Despre vama imaginației zicea Părintele Cleopa: „Legea cea mai scurtă a rugăciunii este să nu-ți închipui nimic când te rogi. Că imaginațiile sunt de trei feluri: rele, bune și sfinte. Să nu primești nici un fel de imaginație. Că dacă te oprești la imaginație, nu poți intra cu mintea în inimă, în vremea rugăciunii.
Când venim la Spovedanie, intrăm în prezenţa lui Dumnezeu. Dumnezeu însă nu este un judecător; Dumnezeu este Mântuitorul nostru. Dumnezeu este Prietenul nostru, Cel Care ne-a iubit într-atât încât Şi-a dat viaţa pentru ca noi să credem în iubirea Sa, Şi-a dat viaţa pentru ca să ne salveze de la osândă. La El venim, ca la un Prieten şi Mântuitor al nostru.
Tot ce facem să facem cu rugăciune și blagoslovenie ca să se pogoare harul Sfântului Duh peste noi. „Fără de Mine nu puteți face nimic”, zice Domnul.
Astăzi s-au înmulțit ispitele pentru călugăr, pentru că ispititorul a căpătat putere și îndrăzneală.
Persoana Dumnezeu-omului Hristos prezintă în sine imaginea ideală a personalităţii şi cunoaşterii umane. Persoana lui Hristos trasează şi defineşte calea vieţii creştine în orice aspect al ei. În El se află cea mai desăvârşită împlinire a unirii mistice a lui Dumnezeu cu omul în vreme ce, în acelaşi timp, El descoperă atât lucrarea lui Dumnezeu în om, cât şi a omului în Dumnezeu. Dumnezeu şi omul care conlucrează reprezintă latura fundamentală a activităţii creştine în lume. Omul lucrează cu Dumnezeu şi Dumnezeu cu omul (cf. I Cor. 3, 9). Lucrând înlăuntrul şi în jurul său, creştinul se dăruieşte pe sine cu totul nevoinţei, dar el face acest lucru şi este în stare să îl facă doar prin neîncetata activitate a puterii divine care este harul.
Lumea îl cunoaște astăzi (pe Iov – n.n.), după atâtea și atâtea veacuri, nu pentru că dădea din averea sa săracilor, ci pentru că atunci când a rămas fără avere nu s-a pierdut cu firea; nu pentru că îi îmbrăca pe cei goi cu haine făcute din lâna oilor sale, ci pentru că atunci când a căzut foc din cer și a ars toate turmele sale, el L-a slăvit pe Dumnezeu.
Potrivit Sfântului Siluan și așa cum lămurește Sfântul Sofronie, cuvântul lui Dumnezeu poate răsuna în inima omului în împreună-glăsuire și armonie cu rugăciunea.
Ca urmare a căderii sale omul este dezbinat în toate: una are în minte, alta în inimă și alta poftește cu simțurile. Nu are ipostas. Dumnezeu însă nu poate vorbi omului câtă vreme ființa lui este împărțită. Prin nevoința pocăinței, firea lui muritoare este întărită, ființa îi este tămăduită și se adună toată ca într-un nod strâns.
Părintele Iosif Vatopedinul este unul dintre cei mai credincioși ucenici ai lui Gheron Iosif Isihastul, un mare părinte purtător de har al veacului nostru. Părintele Iosif Vatopedinul și-a petrecut ultimii ani ai vieții sale în Mănăstirea Vatopedu din Sfântul Munte Athos, în curtea căreia este și înmormântat.
