Cred că ceea ce trebuie să avem în vedere, împreună cu pocăința, este tocmai cuvântul „pregătiți”. Expresia „drepte faceți cărările Domnului” îndeamnă la a fi drepți, să fim sinceri înaintea lui Dumnezeu. El vrea să intre înlăuntrul nostru. Prin urmare, nu vom găti alte drumuri, alte cărări, ci sufletul nostru. Înlăuntrul lui toate să devină netede. Nu înseamnă nimic altceva decât sinceritate, să devenim sinceri cu Dumnezeu.
Din scrisorile tale se vede că te-ai dăruit neîncrederii într-atât, încât spui că nimeni nu poate să te convingă. Aceasta nu e bine. Spui că nu trebuie ca cineva să te facă să-ți schimbi convingerea. Aceasta înseamnă că ești foarte încrezătoare în neputința de a greși și convingerilor tale și a concluziilor pe care le tragi. Dar aceasta este o trăsătură rea, este simptomul mândriei.
Să ne întrebăm dacă l-am salutat cu căldură pe prietenul nostru pe care l-am întâlnit. Să ne întrebăm dacă nu cumva am fost egoiști în ziua care se pleacă spre înserare. Să ne întrebăm dacă oare este cineva mulțumit cu ceea ce i‑am spus sau cu ceea ce i-am făcut. Să vedem dacă putem răspunde cu inima ușoară la întrebarea: am ajutat pe cineva dintre cei care au avut nevoie de ajutorul nostru? Nu mă gândesc numai la ceea ce am dat pentru cineva, ci și la ajutorul care e necesar între noi, de multe ori – să‑i ajutăm fratelui nostru să facă mai ușor ceea ce are de făcut. Am fost săritori, binevoitori, sau nepăsători?
Omul nu este numai carne, oase şi sânge, care putrezesc, ci şi altceva: duh în care se cuprinde o sclipire din Duhul lui Dumnezeu. Omule, vezi ce faci cu această licărire dumnezeiască din tine! Stă în puterile tale să o faci să crească sau să o înăbuşi sub obroc şi să o faci să piară! Va veni vremea când toţi vom da seama de asta!
Relatează Ilias și Theofano Tsirampidi din Drosato, Kilkis, părinții a trei copii că: „Pe 30 martie 2001, am dus pe Mihali, copilul nostru de patru ani și jumătate, de urgență la Spitalul Genimatas din Tesalonic cu durere de pântece de nesuportat. După testele necesare și după diagnosticul dat, ocluzie intestinală prin răsucire, a fost supus unei operații timp de trei ore și jumătate. I s-a scos o jumătate de metru de intestin alterat. Doctorii ne-au spus că Mihali a trecut de o foarte mare primejdie, dar că nu a depășit încă pericolul. Luni seara, adică ziua următoare, a avut temperatură de 40 de grade. Marți a fost transferat de urgență în unitatea de terapie intensivă, având septimicie și șoc respirator sever. Șansele să trăiască erau de doar 10%.
Hristos n-a murit pentru că Pilat n-a judecat cu dreptate sau pentru că Iuda L-a trădat sau pentru că a căzut în mâinile oamenilor răi. Nu a murit din aceste pricini. Hristos putea să nu vină din cer, şi nu I s-ar fi întâmplat acestea, sau, dacă a venit, ar fi putut cu o privire să-i piardă pe toţi. Iisus a murit pentru că trebuia să moară şi greşim când ne ocupăm de celelalte cauze şi nu luăm seama la aceasta. Cu siguranţă, Pilat are o răspundere pentru ceea ce a făcut, dar Hristos nu a murit pentru că acela sau alţii au fost răi, ci pentru că trebuia să moară.
De câte ori ai minţit că ai fost bine? Nu medicamentele ne ţin în viaţă, ci dragostea pe care o primim şi o oferim… O relaţie sănătoasă este cea tratată cu iubire, respect şi înţelegere, zi de zi. Nu aştepta ziua de mâine să trăieşti emoţia pe care o poţi trăi astăzi. Nu aştepta o sărbătoare pentru a dărui o atenţie persoanei dragi. Ea merită în fiecare zi iubirea, prezenţa şi respectul tău. Şi tu Ie meriţi! Bucură-te!
Zilele fericite trec cel mai repede pe pământ, prilejurile binecuvântate sunt cele mai rare şi oamenii cei mai buni rămân cel mai puţin cu noi.
Episcopii, preoţii şi diaconii nu sunt doar persoane liturgice hirotonite pentru a săvârşi Sfintele Taine, ci şi medici duhovniceşti care îi ajută pe credincioşi să se purifice, să se sfinţească şi să înainteze în comuniunea cu Dumnezeu. Sfântul Simeon Noul Teolog scria că se poate încumeta să oficieze Sfânta Liturghie numai acela care o săvârşeşte „cu conştiinţa unei inimi curate, în cinstea Treimii Curate, Sfinte şi Neprihănite”, şi numai dacă L-a văzut pe Hristos, dacă a primit Duhul Sfânt, şi dacă „datorită Amândurora a fost condus la Tatăl”.
A se lepăda omul de sine nu înseamnă a se lepăda de personalitatea sa. Nu înseamnă a se lepăda de identitatea sa. Nu înseamnă a se lepăda de responsabilitatea sa față de societate, față de muncă, față de familie. Înseamnă a se lepăda de ego, de egoism.
Așa cum peștele trăiește în apă și cu apă, tot astfel sufletul iubitor de Dumnezeu trăiește în rugăciune și cu rugăciune. Acest lucru vine de acolo că sufletul iubitor de Dumnezeu năzuiește neîncetat, însetează să stea de vorbă cu Creatorul său iubit.
