Cu puţin timp înainte de 1980, l-a vizitat pe Stareţul Efrem Katunakiotul un tânăr judecător stagiar. L-a găsit în bucătărie făcându-şi rucodelia. Lua peceţi dintr-o oală cu apă caldă, care fierbea încet deasupra focului, pe vatră şi le sculpta.
A pus metanie şi s-a aşezat lângă el pe o ladă.
Acatist de mulţumire „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”, Marian Moise
Împărate al veacurilor, Cel ce nu suferi stricăciune, Tu ţii în dreapta Ta toate cărările vieţii omeneşti cu puterea proniei Tale celei mântuitoare. Îţi mulţumim pentru binefacerile Tale cele arătate şi cele ascunse, pentru viaţa pământească şi pentru cereştile bucurii ale împărăţiei Tale. Arată-ne şi de acum înainte mila Ta, celor care cântăm: Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube. Poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui.
Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui.
Trebuie să venim la slujbe până a începe să bată clopotele, ca sunetul lor să ne găsească în biserică. De ce? Pentru că atunci în biserică intră Maica Domnului. Cândva am citit despre aceasta, iar mai târziu, și despre părintele Paisie Kieveanul.
Acesta era un nevoitor – călugăr nebun pentru Hristos. Odată venise la vecernie; bătuseră clopotele, iar în biserică nu era nimeni. Paraclisierul, terminându-și treaba, ieșise și părintele Paisie a rămas singur.
Se întamplă uneori ca, în vecinătatea noastră, să cunoaștem un om îndestulat cu de toate, bine văzut de cei din jur, care îl privesc și îl laudă ca pe un pom frumos și plin de roadă.
Ramurile neamului său se întind în lung și în lat, în rubedenii numeroase. Este sănătos și tânăr, toți din jurul lui îi urează să trăiască mulți ani. Dar tocmai în clipa când parcă nici o umbră nu-i tulbură fericirea, deodată, răsună și pentru el cumplitul glas: “Doborâți copacul!”.
Temeţi-vă fraţilor, de vorbele cele vătămătoare şi nefolositoare de suflet, ca în linişte să fie sufletele voastre. Că mai bine este a arunca o piatră, din nebăgare de seamă, decât a zice un cuvânt deşert. Veselia drepţilor este dreptatea, iar căile lor sunt milostive şi cel ce face milostenie va afla viaţa.
Să nu ai prietenie cu cel mai mare al locului, ascultă-i cuvintele, dar faptele lui rele să nu le faci. Să nu iubeşti a merge la târg şi să nu zici că ochiul meu este curat, căci ţi-l vei face duşman. Să nu bei vin, ca să nu ţi se întoarcă inima spre dulceţile trupeşti. Să nu mănânci prea mult, ca să nu ţi se întunece mintea.
Este lăcomie şi inteligenţă. Amândouă omeneşti: lăcomie omenească şi sete de cunoaştere omenească. Iar acestea două sunt întruchipate de Papă şi de Luther. Ce este, aşadar, Europa?
Papa şi Luther. Culmea împlinirii lăcomiei omeneşti şi culmea împlinirii setei de cunoaştere lumească. Papa European este întruchiparea lăcomiei omeneşti după putere. Luther cel European hotărârea omenească de a afla totul prin inteligenţa sa; Papa ca stăpân al lumii şi omul de ştiinţă ca stăpân al lumii.
Să luăm aminte foarte mult la greşelile intenţionate, pentru că ceea ce va cerceta Dumnezeu este intenţia noastră. Greşelile pe care le facem din neatenţie sunt mai uşoare. Unele păcate sunt păcate, dar au circumstanţe atenuante.
Apoi, dacă greşim fără să vrem, Dumnezeu va rândui astfel lucrurile, încât greşeala noastră să fie folosită spre bine. Adică nu că trebuia să greşim ca să se facă acest bine, ci, deoarece am greşit fără să vrem, Dumnezeu pune în valoare greşeala noastră şi iese binele. Dar atunci când facem o greşeală întru cunoştinţă şi apoi ne pocăim, să ne rugăm să nu iasă vreun rău din urmările greşelii noastre.
