Creștinul neapărat trebuie să fie un nevoitor. Cu atât mai mult monahul, preotul.
În legătură cu felul cum trăiește omul se rânduiesc și împrejurările exterioare ale vieții lui. Uneori, din pricina greșelilor sau, dimpotrivă, îndreptărilor noastre lăuntrice, și împrejurările exterioare ale vieții se schimbă spre mai rău sau spre mai bine.
Atunci când postul este însoţit de rugăciune, citire, priveghere, mers la biserică, spovedanie, Sfânta împărtăşire, de fapte bune şi mai ales de milostenie, atunci se face o pregătire foarte bună pentru Săptămâna Patimilor. Atunci vom simţi Sfintele Patimi. În toată această perioadă inima se va schimba, iar sufletul se va înmuia şi va simţi Patima lui Hristos cu mai multă putere. Va cunoaşte cât de mare este dragostea lui Hristos pentru om. Va vedea că Hristos Dumnezeu a petrecut o viaţă mucenicească pe pământ, ca să ne ajute pe noi, nepăsătorii, să ne nevoim.
Primul lucru, sau mai bine zis rădăcina, este ascultarea. Ai făcut ascultare? O să găsești rugăciune. Nu faci ascultare? Fă ce vrei: rugăciune, post, asceză, toate acestea nu mântuiesc. Numai ascultarea mântuiește. Cel care face ascultare se aseamănă cu Hristos, care S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte pe Cruce.
Faci ascultare de duhovnic?
Să ne întrebăm dacă l-am salutat cu căldură pe prietenul nostru pe care l-am întâlnit. Să ne întrebăm dacă nu cumva am fost egoiști în ziua care se pleacă spre înserare. Să ne întrebăm dacă oare este cineva mulțumit cu ceea ce i‑am spus sau cu ceea ce i-am făcut. Să vedem dacă putem răspunde cu inima ușoară la întrebarea: am ajutat pe cineva dintre cei care au avut nevoie de ajutorul nostru?
Dumnezeu Se descoperă în primul rând celor ce se smeresc sincer. De obicei Se ascunde de cei mândri. Dumnezeu Se odihnește în blândețe și în smerenie.
Smerenia aproape că a devenit necunoscută, nefolositoare și desuetă în lumea noastră. Exaltarea mândriei astăzi constituie o calitate, putere, podoabă, tărie, autoritate. Gheronda Paisie Aghioritul spunea: „Dumnezeu Se descoperă celor viteji”.
Din păcate lipsește tocmai această vitejie duhovnicească chiar și de la creștinii noștri.
„Cinstim pe duhovnic, dar dacă-l idolatrizăm ajungem să-l necinstim. Ucenicul bun este omul care are mintea îndreptată către Dumnezeu și care caută răspuns de la Dumnezeu, nu de la om, dar care se duce la om ca să primească răspunsul lui Dumnezeu.
Orice rugăciune este dar de la Dumnezeu. Noi avem rugăciunea gurii. Deocamdată împlinește-o pe asta, tătucuţă. Fântâna e adâncă, dar funia e scurtă și găleata e mică. Citește Acatistul Maicii Domnului iar seara citește Paraclisul ei. Fiecare cuprinde cât poate; nici albina nu poate lua tot nectarul din floare. Dar tare-i bine dacă faci oleacă de rânduială. Eu mă știu pe mine: dacă mă scol de dimineață și‑mi fac oleacă de canon, parcă sunt un alt om toată ziua. Dar dacă te scoli dimineața și te învârtești așa, prin casă – că mai am asta de făcut, mai am și treaba astălaltă – apoi nu-ți merge bine toată ziua. Așa că să faci oleacă de canon în fiecare zi, ca dreptul Iov, care aducea jertfă în fiecare zi pentru feciorii lui – poate au greșit ceva cu gândul.
„Nu ne-ați vorbit despre reținerea de la mâncăruri”, a observat teologul.
