Articole

Făra isihie nu e cu putinţă să ne curățim

Cum, preacuvioase, l-a întrerupt iarăşi teologul, învăţătura Domnului despre desăvârşire nu poate fi aplicată decât în pustiu? Învăţătura despre desăvârşire e privilegiul câtorva şi pentru aceasta trebuie neapărat ca cineva să rupă legătura dragostei faţă de fraţii din lume. şi faţă de societate?

Continuare …

S-o avem pe Maica Domnului acolo unde ne-o prezintă Biserica

Cerem de la Maica Domnului ridicare din robia patimilor. De atâtea şi de atâtea ori avem probleme în lumea aceasta din pricina unor gânduri care nu sunt comune, care ne robesc, care ne asupresc, care ne chinuiesc. Dar dacă scăpăm din robia cugetelor – avem limpezime, avem seninătate, avem bucurie şi putem fi încredinţaţi de ajutorul Maicii Domnului.

Continuare …

Dumnezeu este foarte aproape de inima omului întristat

Cu cât cineva se va lipsi de bunăvoie de bunătăţile acestei lumi, cu atât mila lui Dumnezeu îl va urma, iar iubirea Lui îl va ocroti. Însă toţi cei care au o voinţă slabă şi pentru aceasta nu se pot nevoi pentru dobândirea vieţii veşnice, Dumnezeu povăţuieşte sufletele lor spre virtute prin necazurile cele fără de voie. Căci şi acel sărac Lazăr nu era lipsit de bunătăţile acestei lumi de bunăvoie. Acesta avea şi trupul plin de răni şi astfel era cuprins de două suferinţe amare, una fiind mai rea decât cealaltă.

Continuare …

Harul lui Dumnezeu vine dacă tu eşti pe drum

De ce Împărtăşania este o Taină care se repetă în viaţa credinciosului? Harul primei Împărtăşanii nu are putere de actualizare veşnică asemenea Sfântului Botez?
Botezul ne-a încreştinat şi ne-a scăpat de păcatul strămoşesc. De păcatele noastre nu scăpăm decât prin alt botez, care este Taina Pocăinţei. Sunt mai multe botezuri: botezul credinţei din Vechiul Testament, botezul cu apă al lui Ioan, botezul cu Duh şi apă al Mântuitorului şi botezul morţii, adică botezul sângelui.

Continuare …

Cea mai mare înşelăciune a vrăjmaşului este când omul primeşte gândul că ceilalţi pot deveni conform dorinţelor noastre

Singurul criteriu este dragostea însoţită de dorinţa şi hotărârea de a ne mântui împreună. „Măi băiatule, simt că eu lângă tine mă mântuiesc. Şi tu simţi?”. Asta e tot! „Vrei să porţi crucea cu mine?”. Noi suntem oameni, n-avem revelaţii, nu simţim – profitaţi de faptul că sunteţi băieţi şi fete, înainte de a fi bărbat şi femeie, şi când vă plimbaţi, jucaţi-vă de-a „cum vezi tu viaţa de familie?”. Şi o să aflaţi multe lucruri din care puteţi să faceţi şi nişte criterii, dar nu absolute. Şi o să aflaţi multe.

Continuare …

Credinţa, nădejdea şi dragostea

Ce învăţături şi sfaturi duhovniceşti daţi credincioşilor pentru a-i întări în cele trei virtuţi teologice – credinţa, nădejdea şi dragostea – care stau la temelia mântuirii noastre?
Eu sunt om simplu şi necărturar şi nu mă pricep a da învăţături aparte la cele trei virtuţi teologice. Acestea le las pe seama teologilor care le pot înţelege şi tâlcui celor ce-i ascultă. Aici trebuie să cunoşti o teologie a celor mai mulţi şi necărturari, care încă nu ştiu Crezul şi Tatăl nostru, ba nici rugăciunile începătoare. După a mea slabă putere şi pricepere, în cele spre folosul mântuirii, eu, mai întâi, le aduc aminte credincioşilor de frica lui Dumnezeu care învaţă pe om să se abată de la rău (Pilde 1, 7; 9, 10).

