Articole

De voim să ne mântuim cu adevărat trebuie să iubim adevărul

Aşadar, de voim să ne mântuim cu adevărat, trebuie să iubim adevărul cu toată silinţa şi cu toată puterea noastră, păzindu-ne de toată minciuna, ca să nu ne despărţim de adevăr şi de viaţă. De trei feluri este minciuna: unul minte cu cugetul, altul minte cu cuvântul, iar altul minte cu toată viaţa lui. Cel ce minte cu cugetul este cel ce are bănuială. Unul ca acesta, văzând pe cineva vorbind cu vreun frate, bănuieşte şi zice: despre mine vorbeşte acela. Iar de va vedea că a contenit a vorbi, iar bănuieşte că din pricina lui a tăcut.

Continuare …

Mona­hismul, dor dumnezeiesc

Trebuie să discutăm despre monahism în esenţa lui, pentru că aşa cum îl poftim noi, aşa cum şi-l închipuie tinerii care râvnesc după această viaţă fără să se poată hotărî, el este ceva confuz.
Într-adevăr, ce este monahismul? Pentru că avem monahi singuratici, avem monahi în obşte, avem monahi care trăiau în comunitate de câte 3-4-5, avem monahi care au trăit în pustietăţi, avem monahi care au trăit în oraşe, avem o mulţime de monahi care s-au mântuit fiecare pe calea lui.

Continuare …

Calea smereniei, singura cale care duce la casa părintească

Cât de mult se oglindeşte lumea de azi în pilda Fiului risipitor! Omenirea s-a înstrăinat de Dumnezeu, s-a dus în ţara cea străină a păcatului şi îşi cheltuieşte toată avuţia părintească, darurile lui Dumnezeu, în desfrânări. Omul vrea să fie fericit, lipsit de necazuri şi dureri, să se bucure şi să trăiască ani mulţi, dar departe de casa părintească. Şi a ajuns robul patimilor ruşinoase, hămesit de foame sufletească, gol şi ruşinat. Va putea oare să-şi revină în sine? Să-şi dea seama că „şi argaţii Tatălui sunt îndestulaţi” şi să se hotărască: „Scula-mă-voi şi mă voi duce la Tatăl meu…”?

Continuare …

✝) Duminica a XI-a după Pogorârea Sfântului Duh (Pilda datornicului nemilostiv)

Pilda slujitorului nemilostiv, consemnată doar de Sfântul Evanghelist Matei (18, 23-35), constituie răspunsul dat de Hristos lui Petru la întrebarea: „Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui? Oare până de şapte ori? (Matei 18, 21). Hristos i-a răspuns: „Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte” (Matei 18, 22). Cifra şapte, în concepţia iudaică, exprimă desăvârşirea. Aceasta ar însemna că poţi greşi fratelui tău de 490 de ori. Numai că „de 70 de ori câte 7”, în calculul matematic al lui Dumnezeu, înseamnă nu de 490 de ori, ci fără de număr. La Dumnezeu, iertarea este infinită. Ea nu are limite matematice.

Continuare …

Dacă toţi am împlini Evanghelia pământul ar deveni un Rai

Oare respectăm porunca: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta”? După Dumnezeu sunt tatăl şi mama; părinţii sunt ca nişte dumnezei pe pământ. Eşti dator să-i respecţi. Există acum respect pentru părinţi? De unde respect? A venit unul la mitropolie cu capul spart şi se ruşina să spună cine i l-a spart. „Fiul meu”, a spus în cele din urmă printre lacrimi. Fiul să-şi lovească tatăl?

Continuare …

„Omul lui Hristos” simte că trebuie să fie ca Hristos

Nicăieri ca în Răsăritul creştin nu se simte şi nu se trăieşte mai intens şi mai adevărat frăţietatea, conştiinţa că toţi sunt fiii Aceluiaşi Tată, că împart aceeaşi moştenire şi împărtăşesc aceeaşi soartă, având a urma acelaşi drum, spre aceeaşi ţintă. De aceea, nimeni nu va fi lăsat în urmă. Slăbiciunea fratelui va fi slăbiciunea mea şi tăria mea va fi tăria lui. Un cuvânt al lui Dostoievski exprimă cât se poate de puternic ideea acestei responsabilităţi universale a oamenilor: „fiecare este vinovat faţă de toţi, pentru toţi şi pentru tot”.

Continuare …

Când recităm rugăciuni nu ne rugăm, ne rugăm atunci când ceea ce spunem simţim

Cine ar putea să citească din Psaltire mai mult? Două categorii de oameni: pensionarii şi şomerii, şi nici unii nici alţii nu citesc, mai ales din pensionari, deşi vreme au.
De ce trebuie să citim rugăciunile? Nu ar trebui să vorbim cu Dumnezeu cu gândurile noastre aşa cum sunt ele?

