Articole

PĂRINTELE IUSTIN DE LA OAȘA despre NEAM și FAMILIE, DEZBINARE și IUBIRE

Părinte Iustin, vedem că în zilele noastre se împuţinează dragostea. Ce putem face fiecare dintre noi ca să reînvie duhul dragostei între fraţi?
Păcatul este realitatea care scade dragostea. Și atunci, dacă vrem să avem mai multă dragoste, trebuie să începem să eliminăm păcatul. Păcatul ne separă de Dumnezeu. Dumnezeu este dragoste. Separarea de El este echivalentă cu separarea de dragoste, cu îndepărtarea de dragoste. Și, de asta, pentru a ne putea apropia din nou de Dumnezeu, de iubirea Lui, trebuie să ne curăţim mai întâi de păcate.

Continuare …

Rugăciunea, rostire a Împărăţiei

Liturghia este un cuvânt grecesc care înseamnă serviciu public sau, altfel spus, slujbă obştească. E bine să vă amintesc că rugăciunea, potrivit împrejurării în care se face, este de două feluri: individuală (sau particulară) şi publică (sau obşteasca). Mântuitorul Hristos le-a practicat şi recomandat pe amândouă; şi, chiar dacă uneori a pus un accent deosebit pe cea particulară, a făcut-o spre a critica obiceiul fariseilor care, în făţărnicia lor, îşi făceau rugăciunile în văzul tuturor, de ochii lumii, prin pieţe publice şi locuri aglomerate, spre a-şi ascunde vidul lăuntric, adică faptul că acasă nu se rugau deloc.

Continuare …

P. S. Dionisie – O viaţă de sbucium în slujba Bisericii şi a Neamului

Moldova dintre Prut şi Nistru, împreună cu toţi acei în inima cărora palpită jarul credinţei şi a mândriei româneşti, ia parte cu cel mai inepuizabil entuziasm, la marea sărbătorire, la marele praznic închinat celei mai reprezentative figuri, celui mai ilustru luptător-Vlădica Dionisie.
Basarabia, cu întregul ei trecut de lupte, se închină respectuos în faţa celui ce a ştiut să-i fie soldat şi comandant. Întotdeauna primul, în linia celor ce luptau, bătrânul Vlădica a ştiut să fie omul, care să stimuleze şi să valorifice.
Născut în com. Bardar jud. Lăpuşna, acum şaptezeci de ani, P. S. Episcop Dionisie a ştiut să meargă cu toată demnitatea, pe linia marelor chemări. Viţă de arcaş, el a ştiut pururea să asculte de glasul sângelui domnesc. Şi dacă astăzi ne rupem din mersul fugar al vieţii cotidiane, e că avem nestrămutată dorinţă de a arăta tuturor, pe de o parte personalitatea celui ce se oglindeşte în luptele de eri, ca un fanatic, ca un erou, iar pe de altă parte, să sădim în mintea generaţiilor ce vor veni—credinţa, că aici în Moldova lui Ştefan cel Mare şi sfânt, a trăit cândva un vrednic urmaş, un vrednic arcaş din viţă de domn.

Continuare …

Credința în Dumnezeu și comuniunea cu El ne dau puterea să săvârșim fapte bune

Printre oamenii care trăiesc în jurul nostru există oameni care nu cred în Dumnezeu și totuși fac fapte bune. Adeseori aud următoarea întrebare:
Aceasta nu este suficient? Acești oameni nu se vor mântui pentru faptele lor bune?
Și trebuie neapărat să le dau răspunsul:
Nu! Nu se vor mântui numai cu faptele bune.
Și de ce nu se vor mântui?

Continuare …

Demonstrația matematică că Dumnezeu există!

