Să nu vrei să se facă cele legate de tine asa cum ţi se pare ţie, ci cum Ii place lui Dumnezeu, și vei fi netulburat si mulţumitor în rugăciune.
Când te rogi, zice Awa Evagrie, să nu vrei ca lucrurile să se întâmple aşa cum crezi tu de cuviinţă, ci cum Ii place lui Dumnezeu, iar atunci vei fi paşnic şi plin de mulţumire când te vei ruga. Adică înţelesul este acesta: când mergi să te rogi, să nu te duci cu vreo oarecare voire, cu vreo dorinţă sau cu vreun scop. Singurul lucru care trebuie să existe înlăuntrul tău este dispoziţia pentru vorbirea cu Dumnezeu. Dacă pui orice altceva în conştiinţa ta, în inima ta sau în mintea ta, lucrul acesta va deveni cauza nereuşitei tale si a căderii tale de la unirea cu Dumnezeu.
Awa Evagrie încearcă în toate felurile să păstreze înţelesul primar al rugăciunii şi să nu ne dea niuun pretext să credem că rugăciunea este cererea unui anumit lucru. Când ceri ceva, această rugăciune nu te uneşte cu Dumnezeu. Lasă-L pe Dumnezeu să-ţi rânduiască problemele, ştie El cum! Astfel vei fi, mai întâi de toate, netulburat, plin de pace. Când vârâm în sufletul nostru un anumit gând, o anumită aspiraţie, o anumită părere – mai ales părere întrucât acestea toate sunt ale noastre, ele devin ca un turn în care ne zăvorâm şi care nu ne îngăduie să comunicăm cu Dumnezeu. Singura dispoziţie a noastră care poate să ne ajute este întoarcerea noastră spre Dumnezeu.
In al doilea rând, vei fi netulburat si mulţumitor in rugăciune. Multumitor este cel care are simţământul reuşitei, al faptului că lucrurile merg bine, că toate sunt „bune foarte”. Este omul care simte veselie, căldură, fără să aibă sentimente de uşurare, de mângâiere sau de dulceaţă, pentru că aici nu încap sentimente. De asemenea, simte bună dispoziţie, bucurie, din cauza golirii sale, care este însă umplută de Dumnezeu. Văzându-L însă pe Dumnezeu că Se pleacă tainic asupra sufletului său, vrea să Ii exprime recunoştinţa sa. Prin urmare, cine vrea ca lucrurile să se petreacă aşa cum îi place lui Dumnezeu, acela este şi mulţumitor, şi recunoscător, iar recunoştinţa îl conduce la iubirea faţă de Dumnezeu.
Aşadar, acest mod de rugăciune este cel mai scurt drum către iubirea pentru Dumnezeu. Fără pace şi mulţumire, nu putem sa-L iubim pe Dumnezeu. Mulţumirea desparte şinele nostru vechi de Dumnezeu, face să înceteze egoul, iar atunci avem şi noi un loc şi un ipostas în El. Mulţumirea ne înalţă către Dumnezeu, ajută la dobândirea cunoştinţei, la avântul către Dumnezeu si la vorbirea cu El. De aceea mulţumirea este singurul lucru pe care îl poare face cineva ca să-L iubească pe Dumnezeu. Toate celelalte sunt încăpăţânări copilăreşti, care dau foarte puţine roade.
In continuare, Awa Evagrie vorbeşte despre atacul pe care îl fac demonii când cred сă omul vrea să se roage. Să nu uităm însă că demonii nu vor sa-si strice tihna. Atacă ei înşişi când văd că luptătorul se luptă corect. Când ne jucăm, când ni se pare că ne ruinam, atunci ei sunt satisfăcuţi şi merg să se odihnească sau să ajute alte duhuri rele, care au mai multă luptă.
Exista anumite duhuri rele care sunt trimise de conducătorul lor, după ce au primit îngăduinţă de Ia Dumnezeu. Trebuie sa ştim, în primul rând, că prezenţa lor nu Ii este necunoscută lui Dumnezeu. In al doilea rând, aceste duhuri nu sunt trimise de Dumnezeu, ci sunt îngăduite de Dumnezeu, potrivit cu voia Lui cea bună, ca să ne aducă folos duhovnicesc. In al treilea rând, trebuie să spunem că demonii acţionează mai ales împotriva oamenilor care se luptă să ajungă nepătimaşi. Dacă cineva este pătimaş, deja acţionează demonic, el însuşi este un demon pentru sine şi, prin urmare, nu are nevoie de prezenţa aceluia. Dar energia demonică se ascunde în fiecare patimă, în fiecare lucru care îndepărtează de Dumnezeu. In al patrulea rând, trebuie să subliniem că lucrarea demonică nu se exercită asupra oamenilor neputincioşi, care se tem, pentru că sunt zăpăciţi şi vor deveni jucăriile dracilor – aceste duhuri rele trebuie să primească permisiunea de la Dumnezeu în afara faptului ca dau ei înşişi drepturi celui rău să-i ispitească, fie cu păcatul lor, fie cu viaţa lor, după cum spune Evanghelia: când omul se odihneşte şi stă fără grijă, atunci cel rău merge şi aduce alte şapte duhuri necurate [cf. Mt. 12, 44-45). Prin urmare, cel rău merge Ia aceia care i se predau ei înşişi şi la cei care vor avea folos din venirea lui.
Cine sunt cei care se predau demonului? I se predau mai ales cei care vor şi stăruie într-un anumit păcat. Adică acceptă, iar voinţa lor conlucrează la săvârşirea unui păcat sau la continuarea unui păcat înlăuntrul lor, mai ales păcate de natură morală sau slavă deşartă sau păcate ale limbii. De exemplu, cine judecă sau se plimbă peste tot şi vorbeşte neîntrerupt este prins în plasa demonului. Iar dacă astăzi nu este, va fi mâine. Gura deschisă este ca a omului tâmp, în care intră muşte. Aşadar, cine nu ia aminte la cele amintite mai înainte este pus la treabă de demonii cei răi.
Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Despre rugaciune – talcuire la avva Evagrie, Editura Nectarie, 2018