Adu-ţi aminte, suflete al meu, despre îngrozitoarea şi înspăimântătoarea minune a Creatorului tău, Care pentru tine s-a făcut om şi a suferit pentru mântuirea ta; îngerii Lui se înfiorează, Heruvimii se îngrozesc, Serafimii se înspăimântă şi toate puterile cereşti îl proslăvesc neîncetat, iar tu, nefericite suflete, te leneveşti, măcar de acum înainte nu amâna, scumpe suflete al meu, sfânta pocăinţă, întristarea inimii şi ispăşirea pedepsei (epitimia) pentru păcatele tale.
Amânând însă an cu an, lună cu lună şi zi cu zi, nu vei mai dori să te pocăieşti din toată inima şi nu vei găsi pe cineva să te compătimească; o, cu câte chinuri vei începe să te căieşti, dar fără folos. Având putinţă să săvârşeşti astăzi o faptă bună nu amâna, iubite suflete al meu, nu amâna sfânta pocăinţă, pentru că nu poţi şti ce poate aduce ziua de azi, orice nenorocire se poate întâmpla cu tine în noaptea aceasta, fiindcă nu ştii ce îţi va aduce ziua ori noaptea: te aşteaptă o viaţă lungă sau o moarte grea şi năprasnică. Astăzi, scumpe suflete al meu, este timpul sfintei pocăinţe; astăzi, suflete al meu, este timpul răbdării; astăzi este timpul să înduri amărăciunile; astăzi este timpul îndeplinirii poruncilor şi săvârşirii faptelor bune; astăzi este timpul plânsului dulce şi al bocetului cu lacrimi. Dacă cu adevărat vrei să te mântuieşti, suflete al meu, iubeşte amărăciunile, oftările, cum mai înainte iubeai liniştea; trăieşte ca şi cum ai muri zilnic; căci repede va trece viaţa ta ca umbra nourului înaintea soarelui şi vei rămâne necunoscut şi uitat; zilele vieţii noastre parcă se scurg în aer; nu ceda nici în faţa celei mai grele amărăciuni. În relaţiile cu oamenii, în suferinţa nevădită şi cea vădită nu te deda mâhnirii, nu te tulbura, nu fugi, dar socoate-te ca pulberea de sub picioarele lor. Fără acestea nu te poţi mântui şi scăpa de chinul veşnic. Căci repede trece viaţa noastră de parcă ar trece o zi. Omul dacă nu se va desăvârşi cuvios prin virtuţi sau nu-şi va jertfi viaţa pentru îndeplinirea poruncilor Sfinţilor Părinţi, nu se poate mântui.
Astfel, dragă suflete al meu, adu-ţi aminte de toţi sfinţii proroci, apostoli, mucenici, ierarhi, cuvioşi şi drepţi, de cei săraci cu duhul şi de toţi cei bineplăcuţi lui Dumnezeu. Unde ai găsi sfinţi, care nu şi-ar fi supus trupul duhului ori nu ar fi suferit în nenorociri şi în grele mâhniri? Ei au suferit foarte multe nenorociri, au îndurat foame şi mâhnire în inimă, aveau bunătatea copiilor şi toată milă, ajutau pe alţii la dureri şi la nevoie făceau diferite milostenii după puterile lor; ceea ce nu-şi doreau sieşi şi ceea ce urau, nu făceau altora. Cu supunere, că robii cumpăraţi lucrau nu ca pentru om, dar ca pentru Dumnezeu, cu înţelepciune simplă, nefiind învăţaţi, neştiind nimic, dar numai tinzând la mântuirea lor.
O, omule! Moartea te aşteaptă. Dacă te vei strădui, atunci vei fi răsplătit cu viaţă veşnică în veacul veacului, dacă vrei să învingi patimile, atunci taie-ţi plăcerile; dacă alergi după mâncare, vei duce viaţa în patimi; nu se va smeri sufletul dacă trupul nu se va lipsi de pâine; este cu neputinţă să salvezi sufletul de la pieire, păzind trupul de neplăceri. Pentru aceasta nu uita: dacă vrei, suflete al meu, să te mântuieşti, să treci calea cea plină de mâhnire, să intri în împărăţia cerurilor, să dobândeşti viaţă veşnică, atunci slăbeşte-ţi trupul tău, gustă amărăciunea de bună voie, poartă mâhnirile grele, aşa cum au făcut toţi sfinţii.
Când însă omul se pregăteşte şi-şi pune în gând să îndure orice mâhnire în numele lui Dumnezeu, atunci toate aceste mâhniri şi neplăceri şi atacuri din partea demonilor şi ale oamenilor îi par uşoare şi fără durere; el nu se teme de moarte şi nimic nu-l poate despărţi de dragostea lui pentru Hristos. Ai auzit tu, iubite suflete al meu, despre aceea cum îşi petreceau viaţa Sfinţii Părinţi? Ah, suflete al meu! Măcar prin puţin urmează-i: oare n-au vărsat ei lacrimi? N-au fost ei oare mâhniţi, slabi şi istoviţi cu trupul? Oare n-au avut ei boli trupeşti, răni grele, şi tânguieli sufleteşti cu lacrimi? Oare n-au avut şi ei acelaşi trup slab ca şi noi, oare nu au avut şi aceleaşi dorinţe de ceva frumos, dulce şi uşor în această lume şi de linişte trupească? Da, au avut; şi trupurile lor cu adevărat au suferit, dar ei schimbau dorinţele lor pe răbdare şi mâhnirile pe bucuria din viitor. Ei o dată pentru totdeauna s-au dezis de toate, s-au considerat ca şi morţi şi se supuneau chinurilor fără cruţare în faptele lor duhovniceşti.
Iată cum, suflete al meu, au trudit Sfinţii Părinţi, neavând linişte în toate suferinţele, au supus trupul duhului, au îndeplinit toate poruncile lui Dumnezeu şi s-au mântuit. Iar tu, sărmane, nici cât de puţin nu vrei să te forţezi, orice muncă cât de uşoară te istoveşte, te face să pierzi curajul, nu-ţi aduci aminte de ceasul morţii şi nu plângi pentru păcatele tale; însă te-ai deprins, nenorocite suflete al meu, să mănânci şi să bei prea mult şi să te leneveşti; oare nu ştii că de bună voie mergi la chinuri? Şi nu ai deloc răbdare; atunci cum vrei să te mântuieşti? Măcar de acum înainte trezeşte-te, dragă suflete al meu, fă ceea ce-ţi spun eu. Dacă nu poţi să te trudeşti cum s-au trudit sfinţii Părinţi, apoi începe măcar după puterile tale; cu smerenie în inimă, slujeşte pe oricine; neluând în seamă neputinţa ta şi osândindu-te, spune: amar ţie suflete al meu, amar ţie, afurisite, amar ţie, zgârcitule, amar ţie, spurcate, leneşule, nepăsătorule, somnorosule şi asprule, amar ţie, pierdutule. Şi aşa, încetul cu încetul, sufletul se va umili, va lăcrima, îşi va reveni şi se va pocăi.
Sfântul Paisie Velicicovski, Crinii Ţarinii