Despre purtarea crucii
Iubiţi fraţi! Şi noi suntem ucenicii Domnului nostru Iisus Hristos, fiindcă suntem creştini. Şi noi suntem chemaţi înaintea Domnului în această sfântă biserică pentru a asculta învăţătura Lui. Stăm înaintea feţei Domnului; privirile Lui sunt aţintite asupra noastră, înaintea Lui sunt descoperite sufletele noastre; gândurile noastre de taină şi simţămintele noastre ascunse sunt arătate Lui
Iarăşi se spunea despre marele stareţ Paisie că, de se întâmpla în sobor tulburare şi scârbă vreunui frate şi acela venea la cuviosul să-i spună necazul, îndată stareţul îl binecuvânta şi-l lua înainte cu cuvântul, nelăsând fratelui răgaz să vorbească. Astfel, prin cuvintele sale cele dulci şi mângâietoare, ducea mintea fratelui departe de întristare. De asemenea, în vorbirea sa ţinea seama de firea şi aşezarea sufletească a fiecăruia. Celui mai înţelept îi aducea cuvânt mai adânc din dumnezeiasca Scriptură, potrivit cu starea lui. Iar celui mai simplu îi aducea cuvânt, fie din iscusinţa sa, fie din sfânta ascultare, până când fratele uita de tulburare şi ieşea de la stareţ bucurându-se şi mulţumind lui Dumnezeu.
“- Vorbind de mântuirea sufletului, trebuie să ne gândim şi la post? Şi dacă da, la care dintre ele, la postul spiritual sau la postul trupesc?
“Frate, aşteaptă în fiece zi ieşirea ta [din această viaţă]; şi găteşte-te pentru călătoria aceea. Căci porunca cea înfricoşătoare va veni în ceasul în care nu te aştepţi şi vai de cel găsit nepregătit.
De eşti tânăr, duşmanul de multe ori îţi şopteşte: “Încă eşti tânăr. Bucură-te de plăcerile tale, iar la bătrâneţe te vei pocăi. Doar ştii mulţi care s-au mângâiat şi cu desfătările acestei vieţi, iar apoi, pocăindu-se, au dobândit şi bunătăţile cereşti. Ce cauţi să-ţi macini trupul de la o asemenea vârstă? Vezi, nu cumva să mai cazi şi în vreo boală!”
Frica lui Dumnezeu, atunci începe să fie „începutul înţelepciunii” – începutul, nu înţelepciune! Fiindcă sfârşitul înţelepciunii este dragoste, aşa de puternică, încât nu mai rămâne nici urmă de frică, cum ne spune Apostolul Ioan într-una din Epistolele lui.
Pentru aceasta trebuie pe toţi să-i iubeşti ca însuţi pe tine şi în fiecare ceas să fii gata de moarte. Când sufletul îşi aduce aminte de moarte, se pătrunde de smerenie şi întreg se dăruieşte voii lui Dumnezeu, şi doreşte cu toţi a fi în pace şi pe toţi a iubi.
Câți oameni se vor mântui?
Părintele Tadei: Păi, Domnul știe! Domnul vrea ca toți să se mântuiască. Toți sunt chemați. Dar sunt mulți chemați, puțini aleși!
„E semnificativ ce cerem lui Dumnezeu. Zice cineva că pe om îl poți cunoaște mai bine după întrebările pe care le pune, decât după răspunsurile pe care le dă. Cuvântul se poate construi și mai restrâns din punct de vedere religios.
Adâncimea lui Dumnezeu într-un om sau superficialitatea (cât de la suprafață este Dumnezeu în om) o poți cunoaște din lucrurile pe care le cere, mai bine decât din cuvintele pe care le spune.
Doar astfel, vrea să spună Apostolul, nu vei rămâne trândav şi neroditor „în cunoştinţa Domnului nostru Iisus Hristos”.
Există un leac pentru toate bolile sufletești. Unii nu știu despre el, iar alții îl cunosc, dar nu-l folosesc și rămân netămăduiți. Cei care-l iau nu numai că se vindecă, dar devin și sfinți. Acest leac este smerenia. Prin leacul acesta, prorocii au profețit viitorul. Prin acest leac, Sfinții Apostoli, din pescari ce erau, au devenit propovăduitori și dascăli înflăcărați ai lumii. Prin acest leac, Sfântul Spiridon, din păstor de oi cum era, a devenit episcop sfânt al creștinilor.