Hristos a săvârşit alergarea Sa pământească în pătimiri necurmate. De-abia S-a născut, că oamenii au şi năzuit să-L dea morţii. Pe ucenicii Săi îi cheamă la pătimiri, iar celui care nu vrea să pătimească îi spune: „Cel care nu îşi ia crucea sa şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine” (Matei 10, 38). Cercetează vieţile tuturor apostolilor: toţi şi-au petrecut şi şi-au încheiat viaţa în pătimiri. Cercetează vieţile mucenicilor: aceştia şi-au cumpărat Cerul prin sânge şi prin chinuri nenumărate. Cercetează vieţile cuvioşilor: oare n-a fost toată viaţa lor o îndelungă mucenicie nevăzută? „Au rătăcit în pustii, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi” (Evrei 11, 38, 37), după cuvântul apostolului, „prin multe sângiuiri şi morţi” au moştenit veşnicia cea fericită. „Nimeni nu s-a suit la Ceruri cu răsfăţul – spune marele Sfânt Isaac Sirul –, ci dimpotrivă, omul aflat sub o deosebită Purtare de grijă dumnezeiască se cunoaşte după aceea că i se trimit necazuri necontenite”.
Aşadar, mulţumeşte, smereşte-te, crezi, încredinţează-te voii lui Dumnezeu, roagă-te pentru cei în ale căror inimi nu este pace – şi doar în asta poţi găsi mângâiere şi vindecare. (Sfântul Ignatie Briancianinov, extrase din cartea Culegeri de scrisori)
Akedia, faţa duhovnicească a deprimării – Cauze şi remedii, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2010, pp. 180-181