Dragostea de Dumnezeu, sărăcia, smerenia, desăvârșite cu o neîncetată pocăință, constituie punctele cardinale ale vieții monahicești.
Observăm însă că toate acestea sunt indicate expres de Sfânta Evanghelie ca legi fundamentale ale vieții creștine, nu doar ca niște făgăduințe călugărești, și numai călătorind pe această cale vom putea dobândi odihna cea veșnică, împreună cu toți sfinții; aceasta fiind calea cea unică, pe care tot creștinul trebuie să o urmeze pentru dobândirea mântuirii.
Dumnezeu a lăsat posibilitatea curăţirii noastre prin Sf. Botez şi prin al doilea Botez şi prin al nenumăratelea Botez, care este taina Sf. Spovedanii. „Datu-mi-s-a mie putere în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile. Cărora veţi ierta păcatele vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi” (Matei 28, 18-19).
Neputincioasă este osteneala omenească lipsită de ajutorul dumnezeiesc. „Pământul” este cuvântul omenesc care nu poate să se unească cu semințele cerești și să aducă rod. Pentru aceasta este nevoie de puterea și ajutorul Ziditorului Ceresc, al Domnului Iisus Hristos, după cum Însuși spune: „Fără Mine nu puteți face nimic!” (Ioan 15, 5).
Deja postul a înaintat și ne impune nouă, fraților, încă și mai mult să ne silim în continuare cu râvnă: Cum socotește cineva nu din întristare sau de silă, căci Dumnezeu iubește pe postitorul vesel. Însă regula chinovială nu lasă pe fiecare să petreacă după voia proprie. Dar aceasta este regula comună a ascultătorilor, tăierea propriei voiri. Bun este postul, pentru că potolește patimile și supune trupul duhului.
Importanţa vitală a libertăţii ni se dezvăluie mai înainte de toate în persoana Preafericitei Maria: ea este, după Fiul ei Hristos, modelul şi icoana adevăratei umanităţi. La Buna Vestire, Arhanghelul Gavriil nu doar îi aduce la cunoştinţă Sfintei Fecioare planul lui Dumnezeu, ci şi aşteaptă răspunsul ei liber şi voluntar: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38). Ar fi putut să refuze.
Dumnezeu Se descoperă în primul rând celor ce se smeresc sincer. De obicei Se ascunde de cei mândri. Dumnezeu Se odihnește în blândețe și în smerenie. Smerenia aproape că a devenit necunoscută, nefolositoare și desuetă în lumea noastră. Exaltarea mândriei astăzi constituie o calitate, putere, podoabă, tărie, autoritate. Gheronda Paisie Aghioritul spunea: „Dumnezeu Se descoperă celor viteji”.
Dumnezeu, Creatorul nostru, ne-a dat uzul vorbirii, ca să ne descoperim unii altora simţămintele inimilor, şi, datorită naturii noastre comune, să facem cunoscute celorlalţi oameni gândurile noastre, dându-le la iveală că din nişte cămări ascunse ale inimii. Dacă am fi alcătuiţi numai din suflet, ne-am înţelege unii cu alţii numai prin gândire; dar, pentru că sufletul nostru îşi zămisleşte gândurile în ascuns în trup, că sub o perdea, este nevoie de cuvinte şi de nume ca să facem cunoscute cele aflate în adâncul nostru. Când gândirea noastră e rostită, atunci este purtată de cuvânt că de o luntre, străbate aerul şi trece de la cel ce grăieşte la cel ce aude.
Biserica noastră, iubiţii mei, Sfânta Biserică Ortodoxă nu este o plăsmuire omenească. Dacă era aşa, în urma atacului sălbatic la care a fost şi este supusă de către duşmanii ei mai vechi şi mai noi, ar fi trebuit să fi fost nimicită, n-ar mai fi existat. Însă lupta aceasta dovedeşte tocmai faptul că Biserica lui Hristos e vie şi lucrează. Pentru că nimeni nu luptă împotriva morţilor. Luptă împotriva celor vii. Biserica deci se menţine, e vie, împărăţeşte şi triumfă în lume.
„Minte nouă”, convertire, recentrare: pocăinţa este ceva pozitiv, nu negativ. Cum scrie Sfântul Ioan Scărarul: „Pocăinţa este fiica nădejdii şi tăgăduirea deznădejdii”. Pocăinţa nu este descurajare, ci aşteptare ardentă: nu sentimentul că te afli într-un impas, ci că ai găsit o ieşire; nu de ură de sine, ci de afirmare a adevăratului eu, cel după Chipul lui Dumnezeu.
Ca să nu cazi în ticălosul viciu al lenevirii, care-ţi astupă calea desăvârşirii şi te-aruncă în mâinile vrăjmaşilor, trebuie să fugi de orice curiozitate, de orice ataşare pământească şi de orice afacere nepotrivită stării tale. Apoi, se cade a te sili să asculţi repede de orice povăţuire bună şi de orice poruncă a superiorilor şi părinţilor tăi duhovniceşti, făcând orice lucru la timpul cerut şi aşa cum le place lor.
Doamne, a Cărui dragoste pentru noi depăşeşte la infinit dragostea oricărui tată, a oricărei mame, a celei mai iubitoare soţii, miluieşte-ne!
Numai să nu slăbească până la ieșirea lui să strige către Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ziua și noaptea.
Stresul este boala sufletului și nu depinde de lipsuri materiale. Este combătut prin încrederea în pronia lui Dumnezeu și prin lupta cea bună.
Toate cele neplăcute care rămân în sufletul vostru și provoacă stres pot să devină un pretext pentru adorarea lui Dumnezeu și să înceteze de a vă istovi. Aveți încredere în Dumnezeu. Nu spune Apostolul Pavel: „Întru toate suntem necăjiți, dar nu striviți?”.
Cel ce săvârșește rău piere, iar cel ce rabdă răul se mântuiește. Cea mai puternică dovadă a acestui lucru o vedem în viețile sfinților mucenici. Îndurând multe rele și chinuri, ei acum strălucesc ca soarele întru Împărăția Cerurilor! Și astfel, fie ca începând de astăzi să luăm hotărârea de a nu mai pricinui rău nimănui, ci să răbdăm vitejește răul care ni se aduce.
După definiția Părinților, smerenia este harismă a Duhului Sfânt și nu numai o ispravă omenească. Dar este dată celor care o doresc, o urmăresc și lucrează stăruitor acele lucruri care contribuie la dobândirea acestui bine. Smerenia începe de la a cugeta cineva smerit și ajunge la a făptui smerit. Cine crede că are mai multe aptitudini decât au alții și cugetă smerit despre el însuși, acesta începe să-l prețuiască pe colegul lui, primește indicațiile altora, când îl observă, și ascultă sfaturile altora. Acesta devine mai moale în caracterul lui, își stăpânește mânia și este mișcat cu ușurință spre compătimire.
Săturarea de bucate este maica curviei, iar necăjirea pântecelui e pricinuitoare de curăție. Cel ce mângâie pe leu îl domesticește adeseori, dar cel ce mângâie trupul îl sălbătăcește și mai mult.
“În urma închinării cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, care s-a săvârşit duminica şi săptămâna trecuta, Sfânta Biserică ne aduce acum aminte de Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Ioan Scărarul, cu acelaşi scop – acela de a ne da imbold la nevoinţele îndreptării de sine şi sporirii întru virtuţi. Voi ştiţi că Sfântul Ioan a alcătuit o carte mântuitoare de suflet, care se cheamă Scara Duhovnicească, suitoare la cer.