Te nedreptăţeşte cineva? Nu te certa cu el, ci cu diavolul, care îl îndeamnă la rău. De omul care păcătuieşte să-ţi pară rău.
Vrei să te aperi de nedreptate? Atunci smereşte-te şi taci
Articole
Rugăciunea spontană nu are ore fixe, nu are canoane, nu cunoaşte oprelişti
Omul comportă o dualitate:
– La exterior este carne.
– În interior este spirit – se perfecţionează prin mintea sa, prin atenţia la sine însuşi, prin teama de Domnul şi harul lui Dumnezeu.
Bunătăţile cele veşnice încă de aici se trăiesc
Este într-adevăr foarte trist că nu suntem conştienţi de marea comoară, „Înfierea”, pe care am primit-o la Sfântul Botez „în vasele noastre de lut”, după cum spune Sfântul Apostol Pavel. De aceea cu uşurinţă ne lenevim, cu uşurinţă devenim nepăsători, cu uşurinţă dispreţuim, într-un singur cuvânt, cu uşurinţă cădem. Fericit este cel care a dobândit Harul şi a murit odată cu el, dar mai fericit este acela care l-a trăit, l-a sporit, iar mai apoi a adormit. Scurtă să fie rugăciunea pe care o spui.
Cuvânt la Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci
Niciodată omul n-ar fi putut de unul singur să înţeleagă iubirea infinită pe care o nutreşte Dumnezeu faţă de această binecuvântată făptură, omul, care constituie şi coroana întregii creaţii. Şi deoarece iubirea adevărată nu este cu putinţă să se exprime doar prin cuvinte emoţionante, ci şi prin fapte care dovedesc autenticitatea cuvântului, de aceea şi ucenicul iubirii, Sfântul Ioan Teologul, în puţine cuvinte rezumă „explozia” de iubire a lui Dumnezeu: „Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3: 16).
Dacă ne-am uni, ar pieri vrăjmaşii noştri!
Dacă ne-am uni, ar pieri vrăjmaşii noştri! Întreaga lume s-ar putea ridica împotriva noastră, şi-ar fugi cu toţii de noi – pentru că asta-i o putere uriaşă. Nu suntem conştienţi că în noi este energie dumnezeiască, viaţă dumnezeiască – omule, nu pricepem! Avem pildă istoria poporului Israelitean. Vechiul Legământ este istoria poporului lui Israel.
Cuvânt la Naşterea Maicii Domnului
Începutul oricărui fruct este floarea și aceasta în chipul cel mai limpede. Dar începutul mântuirii noastre este nașterea de Dumnezeu dăruită și de Dumnezeu aleasă a preacuratei și preanevinovatei Maria, pururea Fecioara și aceasta în modul cel mai limpede. Pe care lăudând-o o și prăznuim astăzi după datorie. Pentru ca întregul ciclu al anului să fie binecuvântat prin ea s-a născut în această lună, cea dintâi a anului, dar a adormit în ultima cu somnul nemuririi pentru ca asumându-și cele zece luni dintre acestea ciclic să le binecuvinteze prin nașterea ei și prin adormirea ei purtătoare de viață. Despre care nu este vremea a vorbi acum, ci când este vremea sfintei Adormiri aceleia. Dar acum suntem aduși să filosofăm pe scurt despre Sfânta Naștere a ei, și atâta avem a spune despre ea, cât ne va insufla cuvânt harul ei.
Să nu-l rănim pe celălalt!
Să fim cu luare aminte și în prieteniile noastre, și în legăturile noastre cu părinții și în ceea ce spunem celor din jur. Să fiți foarte atenți însă, în căsătorie. Și revin la căsătorie pentru că sunteți tineri. Fiți foarte, foarte atenți în căsătorie!
Rugaţi-vă să dea Domnul smerenie inimii mele!
Cândva, i-am spus:
‒ Părinte, nu mai pot lucra cu fratele ăsta! E foarte mofturos!