Aceste afirmații despre nesfârșirea muncilor iadului sunt luate din cunoscuta teorie matematică despre infinit. De această teorie ne folosim adesea pentru a lămuri cât se poate de corect și de exact legăturile dintre făpturi și Făcător. Nici o știință, afară de matematică, nu e în stare să dea o atare explicație. Matematica, numai ea, dovedind că infinitul este de neajuns, pune în relațiile corecte cu el toate numerele, adică toate felurile făpturilor. Universul este număr, și toate părțile lui alcătuitoare sunt numere. Cel neinițiat în tainele matematicii nu poate nicidecum să încapă ideea că toate numerele, oricât de diferite între ele, sunt absolut egale față de infinit.

Continuare …

Cum recunoaștem ispitele vrăjmașului din vremea rugăciunii?

Când ne rugăm, scrie părintele Ioan din Kronstadt, în gândurile noastre, în chip ciudat, cele mai sfinte și mai înalte lucruri se învârt alături de lucruri pământești, lumești, de nimic; de pildă, Dumnezeu este alături de un oarecare obiect iubit – de bani, de un lucru, de o haină, de o pălărie sau de vreo mâncare gustoasă, de o băutură plăcută sau de o distincție exterioară, de o cruce, de un ordin, de o panglică și așa mai departe.”

Continuare …

Vlădica Dionisie. Viaţa realizată drept şi vertical

Rari sunt oamenii aceia, a căror viaţă a fost desăvârşită linie dreaptă
Rari sunt aceia cari s’au ridicat vertical prin propriile lor puteri, prin propriile lor strădanii, cari singuri şi-au dus crucea greutăţilor lor.
Prea rari sunt aceia, cari liniştit şi stăruitor, au frânt cu mâini energice zăvoarele împiedimentelor din drumurile lor şi au ajuns acolo unde le-a fost menirea, sau unde le-a dictat voinţa, şi care singuri şi-au dobândit coroana cea neveştejită a luptei bine şi -sârguincios purtate.

Continuare …

Cel care îi osândește pe ceilalți cade în aceleași greșeli

Dacă cineva osândeşte pe un altul pentru o greşeală pe care o face şi nu îşi dă seama de căderea sa, ca să se pocăiască, de obicei cade în aceeaşi greşeală, ca să-şi înţeleagă greşeala. Adică Dumnezeu, din dragoste, îngăduie ca el să ajungă în starea celui pe care l-a osândit. Dacă spui, de pildă, că cineva este avar şi nu-ţi dai seama că ai osândit, Dumnezeu îşi retrage Harul Său şi îngăduie să cazi şi tu în avariţie; şi atunci te pui şi tu pe adunat. Până îţi vei da seama de căderea ta şi vei cere iertare de la Dumnezeu, vor acţiona legile duhovniceşti.

Continuare …

✝) Duminica a XV-a după Pogorârea Sfântului Duh (Porunca cea mare din Lege)

S-a apropiat, iubiţii mei creştini – zice Evanghelistul Matei, s-a apropiat un învăţător de lege de Hristos, vrând să-L încerce, şi I-a pus întrebarea: “Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”. Care e cea mai importantă poruncă? Şi Iisus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău” (Matei 22, 37). Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Şi a doua ca şi aceasta: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22, 39).

Continuare …

P. S. DIONISIE. Cu prilejul împlinirii a 70 de ani.

Clerul şi poporul Eparhiei Cetatea Albă-Ismail, se pregătesc să-şi sărbătorească păstorul cu prilejul împlinirii a 70 de ani de viaţă.
Este un gând nobil, care cinsteşte pe cei cari l-au avut şi-l traduc acum în faptă.
Pentru P. S. Dionisie, aceasta va fi o zi de binemeritată bucurie, care cu siguranţă îl va înduioşa până la lacrimi. În adevăr, pentru un părinte nu poate sa fie bucurie mai mare şi măngâere mai adânc simţită, decât recunoştinţa din partea fiilor săi.

