Suflete al meu, tu ai fost zidit spre a fi biserică pentru Dumnezeu, dar te-ai transformat într-o speluncă sordidă, unde vin tâlharii şi se tolănesc.
De ce nu I-ai dat tu naştere Fiului Înţelepciunii, care ţi-ar fi dat lumină şi un nume bun, în loc de a-mi zămisli fii ai răului, care mi-au cuprins mintea şi ţi-au răsplătit cu întuneric şi iraţionalitate…
Astăzi este Duminica lui Toma (Ioan 20, 19-31) şi Biserica noastră pomeneşte evenimentul pipăirii Domnului nostru „în locul cuielor” de către Apostolul Toma. Biserica noastră numeşte necredinţa lui Toma „necredinţa cea bună”, pentru că această nevoie şi acest mod de a fi al său l-au condus la cunoştinţa învierii lui Hristos.
Ce trebuinţă ai, omule, să cauţi cărţi multe, care să te povăţuiască pe tine spre folos şi să întrebi pe toţi dascălii, zicând: „Spuneţi-mi, cum mă voi mântui?”. Iată, toate cărţile cele învăţătoare în două cuvinte încap, adică: întru frica lui Dumnezeu şi întru a avea pe Domnul înaintea ochilor, totdeauna. Să iei aminte la tine însuţi, precum se cade, şi vei înţelege toate poruncile lui Dumnezeu şi să le ţii pe ele.
Unii spun: „Cred că Dumnezeu mă va ajuta”, dar pe de altă parte încearcă să adune bani ca să nu se lipsească de nimic. Aceştia Îl jignesc pe Dumnezeu, pentru că nu se încredinţează pe ei înşişi voii Lui, ci banilor. Dacă nu vor înceta să iubească banii şi să-şi pună nădejdea lor în ei, nu-şi vor putea pune nădejdea lor în Dumnezeu.
Această sărbătoare este prin excelență o sărbătoare a tămăduirii. Toate sărbătorile sunt sărbători ale tămăduirii în Biserică, deoarece Biserica este spital duhovnicesc unde căutăm cu toții alinare și vindecare de bolile sufletești și trupești.
Noi suntem zidiţi pentru a fi nemuritori şi, se înţelege, suntem zidiţi din dragoste. Să avem şi noi, dară, dragoste faţă de vrăjmaşi! Dar noi n-o avem nici faţă de apropiaţii noştri. Ştiţi şi singuri în ce stare se află familia, societatea… Omul, pe lângă raţiune, mai este dăruit şi cu inimă, şi cu sentimente, şi cu voinţă ca putere care poate să înfăptuiască ceea ce raţiunea şi inima găsesc de cuviinţă.
Un lucru trebuie, această poruncă a lui Hristos este valabilă pentru noi toţi, încât grija faţă de nevoile noastre de trăi să fie atât cât e necesar și să avem toţi preocuparea cum să ne facem plăcuţi lui Dumnezeu, cum să ajungem la mântuirea sufletului nostru nemuritor. Toată grija noastră trebuie să fie cum să ne curăţim sufletul, cum să îl modelăm după voia lui Dumnezeu, cum să facem să nu intrăm în iad.
