
O, Doamne, milostiv fii mie, păcătosului, și dă-mi darul pocăinței adevărate




Cum putem noi să ne asemănăm cu Sfântul Mare Mucenic Pantelimon fără să fim doctori? El a fost doctor, a primit dar de la Dumnezeu să fie doctor și a fost doctor fără de arginți, adică unul care n-a umblat după averi când tămăduia. Însă noi, care nu suntem doctori, cum putem să fim asemenea sau măcar să urmăm ceva, din cât se poate, pe Sfântul Pantelimon, doctor fără de arginți? Știți cum, iubiți credincioși?

Părintele Paisie a vorbit adeseori despre isihie și grija plină de neliniște a omului contemporan. Faptul că omul contemporan a învățat să trăiască în zgomot reflectă întocmai acest lucru.

Cel ce nu face voile lui Dumnezeu este în cursa diavolului. Că, precum o pasăre, chiar dacă nu cu tot trupul, ci numai de un picior s-ar prinde într-o cursă, se află în întregime în stăpânirea celui ce a pus lațul, așa și noi, prin viață și prin credința cea rea, cădem în stăpânirea diavolului. Căci grăiește Domnul: „Nu tot cel ce-Mi zice Mie, Doamne, Doamne, va intra în Împărăția Cerurilor”.

Oamenii au devenit răi şi spun: „Ce face Domnul pentru noi?”. Domnul dă viaţă fiecărui trup; Domnul dă un chip fiecărei creaturi. Domnul are inima blândă ca a unui copil, iar egoismul şi întunecimea Îi sunt necunoscute. Domnul dă tuturor ceea ce fiecare Îi cere. Domnul Îşi umple veşnicia cu dărnicia Sa şi voi, totuşi, spuneţi: „Ce ne dă nouă, Domnul?”. Nici măcar nu aţi fi putut pune această întrebare, dacă Domnul nu v-ar fi dat putere s-o puneţi.

În zadar caută lumea fericirea aici, unde ea nu se află în mâncare, în băutură, în petreceri, în întâlniri, discuţii, plăceri zgomotoase, dansuri, distracţii, teatru, circuri şi altele. Câtă vreme eşti în mijlocul distracţiilor, uiţi de tine şi te simţi puţin fericit. Dar de cum s-a sfârşit petrecerea şi te întorci acasă, pustiul iarăşi pune stăpânire pe tine.

Nu te lepăda când ți se cere pentru sufletul cuiva a te ruga, chiar de nu ai rugăciune, căci adeseori credința celui ce cere mântuiește și pe cel ce cu zdrobire se roagă. Nu te înălța când te rogi pentru alții și ești auzit, căci credința acelora a lucrat și a putut. […]

Oare poate păcătosul să se pocăiască de toate păcatele vieţii lui în doar zece zile? După mare milostivirea şi îndurările lui Dumnezeu, poate!

Şi ieşind de acolo, a plecat Iisus în părţile Tirului şi ale Sidonului. Şi iată o femeie canaaneancă din acele ţinuturi, ieşind striga, zicând: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David ! Fiica mea este rău chinuită de demon. El însă nu i-a spus nici un cuvânt; şi apropiindu-se, ucenicii Lui îl rugau, zicând: Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră. Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât numai către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă. El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmituri-le care cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela.

Voi, cei zidiți din pământ, priviți la toate dimensiunile vieții și veți conștientiza cât de adevărată este această frază: iubirea desăvârșită alungă teama. Când dragostea este prezentă, teama nu-și are loc! Când dragostea lipsește, domnește teama.

Ce ne lenevim şi ce ne gătim? Pentru ce nu purtăm grijă de răspuns, cât avem vreme? Pentru ce defăimăm Sfintele Scripturi şi graiurile lui Hristos? Au vi se pare că toate cuvintele Lui, ale Sfinţilor Apostoli şi ale Proorocilor nu ne vor osândi pe noi în ziua aceea înaintea înfricoşatului divan, dacă nu vom păzi şi nu vom face după cum ne poruncesc nouă?

Mai bine să fii bănuit de prostie, fiindcă nu ştii să te împotriveşti cu vorba, decât să fii socotit înţelept pentru neobrăzarea ta. Fii sărac, cu smerenie, şi nu bogat din obrăznicie. Mustră pe cei ce te învaţă învăţături împotriva dogmelor, prin tăria virtuţilor tale, nu prin puterea de convingere a vorbelor tale. Şi cu buzele blânde şi bine astupă gura şi fă să tacă neruşinarea celor neascultători. Mustră cu bunătatea petrecerii tale pe cei fără astâmpăr, şi ţine-ţi (astupă-ţi) urechile ca să nu mustri pe cei neruşinaţi cu simţurile.

În zilele noastre, un Ortodox, un sfânt, ar putea foarte foarte lesne să caracterizeze Biserica ca fiind o Școală de Medicină, fiindcă ea nu este nimic altceva decât un spațiu spiritual, unde sunt vindecați oamenii bolnavi duhovnicește. Și nu-i vindecă prin magie sau prin anumite rugăciuni, ci printr-o anumită metodă care a fost experimentată de mulți sfinți.



Rugăciunea nu este o activitate izolată de restul vieţii. Pentru ca o rugăciune să fie o adevărată rugăciune creştină, ea trebuie să se desfăşoare pe un teren al schimbării, în care ai totală părtăşie cu Hristos, cu Împărăţia lui Dumnezeu. Pentru ca rugăciunea să fie o rugăciune creştină, ea nu trebuie să fie o rugăciune adăugată unui mod de viaţă păgânească – ci este nevoie ca viaţa noastră cea de toate zilele să fie deja cu totul schimbată. De nu, această rugăciune va rămâne neputincioasă – un fel de ipocrizie și de minciună.

Aducerea aminte de moarte este de mare folos, că smereşte pe om şi ne dă râvnă pentru rugăciune şi uneori şi lacrimi.
Să meargă fraţii din mănăstire mai des în cimitir şi să vorbească cu cei morţi, că ei îi vor învăţa cam aşa: „Ce eşti tu azi, am fost noi ieri. Și ce suntem noi azi, vei fi tu mâine!”