Cineva își amintește mereu de vremea morții lui, adică de sfârșitul vieții lui, și din simpla cugetare la moarte nu poate să plângă, ci are nevoie, fie că stă în picioare, fie și așezat, dar numai dacă este deplin singur, să-și miște mintea spre cugetarea la moarte și să-și spună în sinea sa cu mâhniciune și jos plecându-se: „Oare cum îmi va fi sfârșitul și când anume?
“Dacă vezi cu mintea demoni, smereşte-te şi sileşte-te să nu-i vezi şi mergi degrabă la duhovnicul sau „bătrânul” [„stareţul”] căruia ai fost încredinţat. Spune totul duhovnicului şi atunci Domnul te va milui şi vei scăpa de înşelare.
Noi, creștinii, înțelegem frica lui Dumnezeu ca dragoste și ca evlavie și ca respect și cinstire către Tatăl nostru, Dumnezeu. Dumnezeu este Tatăl nostru Cel tandru. Nu este dictator sau tiran, despot absolutist cum Îl considerau și Îl mai consideră încă unii. „Evreii, zice Sfântul Clement, L-au făcut pe Dumnezeu tiran despotic, și nu părinte. Însă frica pe care o au robii față de tiranii despotici o au din ură”.
Vine cineva la mine, discutăm despre problema lui și găsim o soluție. Dacă spun: „Ce bine că am fost aici să pot ajuta!” ‒ Hei! Ce cădere! (adică, pentru mine). S-a întâmplat să fiu aici și să pot ajuta. Dar dacă nu eram, Dumnezeu ar fi trimis pe altcineva!
Orice mâhnire să o suportaţi cu bucurie, mâhnirile pe care ni le pricinuiesc oamenii sunt mai dulci decât „siropurile” pe care ni le oferă cei care ne iubesc.
Vedeţi, în Fericiri, Hristos nu spune: „Fericiţi veţi fi când vă vor lăuda”, ci: „Fericiţi veţi fi când vă vor ocări” şi, mai ales, „când vă vor minţi din pricina Mea”.
Nu e nevoie să mai spunem că tânărul trebuie să se păzească a nu cădea în această cumplită strâmtorare. Nu călca pe acest drum! Alungă semnele care îl vestesc ‒ tristețea aceea fără sens și simțământul de singurătate. Împotrivește-te fățiș. Dacă te-ai întristat, nu te lăsa în voia visurilor, ci îndreptă-ți atenția asupra vreunui lucru de seamă și va trece.
Pentru că totdeauna noi trebuie să ne raportăm personal la lucrurile mai presus de noi, întrebarea este cum stau eu față de Maica Domnului, cât sunt eu de cinstitor față de Maica Domnului, ce înseamnă pentru mine Maica Domnului? Știu că pentru Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om, ea este mama Lui. Știu că pentru Dumnezeu Tatăl înseamnă aleasa lui Dumnezeu Tatăl, știu că pentru Dumnezeu-Fiul înseamnă locașul lui Dumnezeu-Fiul, mai știu că pentru Duhul Sfânt înseamnă cea peste care S-a pogorât Duhul Sfânt.
Despre smerenie și mândrie, diferența dintre cele două și „proveniența” darurilor – interviu cu Arhiepiscopul Vichentie de Ekaterinburg şi Verkhoturye.
Nu ajunge numai să citesc sau să mă rog. E necesar să urmăresc zdrobirea inimii, care se poate realiza și cu poziția mea și cu anumite gânduri legate de Dumnezeu sau în orice alt fel. Pot chiar să îngenunchez înaintea lui Dumnezeu și să-L rog să-mi ierte păcatul, pe care poate nici nu-l știu, nu mi-l închipui, dar știu că sunt păcătos.
„Doamne, bine este să fim noi aici”. (Matei 17, 4)
În fiecare an, la 6/19 august, prăznuim una dintre cele mai mari sărbători creștine – Schimbarea la Față a Mântuitorului pe muntele Tabor.
Unul dintre cele mai nepătrunse și mai tainice momente din activitatea pământească a Mântuitorului Hristos rămâne cu certitudine Schimbarea Sa la Față înaintea a trei dintre ucenicii Săi. Despre această revărsare vizibilă a luminii dumnezeiești necreate au scris mulți oameni înzestrați de-a lungul istoriei creștine, unul dintre cei mai recenți fiind Părintele Alexander Schmemann. Născut în Estonia într-o familie de emigranți ruși și trecut la Domnul în Statele Unite, acum 33 de ani, după o carieră teologică de mare anvergură, acest mare predicator și teolog ortodox al secolului trecut pătrundea într-una dintre scurtele sale meditații teologice sensul pastoral al transfigurării taborice a lui Hristos. Rândurile care urmează reprezintă traducerea din franceză a reflecțiilor sale.