Numai oamenii trecuţi prin filiera necazurilor şi ispitelor şi încercaţi ca aurul în cuptorul smereniei pot deveni mai ascultători. Înlăturându-le zgura minciunii, sădită de tatăl minciunii, sufletul lor devine ca o ceară moale pe care se imprimă cu uşurinţă Adevărul întrupat. Iar cel ce purcede din Adevăr, din Adevărul întrupat, va căuta să nu mai aibă niciun amestec cu minciuna.
Şi aceasta din două motive: mai întâi, pentru că diavolul, tatăl minciunii, intrând o dată cu această fiică a sa în sufletul lui, îi va transforma viaţa de aici într-o continuă negare a lui Dumnezeu, într-un veşnic du-te-vino de afaceri tulburi, în vrăjmăşie cu el însuşi şi cu toţi oamenii; nimic nu va face în vederea unui ideal superior; totul va atârna de interesul clipei fugare şi de ocazie, ceea ce înseamnă tocmai contrariul unei vieţi hărăzite Duhului Sfânt; al doilea, pentru că, în ce priveşte viaţa de dincolo, diavolul duce la urmă pe orice suflet ce s-a servit de el pentru succesele vieţii sale.
Arhimandrit Paulin Lecca, Adevăr și Pace, Tratat teologic, Editura Bizantină, București, 2003, p. 73