„Nu morţii Te vor lăuda pe Tine, Doamne, nici toţi cei ce se coboară în iad. Ci noi, cei vii, vom binecuvânta pe Domnul de acum şi până în veac” (Psalmul 113,25-26). Psalmistul nu-i numeşte morţi pe cei care au murit, ci pe cei care au murit în fărădelegi, sau pe cei care au putrezit în păcate. Pentru că şi Avraam este mort, şi Isaac şi Iacov, dar au trăit astfel încât cei vii să-şi amintească de ei.
Şi Moise, rugându-se pentru poporul care era sub îndrumarea lui, implorându-L pe Dumnezeu prin oameni, îi ia ca sprijin în rugăciunile lui.
Şi cei trei tineri, de dragul acestor drepţi, pomeniţi mai sus, cer să fie salvaţi. De aceea şi zic: „Şi nu îndepărta mila Ta de la noi, pentru Avraam cel iubit de Tine şi pentru Isaac, robul Tău, şi pentru Israel (Cântarea celor trei tineri 1, 11).
Dar dacă aveau atâta putere, cum erau morţi? Şi din nou, Hristos a spus: „Lasă morţii să-şi îngroape pe morţii lor” (Matei 8, 22).
De aceea şi Apostolul Pavel, pe cei morţi nu-i numeşte morţi, ci adormiţi, zicând: „Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă” (I Tesaloniceni 4,13). Pentru că dreptul, deşi a murit, n-a murit, ci doarme. Fiindcă cel care urmează să se mute la o viaţă mai bună doarme, pe când cel care urmează să fie condus la moarte veşnică, chiar şi trăind, a murit şi este mort. Păcătoşii coboară în iad, în timp ce drepţii vor urca în ceruri şi vor fi împreună cu Hristos. De aceea şi profetul n-a zis doar „cei vii”, ci „noi, cei vii”, referindu-se şi la sine, împreună cu aceştia. (Comentariu la Psalmul 113, E.P.E. 6, pp. 514-516, P.G. 55, p. 314)
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte de aur. Mângâierea celor îndurerați (despre moarte, doliu, parastase). Vol.VII, Editura Egumenița