Continuare …

Nebuni pentru Hristos

Sfântul Pavel, în prima sa Epistolă către Corinteni, scrie: „Căci mi se pare că Dumnezeu, pe noi, apostolii, ne-a arătat ca pe cei din urmă oameni, ca pe nişte osândiţi la moarte, fiindcă ne-am făcut privelişte lumii şi îngerilor şi oamenilor. Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă înţelepţi întru Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteţi tari. Voi sunteţi întru slavă, iar noi suntem întru necinste!” (I Cor. 4,9-10). Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că „acesta este înţelesul de a fi nebuni pentru Hristos.

Continuare …

Sufletul nostru este asemenea unui pom

Ca să poată creşte, pomul trebuie să fie adăpat cu apă. Tot aşa şi sufletul trebuie să fie adăpat cu harul Duhului Celui Sfânt, ca să fie sănătos şi puternic. Sfântul Antonie spune: „Pomii, de nu se vor adăpa cu apă, nu vor putea creşte: nici sufletul nu poate creşte dacă nu soarbe din dulceaţa cea cerească. Cresc numai sufletele care au primit Duhul şi sunt udate cu dulceaţa cea cerească”.

Continuare …

✝) Duminica a 6-a după Paști (a orbului din naștere)

        a) Amintirea (rememorarea) creaţiei

Orbul din naştere avea o particularitate: se născuse fără vedere. De aceea, atunci când vecinii l-au aflat cu vedere după minunea săvârşită de Hristos, ziceau: „Măi, oare acesta este cel care cerşea?” Alţii ziceau: „El este!” Alţii ziceau: „Nu, nu e el, dar seamănă foarte tare!” El însuşi spunea: Eu sunt (Ioan 9,8-9). Una dintre cele mai importante minuni făcute de Iisus a fost vindecarea orbului din naştere.

Continuare …

Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, către o fiică duhovnicească

„… Boala ta m-a întristat. Ai răcit din pricina umezelii chiliei tale… Deoarece era cu putință să o repari cu puține cheltuieli, pentru ce nu mi-ai scris? Aș fi trimis bani… Nu mai îngheța, nu-ți primejdui viața. Boala nu îngăduie celor care nu sunt desăvârșiți să sporească. Ai nevoie de sănătate pentru lucrarea duhovnicească. Să știți că dacă cei care nu sunt desăvârșiți și se pogoară în arenă să lupte nu au sănătate, vor fi biruiți din lipsă de putere, căci le va lipsi puterea morală care îi întărește pe cei desăvârșiți. Pentru cei care nu sunt desăvârșiți sănătatea este carul care îl poartă pe atlet până la sfârșitul luptei.

Continuare …

Puterea de a duce lupta

Cazul Sfintei Maria Egipteanca este – ca şi de altfel al Sfântului Antonie cel Mare, având şi el, tot egiptean, de înfruntat mari ispite – este elocvent. Desfrânată din pasiune, nu din interes, a petrecut după miraculoasa ei convertire patruzeci şi şapte de ani în pustie. Când, din întâmplare, după trecerea acelor ani, a întâlnit-o, i s-a părut preotului Zosima că nu are în faţă o fiinţă omenească. După identificare, spovedind-o, i-a pus întrebarea: Te mai frământă ispitele trupeşti? Răspunsul, neaşteptat, a fost: Se luptă cu mine ca nişte fiare sălbatice.

Continuare …

Plânsul este de două feluri: plânsul minţii și plânsul cu lacrimi

Sfântul Grigorie Palama spune că plânsul este de două feluri: plânsul minţii, adică întristarea din inimă pentru păcatele noastre, fără lacrimi în ochi, aşa cum avea fiul cel risipitor, care zicea: „Câţi argaţi ai Tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier de foame…” (Luca 15, 17); şi plânsul cu lacrimi, al doilea fel de plâns, mult mai înalt, care izvorăşte din întristarea minţii şi a inimii pentru păcatele noastre. Toţi dumnezeiştii părinţi spun la fel: că lacrimile la rugăciune sunt un dar al lui Dumnezeu, că foarte greu se câştigă şi foarte uşor se pierd.

Continuare …

Niciun gând nu poate fi înlăturat decât cu un alt gând

Se spune în Pateric o istorioară despre un frate care s-a dus la un părinte şi l-a întrebat ce să facă, pentru că-i vin tot felul de gânduri rele. Bătea vântul în timp ce ei discutau, iar părintele i-a zis: „Opreşte vântul!” şi fratele a răspuns: „Nu pot!” Atunci părintele zice: „Cum nu poţi opri vântul să nu bată, tot aşa nu poţi opri gândurile cele rele să nu vină. Dar ceva tot poţi să faci: cu un gând bun să înlături gândul cel rău”.

Continuare …

Un imn tăcut al Frumosului

În arhondaricul acestei Sfinte Mănăstiri erau găzduiţi un teolog, un avocat şi eu. Preavenerabilul Egumen a dat poruncă tânărului Monah Hrisostom să ne însoţească într-o plimbare.
Am ieşit din Mănăstire şi am mers pe o alee de chiparoşi seculari, desfătându-ne de priveliştea rară a preafrumoaselor locuri…
Tânăr Monahul Hrisostom, tânăr teologul şi tânăr avocatul. Eu singur alcătuiam o mică disonanţă în tovărăşia tinerilor, dând un accent de melancolie tomnatică zâmbetelor lor primăvăratice.

Continuare …

Speranţa vameşului

Aş vrea să vă reamintesc parabola „Fariseului şi vameşului”. Vameşul intră în Templu şi rămâne la uşă. Se ştie condamnat, ştie că după dreptate nu are nici o speranţă, fiindcă este străin de împărăţia lui Dumnezeu, de împărăţia dreptăţii, de împărăţia dragostei, fiindcă el nu ţine nici de lumea dreptăţii, nici de aceea iubirii. Dar în cursul vieţii sale atât de urâte, plină de cruzime şi de violenţă, el a învăţat un lucru despre care fariseul nu are nici cea mai mică idee. El a învăţat că într-o lume a concurenţei, într-o lume de fiare, într-o lume crudă şi neîndurătoare, singura speranţă ce rămâne este aceea într-un gest de milostivire, într-un gest de compătimire, într-un gest cu totul neaşteptat, care nu-şi află temeiul nici într-o obligaţie, nici în relaţiile naturale, într-un gest care va suspenda acţiunea lumii crude şi nemiloase în care trăim.

Continuare …

Convertirea unui tânăr răzvrătit

Un copil răzvrătit a plecat în Germania. Acolo l-au închis într-un centru de reabilitare, deoarece s-a încurcat cu droguri etc. Nu fusese ajutat de nicăieri. Acolo cineva i-a dat o Evanghelie. A citit-o şi s-a schimbat imediat. „Mă duc în Grecia”, a spus, „acolo este Ortodoxia”. S-a întors în satul său, iar rudele l-au sfătuit să se însoare. S-a însurat, a dobândit şi un copil. Citea Evanghelia, mergea la biserică, respecta zilele sfinte. Ceilalţi care îl vedeau trăind aşa spuneau: „Acesta, de vreme ce citeşte Evanghelia, înseamnă că suferă, a înnebunit!”.

Continuare …

Rolul minții noastre

Aşa cum simţurile au tras mintea la dulceţile simţurilor, tot astfel mintea se sârguieşte a ridica simţurile la dulceţile cele gândite dar nu numai atât, ci se luptă pe cât îi stă în putinţă să întoarcă simţurile trupului către ea, ca împreună [cu ea] să se îndulcească şi ele, cu potrivit chip, de dulceaţa ei cea gânditoare, obişnuindu-se cu ea puţin câte puţin, aşa cum mintea a ajuns mai înainte să se împărtăşească prin simţuri şi să se îndulcească, în mod potrivnic, de dulceaţa cea simţită [trupească].

Continuare …