Continuare …

„Demonul amiezii” și obsesia pentru divertismentul burlesc

Dispunem de un anume tip de plictiseală, aptă și „demnă” pentru mai toată gama de blocaje sociale și abandonuri comunitare. E o plictiseală despre care, de cele mai multe ori, nu cunoaștem nimic, dar care se întrevede scandalos în multitudinea de preocupări aparent serioase – când investiția resurselor tinde să devină halucinantă și amfibologică (pe de o parte, caracteristică tipologic unei încrengături a mediocrității, iar pe de alta, marcată de o competitivitate efuzivă) -, însă sub lupa obiectivității spontane și în urma unui bilanț ontologic accidental, complet inutile, risipă fără doar și poate. Interesant cum această plictiseală se folosește pervers de masca obișnuinței și de reflexele cele mai comode.

Continuare …

Lepadarea de Hristos

Zic unii oameni: ce vreţi? ce pot face? ce vreţi să fac? Am nevastă, am copii mici, am părinţi bătrâni, am şi eu o căsuţă, o brumă de bunuri, o oarecare situaţie, ce vreţi, n-am ce face! De voie, de nevoie, n-am încotro, mă lepăd de Hristos, măcar de formă şi numai cu vorba. Acesta, nu este un raţionament creştinesc.

Continuare …

Ce este Adevărul?

Dacă adevărul ar fi orice altceva, iar nu Dumnezeu-Omul Hristos, el ar fi mărunt, neîndestulător, trecător, muritor. Aşa ar fi el, dacă ar fi concept, sau idee, sau teorie, sau schemă, sau raţiune, sau ştiinţă, sau filosofie, sau cultură, sau om, sau omenire, sau lume, sau toate lumile, sau oricine, sau orice, sau toate acestea împreună. Dar adevărul este Persoană, şi încă Persoana Dumnezeu – Omului Hristos, drept care este şi desăvârşită, şi netrecătoare, şi veşnică. Pentru că în Domnul Iisus adevărul şi viaţa sunt de-o-fiinţă: adevărul veşnic şi viaţa veşnică (v. Ioan 14:6; 1:4-17).

Continuare …

Copiii şi Biserica

În general, copiilor le place să participe la slujbele Bisericii şi această atracţie instinctivă pentru şi în interesul slujbelor este fundaţia pe care noi ar trebui să construim educaţia copiilor noştri. Când părinţii se îngrijorează deoarece copiii lor vor obosi din cauza slujbelor lungi şi le pare rău pentru ei, exprimă, de fapt, subconştient, preocuparea lor nu pentru copii, ci pentru ei înşişi. Copiii pătrund mai uşor decât adulţii în lumea ritualului, a simbolismului liturgic.

Continuare …

„Când arăţi tuturor calea înţelepciunii, pregăteşte-te pentru zgomotosul alai al răstignirii”

Să iubeşti necondiţionat, fără răspuns, să iradiezi lumina spiritului tău până peste marginile lumii, să hrăneşti cu pâinea bunătăţii, să creşti şi să ajuţi în tot felul, fără să ai teama insuccesului sau a loviturii pe la spate. Să înalţi cântece de laudă vieţii, să vindeci rănile fraţilor tăi de suferinţă chiar şi atunci când te hulesc, să-i urci pe creste până la locul unde privirea lor ameţeşte.

Continuare …

✝) Duminica a X-a după Pogorârea Sfântului Duh (Vindecarea lunaticului)

Scriptura ni-l arată pe acest om foarte slab în credinţă. Din multe fapte se vede aceasta: din cele spuse de Hristos: „Toate sunt cu putinţă celui ce crede”; din cele spuse chiar de cel care a venit la Hristos: „Ajută necredinţei mele!”; din porunca dată de Hristos demonului ca să nu mai intre în fiul lui; şi în sfârşit din cele spuse de om lui Hristos: „Dacă poţi!”
Aş putea fi însă întrebat:

Continuare …

„Fără o înflorire a monahismului, Ortodoxia va rămâne în catacombe”

James Kelley s-a născut în Allen, Oklahoma. Este licențiat în istorie și engleză, iar în prezent predă engleza la East Central University din Oklahoma. Convertit la ortodoxie în anu 2001, James Kelley este autorul mai multor cărți de teologie, „A realism of glory: Lectures on the Christology in the Works of Protopresbyter John Romanides”, „The Life in Christ”, „Anatomyzing Divinity”. Articolele sale pot fi citite aici și aici .

Continuare …

Bucuria lumească aduce stresul şi la oamenii duhovniceşti

Împlinind dorinţele lumeşti ale inimii, nu vine bucuria duhovnicească, ci stresul. Bucuria lumească aduce stresul şi la oamenii duhovniceşti. Bucuria lumească nu este permanentă, nu este bucurie adevărată, ci este o bucurie temporară, a acelei clipe. Iar aceasta este o bucurie materială, nu este duhovnicească.

Continuare …

Cruciații modernității

Nu e tocmai ușor să identifici care dintre atributele detestabile ale modernității deține întâietatea. Sigur că pentru mulți oameni, sensibilizați de marșul neîntrerupt al progresului și al evoluției, sau de magia ecranului de telefon smart, însăși ideea de eșec al modernității apare ca o contradicție în termeni. Dar pentru ceilalți, mulți, puțini, există câteva agasante note comune, care revin supărător și se simt în aproape orice domeniu al vieții.

Continuare …