Toate slujbele Marelui Post sunt reunite de gândul pregătirii pentru Sfintele Paşti, ca să-L întâmpinăm cu inimă curată pe Hristos cel înviat. De ce ne pregătim astfel? Ce înseamnă Pastele? Pastele înseamnă gustarea bucuriei raiului. În ce constă această bucurie? În a-L vedea pe Dumnezeu şi slava Sa! Biserica iubeşte slava lui Dumnezeu. Când sărbătoreşte Biruinţa Ortodoxiei, Biserica săvârşeşte această prăznuire în ziua repunerii în drepturi a cinstirii icoanelor.
„Atunci când un om este teolog, el trebuie să îi păstorească pe oameni, iar păstorul la rândul lui trebuie să fie un teolog. Oamenii au astăzi nevoie de teologie în toate aspectele vieții lor, iar teologia Bisericii nu este fanatică și fundamentalistă, ci dimpotrivă este foarte echilibrată. Puteți să aveți dragostea și ajutorul tuturor, al întregii lumi, dar dacă nu aveți ocrotirea Ierarhului vostru, atunci nu aveți nimic.
Postul cel Mare este legat de pustie şi, în general, de retragerea din societatea oamenilor. Numărul de patruzeci al zilelor de post nu este întâmplător. Este, într-un anume fel, o repetare liturgică a retragerii Domnului în pustie, ca să-l înfrunte pe vrăjmaş şi să înceapă perioada legăturii Sale intense cu Tatăl, cea mai importantă perioadă din viaţa Lui.
Numărul aminteşte, de asemenea, de cele patruzeci de zile petrecute de iudei în pustie, după ieşirea din Egipt, şi de aşteptarea lor la poalele Sinaiului.
„Fiule, dă-mi inima ta!, zis-a Domnul” /Pilde 23:26/
Suntem înconjuraţi de oameni cu care uneori întreţinem relaţii anevoioase. De câte ori nu se întâmplă să aşteptăm ca celalalt să vină să se pocăiască, să ne ceară iertare, să se umilească înaintea noastră. Poate că l-am ierta dacă am simţi că s-a coborât atât de mult în faţa noastră încât iertarea ar fi ca un joc de copii.
Sora moarte ne dezleagă de cele de aici: de ispite, de căderi, de pământ… de necazuri. De aceea, cine o primeşte ca pe o dezlegare de acestea, o doreşte ca pe o odihnă şi ca pe o cale de unire cu Hristos, astfel că pentru acela ea este sora moarte.
Tu, dar, fiule, când te apropii să te rogi Domnului, pleacă-te cu umilinţă în faţa Lui, ca să nu ceri ceea ce ai considera că ţi se cuvine datorită meritelor tale. Şi dacă ai conştiinţa vreunei fapte bune, tăinuieşte-o, ca prin tăcerea ta, Domnul să ţi-o răsplătească însutit. Pune înainte păcatele tale, că Dumnezeu le şterge pe acelea, când tu te-ai mărturisit de ele. Să nu te îndreptăţeşti când intri la rugăciune, ca să nu ieşi osândit ca fariseul acela. Aminteşte-ţi, spre exemplu, de vameşul, în ce fel se ruga pentru sine şi depăşeşte-l, ca să găseşti iertarea greşelilor tale.
Şi pentru că într-un anumit fel spovedania de obşte [la mănăstire se obişnuieşte spovedania obştii înainte de fiecare mare sărbătoare şi în mod special înainte de Înălţarea Domnului – n.n.] de acum poate să fie şi ultima – pentru că nu ştim cât timp mai avem, toate sunt în mâinile Domnului – motiv pentru care trebuie să ne simţim acum, cât suntem împreună, ca şi când aceasta ar fi prima noastră spovedanie – de fapt, aşa ar trebui să ne simţim de fiecare dată, altfel nu cred că are aceeaşi valoare – dar în acelaşi timp, însă, şi ultima spovedanie din viaţa noastră.
Dezlegarea misterului lucrării nucleare după scindarea atomului ne-a dat posibilităţi uimitoare pentru mari cuceriri tehnologice şi ştiinţifice. Sunt puterile înfricoşătoare care s-au descătuşat înlăuntrul tainei nucleului atomului.