“Mi s-a întâmplat să întâlnesc şi să aud vorbind oameni, care se refereau perfid, cu o bucurie răutăcioasă la nişte „pete” din viaţa şi activitatea unor oameni de seamă şi chiar sfinţi şi care, pentru acele „pete” reale sau închipuite, defăimau toată viaţa acelor persoane, zicând de ele că ar fi fost făţarnice sau chiar că s-ar fi lepădat de Dumnezeu.
Tânjeşte sufletul meu după Domnul, şi cu lacrimi îl caut pe El. Cum să nu Te caut? Tu m-ai căutat mai nainte, şi mi-ai dat a mă îndulci în Duhul Tău cel Sfânt, şi sufletul meu Te-a iubit. (Cuviosul Siluan Athonitul)
Cea mai însemnată lucrare a femeii este Maternitatea: „Și a pus Adam numele femeii sale Eva, adică viață, pentru că ea este mumă tuturor celor vii” (Facere 3, 20). Pentru a înălța omenirea femeile trebuie să nască, așa cum ne învață Cuvântul lui Dumnezeu. De fapt sunt două feluri de naștere: unul – după trup, celălalt – după duh. Hristos a spus lui Nicodim: „Ce este născut din trup, trup este; și ce este născut din Duh, duh este. Nu te mira căci am zis ție: Se cade vouă a vă naște de sus” (Ioan 3, 6-7).
Unde sunt acum cei care critică moartea și zic că trupul acesta, care este supus patimii și stricăciunii, este piedică pentru virtute? Să audă despre biruințele Apostolului Pavel și să oprească această batjocură vicleană! Pentru că, spune-mi, cu ce a lovit neamul omenesc moartea? Și ce piedică pentru virtute a provocat stricăciunea? Gândește-te la Apostolul Pavel și vei vedea că moartea ne-a oferit foarte multe de când am devenit muritori.
Zaheu, acest om de vază din cetatea Ierihonului, fiind „mic de statură” și voind să-L vadă pe Hristos, s-a urcat într-un sicomor. A nesocotit astfel părerea lumii și a primit să se facă de râs pentru Hristos. Tocmai aceasta L-a făcut pe Hristos să ia seama la el, pentru că a descoperit în Zaheu o anume înrudire duhovnicească cu Sine Însuși.
Am observat că un gând smerit îl face pe om să strălucească. Când omul își ia greșeala în întregime asupra sa, este scăldat de Harul lui Dumnezeu. Zilele trecute a venit la Colibă un medic cu mulți copii care mi-a spus: „Părinte, sunt foarte mândru și aceasta se face pricină ca și copiii mei să facă neorânduieli”.
Dragostea mă face Dumnezeu, şi Tu, o, Dumnezeule te faci om. Acolo unde există unul, nu există iubire. Acolo unde sunt doi uniţi există doar un simulacru de iubire. Acolo unde trei sunt uniţi, există dragoste. Numele Tău este iubire fiindcă numele Tău este treime în Unitate.
Trebuie să învăţăm să ne rugăm. Nu să citim, să ne rugăm. Diferenţa este mare. Trebuie să ne rugăm cu simplitate şi firesc. Ca şi cum am rosti ceva. Să nu lăsăm niciodată ca citirea noastră să devină mecanică. Iar asta va reuşi numai cu osteneală. Multă osteneală. Muncă continuă şi neîntreruptă. Muncă cu răbdare. Muncă înăuntrul nostru.
Toţi cei care sunt interesaţi de problemele religioase vorbesc despre viaţa duhovnicească, având în vedere calea pe care omul va ajunge la mântuire. În acest sens, toate denumirile creştine, dar și mai multe religii dintre cele mai cunoscute vorbesc despre duh şi despre viaţa duhovnicească.
Expresia om spiritual este folosită, de asemenea, pentru a desemna pe cineva care se ocupă cu viaţa culturală, cu tot ce se află dincolo de biologic. Aşadar, şi în acest sens se vorbeşte despre oameni spirituali, făcându-se referire la persoane care se interesează de literatură, de teatru, de ştiinţe etc.
Despre preoţie si relaţia ei cu monahii
Se ştie foarte bine că treapta preoţiei a fost întotdeauna cinstită de monahi. Astfel, se poate vedea cum în Sfântul Munte, atât în trecut cât şi astăzi, cel mai bătrân monah se pleacă în faţa unui tânăr cleric fără barbă căruia îi sărută mâna.
Preoţia e într-adevăr foarte scumpă. Nu conştiinţa Părinţilor fost aceea care i-a determinat să le interzică monahilor să devină preoţi.
Trebuie să mulţumeşti pentru toate. Aici să-ţi fie îndrumător Sfântul Pavel, care porunceşte: „În toate mulţumiţi” (1 Tes. 5, 18).
De asemenea, cuviosul Isaac, care zice: „Mulţumirea celui ce primeşte, stârnește pe cel ce a dat să dea daruri şi mai mari decât cele dinainte.
Dacă întrebaţi ce este cultura, aş putea spune într-un cuvânt: armonie! Dacă m-ar întreba cineva ce este Scriptura, aș răspunde „Armonie, domnule!”. Adică să fiu mereu în situaţia să păstrez pacea, pentru că raportul dintre dreptate şi pace este de la doi la opt. Deci, faci dreptate şi câştigi doi, dar pierzi opt. Faci pace, câştigi opt, dar pierzi doi.
Tot ceea ce primim noi, ceea ce vedem, ce auzim lasă niște amprente, niște impresii, pe care le trăim, le vedem… niște urme. De ce fug călugării de lume? Ca să nu vadă și să nu audă. Pentru că mergi pe drum și ai văzut o murdărie, și fără să vrei tu te gândești la ea. Și această murdărie s-a lipit și a lăsat o pată.
Creştinul neapărat trebuie să fie un nevoitor. Cu atât mai mult monahul, preotul. Urându-te pe sineţi, începând prin a te chinui, nu numai cu înfrânarea de la patimi, dar şi împotrivindu-te lor, adică tăbărând asupra lor, şi dintr-o dată simţi uşurare: ca o lumină oarecare se iveşte în suflet. Sf. Vasilie cel Mare şi Ioan Scărarul spun că mai plăcută este suferinţa de bunăvoie decât bucuria necuvântătoare fără voie.
Fii evlavios. Pe părinţii duhovniceşti, pe tatăl tău şi pe mama ta, pe conducători şi pe toţi oamenii de bine cinsteşte-i şi urmează sfaturile lor folositoare. Respectă-i pe oamenii în vârstă. Faţă de mai-marii tăi fii respectuos, cu cei de-o seamă cu tine fii amabil, cu cei mai mici, binevoitor. Iubeşte nu doar pe prieteni şi pe cei ce-ţi fac bine, ci şi pe vrăjmaşii tăi, şi roagă-te pentru ei. Aminteşte-ţi că rostul tău în lume este ca în orice împrejurare să faci bine aproapelui tău, pe cât îţi stă în putere. Nu te certa şi nu te învrăjbi cu nimeni.
Există un progres în ceea ce priveşte înţelegerea lucrurilor lui Dumnezeu? Cum se manifestă acesta?
Odată, pentru a-i îndrepta unui frate multele sale cusururi, Bătrânul, folosind exemple din natură şi din viaţă, i-a zis: