Articole

Dumnezeu este foarte aproape de inima omului întristat

Cu cât cineva se va lipsi de bunăvoie de bunătăţile acestei lumi, cu atât mila lui Dumnezeu îl va urma, iar iubirea Lui îl va ocroti. Însă toţi cei care au o voinţă slabă şi pentru aceasta nu se pot nevoi pentru dobândirea vieţii veşnice, Dumnezeu povăţuieşte sufletele lor spre virtute prin necazurile cele fără de voie. Căci şi acel sărac Lazăr nu era lipsit de bunătăţile acestei lumi de bunăvoie. Acesta avea şi trupul plin de răni şi astfel era cuprins de două suferinţe amare, una fiind mai rea decât cealaltă.

Continuare …

Cea mai mare înşelăciune a vrăjmaşului este când omul primeşte gândul că ceilalţi pot deveni conform dorinţelor noastre

Singurul criteriu este dragostea însoţită de dorinţa şi hotărârea de a ne mântui împreună. „Măi băiatule, simt că eu lângă tine mă mântuiesc. Şi tu simţi?”. Asta e tot! „Vrei să porţi crucea cu mine?”. Noi suntem oameni, n-avem revelaţii, nu simţim – profitaţi de faptul că sunteţi băieţi şi fete, înainte de a fi bărbat şi femeie, şi când vă plimbaţi, jucaţi-vă de-a „cum vezi tu viaţa de familie?”. Şi o să aflaţi multe lucruri din care puteţi să faceţi şi nişte criterii, dar nu absolute. Şi o să aflaţi multe.

Continuare …

Nebuni pentru Hristos

Sfântul Pavel, în prima sa Epistolă către Corinteni, scrie: „Căci mi se pare că Dumnezeu, pe noi, apostolii, ne-a arătat ca pe cei din urmă oameni, ca pe nişte osândiţi la moarte, fiindcă ne-am făcut privelişte lumii şi îngerilor şi oamenilor. Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă înţelepţi întru Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteţi tari. Voi sunteţi întru slavă, iar noi suntem întru necinste!” (I Cor. 4,9-10). Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că „acesta este înţelesul de a fi nebuni pentru Hristos.

Continuare …

Sufletul nostru este asemenea unui pom

Ca să poată creşte, pomul trebuie să fie adăpat cu apă. Tot aşa şi sufletul trebuie să fie adăpat cu harul Duhului Celui Sfânt, ca să fie sănătos şi puternic. Sfântul Antonie spune: „Pomii, de nu se vor adăpa cu apă, nu vor putea creşte: nici sufletul nu poate creşte dacă nu soarbe din dulceaţa cea cerească. Cresc numai sufletele care au primit Duhul şi sunt udate cu dulceaţa cea cerească”.

Continuare …

✝) Duminica a 6-a după Paști (a orbului din naștere)

        a) Amintirea (rememorarea) creaţiei

Orbul din naştere avea o particularitate: se născuse fără vedere. De aceea, atunci când vecinii l-au aflat cu vedere după minunea săvârşită de Hristos, ziceau: „Măi, oare acesta este cel care cerşea?” Alţii ziceau: „El este!” Alţii ziceau: „Nu, nu e el, dar seamănă foarte tare!” El însuşi spunea: Eu sunt (Ioan 9,8-9). Una dintre cele mai importante minuni făcute de Iisus a fost vindecarea orbului din naştere.

Continuare …

Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, către o fiică duhovnicească

„… Boala ta m-a întristat. Ai răcit din pricina umezelii chiliei tale… Deoarece era cu putință să o repari cu puține cheltuieli, pentru ce nu mi-ai scris? Aș fi trimis bani… Nu mai îngheța, nu-ți primejdui viața. Boala nu îngăduie celor care nu sunt desăvârșiți să sporească. Ai nevoie de sănătate pentru lucrarea duhovnicească. Să știți că dacă cei care nu sunt desăvârșiți și se pogoară în arenă să lupte nu au sănătate, vor fi biruiți din lipsă de putere, căci le va lipsi puterea morală care îi întărește pe cei desăvârșiți. Pentru cei care nu sunt desăvârșiți sănătatea este carul care îl poartă pe atlet până la sfârșitul luptei.

