Importantă este relaţia şi prezenţa ta, aşa încât bolnavul să nu aibă impresia că pândeşti un moment favorabil pentru a pleca să rezolvi alte probleme.
Îmi aduc aminte de un alt caz. Lucram la o clinică de psihiatrie. Acolo era internat de vreo şase luni un bolnav care nu schimbase până atunci niciun cuvânt nici cu medicul, nici cu infirmierele, nici cu membrii familiei care veneau să-l viziteze.
Împărăţind Maximian şi Maximin, împăraţi păgâni, mare primejdie era asupra neamurilor care credeau în Hristos. Căci au trimis porunci înfricoşătoare, iar împreună cu poruncile lor cele păgâneşti şi fără de Dumnezeu, au trimis ighemoni, oameni tirani, cruzi şi fără de omenie prin toată stăpânirea lor, poruncind ca oricare dintre creştini ar voi să se lepede de Hristos, mare cinste şi dregătorii să aibă de la împăraţi. Iar dacă vor fi tari în credinţa lor şi nu vor voi să jertfească zeilor elineşti, au să pătimească munci, pedepse grozave şi cumplite şi cu amară moarte să se omoare.
Era mare frică şi nevoie asupra creştinilor. Unii dintre dânşii, care erau mai mari la suflet şi tari în credinţă, se duceau şi mărturiseau la arătare şi cu îndrăzneală înaintea tiranilor acelora, că Hristos este Dumnezeul cel adevărat. Apoi mureau cu multe şi cumplite munci. Alţii, de frică, vai! se duceau şi se lepădau de Hristos şi jertfeau idolilor. Iar câţi nu puteau să mărturisească pe Hristos înaintea tiranilor, nici să se închine idolilor, fugeau şi se ascundeau prin munţi şi peşteri.
Lumea cunoaşte, de la începutul secolului al XX-lea, o perioadă de războaie neîntrerupte, mari şi mici. Pretutindeni, ziua de mâine este nesigură. Se ştie că frigul năprasnic ucide orice formă de viaţă, la fel de sigur ca focul. Iar războaiele au luat această îndoită caracteristică. Pentru a declanşa războiul, oamenii se luptă cu focul – când este cu putinţă.
Profilaxia bolilor este chezăşia vieţii sănătoase. Toată lumea ştie lucrul acesta, însă, din păcate, oamenii au uneori o atitudine foarte neglijentă faţă de sănătatea trupească, dar mai ales faţă de sănătatea duhovnicească a familiei lor.
Adeseori amânăm consultul medical până când nu mai avem putere să răbdăm suferinţa.
Dar oare este Pace în sufletul omului de astăzi? Toată lumea știe că nu este! Omul de astăzi este neurastenizat, chinuit, tulburat, nu are pace lăuntrică. O caută pretutindenea și nu o găsește. Turismul, sportul, drogul ș.a., ce sunt dacă nu o expresie a acestei zadarnice căutări? Și nu o găsește pentru că o caută unde nu este. O caută în goana după bani, în plăceri, în onoruri.
Ceva ce nu se poate numi creştinism
Facem, după cum ştiţi, o încercare de a pătrundem mai adânc în om şi de a putea, astfel, să ne cunoaştem mai bine pe noi înşine, prin urmare, să luăm o poziţie mai adevărată faţă de Dumnezeu, încât Dumnezeu să poată, dacă noi avem poziţia potrivită, să ne dăruiască harul Său, să ne binecuvânteze.
Inima este sediul şi izvorul tuturor puterilor sufletului. Mintea, care este partea cea mai fină a sufletului, îşi are sediul natural în mijlocul de maximă intimitate al inimii. Inima concentrează în sine totul: puterile sufletului şi puterile trupului. Inima este profunzimea indefinibilă a trupului şi a sufletului: în ea, mintea omului se poate adânci în adâncurile lui Dumnezeu. Omul întreg este legat de Dumnezeu prin minte şi prin inima, aceasta rădăcină a sufletului care îşi are sediul în El. Legătura conştientă cu Dumnezeu nu vine numai prin har.
