Pentru a se dezvolta ca persoană, fiecare copil trebuie luat aşa cum este. Fiecare trebuie să primească atenţia necesară. Dacă nu băgăm în seamă un copil, nu trebuie să fie din neplăcere sau plictiseală, trebuie să o facem din motive pedagogice; de exemplu atunci când copilul trebuie să înveţe să nu întrerupă pe alţii sau să accepte faptul că nu este întotdeauna în centrul atenţiei. Fiecare este cineva pentru care a murit Hristos.
Rugăciunea de cerere, pe care o fac cei mai mulți, însuși cuvântul „rugăciune” însemnând cerere; rugăciune de mulțumire, pentru că trebuie să-I mulțumim Domnului. Sfântul Apostol Pavel spune: „Neîncetat vă rugați, pentru toate mulțumiți” (1 Tes 5, 17-18); și rugăciunea de laudă. Aceste trei feluri de rugăciune sunt cuprinse în imnul:
Înaltpreasfinţitul Mitropolit Antonie Bloom (6 iunie 1914 – 4 august 2003) a fost episcop al Episcopiei de Suroj al Bisericii Ortodoxe Ruse pentru Marea Britanie şi Irlanda. S-a născut la Lausanne, în Elveţia. Şi-a petrecut primii ani în Rusia şi Persia, întrucât tatăl său era membru al corpului diplomatic imperial rus. Mama lui era sora compozitorului Alexander Scriabin. În timpul Revoluţiei bolşevice, familia a trebuit să părăsească Persia, iar în 1923 s-a instalat la Paris, unde viitorul mitropolit şi-a primit educaţia. A absolvit studii de fizică, chimie şi biologie şi şi-a luat doctoratul în medicină la Universitatea din Paris. Filosof și predicator, este autorul a numeroase cărți și articole în diferite limbi despre viața spirituală a comunității ortodoxe.
Dacă în slujba de pomenire ne concentrăm atenţia asupra sufletului celui adormit, în cadrul slujbei de înmormântare atenţia noastră se îndreaptă de asemenea către plecarea sufletului. Conform tradiţiei ortodoxe, în primele trei zile de la moartea unei persoane, sufletul rămâne aproape de pământ, vizitând locurile familiare, amintindu-şi tot ce a însemnat pământul pentru el, tot ce a petrecut pe pământ; aşa încât sufletul care va părăsi această lume va fi deplin stăpân pe amintirile lui atunci când va sta înaintea lui Dumnezeu.
Sutaşul roman a cerut de la Hristos să-l tămăduiască pe slujitorul său, care era ţintuit la pat (v. Matei 8, 5-13). Iar Domnul i-a zis să vină în casa lui ca să-l vindece. Dar sutaşul, din smerenie, socotind că este nevrednic să intre Hristos în casa lui, i-a cerut să spună de departe ca să se tămăduiască sluga sa.
Ceea ce ne face o deosebită impresie este faptul că la sfârşit Domnul, arătând marea credinţă a sutaşului – în opoziţie cu oamenii religioşi ai acelei epoci -, zice: „La sfârşit Dumnezeu îi va aduna de la Răsărit şi de la Apus pe oamenii care au gând bun, care au o dispoziţie bună, care au credinţă şi nu pe aceia care se consideră «fiii împărăţiei»“.
Rugaţi-vă unii pentru alţii“ (Iacob 5, 16)
Sfânta Scriptură ţine în mare cinste rugăciunea. Pe fiecare pagină vorbeşte despre puterea şi roadele rugăciunii. În rugăciune se înfăptuieşte legătura omului credincios cu Dumnezeu. Pentru omul care se află în starea de rugăciune, Dumnezeu nu mai este numai o temă de gândire, ci o realitate prezentă în faţa lui. În momentele de rugăciune creştinul nu este singur, chiar dacă nu e în legătură cu nimeni dintre oameni, ci vorbeşte cu Dumnezeu, mai bine zis este în dialog cu Dumnezeu, întrucât nu numai el vorbeşte către Dumnezeu, ci şi Dumnezeu vorbeşte către el, răspunzând cu făgăduinţele, cu asigurările şi cu mângâierile Lui la cererile celui ce se roagă, la grijile şi la durerile acestuia.
Fiecare rugăciune trebuie să vină din inimă şi oricare altă rugăciune nu este rugăciune. Şi rugăciunile din cartea de rugăciuni, şi rugăciunile proprii, şi rugăciunile scurte, toate trebuie să vină din inimă către Domnul, pe Care-L vedem înaintea noastră. Cu atât mai mult trebuie să fie aşa rugăciunea lui Iisus.
