Când un obiect se atinge de foc, el se schimbă: ori arde, ori se călește. La fel și omul, când se atinge de Dumnezeu, ori piere, ori se mântuiește. Focul este întotdeauna foc!
Când eşti murdar, atunci te speli; când eşti păcătos, atunci te spovedeşti şi faci această curăţire lăuntrică. La spovedanie se dau nişte canoane. Canoanele nu sunt pedepse, ci nişte mijloace de îndreptare. De pildă, unii au păcătuit cu trupul mult şi atunci li se dau metanii, care sunt semn de mare pocăinţă, adică aplecarea capului, a frunţii pe pământ, spunând acea rugăciune scurtă: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”.
În rugăciunea de pocăinţă pentru păcatele noastre noi învăţăm să trăim tragedia întregii omeniri prin noi înşine. Dacă, în virtutea a tot felul de zădărnicii, la tot pasul, eu bolesc cu întreaga fiinţă, dacă pentru toate căderile mele mi se ascunde căderea străveche a protopărintelui nostru, care a rupt întreaga omenire de Dumnezeu şi Tatăl nostru, atunci este normal pentru mine ca în suferinţele mele personale să cunosc fiinţial suferinţele tuturor oamenilor.
Există oameni răi pe lume și ei fac rău cu ușurință și cu plăcere. E adevărat, că în adâncul lor și ei au chipul lui Dumnezeu și că pot deveni buni, dacă se întorc la Dumnezeu și se pocăiesc de răutatea lor, dar noi trebuie să învățăm să ne ferim de rău! Ce vom face?
Există oameni răi pe lume și ei fac rău cu ușurință și cu plăcere. E adevărat că în adâncul lor și ei au chipul lui Dumnezeu și că pot deveni buni dacă se întorc la Dumnezeu și se pocăiesc de răutatea lor, dar noi trebuie să învățăm să ne ferim de rău! Ce vom face?
Hristos nu este doar Cel ce învaţă despre scopul vieţii, ci şi Cel ce călăuzeşte omenirea spre acest scop. De aceea S-a şi înălţat la ceruri: ca să arate unde e scopul nostru – căci unde este El, acolo este scopul. El S-a numit pe Sine „Păstor”.
Ca nişte următori ai modelului originar, aceştia urmează Începătorului şi Căpeteniei lor, care le spune: „În lume necazuri veţi avea” (Ioan 16, 33) și „veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu” (Matei 10, 22) şi „dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni” (Ioan 15, 20) şi, iarăşi, „voi sunteţi aceia care aţi rămas cu Mine în încercările Mele” (Luca 22, 28). Iar în rugăciunea Sa arhierească spune: „Părinte, Eu le-am dat lor cuvântul Tău şi lumea i-a urât pe ei” (Ioan 17, 14).
Pentru evitarea suferinţei care te împovărează, trebuie şi e necesar să te rogi pentru acea persoană din pricina căreia suferi. Şi să te rogi astfel: „Mântuieşte-o Doamne şi miluieşte-o pe (numele), şi pentru rugăciunile ei ajută-mi mie păcătoasei”.
Chinul iadului, constând în despărţirea de Dumnezeu cel iubitor şi iubit, nu poate consta şi într-o ură a Lui. Dar cei din iad nu trăiesc în simţirea iubirii lui Dumnezeu, ci mai degrabă într-o recunoaştere teoretică a faptului că El e iubitor şi merită să fie iubit, dar nu-L poţi iubi. Neputinţa de a-L iubi în mod real şi recunoaşterea că El ar merita să fie iubit şi că El e iubitor se unesc în mod paradoxal.
Dumnezeu vrea să credem în El mai mult decât în oricine altcineva sau decât în orice altceva pe lume. Dumnezeu vrea ca omul să nădăjduiască în El mai mult decât în oricine altcineva sau decât în orice altceva pe lume. Mai mult: Dumnezeu vrea ca omul să se ţină de El şi numai de El, ca omul să fie, prin dragostea ce izvorăşte din aceasta, una cu toată zidirea Lui.
Iubirea este rădăcina, izvorul şi maica tuturor bunătăţilor. Pentru că, într-adevăr, ca rădăcină face să răsară nenumărate mlădiţe ale virtuţii, ca izvor scoate multă apă şi ca o mamă strânge în braţele ei pe cei care aleargă la ea. Acest lucru cunoscându-l şi fericitul Pavel, a numit iubirea rod al Sfântului Duh.
„De vrei să te izbăvești de toate patimile, apucă-te de înfrânare, de dragoste și de rugăciune”, ne povățuiește Sfântul Talasie, în timp ce Sfântul Maxim Mărturisitorul vine cu detalii privitoare la legătura dintre patimi și virtuțile corespunzătoare acestora: „Sunt unele lucruri care opresc patimile din mișcarea lor și nu le lasă să sporească în creștere; și sunt altele care le împuținează și le duc spre micșorare.
Maică, atunci când vedem că o persoană greşeşte cu ceva, cum putem să schimbăm acel lucru?