Noi ştim că la rugăciune trebuie şi trupul nostru, în toate mădularele sale, să ia parte. Între acestea, mâinile au un rol important în exprimarea rugăciunii. Trebuinţa de a lua parte şi trupul la rostirea rugăciunii, rezultă din îndemnul apostolului: „Preamăriţi-L pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, ca unele ce sunt ale lui Dumnezeu” (I Corinteni 6, 20).
Şi în alt loc: „Ridicând mâini curate, fără de mânie şi fără de şovăire” (I Timotei 2, 8). În Legea Darului, a Noului Testament, Semnul Crucii se face astfel: „În numele Tatălui”, însemnează cinstirea lui Dumnezeu-Tatăl, Stăpânul tuturor.
Coborârea mâinii la piept, rostind cuvintele „şi al Fiului”, însemnează coborârea Fiului lui Dumnezeu pe pământ pentru mântuirea noastră, iar ducerea mâinii de la umărul drept la cel stâng, rostind „şi al Sfântului Duh”, însemnează împăcarea noastră cu Dumnezeu şi împreunarea cu El prin harul Sfântului Duh adus nouă de Dumnezeu-Fiul.

Arhimandrit Cleopa Ilie, Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 271

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.