Cine-mi va da să mă odihnesc în Tine? Cine-mi va da ca sa vii în inima mea și o îmbeți, ca să uit de relele mele și ca să îmbrățișez singurul meu bun, pe Tine?
Oare cât voi suferi, dacă nu Te voi iubi?
Articole
Mintea bolnavă se aseamănă unui prizonier captiv
O altă stare maladivă a minţii constă în apatie, indiferenţă, sau insensibilitate: „Insensibilitatea inimii întunecă mintea”, spune Sfântul Ioan Scărarul. Sau: „Când (demonii) au pus stăpânire pe suflet şi au stins lumina minţii, atunci nu vor mai exista în noi, ticăloşii, nici trezvie, nici discernământ, nici judecată, nici ruşine, ci insensibilitate şi nesimţire şi confuzie şi orbire”.
„Pentru cei buni, toate sunt bune…“
Ceea ce este important în viaţa noastră nu este ceea ce se întâmplă – dacă este bine sau rău -, ci cu ce ochi privim. Omul care are vederea pervertită şi binele îl vede ca rău şi răul îl încurcă. Insă omul care are luminarea lui Dumnezeu, şi răul îl vede ca pe o binecuvântare. Acesta este indicele stării noastre duhovniceşti. Nimic altceva.
Zice avva Isaac Sirul: „Pentru cei buni, toate sunt bune…“, acela care are gând bun vede lucrurile totdeauna frumoase, „…iar cei vicleni pe toate viclene”.
Cum vindecăm rănile sufletești
Când eşti rănit sufleteşte, din căderea în păcat prin neputinţă ori răutate, nu te împuţina cu duhul şi nu te tulbura, ci întoarce-te la Dumnezeu şi zi: „Iată, Doamne, ce am făcut ca om ce sunt; nu era posibil a aştepta altceva de la mine, cel cu o voie atât de slabă şi neputincioasă. Nu era de aşteptat decât cădere şi prăbuşire”. Şi aici, condamnă-te în ochii tăi de ajuns, frânge-ţi inima de mare durere pentru ceea ce ai pricinuit lui Dumnezeu, dar, fără să te tulburi, condamnă-ţi patimile rele şi mai ales acea pasiune care ţi-a produs căderea. Apoi zi: „Domnul meu, nici până acum n-aş fi putut sta, dacă nu m-ai fi sprijinit prin suprema Ta bunătate”.
O poveste tulburătoare despre moarte și înviere
Este unul dintre cele mai importante momente din viața mea. Eram stareț la Rohia. Alexandru era student. Venea la Rohia destul de des. Tot timpul stătea pe scări în fața bisericii. Terminase anul II la Politehnică. Stătea și privea spre biserică, în lumea lui. Era foarte, foarte trist. Era bolnav. Inima nu-i lucra în ritm cu organismul. Nu putea face față, pe ce crește omul. Și el știa, că doctorii i-o spus că nu-i salvare. Și după o lună o plecat la Lăpuș. La sfârșitul lui februarie, am primit o veste. A vinit un delegat de la Alexandru și mi-o comunicat : „Alexandru vă roagă să veniți să-l vizitați”.
Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu și m-am bucurat
Făptuirea practică se dobândește prin ascultare, osteneală trupească, slujire, toate acestea constituie coloana ei vertebrală, care, în limba Părinților noștri se numește iubire de osteneală. Împreună cu acestea, nevoitorul păzește înfrânarea cuprinzătoare, privegherea și rugăciunea. Acestea toate unite împreună, fără a fi scopul, conduc la rezultatul dorit, omoară pornirile dobitocești, mișcările cele împotriva firii.
Preotul este buretele care șterge păcatele lumii, cu riscul de a pierde propria veșnicie
Dacă aș întâlni un preot și un Înger, m-aș pleca întâi preotului până la pământ și i-aș sărută mâna sfințitoare și apoi m-aș pleca Îngerului. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Deoarece preotul are îndrăzneală la Dumnezeu prin Har să jertfească la epicleză pe Însuși Fiul, transformând pâinea și vinul în cinstit Trup și Sânge dumnezeiesc.
Asemenea mielului este preotul. Jertfă și iar jertfă!
Sufletul este vindecat și înnoit prin harul lui Dumnezeu, într-o comuniune profundă cu Hristos și cu Trupul Său, Biserica
Psihoterapia ortodoxă nu se referă doar la tratarea tulburărilor psihologice în sensul modern al cuvântului, ci la vindecarea completă a sufletului omenesc de patimi și păcate. În tradiția ortodoxă, sufletul uman este bolnav atunci când este dominat de patimi, iar vindecarea sa începe prin curățirea inimii.
În cel care are inima curată şi trupul neîntinat, va intra Duhul Sfânt şi va stăpâni peste sufletul lui
Dacă vrem să nu-L pierdem pe Duhul Sfânt, pe care L-am primit la Botez, sau dacă L-am pierdut, să-L dobândim din nou, suntem datori să avem inima curată şi trupul neîntinat, adică curat de orice păcat trupesc. Inima şi trupul trebuie să fie templul Duhului Sfânt. Şi în cel care are inima curată şi trupul neîntinat, va intra Duhul Sfânt şi va stăpâni peste sufletul lui.
De aceea a devenit viaţa grea, pentru că oamenii o încurcă cu deşteptăciunea lor
Ar fi greu să trăim pe pământ dacă n-ar exista nimeni care să ne ajute să răzbim în viaţă… Dar deasupra noastră este însuşi Dumnezeu Atotţiitorul, Iubirea însăşi… De ce să ne temem şi să ne întristăm, pentru ce să ne ferim de greutăţile vieţii, să presupunem şi să pricepem… Cu cât e mai complicat şi mai greu să trăim, cu atât mai puţin trebuie să facem aceste lucruri… Lăsaţi-vă în voia lui Dumnezeu şi Dumnezeu nu vă va dezamăgi. Lăsaţi-vă nu cu cuvintele, ci cu faptele…
Să ne rugăm cu smerenie asemenea vameşului şi Dumnezeu va primi rugăciunea noastră
Trebuie să vă amintiţi cât mai des cuvintele Domnului – când veţi săvârşi toate cele poruncite vouă, să spuneţi: „Slugi netrebnice suntem, ceea ce eram datori să facem am făcut” (Luca 17, 10). Prin aceasta puteţi alunga semeaţa cugetare.
Oricum, întrucât suntem încă departe de împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, trebuie chiar de nevoie să ne smerim şi să ne pocăim, după cum scrie Cuviosul Marcu Ascetul în „Cuvântul despre pocăinţă”.
Mintea prin însingurare și atenție vede gândurile potrivnice care ies din inimă
Prin îndepărtarea de lume şi eliberarea de toate întâlnirile simţite, care atrag mintea şi gândirea, toată lucrarea duhovnicească devine mai vie, mai dulce, pentru că mintea, eliberându-se de toate pricinile de împrăştiere, începe să se concentreze în sine şi, prin aceasta, începe a simţi prezenţa lui Dumnezeu; frica şi iubirea evlavioasă devin mai sensibile şi simţitoare şi simţurile omului lăuntric înalt devin mai ascultătoare, adică mintea.
Numai gândurile smerite aduc smerenia şi numai cu smerenie fuge mândria
Aşa cum alţii râd de noi atunci când ne văd mândrindu-ne, tot astfel şi noi să râdem de gândurile de mândrie. Celui smerit îi vin gânduri de mândrie? Îi vin dar el le ia în râs, fiindcă se cunoaşte pe sine. Un gând ruşinos îl simţi îndată, pe când gândul de mândrie, ca să-ţi dai seama de el, este nevoie de multă trezvie.
Grijile lumești ‒ o pânză de păianjen aruncată de diavol
In fiecare clipă ne pândește pericolul acestei secularizări. În fiecare clipă, în fiecare oră, putem fi călăuziți către sinuciderea noastră duhovnicească.
Cine n-a primit pe Duhul Sfânt acela nu vrea să se roage pentru vrăjmași
Slavă Domnului că nu ne-a lăsat orfani, ci ne-a dat pe pământ pe Duhul Sfânt (Ioan 14, 15-18). Duhul Sfânt învață sufletul o negrăită iubire pentru norod și milă pentru toți cei rătăciți. Domnului i-a fost milă de cei rătăciți și a trimis pe Fiul Său Unul-Născut ca să-i mântuiască; iar Duhul Sfânt învață aceeași milă pentru cei rătăciți care merg în iad. Dar cine n-a primit pe Duhul Sfânt, acela nu vrea să se roage pentru vrăjmași.
Omul liber din punct de vedere moral este dator să devină sfânt
Trebuie să premeargă voința noastră, pentru că aceasta pretind condițiile cu care Mântuitorul îi cheamă pe cei care au dispoziție să-L urmeze. Fără această dispoziție, va fi cu neputință împlinirea condițiilor propuse, pentru care cu neputință va fi și mântuirea. Se dăruiește Harul, însă, pentru ca el să fie primit, se pretind voința și consimțirea. Cu mult mai mult se pretinde lepădarea de sine, jertfirea de sine, cugetare statornică care să nu încline la nimic altceva, fără numai la a urma continuu glasul Mântuitorului, care cheamă și este glasul Harului și al adevărului.
Acatist către Dumnezeu Tatăl pentru cei adormiţi
Rugăciunile începătoare:
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și toate plinești, vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.