ce se slujeau de limbajul filosofiei, au vorbit despre esență și energie, despre esența-firea comună și Persoanele distincte, despre slava lui Dumnezeu și însușirile ipostatice etc. Termenii pe care îi întâlnim în scrierile Sfinților Părinți nu sunt filosofici, folosiți pentru o înțelegere rațională a existenței și a prezenței lui Dumnezeu, ci expresia trăirii lor personale, prin care urmăreau să înfrunte curentele filosofice ivite în epocile în care au trăit. Această cunoaștere empirică a lui Dumnezeu este, desigur, superioară cunoașterii cerebrale și lumești. Una este cunoașterea obținută prin studiul anumitor chestiuni filosofice și teologice, pe calea rațiunii, pe care nimeni nu o refuză când este vorba despre lucrurile acestei lumi, însă cu totul alta este cunoașterea mijlocită de experierea Luminii nezidite și unirea cu Dumnezeu. Astfel, potrivit Sfântului Grigorie Palama, adevărata teologie este vederea-lui-Dumnezeu. Ni se arată aceasta pe Muntele Tabor, unde ucenicii s-au învrednicit să vadă Dumnezeirea lui Hristos, și în ziua Cincizecimii, când au primit energia (harul) Sfântului Duh și au devenit mădulare ale Trupului lui Hristos și, desigur, mădulare ale Bisericii.
Ierótheos Vlachos, Mitropolitul Nafpaktosului, Vechea și Noua Romă. De la Tradiția ortodoxă la tradițiile Apusului, traducere din limba neogreacă de Protosinghel Teofan Munteanu, Editura Doxologia, Iași, 2016, pp. 240-244