Continuare …

Puterea de a duce lupta

Cazul Sfintei Maria Egipteanca este – ca şi de altfel al Sfântului Antonie cel Mare, având şi el, tot egiptean, de înfruntat mari ispite – este elocvent. Desfrânată din pasiune, nu din interes, a petrecut după miraculoasa ei convertire patruzeci şi şapte de ani în pustie. Când, din întâmplare, după trecerea acelor ani, a întâlnit-o, i s-a părut preotului Zosima că nu are în faţă o fiinţă omenească. După identificare, spovedind-o, i-a pus întrebarea: Te mai frământă ispitele trupeşti? Răspunsul, neaşteptat, a fost: Se luptă cu mine ca nişte fiare sălbatice.

Continuare …

Plânsul este de două feluri: plânsul minţii și plânsul cu lacrimi

Sfântul Grigorie Palama spune că plânsul este de două feluri: plânsul minţii, adică întristarea din inimă pentru păcatele noastre, fără lacrimi în ochi, aşa cum avea fiul cel risipitor, care zicea: „Câţi argaţi ai Tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier de foame…” (Luca 15, 17); şi plânsul cu lacrimi, al doilea fel de plâns, mult mai înalt, care izvorăşte din întristarea minţii şi a inimii pentru păcatele noastre. Toţi dumnezeiştii părinţi spun la fel: că lacrimile la rugăciune sunt un dar al lui Dumnezeu, că foarte greu se câştigă şi foarte uşor se pierd.

Continuare …

Niciun gând nu poate fi înlăturat decât cu un alt gând

Se spune în Pateric o istorioară despre un frate care s-a dus la un părinte şi l-a întrebat ce să facă, pentru că-i vin tot felul de gânduri rele. Bătea vântul în timp ce ei discutau, iar părintele i-a zis: „Opreşte vântul!” şi fratele a răspuns: „Nu pot!” Atunci părintele zice: „Cum nu poţi opri vântul să nu bată, tot aşa nu poţi opri gândurile cele rele să nu vină. Dar ceva tot poţi să faci: cu un gând bun să înlături gândul cel rău”.

Continuare …

Un imn tăcut al Frumosului

În arhondaricul acestei Sfinte Mănăstiri erau găzduiţi un teolog, un avocat şi eu. Preavenerabilul Egumen a dat poruncă tânărului Monah Hrisostom să ne însoţească într-o plimbare.
Am ieşit din Mănăstire şi am mers pe o alee de chiparoşi seculari, desfătându-ne de priveliştea rară a preafrumoaselor locuri…
Tânăr Monahul Hrisostom, tânăr teologul şi tânăr avocatul. Eu singur alcătuiam o mică disonanţă în tovărăşia tinerilor, dând un accent de melancolie tomnatică zâmbetelor lor primăvăratice.

Continuare …

Speranţa vameşului

Aş vrea să vă reamintesc parabola „Fariseului şi vameşului”. Vameşul intră în Templu şi rămâne la uşă. Se ştie condamnat, ştie că după dreptate nu are nici o speranţă, fiindcă este străin de împărăţia lui Dumnezeu, de împărăţia dreptăţii, de împărăţia dragostei, fiindcă el nu ţine nici de lumea dreptăţii, nici de aceea iubirii. Dar în cursul vieţii sale atât de urâte, plină de cruzime şi de violenţă, el a învăţat un lucru despre care fariseul nu are nici cea mai mică idee. El a învăţat că într-o lume a concurenţei, într-o lume de fiare, într-o lume crudă şi neîndurătoare, singura speranţă ce rămâne este aceea într-un gest de milostivire, într-un gest de compătimire, într-un gest cu totul neaşteptat, care nu-şi află temeiul nici într-o obligaţie, nici în relaţiile naturale, într-un gest care va suspenda acţiunea lumii crude şi nemiloase în care trăim.

Continuare …

Convertirea unui tânăr răzvrătit

Un copil răzvrătit a plecat în Germania. Acolo l-au închis într-un centru de reabilitare, deoarece s-a încurcat cu droguri etc. Nu fusese ajutat de nicăieri. Acolo cineva i-a dat o Evanghelie. A citit-o şi s-a schimbat imediat. „Mă duc în Grecia”, a spus, „acolo este Ortodoxia”. S-a întors în satul său, iar rudele l-au sfătuit să se însoare. S-a însurat, a dobândit şi un copil. Citea Evanghelia, mergea la biserică, respecta zilele sfinte. Ceilalţi care îl vedeau trăind aşa spuneau: „Acesta, de vreme ce citeşte Evanghelia, înseamnă că suferă, a înnebunit!”.

Continuare …

Rolul minții noastre

Aşa cum simţurile au tras mintea la dulceţile simţurilor, tot astfel mintea se sârguieşte a ridica simţurile la dulceţile cele gândite dar nu numai atât, ci se luptă pe cât îi stă în putinţă să întoarcă simţurile trupului către ea, ca împreună [cu ea] să se îndulcească şi ele, cu potrivit chip, de dulceaţa ei cea gânditoare, obişnuindu-se cu ea puţin câte puţin, aşa cum mintea a ajuns mai înainte să se împărtăşească prin simţuri şi să se îndulcească, în mod potrivnic, de dulceaţa cea simţită [trupească].

Continuare …

„Nu mă lăsa, Părinte Paisie!”

Doi călugări tineri din Mânăstirea Sihăstria i-au cerut bătrânului un sfat duhovnicesc, iar el le-a spus :
Să aveţi frica lui Dumnezeu şi să puneţi zilnic început bun. Cei care aţi şchiopătat, îndreptaţi-vă; iar care nu aţi şchiopătat, stăpâniţi-vă cu darul Domnului, să nu cădeţi. Că nu-i aşa de uşor a trăi, dar este tare greu a muri. Toţi cei care mor uită de viaţa aceasta şi în ceasul morţii văd înaintea ochilor numai cele ce le-au făcut, bune sau rele. Odată m-am întâmplat lângă patul unui om nepregătit care se chinuia să moară şi striga la mine deznădăjduit:

Continuare …

Femeia înţeleaptă

Ce spui? Te apropii să te rogi lui Dumnezeu şi te înfăşori cu aur şi cu împletituri şi cârlionţi în păr? Nu cumva ai venit poate să joci? Nu cumva poate să iei parte la vreo nuntă? Nu cumva să iei parte la vreo pompă? Acolo îşi au locul aurăriile, împletiturile şi cârlionţii, acolo luxul, iar aici nu este nevoie de nimic din acestea. Ai venit ca să te rogi lui Dumnezeu pentru păcate, să-L rogi pentru acelea cu care L-ai mâniat, să-i ceri Lui iertare, să Se îndure de greşelile tale.

Continuare …

Omul se naşte cu multe harisme, fiind „chip al lui Dumnezeu”

Prima pereche de oameni, strămoşul nostru Adam şi femeia sa Eva, prin căderea lor, ne-au scos din Rai. Hristos şi Preacurata Sa Maică, „noul Adam şi noua Evă”, ne cheamă să reintrăm acolo, să ne reîntoarcem la slava şi la fericirea care nu sunt supuse pierzării şi morţii, să devenim „dumnezei după har”, nemuritori. Acesta este scopul întrupării dumnezeieşti, a naşterii lui Iisus, şi vom împlini acest scop dacă ne hotărâm să renaştem prin Duhul Sfânt.

Continuare …

Hristos însuşi sălăşluieşte în părintele nostru duhovnicesc

Fiecare dintre noi trebuie să caute un asemenea părinte duhovnicesc. Să ascultăm din nou îndemnurile Sfântului Simeon Noul Teolog: „Frate, roagă stăruitor pe Dumnezeu, ca El să-ţi arate un om capabil să te conducă bine, pe care trebuie să-l asculţi ca pe Dumnezeu însuşi”. Trebuie să ascultăm fără şovăire de cel „pe care Dumnezeu – fie în chip mistic, El însuşi, fie din afară, prin slujitorul Său – ţi-l va arăta. Ca şi pe Hristos în persoană, astfel trebuie să-l priveşti şi să-i vorbeşti, astfel trebuie să-l cinsteşti…”.

Continuare …