În acest moment vorbim despre cei care se mărturisesc. Nu este corect să se mulţumească cineva cu o spovedanie formală. De regulă, cel care se mărturiseşte obişnuieşte să atingă lucrurile în punctul în care stă bine şi să plece cu satisfacţia că s-a spovedit. In realitate, rădăcinile, umflăturile păcatului rămân.
„Străduieşte-te să te simţi necontenit în prezenţa Lui, căci este de faţă şi nu este greu să-I simţim prezenţa, numai să avem inimă curată, credinţă şi dragoste.” O bătrână simplă spunea duhovnicului său: „Eu, părinte, sunt femeie proastă, fără ştiinţă de carte, dar îmi fac treburile mele ca înaintea lui Dumnezeu.
Dacă vom privi cerul, vom vedea mişcările armonioase ale luminătorilor cereşti, totul se mişcă după legi veşnice, date naturii de Ziditor, la facerea ei. Dacă vom privi în jurul nostru, în fiecare plantă, în fiecare animal, chiar şi în oricare pietricică vom vedea înţelepciunea Celui ce le-a zidit!
Tu, creştine, eşti dator să fii gospodar şi stăpân în inima ta, eşti dator să domneşti peste toate patimile şi să le omori, şi să dai stăpânire harului şi tot binelui, iar mai ales dragostei de aproapele, ca să-L iubeşti pe Dumnezeu mai mult decât iubeşti orice altceva.
Nu poţi râde mai mult decât trebuie, nici să plângi mai mult decât trebuie. Cu surâsul însă poţi lumina atât faţa ta, ca şi pe a vecinilor tăi, cât doreşti.
Nu poţi huli împotriva lumii şi împotriva lui Dumnezeu cât doreşti tu, cu toate că ţie îţi pare astfel, ci numai până când se umple măsura.
„Nu te măsura pe tine în toate cele pe care le faci” (Avva Isaia)
Nu sta să te judeci pe tine însuţi pentru ceva pe care l-ai făcut – bine, rău, virtute, păcat – sau să-l compari cu ceilalţi. De câte ori nu avem de-a face cu acest lucru! Să uităm cele din urmă şi să nu ne intereseze ce am făcut.
Nu dori să vezi în chip simţit îngeri sau puteri sau pe Hristos, ca să nu-ţi ieşi din minţi cu desăvârşire, primind lup în loc de Păstor şi închinându-te vrăjmaşilor demoni.
Dacă doreşti să vezi faţa Tatălui Care este în ceruri, să nu dai atenţie nici dacă ţi S-ar înfăţişa Hristos sau îngeri sau puteri! Hristos este cu adevărat prezent. Nu-i nevoie să-L vezi ca să spui că Hristos este aici, că Hristos e de faţă.
Zice omul: „Mi-a venit un gând”. Ce înseamnă: „Mi-a venit un gând”?… De unde? Ce este acest gând care mi-a venit? Părintele Sofronie spune undeva că fiecare gând este un duh. Când îţi vine un gând, o idee, o viziune câteodată, ăsta-i un duh. Dacă duhul este Dumnezeu sau de la Dumnezeu, este duh de viaţă. Dacă un gând care-ţi vine te deznădăjduieşte sau îţi provoacă necredinţă, sau te zgâlţâie într-un fel sau altul din aşezarea ta, într-o panică sau o groază fără ieşire sau într-un întuneric, gândul ăsta era de la un duh străin lui Dumnezeu, duh ucigaş.
Ştii ce spune omul acesta al lui Dumnezeu despre ceea ce vrei tu să faci? Despre spovedanie şi despre pocăinţă? Spune că este cea mai mare şi mai binecuvântată Taină care ne-a fost lăsată. Ea ne pregăteşte cel mai bine pentru ceruri. Niciun păcat de pe pământ nu este de neiertat pentru om şi pentru Dumnezeul iubirii. Dumnezeu se odihneşte în omul care se pocăieşte, oricât de păcătos ar fi el. Dumnezeu doreşte doar mărturisirea greşelii, apoi totul se va încheia sigur bine.
Fii foarte atent când te găsești în biserică să nu vorbești cu cineva; și când cânți, nu te strădui să înalți glas frumos din slavă deșartă, spre plăcerea oamenilor.
Oare este mare păcat acest lucru?
Trebuie să știi, fiule, că deasupra oamenilor în biserică se află mulțime de îngeri, care cântă împreună în chip nevăzut.
Care este menirea îngerului păzitor în viața credinciosului și cum îl ajută la mântuire?
Menirea îngerului păzitor este de a-l păzi pe credincios în chip nevăzut de ispitele diavolului, de căderi în tot felul de păcate, de a-l călăuzi pe calea Bisericii, a pocăinței și a rugăciunii; de a-l mângâia în necazurile vieții și de a-l îndemna prin gând la toată fapta bună. Îngerul păzitor este dat de Dumnezeu omului spre păzirea trupului și a sufletului său.
Smerenia este arta care te trimite la tine, să stai cu tine, smerit în tine. Procesul care a rânduit întreaga stare de lucruri, soarta întregii creații a lui Dumnezeu și care a fost făcut printr-un act de mare smerenie, înfricoșându-se îngerii și toate puterile cerești, este întruparea Mântuitorului.
Gheronda, Sfântul Isaac Sirul scrie: „Dumnezeu ia în considerare virtutea după discernământul cu care este săvârșită”.
Așa este. Fiecare faptă a noastră, pentru a fi plăcută lui Dumnezeu, și fiecare virtute are nevoie de discernământ. Discernământul este sarea virtuților. De aceea și Hristos ne spune în Evanghelie: „Orice jertfă va fi sărată cu sare”.
Ce ne puteți spune despre pocăința făcută cu bucurie și de pocăința făcută cu o oarecare întristare a inimii, cu frică de Dumnezeu și de moarte?
Dragii mei! Nu este un motiv de întristare când avem pe Dumnezeu ca salvator, când ne poate ierta de toate păcatele noastre! Nu există!
Prin îndepărtarea de lume şi eliberarea de toate întâlnirile simţite, care atrag mintea şi gândirea, toată lucrarea duhovnicească devine mai vie, mai dulce, pentru că mintea, eliberându-se de toate pricinile de împrăştiere, începe să se concentreze în sine şi, prin aceasta, începe a simţi prezenţa lui Dumnezeu; frica şi iubirea evlavioasă devin mai sensibile şi simţitoare şi simţurile omului lăuntric înalt devin mai ascultătoare, adică mintea.
În vremea călătoriei tale, sileşte-te să ai folos duhovnicesc din orice lucru, văzând ce-i bun în el, neamăgit de chipul înşelător al plăcerii.
Care este rolul „Psaltirii” în viaţa unui credincios, ştiind că mulţi duhovnici recomandă citirea zilnică a unei catisme?
Mai întâi de toate, duhovnicii trebuie să vă cunoască condiţiile de existenţă. Să ştiţi că eu mă mulţumesc dacă cineva citeşte cinci psalmi – căci mă mai întreabă oamenii cum să citească din Psaltire, şi le spun citească cinci psalmi, astfel încât într-o lună pot citi toată Psaltirea.