Diavolul nu se mulţumeşte doar să-i războiască pe oameni, ci întrebuinţează şi mijloacele potrivite pentru a-i birui. Foloseşte multe meşteşugiri. Din această perspectivă a războiului, este cel mai cercat general din toate veacurile. Sfântul Nicodim Aghioritul spune:
Pentru a te ruga „în Numele Său” e oare necesar să înţelegem semnificaţia lui, atributele lui, natura lui? Da. Nu numai că este necesar, dar este chiar esenţial, dacă e ca bucuria noastră să fie deplină. Asimilarea adâncurilor inepuizabile ale vieţii în Hristos cere toată tăria noastră, efortul necontenit de o viaţă.
O imagine grava de o cruzime exclusivă a inimii ne-a arătat în pilda Sa despre datornic Domnul Iisus Hristos. Noi am văzut în această pildă limita extremă a necinstei omeneşti, a păcătoşeniei omeneşti.
Preasfânta Maică se roagă neîncetat pentru noi şi este neîncetat lângă noi. Ori de câte ori o căutăm din inimă pe Preasfânta Maică, ea este nelipsită. Ea singură, după Domnul, este apărătoarea neamului nostru.
Ci să știi, iubitule, că nu are trebuință Satana a ispiti pe cei de sine ispitiți și pururea la cele de jos trași prin lucrurile cele lumești. Și cunoaște și aceasta, că celor ispitiți cinstite și cununile se păzesc, iar nu celor ce nu se grijesc pentru Dumnezeu, nici mirenilor celor ce zac cu fața în sus și horcăiesc. Ci eu, zici tu, foarte mă ispitesc și șalele mele s-au umplut de ocărit precum grăiește Prorocul (Psalmul 37, 7).
Când eşti atacat de apatie, când mintea, limba şi degetele de pe şiragul de mătănii se moleşesc, te rog să nu renunţi. Fă un mic efort, în aşa fel ca Dumnezeu să-ţi vadă hotărârea şi să te întărească. Există un lucru anume pe care Dumnezeu îl doreşte de la tine şi El îngăduie această vrere de ispitire, aşa încât să-l poţi oferi. Căci el ştie – că poţi face mai mult.
Vei fi întrebat de fiecare suflet şi de cel mai mic frate. Fii cu blândeţe şi cu milă şi caută pacea şi liniştea şi a lor şi a sfinţiei tale. Mai lasă-i la biserică, că toţi trebuie să ne mântuim. Fii cu dragoste şi fă pace acum când poţi, că tare este greu la urmă, când te mustră conştiinţa şi când nu mai poţi face nimic!
– Vă rugăm să ne spuneţi ceva despre Rugăciunea lui Iisus şi despre modul cum poate fi obţinut darul acestei rugăciuni.
– Dacă nu este un dar al lui Dumnezeu, de fapt nu s-ar putea face nimic. Dumnezeu ne dă darul Său în orice moment al vieţii noastre şi avem nevoie de el pentru că suntem în stare de cădere. Eu cred că esenţa căderii este dorinţa omului de a fi dumnezeu fără Dumnezeu. În referatul biblic despre căderea lui Adam ni se spune că el a urmat sfatul diavolului de a mânca din pomul oprit, crezând că va deveni ca Dumnezeu.
Slujbele Bisericii sunt cuvinte prin care îi vorbim lui Dumnezeu în adorarea noastră, în iubirea noastră. Înlăuntrul bisericii, împreună cu toţi fraţii, luând aminte la dumnezeiasca învăţătură, cântând, împărtăşindu-ne – acestea sunt cele mai înălţătoare ceasuri ale noastre. Când toţi împreună urmărim sfintele slujbe, cuvintele Domnului, Evanghelia, Apostolul, canoanele şi troparele Octoihului, ale Triodului, ale Mineielor, atunci izbândim unirea noastră cu Hristos.
Stareţul avea un gând al său aparte, şi anume că nu putea căuta pe Dumnezeu decât cel ce L-a cunoscut, şi apoi L-a pierdut. Socotea că toată căutarea de Dumnezeu fusese preîntâmpinată cumva de o pregustare a lui Dumnezeu.
Suntem legați de pământ, de materie, nu știm să zburăm în înalt, să luminăm cerul pentru a primi ajutorul ceresc necesar. Suntem amețiți, seduși, atrași de cele pământești trecătoare, nu ne putem desprinde ușor de acestea. Încercăm să acumulăm bogății pe pământ, căutăm mereu plăceri care să ne înveselească, dar acelea ne provoacă mai degrabă durere. Vrednic de milă și de plâns este cel ce caută bucuria în noroi.
Am văzut undeva o mişcătoare icoană a acestei milostiviri dumnezeieşti. O casă în mijloc de câmpie şi drumul care trece prin faţa ei pierzându-se la nesfârşit. Sus pe terasa casei, un bătrân cu barba albă, sprijinit în toiag, se apleacă înainte, cu mâna streaşină la ochi, uitându-se în zare. Ce a vrut să spună pictorul cu acest tablou?
„(Ştim)… că Dumnezeu este atotputernic şi poate să facă absolut tot, tot ce nu poţi gândi… şi mai mult (decât atât). Dar nu-i destul. O va face? „Dacă-I mânios pe mine pentru că am păcătuit, că am făcut şi asta şi aia – şi mă simt cu musca pe căciulă?”. Dumnezeu nu e mânios. Dumnezeu un singur lucru vrea: să ne deschidem inima.
Postul nu stă numai în simpla abținere de la mâncăruri și băuturi, ci există felurite moduri de a respecta postul. Căci unii se opresc de la pâine și apă, până ce flămânzesc și însetează. Alții postesc ca să rămână feciorelnici; de aceea nu mănâncă și nu beau, deși flămânzesc și însetează. Acesta este un post de grad superior. Alții postesc din cumpătare; și acesta este un post bun. Iar alții se opresc de la carne, de la vin și de la felurite mâncăruri.
„Cereţi şi vi se va da”, „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi și Eu vă voi odihni pe voi”. Cu aceste cuvinte îi cheamă Hristos pe toţi cei care se află sub povara păcatelor. Şi adaugă în Apocalipsă: „Cel însetat să vină… Eu celor însetaţi le voi da să bea din izvorul vieţii”. Alergaţi toţi cei însetaţi, strigă Domnul, la izvorul veşnic şi de viaţă făcător.
Darul harului divin, Duhul Cel Sfânt, se păstrează și se înmulțește prin smerenie și râvnă. Mândria și superficialitatea alungă însă harul ceresc.
Sufletele iubitoare de adevăr și de Dumnezeu, care îl caută neîncetat pe Hristos, nici nu mai au nevoie să fie îndemnate de alții; ele se simt țintuite de Crucea lui Iisus și zilnic recunosc pășirea lor înainte, progresul lor duhovnicesc, fără însă a se umple de mândrie.
Şi taţii şi mamele sunt răsplătiţi deopotrivă. Ascultă ce spune Scriptura şi unora şi altora, căci nu le vorbeşte mai puţin femeilor decât bărbaţilor. Sfântul Apostol Pavel spune: „…femeia, amăgită fiind, s-a făcut călcătoare de poruncă” dar adaugă: „dar ea se va mântui prin naştere de fii…” (I Timotei 2, 14-15).