Există şi alt mod de cunoaştere a voii lui Dumnezeu, pe care îl foloseşte, în general, Biserica: sfatul părinţilor duhovniceşti şi al duhovnicilor. Marea binecuvântare a ascultării, care îi umbreşte în chip binefăcător pe cei ce o preţuiesc, li se face cunoaştere în tot ceea ce nu cunosc şi acoperământ şi putere în a săvârşi sfatul-poruncă, pentru că Dumnezeu Se descoperă celor ascultători în calitatea Sa de Părinte.
De obicei, omul are un vis al vieţii lui, a cărui împlinire o urmăreşte până la moarte. De exemplu, sunt monah şi visez să ajung misionar. Sau, eşti misionar şi vrei să ajungi monah. Sunt monah în chinovie şi vreau să ajung pustnic. Un altul este pustnic şi vrea să ajungă monah în chinovie. Dar cine a intrat într-o obşte de oameni şi de îngeri, într-o obşte monahală, cine a acceptat calea sfinţeniei nu are gânduri şi nici vise ale vieţii sale, ci a semnat că s-a hotărât şi că vrea să ajungă sfânt. Cu toate acestea, între hotărârea cuiva de a ajunge sfânt şi împlinirea hotărârii există o distanţă. Această distanţă depinde de vehiculul în care urcăm sau nu urcăm, şi acesta este egoul.
In învăţătura niptică a Bisericii se vorbeşte mult despre vederea Luminii nezidite, dat fiind faptul că, urmând un mod de vieţuire isihast, omul poate ajunge la vederea lui Dumnezeu în Lumina nezidită.
– M-am depărtat de Dumnezeu şi nu reuşesc să mă apropii de El. Cum reuşesc să mă apropii de El?
– Păi eu zic că primul pas l-ai făcut cu această întrebare şi cu faptul că El ai scris cu E mare. E un început.
Omul vindecat, sănătos duhovniceşte, primeşte iluminare de la Duhul Sfânt şi dacă Dumnezeu doreşte, şi îndumnezeire, tot de la harul dumnezeiesc. Omul sănătos duhovniceşte este cel care se află în stadiul iluminării, adică are rugăciunea neîncetată care în forma cea mai deplină a ei este auto-lucrătoare. Adică omul nu mai se roagă, depunând efort personal, ci „aude” înlăuntrul lui rugăciunea pe care o face Duhul Sfânt „strigând: Avva Părinte” (Gal. 4,9).
Duminica este ziua în care cerul se apropie de pământ. Este clipa în care omul, obosit de drumurile săptămânii, se oprește pentru a-și aminti de unde vine și încotro merge. Este ziua Domnului, dar și ziua omului — ziua sufletului.
În graba vieții de zi cu zi, pierdem adesea sensul lucrurilor simple: un zâmbet, o vorbă bună, o rugăciune spusă în taină.
Pe Tine, Izvorul vieţii celei adevărate, Te-am părăsit, şi ne adăpăm din stricăciune şi deşertăciune. Înviază sufletele noastre amorţite de păcat şi de răutate, Doamne, precum ai înviat pe tânărul văduvei!
Pericopa evanghelică de astăzi ne vorbeşte despre învierea singurului fiu al văduvei din cetatea Nain (v. Luca 7, 11-17). Pericopa menţionează că atunci când Mântuitorul l-a înviat pe fiul acelei văduve, poporul cu frică a mărturisit că Dumnezeu l-a cercetat pe el.
Care este cea mai cunoscută, cea mai îndrăgită şi de toţi intonată cântare la rugăciune a Bisericii noastre? „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.
Nu este durere mai mare pentru un părinte decât a-şi duce propriul copil la groapă. În Evanghelia după Sf. Ap. şi Ev. Luca, prăznuit astăzi, am văzut cum o mamă văduvă, la poarta oraşului Nain, îşi ducea unicul copil spre recele mormânt. Popor mult era în acest cortegiu, popor mult era în jurul Mântuitorului Hristos și toţi erau cu inimile frânte şi plângeau întru durerea acestei mame văduve care se dezlipea de copilul ei – toiag al bătrâneţilor și nădejde și bucurie și alinare. Domnul Iisus Hristos S-a apropiat de cortegiul care era la poarta oraşului Nain, S-a atins de tânărul care era neînsufleţit pe năsălie, însă, mai întâi de toate, a adus mângâiere mamei, îndemnând-o: Nu plânge!
Acest praznic dovedește marea slavă cu care Sfânta Maică a lui Dumnezeu este încununată în acea lume. În această zi ea s-a arătat în mare slavă și oamenii au văzut și s-au bucurat. Iar când s-a arătat oamenilor, pe brațele ei larg deschise a ținut un acoperământ de aur, ca să arate tuturor cum ea ocrotește pe oameni și îi acoperă de tot răul.
După Domnul, călăuză și învățătoare în această lucrare duhovnicească a rugăciunii, precum și în orice virtute, este Preasfânta Maica Lui și Mama noastră a tuturor.
„Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea. Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă dați împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai.
Vă rog, fraţilor, faceţi o încercare. Dacă cineva vă ocărăşte sau vă dispreţuieşte, sau vă smulge ceea ce vă aparţine, sau prigoneşte Biserica, rugaţi pe Domnul zicând: „Doamne, toţi suntem făpturile Tale. Ai milă de robii Tăi şi întoarce-i spre pocăinţă!”