Nimic nu e mai iubit de Dumnezeu şi nici o cerere nu e mai repede auzită cum e rugăciunea prin care omul cere iertarea greşelilor şi putere şi ajutor pentru îndreptarea lor; ea împiedică uşor pedepsirea lor, chiar dacă e vorba de greşeli destul de grave.
Cel care poartă de grijă de îndreptarea noastră va primi neîndoielnic şi această cerere.
Dacă îți este anevoie, iar un semen al tău te-a rugat să îl ajuți cu ceva care îți stă în putință, sârguiește-te să-i faci voia!
Nu îngădui diavolului să tulbure sufletul tău cu cârtire lăuntrică, că toți se folosesc de tine, ci dimpotrivă, tu însuți să te folosești de întâmplarea aceasta, pentru a face bine. Așa vei păzi pacea lui Dumnezeu în sufletul tău.
– Cum poate Biserica, în ansamblu, respectiv unul dintre soţi să întoarcă pe acela care apelează la vrăjitorie?
– Este complicat, pentru că din calea vrăjitorilor, ne spune Scriptura, Dumnezeu chiar stă deoparte. Vrăjitoria este o practică ocultă care nu are legătură cu ceea ce este de folos, cu mântuirea noastră. Este ceva opus lui Dumnezeu, deci dacă am ajuns acolo, este grav. Trebuie luminat acela care a apelat la vrăjitoare. Trebuie explicat ce este vrăjitoria, ce înseamnă relaţia cu Dumnezeu, ce înseamnă relaţia cu diavolul. Să-i vedem argumentele lui!
Avem nevoie să murim ca să fim vii. Avem nevoie să învățăm să murim trecând prin, înfruntând spaima cerințelor minții robite de știința formată din interpretarea experiențelor de viață ca bune sau rele în funcție de confortul și siguranța de moment pe care ni le oferă.
Și această moarte se numește în Biserică asceză, știința curățirii inimii, a minții celei din adânc. Numai Dumnezeu poate înlocui „pilotul automat” și toată lucrarea noastră constă în a-i face loc lui Dumnezeu și lucrării Sale în noi. (Maica Siluana Vlad)
Părintele Arsenie (Papacioc) – Sfaturi duhovnicești, Despre Fericiri, cu un fericit.
Emisiunea Universul credintei, TVR. Autor: Lili Lemnaru.
„Adevărata dragoste creştină se bucură de binele aproapelui – spune Sfântul Tihon de Zadonsk – ca de al său propriu. Când vede pe fratele său vesel, aceasta se veseleşte…iar în nefericirea lui se întristează, ca şi cum aceasta ar fi a sa.
Sfântul Efrem Sirul, pătrunzând adânc în taina dragostei care nu pizmuieşte, destăinuieşte următoarele gânduri preţioase: „Cel ce zavistuieşte şi intră în împotriviri este vrednic de plâns, pentru că se face părtaş diavolului, prin a cărui zavistie moartea a intrat în lume” (Înţel. Solomon 2, 24).
O femeie s-a spovedit şi în timpul întregii Liturghii a plâns cu străpungere de inimă: „Doamne, eu sunt cea mai păcătoasă, iartă-mă, Doamne, miluieşte-mă. Primeşte-mă cum ai primit-o pe femeia desfrânată.”
S-a împărtăşit şi a simţit pentru prima dată în viaţă o dragoste atât de delicată pentru Dumnezeu, şi cât de mare era bucuria care a cuprins-o! Iată ce înseamnă să te pocăieşti cu adevărat şi să primeşti cu vrednicie Trupul lui Hristos!
Părintele Sofian Boghiu: Putem beneficia de Rugăciunea lui Iisus, ca de aer…
Interviu realizat de Zamfira Lili Lemnaru în anul 1997. TVR -Universul credinței.
Autorii clipului „Teologia în 30 secunde” au reușit într-un mod accesibil tuturor să explice esența creștinismului.
Într-un pahar cu apă curată este adaugat un lichid de culoare închisă – păcatul. Conținutul celui de-al treilea păhar cu inscripția „Hristos” face conținutul lichidului din păharul „Tu” transparent.