‒ Măi, tu eşti plin de egoism! Ştii asta? Din cauza egoismului tău le păţeşti pe toate!
Să nu deveniţi mici la suflet şi să nu vă tulburaţi!
Lăsaţi toate grijile pe seama lui Dumnezeu, căci Acela lucrează pentru voi. Să nu deveniţi mici la suflet şi să nu vă tulburaţi! Cel Care cercetează cutele cele mai adânci ale sufletelor omeneşti cunoaşte şi poftele voastre şi are puterea să vă scape de ele, aşa cum doar El o ştie.
Ori de câte ori apar ispite şi necazuri, apare şi cununa victoriei
Ori de câte ori apar ispite şi necazuri, apare şi cununa victoriei, spunea părintele Grigorie ieromonahului Ioachim Spetsieris. Şi apoi adăuga:
„Doamne, oare nu ţi-am cerut să mă izbăveşti de mânia aceasta?”
Filip era un om mânios, care se certa din nimic şi care avea puternice izbucniri de mânie, în schimbul cărora avea, desigur, de îndurat muştruluiala zdravănă a confraţilor săi.
Împărtăşirea trebuie făcută cu luare aminte, ştiind ce facem, ce cerem şi la ce mergem
Să te împărtăşeşti înseamnă să-L chemi pe Domnul să se unească cu tine, nu doar sufleteşte, ci chiar în trupul nostru, încât viaţa noastră să se facă viaţa lui Hristos, iar viaţa lui Hristos – viaţa noastră. De aceea, de fiecare dată când ne împărtăşim, dacă continuăm să săvârşim faptele întunericului, îl obligăm pe Hristos, în mod despotic, chinuitor, să meargă pe aceeaşi cale pe care a fost purtat în cumplitele zile ale Răstignirii Sale, spre pătimire şi ocară. Trebuie să ţinem minte asta.
Să luăm hotărârea de a pune început de pocăinţă
Pocăinţa este cea mai importantă şi mai urgentă necesitate a vieţii noastre, iar amânarea ei este o uneltire a diavolului, cu care uşor ne poate înşela. Uităm faptul că numai prezentul ne aparţine şi că pentru viitor nu putem fi siguri, noi nu ştim ceasul morţii şi de aceea trebuie să luăm acum hotărârea de a pune început de pocăinţă.
Este mare lucru să nu gândești nimic rău cu privire la ceilalți
Dacă trebuie să-I oferim lui Hristos gândul fiecărui lucru și chiar persoana noastră, este firesc să-I oferim și relațiile noastre cu ceilalți. Iar aceasta are din nou o mare importanță nu numai pentru curățirea noastră, ci și pentru ameliorarea raporturilor noastre cu ceilalți.
Noi așa o cinstim pe Maica Domnului ca pe cea mai înaltă dintre toți sfinții
La măsurile Maicii Domnului nu există niciun sfânt. Noi așa o cinstim pe Maica Domnului: ca pe cea mai înaltă dintre toți sfinții, ca pe cea mai aleasă, ca pe aceea ce este unică în lumea aceasta.
Nu amânați pocăința până în ultimul moment că cine știe dacă îl apucăm sau nu!
Acum când este vreme, când puteți merge la sunetul clopotelor, când vă îndeamnă cuvintele grozave ale Sfintei Evanghelii, când duhovnicul vă roagă să vă dezlegați de un trecut rău și scandalos, nu amânați pocăința până în ultimul moment, că, cine știe?, îl apucăm sau nu!
Euharistia este o hrană de drum a sufletelor pe calea desăvârşirii
Sfântul Nicodim arată că împărtăşirea frecventă nu e un privilegiu al preoţilor, acesta se referă doar la săvârşirea Liturghiei, al cărei scop e sfinţirea darurilor şi împărtăşirea lor credincioşilor, iar preoţii care refuză să-i împărtăşească pe cei ce vin cu evlavie sunt mincinoşi: întâi îi cheamă, apoi îi alungă.