Smerenia este arta care te trimite la tine, să stai cu tine, smerit în tine. Procesul care a rânduit întreaga stare de lucruri, soarta întregii creaţii a lui Dumnezeu şi care a fost făcut printr-un act de mare smerenie, înfricoşându-se îngerii şi toate puterile cereşti, este întruparea Mântuitorului. Sigur, Dumnezeu fiind, vă închipuiţi ce pogorământ, dincolo de orice putere de înţelegere, a făcut, pentru a lua chip de om.
Cel ce vrea să se facă următor lui Hristos ca să se poată numi fiu al lui Dumnezeu, născut din Duh, se cuvine, înainte de celelalte, să poarte necazurile care-i vin sau bolile trupeşti, sau ocările şi osândirile de la oameni; pe lângă acestea, şi uneltirile celor nevăzuţi, cu curaj și răbdare.
Să nu căutaţi altceva decât mila Domnului slavei, cu o inimă smerită şi vrednică de milă. Strigaţi de dimineaţa până seara şi, dacă e posibil, toată noaptea: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”. Şi forţează-ţi mintea să împlinească această lucrare până la moarte.
La Fericita Sara a venit o novice şi i-a spus: „Roagă-te pentru mine, doamna mea”. Atunci ea i-a răspuns: „Nici eu, nici Dumnezeu nu te va putea milui, până când nu te vei milui tu, săvârşind fapte bune, după cum ne-au predat Sfinţii Părinţi”.
Pentru a fi miluit de Dumnezeu, omul trebuie să fie bun la suflet, compătimitor şi milostiv faţă de toată lumea, împlinind cea mai importantă dintre porunci, şi anume aceea de a-L iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru.
De multe ori aversiunea noastră împotriva aproapelui nu izvorăşte dintr-un fapt obiectiv, dintr-o atitudine pe care semenul nostru a avut-o, ci adeseori izvorăşte dintr-o atitudine pe care noi numai ne închipuim că a avut-o. Câteodată spui câte un cuvânt fără să ai o intenţie rea, dar cel care se ştie puţin vinovat se simte insultat şi dezvoltă pe nedrept o ură împotriva aproapelui său. Iertaţi primii, şi dacă păcatul este al semenului, şi dacă este al vostru; chiar și atunci când vi se pare că numai semenul vostru a greşit.
Dacă vrei să ceri, rugându-te lui Dumnezeu, ceva bun și de folos, se cuvine să te pregătești înainte de a te ruga, ținând puternică și neclintită credința, și să iei din vreme măsuri împotriva îndoielii și necredinței. Căci rău îți va fi dacă în timpul rugăciunii inima va slăbi în credință, nerămânând statornică în ea. Atunci nici să nu-ți treacă prin minte că vei primi de la Dumnezeu ce-ai cerut, îndoindu-te că ți se va da, fiindcă L-ai jignit pe Dumnezeu; iar Dumnezeu îl lipsește de dar pe cel ce îi aduce jignire.
„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”. Când rostim această rugăciune, stabilim cu Hristos o relaţie personală care scapă raţiunii noastre. Viaţa lui Hristos pătrunde treptat în noi.
Cercetați pe scurt rugăciunile de pocăință, odele, imnele, stihirile acatistelor și paracliselor și veți constata de îndată că sentimentul păcătoșeniei constituie o sfântă îndatorire și o realitate a rugăciunii pentru fiecare creștin ortodox fără excepție. Această cale a fost bătută de către nemuritorii noștri dascăli, Sfinții Părinți, care pururea ne călăuzesc și ne învață.
“Am primit, fiul meu, scrisoarea ta şi am văzut în ea neliniştea ta.
Nu te întrista, fiule. Nu te nelinişti atâta! Dacă ai căzut iarăşi, iarăşi ridică-te! Ai fost chemat pe drumul ce duce la cer. Nu este bine să se împiedice cei care aleargă, dar dacă se împiedică să se ridice şi să continue alergarea. Este nevoie de multă răbdare şi de pocăinţă în fiecare clipă.