Menirea rugăciunilor scurte este să ajute la adunarea gândurilor şi la trezvie.
Spovedania este necesară din următoarele motive:
a) pentru că este poruncă a lui Dumnezeu,
b) pentru că readuce și restabilește pacea între Dumnezeu și oameni și
c) pentru că îl folosește pe om din punct de vedere moral și duhovnicesc.
Vocea calmă de la cârmă îți spune „Fă să fie” și, odată cu ea, mantra modernității este invocată. Filosofia care ne guvernează cultura este înrădăcinată în violență: capacitatea de a face lucrurile să se întâmple și de a controla rezultatul. Este o credință profund factuală. Putem, într-adevăr, să facem lucrurile să se întâmple și, în anumite limite, să controlăm rezultatul. Însă vom descoperi curând (așa cum s-a dovedit de atâtea și atâtea ori) că această capacitate de a controla este destul de limitată.
Sursa: Radio Trinitas
Natura şi întinderea spaţiului, dar şi felul în care trece timpul ar putea fi considerate, pe bună dreptate, inevitabile teme de reflecţie, în strădania neobosită a omului de înţelegere a lumii. Spaţiul şi timpul sunt teme uşor de găsit în multe locuri din aria preocupărilor ştiinţifice, filosofice şi teologice, încă din vremuri îndepărtate. Schimbările recente de paradigmă, produse de datele cercetărilor cosmologice, ar putea antrena acum modificări semnificative în privinţa reprezentărilor cu privire la universul în care trăim. Şi, fapt semnificativ, schimbările acestea de paradigmă ar putea sugera, poate neaşteptat, mutaţii profunde chiar în felul în care omul înţelege raporturile sale cu lumea.
– Au puţine circumstanţe atenuante. Părinţii care n-au înţeles rostul disciplinei îşi lasă acum copiii lor liberi şi-i fac cu desăvârşire haimanale. Le spui un cuvânt, îţi spun cinci, şi încă cu obrăznicie! Unii ca aceştia pot deveni şi criminali. Astăzi li se dă frâu liber copiilor în toate. Libertate! „Nu vă atingeţi de copii!”. Iar copiii spun: „Unde în altă parte vom găsi un astfel de statut?”. Urmăresc să-i facă anarhişti, să nu-i vrea pe părinţi, să nu vrea dascăli, să nu vrea nimic, să nu asculte de nimeni. Iar aceasta îi ajută în scopul lor. Dacă nu-i vor face anarhişti, cum vor putea copiii să le facă pe toate bucăţi? Şi priveşte, sărmanii sunt aproape demonizaţi.
Tu păzeşte vrednicia cea dată, căci ai fost zidit stăpân, stăpân peste patimi. Stăpâneşte fiarele, stăpâneşte pe cele târâtoare, stăpâneşte pe cele zburătoare! Nu te înălţa cu gândul, nu fi uşor la minte şi nestatornic! Căci ai fost pus să stăpâneşti cele zburătoare, nu să te asemeni cu cele zburătoare.
Să nu te îngâmfezi deci, să nu te înalţi, să nu cugeți mai înalt decât firea omenească şi pământească!
„Părintele Emilianos și lumea contemporană” – scurt cuvânt al ieromonahului Serapion Simonopetritul (video, subtitrare în română)
Recent, un rege african a călătorit la Sfântul Munte Athos pentru a fi botezat în sânul Sfintei Biserici Ortodoxe.
Inițial s-a raportat de către Uniunea Jurnaliștilor Ortodocși numai faptul că un rege african a fost botezat de către Ieromonahul Dionisie de la Mănăstirea Cutlumuș, primind numele creștin David.
Arhimandritul Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți duhovnici din țară, s-a născut în 1914. S-a călugărit de tânăr, la Mănăstirea Sihăstria. A fost egumen la Mănăstirea Slatina, de unde a fost arestat şi dus la Suceava. După ani de detenţie, în 1976, a ajuns la Mănăstirea „Sfânta Maria” – Techirghiol, pe care a păstorit-o până în dimineața zilei de marți, 19 iulie 2011, când s-a mutat la Domnul.
Cuviosul Marcu Ascetul, în Cuvântul despre pocăință, spune: adevărata lucrare pentru începători, pentru avansați și pentru desăvârșiți constă în: rugăciune, curățirea gândurilor și răbdarea necazurilor ce îi lovesc. Fără acestea trei, este cu neputință a săvârși celelalte virtuți. Nici rugăciunea însăși, fără curățirea gândurilor și fără răbdarea necazurilor, nu poate fi săvârșită.