Cu adevãrat, mare este nestãpânirea limbii, cum spun sfinții: Mare este cãderea prin limbã. Vorba multã este mai mult deșertãciune decât folos, iar vorbirea de rãu este o mare primejdie pe lumea aceasta, dar și pe lumea cealaltã. Se zice cã cei mai mulți din osândiții iadului sunt cei care ucid cu vorbirea de rãu! Trebuie sã-l iubești, frate, pe fratele tãu. Nu aceasta este porunca cea mai mare a Mântuitorului? El a dat aceastã poruncã ca o încununare a tuturor învãțãturilor Sale, ca singura cale spre mântuire – iubirea – și a urmat neuitata și sfâșietoarea Golgotã! Trebuie fãcutã educație de amãnunt a rãspunderii ce o avem pentru viața noastrã, singurul timp pe care îl avem sã ne punem pazã limbii și sã ne curãțim inima de rãutate. Sfântul Grigorie Teologul spune: De orice cuvânt în plus vom da rãspuns, cu atât mai mult de orice cuvânt rușinos și, cu atât mai grozav, de orice cuvânt ucigãtor! Patericul va fi de mare folos la capitolul Folosul tãcerii. Sfântul Isidor Pelusiotul spune: Vorbirea cu folos este o binecuvântare, iar dacã este întãritã cu lucrare, este încununatã. Cã viața fãrã cuvânt mai mult folosește, iar cuvântul și strigând supãrã. Iar dacã și cuvântul și viața se vor întâlni, face o icoanã a toatã filosofia”. Închide pe Domnul în inimã și fii cu luare aminte acolo și sã stai acolo înaintea Domnului fãrã sã ieși. Atunci îți vei da seama de orice fir de praf. Așa începe învãțãtura tainicã. Ea înseamnã o oglindã pentru minte și o fãclie pentru conștiințã. Ea usucã desfrâul, înãbușã furia, alungã mânia și ridicã mâhnirea, înlãturã cutezanța, nimicește deznãdejdea, lumineazã mintea, alungã lenea, te smerește cu adevãrat și ai cugetare fãrã lingușire; rãnește pe demoni, curãțã trupul și nu este pãrtașã, ci strãinã de orice lucru spurcat. Cugetã mereu: La cine mã voi duce? Sunt vierme… Aceasta și altele care țin de gândul morții și al veșnicelor așezãri, aparțin de învãțãtura tainicã.
Arhimandrit Arsenie Papacioc, Ne vorbește Părintele Arsenie Papacioc, Editura Mănăstirii Sihăstria