Într-o zi, un om deznădăjduit care rătăcea pe dealurile ce împrejmuiesc oraşul lui natal a întâlnit un cioban care păştea oile. Ciobanul l-a văzut tulburat lăuntric, aşa că l-a întrebat:
– Care-ţi este necazul, prietene?
– Sunt doborât de singurătate.
– Şi eu sunt singur, însă nu mă simt deloc trist, a spus ciobanul.
– Poate pentru că eşti cu Dumnezeu, a răspuns ironic celălalt.
– Aveţi dreptate, a zis ciobanul, ignorând tonul lui ironic. Vedeţi oraşul nostru? Vedeţi casele, ferestrele?
– Da, le văd.
– Atunci nu ar trebui să deznădăjduiţi, adăugă ciobanul. Nu există decât un soare, însă fiecare fereastră a oraşului, chiar şi cea mai mică şi mai tăinuită, se scaldă în soare dimineaţă de dimineață. Mai curând sunteţi deznădăjduit pentru că fereastra dumneavoastră rămâne închisă…
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul