Societatea noastră civilizată a adus drepturile femeii, dar Domnul Iisus a adus respectul ei.
Femeile sunt fiinţe plăpânde, dar cu suflet mare, plin de delicateţe şi gingăşie
Articole
Mântuirea este un dar, e ceva gratuit de la Dumnezeu
Să știți că mântuirea nu constă în a afișa lui Dumnezeu un paravan colorat, oricât de frumos ar fi, nu este nici în a ne moraliza: „a, păi dacă nu faci asta, nu știu ce”. Nu! Linia duhovnicească și mântuirea este una: a conștientiza ceea ce sunt și a înțelege că Dumnezeu este Cel care mă curăță, nu eu. Eu cer curăția, eu vreau curăția, eu mă nevoiesc ca să devin un om curat, dar să nu credem că nevoința mea, că tot ce fac eu, și facerile mele mă vor curați.
„Păcatul mărunt” al trândăviei devine pricină de săvârșire a păcatelor de moarte
Păcatele cele mărunte sunt disprețuite de către mulți ca fiind de mică importanță și inofensive. Unii chiar le socotesc ca îngăduite! Se întâmplă să meargă credinciosul la vreun oarecare duhovnic neîncercat și să audă, spre mirarea lui, următorul fapt: „Acesta nu este păcat. Spune ceva mai substanțial!”. Firește, creștinul va pleca nemulțumit de la un asemenea duhovnic.
Adevărata pustie este în adâncul inimii
Dacă isihastul este într-adevăr un solitar trăitor în pustie, singurătatea nu este un loc geografic, ci o stare sufletească. Adevărata pustie este în adâncul inimii.
Sfântul Vasile cel Mare a descris foarte bine această „revenire în sine”: „Când mintea nu se risipește în lucrurile din afară și nu se împrăștie în lume prin simțuri, se întoarce în sine și se înalță cu gândul la Dumnezeu”.
Dumnezeu pe toate le rânduiește spre folosul nostru
Lumea îl cunoaște astăzi (pe Iov – n.n.), după atâtea și atâtea veacuri, nu pentru că dădea din averea sa săracilor, ci pentru că atunci când a rămas fără avere nu s-a pierdut cu firea; nu pentru că îi îmbrăca pe cei goi cu haine făcute din lâna oilor sale, ci pentru că atunci când a căzut foc din cer și a ars toate turmele sale, el L-a slăvit pe Dumnezeu.
Iubirea se naște din credință și din speranță
Aceste cuvinte: „Iubește și fă ce vrei” (Fericitul Augustin) exprimă libertatea pe care ți-o conferă dragostea. Libertatea nelimitată, dar ordonată de un criteriu de precizie micronică, negreșelnic.
Iubirea se naște din credință și din speranță. Numai când se naște din ele e autentică și face minuni. E în stare să se sacrifice, să înfrunte orice risc pentru a face bine altuia, pentru a alina o suferință.
Nu există nimic întâmplător în viaţă
Privind la tot ce se petrece în lume, în ţara noastră, în Biserică şi în noi înşine, am avea acum de ce să deznădăjduim, dacă făgăduinţele şi adevărurile lui Dumnezeu cele veşnice, neschimbate şi dătătoare de viaţă nu ne-ar arăta scopul vieţii – căutarea lui Dumnezeu Cel veşnic Viu.
Pocăinţa ne sfinţeşte
Nu există lucru mai înalt decât cea ce se cheamă pocăinţă şi spovedanie. Această taină este darul iubirii lui Dumnezeu către om. În acest chip desăvârşit se izbăveşte omul de rău. Mergem, ne spovedim, simţim împăcarea cu Dumnezeu, vine bucuria înlăuntrul nostru, pleacă vinovăţia. În Ortodoxie nu există piedică de netrecut.
Suferința este prețul valorilor nepieritoare
Un om plânge. Stă plecat sub povara destinului său omenesc, sub povara durerilor lumii. Prins primejdios de raza subțire a unei stele căzătoare, el simte mai adânc noroiul tălpilor sale, mai întristat negura păcatelor sale.
Pe o colină, cu fruntea plecată în palma căutărilor neîndurătoare, un om plânge; același suflet încercat, povară a tuturor copiilor și părinților, surorilor și fraților, plânge zădărnicia și pustiul lucrurilor rătăcitoare.
„Blestemat este cel care face lucrurile Domnului cu lenevire”
Vă aduceți aminte ce spune Prorocul? „Blestemat este cel care face lucrurile Domnului cu lenevire.” Altceva este atunci când cineva are dispoziție să postească, dar nu poate, pentru că, dacă nu mănâncă, îi tremură picioarele, cade jos – adică nu-l ajută trupul, sănătatea sa etc. –, dar altceva este să ai putere și să nu postești.
„Nu întârzia să te întorci la Domnul şi nu amâna de pe o zi pe alta”
De aceea şi tu, frate, dacă ai căzut din pricina necazurilor sau a slăbiciunii, nu te lăsa înşelat spunându-ţi: am mai căzut şi altă dată, mai cad şi acum, ce înseamnă un păcat mai mult?
De nicio patimă nu se bucură atât diavolul ca de mândrie
Cine se mândrește cu ceva este potrivnic al lui Dumnezeu, fiindcă Domnul ne-a dat pildă a smereniei celei mai adânci atunci când, încingându-Se cu ștergar, a spălat picioarele ucenicilor.
Omul fără împreună-lucrarea harului nu poate birui păcatul
(…) Gândesc că nu este acum nici o nevoie să-ţi scot la iveală clipele când harul lui Dumnezeu a fost cu mata. Mai important este să-ţi îndreptezi luarea-aminte la altceva, şi anume: Greşala – şi a mea, şi a matale – constă în faptul că mai bine îţi este să uiţi de har, iar nu să urmăreşti atât de îndeaproape lucrările lui.
„Hristos a înviat!” înseamnă: Într-adevăr Dumnezeu există!
Ca să ne dăm seama cât de adânc a pătruns în oameni faptul Învierii lui Iisus e de ajuns să pomenim o întâmplare:
Un alt Iacov, însărcinat cu „lichidarea treburilor” lui Dumnezeu pe pământ, ține în fața unei foarte numeroase adunări o strălucită cuvântare de câteva ceasuri, „dovedind” – chipurile! – că nu există Dumnezeu. Și fiind încântat de cuvântarea sa și de temeiurile „dovezilor”, vru să mai dea o dovadă. Drept aceea, dete îngăduință ca acela care se va simți în stare să-l contrazică are cinci minute liber s-o facă în fața adunării.
Neputinţa de a-L iubi pe Dumnezeu
Chinul iadului, constând în despărţirea de Dumnezeu cel iubitor şi iubit, nu poate consta şi într-o ură a Lui. Dar cei din iad nu trăiesc în simţirea iubirii lui Dumnezeu, ci mai degrabă într-o recunoaştere teoretică a faptului că El e iubitor şi merită să fie iubit, dar nu-L poţi iubi. Neputinţa de a-L iubi în mod real şi recunoaşterea că El ar merita să fie iubit şi că El e iubitor se unesc în mod paradoxal.
Psalmii sunt cântați pentru folosul sufletului
Sfântul Atanasie cel Mare: Nu trebuie să omitem explicarea motivului pentru care cuvintele Psalmilor nu ar trebui să fie rostite pur și simplu, ci redate cu melodie și cântec. Deoarece există printre noi unii oameni simpli care, cu toate că socotesc cuvintele ca inspirate, încă cred că motivul pentru care sunt cântate este acela de a fi mai plăcute auzului! Aceasta nu este nicidecum așa; Sfânta Scriptură nu a fost concepută spre a gâdila simțul estetic, ci mai curând Psalmii sunt cântați pentru folosul sufletului. Aceasta se face mai ales din două motive.
Cea dintâi cercetare a Harului
In cărţile Vechiului şi Noului Testament vedem în mod lămurit că Dumnezeu Se arată în chipuri felurite prorocilor. „După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin prooroci…” (Evrei 1,1) Dumnezeu încheie cu fiecare om un legământ personal. Nu voieşte să avem cunoştinţe despre El din mărturiile altora, ci El însuşi ni Se arată şi ne dăruieşte cunoaşterea Sa. Omul dobândeşte, astfel, propria-i mărturie despre Dumnezeu. Cunoaşterea personală cea dintru început a lui Dumnezeu se petrece fie într-o perioadă în care omul nu o aşteaptă, fie în urma unei căutări pline de durere. Aceasta se poate întâmpla şi omului care se luptă cu Dumnezeu.