Dă săracilor ce-ţi prisoseşte peste trebuinţele de astăzi, şi vino cu îndrăzneală de-ţi fă rugăciunile. Vorbeşte adică cu Dumnezeu, ca un fiu cu părintele său. Nimic nu poate să apropie în așa măsură inima de Dumnezeu ca milostenia. Și nimic nu aduce atâta linişte în minte, câtă aduce sărăcia cea de bună voie. Mai bine este pentru tine să fii numit de mulţime prost, din pricina simplităţii tale, decât să fii înţelept şi desăvârşit cu mintea, pentru că te-ai lăudat.
Dacă cineva, călare pe cal fiind, întinde mâna lui ca să-l miluieşti pe el, nu-l înlătura, fiindcă în clipa aceea cu adevărat va fi foarte lipsit ca un cerşetor. Şi când dai, dă cu mărime de suflet şi cu faţa veselă, şi dă mai mult decât ţi s-a cerut. Căci zice: „Trimite pâinea ta în faţa săracilor, şi după puţină vreme vei afla răsplata” (Pilde 11, 1). Nu fă nici o deosebire între sărac şi bogat, nici nu dori să afli, care e vrednic şi care nu-i, ci toţi oamenii să fie pentru tine la fel de buni. Şi în felul acesta şi pe cel nevrednic vei putea să-l întorci spre bunătate, fiindcă sufletul curând se întoarce de la cele trupeşti spre frica lui Dumnezeu. Că doar și Domnul a stat la masă cu vameşi şi cu desfrânate şi n-a înlăturat pe cei nevrednici, ca în chipul acesta să-i atragă spre frica lui Dumnezeu, şi prin mijlocirea celor trupeşti şi să se apropie de cele duhovniceşti. Pentru aceasta, pe toţi oamenii socoteşte-i deopotrivă cu bunătate şi în cinste, chiar de ar fi iudei sau necredincioşi sau ucigaşi, şi cu atât mai mult, că orice om îţi este frate, de aceeaşi fire cu tine, şi din neştiinţă s-a rătăcit din calea adevărului.
Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 118