Continuare …

Omul, fiinţă înfometată de Dumnezeu

Omul este ceea ce mănâncă”. Cu această afirmaţie, filosoful materialist german Feuerbach a crezut că a pus capăt tuturor speculaţiilor „idealiste” despre natura umană. De fapt însă, el exprimă, fără să o ştie, cea mai religioasă idee despre om. Pentru că, mult înainte de Feuerbach, aceeaşi definiţie a omului a fost dată de Biblie.

Continuare …

Ca să ne putem ruga trebuie să trăim în starea care este definită ca Împărăție a lui Dumnezeu

Dumnezeu este dispus să rămână cu desăvârșire în afara vieții noastre, este gata să ridice aceasta ca pe o cruce, însă nu este deloc dispus să devină o parte a vieții noastre. Astfel, atunci când cugetăm la absența lui Dumnezeu, nu merită să ne întrebăm pe noi înșine: Cine este vinovat pentru aceasta? Noi, totdeauna Îi atribuim vinovăția lui Dumnezeu, totdeauna Îl acuzăm pe El, fie direct, fie înaintea oamenilor, că este absent, că niciodată nu este prezent atunci când avem nevoie de El, că niciodată nu răspunde ori de câte ori scăpăm la El.

Continuare …

Unimea celor patru Evanghelii

Pe bună dreptate și-a intitulat Matei lucrarea sa Evanghelie, adică Vestea cea bună. A vestit tuturora, dușmanilor, neștiutorilor, celor ce ședeau în întuneric: eliberare de pedeapsă, dezlegare de păcate, dreptate, sfințenie, răscumpărare, înfiere, moștenirea cerurilor, înrudirea cu Fiul lui Dumnezeu. Care bunătăți ar putea egala aceste bune vestiri ale Evangheliei Sale? Dumnezeu pe pământ, om în cer; toate s-au împreunat: îngerii dănțuiau împreună cu oamenii, oamenii petreceau împreună cu vulturul îngerii și cu celelalte puteri de sus.

Continuare …

Încetați cu înțelepciunea voastră cea lumească

Încetați cu înțelepciunea voastră cea lumească, voi frații mei. Înțelepciunea e născută, nu făcută. Așa precum Înțelepciunea Se naște în Dumnezeu, tot astfel ea se naște pe pământ. Înțelepciunea născută crează, dar nu este creată.
Așadar, voi fanfaronilor vă lăudați cu intelectul vostru! Ce este intelectul vostru în afara amintirii multor fapte? Și dacă voi vă amintiți atâtea, cum de ați putut uita momentele de minunată naștere a înțelepciunii înlăuntrul vostru?

Continuare …

Nu e nimic ascuns care să nu se dea pe față

Păcatul se teme de lumină. El se ascunde în ungherele întunecoase ale sufletului, și diavolul, pricinuitorul păcatului, își dă toată silința ca în aceste cotloane puturoase să nu ajungă nici o rază de lumină, ca să nu fie date în vileag lucrările lui cele întunecate, minciuna și viclenia lui. Sub înrâurirea relei voi a diavolului, oamenii depravați nu suferă să privească cineva în sufletul lor și nu le place nici să facă asta măcar ei înșiși. Iată de ce adeseori sufletul e ca o magazie întunecoasă, în care este o grămadă de vechituri și unde nu mai descurci nimic: praf, murdărie, gunoi – gânduri rele, pofte murdare, patimi ascunse…

Continuare …

Creștem în iubire față de Dumnezeu pe nesimțite

În urmă cu câțiva ani, la adresa unui ziar creștin din Occident, la secțiunea „Scrisori către director” a sosit un plic care conținea un răvăș cu opinia unui bărbat anonim. Mesajul lui era unul scurt. Iată ce scria: „Am fost timp de 30 de ani în fiecare duminică la Liturghie. Am ascultat cam 1.500 de predici, însă nu-mi pot aminti nici măcar una dintre ele. Mă gândesc că mi-am irosit tot acest timp, iar preoții care au slujit Liturghia, pe al lor, eu ascultând, iar ei rostind rugăciuni și cuvântări în zadar. De ce să mai merg la biserică?”

Continuare …