A doua venire a lui Hristos și învierea morților sunt în strânsă legătură cu Judecata viitoare, când toți oamenii vor sta înaintea înfricoșătorului tron de judecată al lui Hristos. Paragraful despre cea de-a doua venire a lui Hristos, urmat de Judecata tuturor oamenilor, este prezentat în capitolul 25 al Evangheliei după Matei.
Cât despre inegalități, ele sunt produsul naturii, nu nedreptăți, și nu trebuie confundate cu excesele. Ele aduc cu sine fraternitatea și astfel contribuie la viața și armonia lumii. Într-un mediu de perfectă egalitate, viețuirea ar fi nu numai monotonă și plictisitoare, dar și imposibilă.
Cei care-L cunosc pe Dumnezeu sunt plini de toată bunăvoinţa şi, dorind cele cereşti, dispreţuiesc cele pământeşti. Unii ca aceştia nu plac multora, dar nici lor nu le plac multe. De aceea sunt nu numai urâţi, ci şi luaţi în râs de mulţi smintiţi.
Întristarea sau lenea, uitarea şi nevederea sunt trei uriaşi de care este legat, cu legături nedezlegate, întreg neamul omenesc.
Iar după aceasta urmează nepăsarea, cu toată gloata de patimi rele.
De cremene să stai în Adevăr, dar cu blândeţe să-l primeşti pe păcătosul înşelat de diavol. Nu judecă, ci arată tuturor iubire. Şi să nu zici în sinea ta: Acesta-i păcătos, iar eu sunt drept, că vei avea de îndurat ispită.
A venit deci, pe pământ Domnul Păcii, ne-a adus o Pace fără sfârșit și se află permanent în mijlocul nostru făcător de Pace. De ce dar, nu este pace în lume? De ce lumea, ca și cum nu ar avea-o, o caută, o dorește, suspină după Pace?
A venit deci, pe pământ Domnul Păcii, ne-a adus o Pace fără sfârșit și se află permanent în mijlocul nostru făcător de Pace. De ce dar, nu este pace în lume? De ce lumea, ca și cum nu ar avea-o, o caută, o dorește, suspină după Pace?
Dar cum înțelege lumea Pacea?
Lumea păgână dinainte de Hristos, romanii îndeosebi, aveau această vorbă despre Pace: „Si vis pacem, para bellum”, „Dacă vrei pace, pregătește-te de război”.
Pace, pace, pace! strigă conducătorii, iar popoarele lor pier în războaie, căci vorbesc despre pace fără Dumnezeu. Pâine, pâine, pâine! strigă doctorii în economie ai Europei, iar popoarele lor pier de foame, căci caută pâine în afara lui Dumnezeu. Legi, legi, legi! strigă doctorii în drept şi-n dreptate ai Europei, iar popoarele lor strâng fărădelegi cât dealurile, până la nori, în fiecare zi şi în fiecare ceas, căci scriu legile lor şi nu ale lui Dumnezeu.
Sfinţii nu aveau o smerenie ostentativă, aşa cum fac unii dintre noi şi mai ales dintre călugări, care tot timpul se prezintă ca păcătoşi, că sunt păcătos, că sunt nevrednic. Nu în sensul acesta. Au avut în conştiinţa lor gândul că ei sunt datori lui Dumnezeu. Nu au avut niciodată gândul că Dumnezeu le este dator lor, ci gândul că ei sunt datori lui Dumnezeu.
Să simţim răutatea celuilalt ca pe o boală care îl chinuieşte şi îl face să sufere şi din care nu poate scăpa. Pentru aceasta să-i privim pe fraţii noştri cu bunăvoire şi să ne purtăm cu nobleţe, zicând înlăuntrul nostru, cu simplitate, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne, ca să se întărească sufletul nostru prin harul dumnezeiesc şi să nu judecăm pe nimeni.