Să simţim răutatea celuilalt ca pe o boală care îl chinuieşte şi îl face să sufere şi din care nu poate scăpa. Pentru aceasta să-i privim pe fraţii noştri cu bunăvoire şi să ne purtăm cu nobleţe, zicând înlăuntrul nostru, cu simplitate, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne, ca să se întărească sufletul nostru prin harul dumnezeiesc şi să nu judecăm pe nimeni. Pe toţi să-i vedem sfinţi. Toţi purtăm înlăuntrul nostru acelaşi om vechi. Aproapele, oricine ar fi, este „trup din trupul nostru”, este fratele nostru şi nimănui cu nimic nu fiţi datori, decât cu iubirea unuia faţă de altul, potrivit Apostolului Pavel (Romani 13, 8). Nu putem niciodată să-i judecăm pe ceilalţi, căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său (Efeseni 5, 29).
Când cineva are o patimă, să ne străduim să-i trimitem raze de iubire şi de milostivire, pentru a se tămădui şi a se elibera. Numai prin harul lui Dumnezeu se fac acestea. Să vă gândiţi că el suferă mai mult decât voi. În obşte, când cineva greşeşte, să nu-i spunem că greşeşte. Să stăm cu luare aminte, respect şi rugăciune. Noi să ne străduim să nu săvârşim răul. Când răbdăm grăirea-împotrivă a fratelui, aceasta se socoteşte mucenicie. Să o facem cu bucurie!
Creştinul este nobil. Să preferăm a fi nedreptăţiţi. Dacă vin înlăuntrul nostru binele și iubirea, uităm răul pe care ni l-au făcut alţii. Aici se ascunde secretul. Când răul vine de departe, nu puteţi să-l ocoliţi. Marele meşteşug, însă, este să-l dispreţuiţi. Cu harul lui Dumnezeu, deşi o să vedeţi răul, el nu vă va influenţa, căci veţi fi plini de har.
Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Editura Egumeniţa, 2003, pp. 306-307