După dumnezeiasca Euharistie dă laudă şi mulţumeşte drept Domnului, fiindcă te-a învrednicit să te faci părtaş Trupului şi Sângelui Lui. Petrece ziua prin fapte vrednice de ea şi să ai această zi ca un model şi ca un reper pentru tot restul zilelor tale. Să nu rabzi ca restul zilei să întristezi pe îngerul tău, păzitorul sufletului şi trupului tău, întorcându-te la relele tale dintâi, ca porcul scăldat la noroiul mocirlei lui, sau precum câinele care se întoarce la vărsătura lui, fiindcă grea va fi întoarcerea ta. Să nu cumva să zici că iarăşi mă voi pocăi şi iarăşi mă voi curăţa, fiindcă nu atârnă exclusiv de voinţa ta pocăinţa şi mântuirea, ci şi de voinţa lui Dumnezeu.

Continuare …

Când a fost chemat de către Mântuitorul, orbul din Ierihon şi-a lăsat mai întâi haina în locul în care şedea (cf. Marcu 10, 50). Aparent, un amănunt fără mare importanţă. Semnificaţia gestului este însă profundă. În acele vremuri, orice persoană cu handicap care trăia din mila publică purta, ca semn distinctiv, o anume „haină”. Ea atrăgea privirile trecătorilor şi spunea totul despre condiţia celui ce o avea. În momentul în care Bartimeu a auzit că este chemat de Domnul, a lepădat haina, arătând prin aceasta că renunţă la statutul de cerşetor înainte chiar de a primi vindecarea. Şi imediat ce i s-a redat vederea, el „a urmat lui Iisus pe cale” (cf. Marcu 10, 52). Iată o situaţie în care vindecarea vine pe un teren pregătit. Gestul lepădării de vechea condiţie este anterior sau cumva simultan intervenţiei lui Dumnezeu.

Continuare …

Fiecare din noi când suntem în grădină, ţarină, pădure, în străinătate, departe de casă, dorim a veni acasă pentru ca să vedem părinţii, fraţii, surorile, soţia, copiii, rudeniile. Aşa şi adevăraţii binecredincioşi creştini doresc a merge, a intra, a sta şi a rămâne în Biserică – Locaşul lui Dumnezeu –, pentru a se învrednici să vadă pe Cerescul lor Tată şi pe rudele lor apropiate: îngerii şi Sfinţii sau prietenii lui Dumnezeu.

Continuare …