Aduceţi-vă aminte de cele pe care le discutam mai demult despre ţăranul care vrea să cureţe ogorul său de buruieni, de ierburi şi de bălării şi care îl ară uscat, nu umed. Trebuie să fie uscat, foarte uscat. Grea muncă, foarte grea, dar o face. Întoarce astfel pământul, şi încă o dată vara, iar razele puternice ale soarelui ard şi rădăcinile buruienilor şi tot. Acest sărman ţăran, care nu ştie în rest prea multe, ştie cu toate acestea ce trebuie să facă cu ogorul său. Un altul, care nu cunoaşte aceste lucruri, s-ar duce la el şi, văzând ce face, i-ar spune: „Ai înnebunit? Ce faci?”. Pentru că pământul uscat este foarte greu de arat. Ţăranul însă ştie. Aşa îl va ara, iar atunci când va veni ploaia va fi cel mai bun lucru pe care l-ar fi putut face cu ogorul său.
Să vă relatez o întâmplare din anii copilăriei mele. Acasă aveam o cățea căreia i-a venit ceasul să nască. A născut undeva, departe de casă și eu m-am dus să văd unde a născut. M-am luat după ea și când am ajuns într-o pădurice am pierdut-o.
Răscumpăraţi vremea! Astfel sună cuvintele Sfântului nostru Părinte, Pavel apostolul. Întrebi ce înseamnă: răscumpăraţi vremea. Fericitul Ieronim tâlcuieşte astfel: „Când întrebuinţăm vremea pentru fapte bune, atunci o răscumpărăm”.
Aţi vorbit despre acel nevoitor care, socotindu-se foarte păcătos, şi-a părăsit chilia şi nu s-a mai întors decât după şapte ani. Iertaţi-mi neştiinţa în legătură cu acest subiect şi îngăduiţi-mi următoarea întrebare: Nu credeţi oare că monahii exagerează pedepsindu-se pe sine atât de aspru, când de fapt harul Iui Dumnezeu le stă la îndemână? Dacă cineva cere iertare de la Dumnezeu, Dumnezeu îl iartă degrabă. Tâlharul de pe cruce a dobândit numaidecât iertarea. De ce oare exagerează călugării, precum acel monah care s-a pedepsit pe sine timp de şapte ani?
Să nu cerem din mândrie roade duhovniceşti înainte de vremea lor. Pentru că nu este firesc să cerem în mijlocul iernii roadele verii, nici la timpul semănatului, roadele secerişului. Unul este timpul în care vom semăna ostenelile, şi altul timpul în care vom secera darurile harului. Altfel, va veni vremea recoltei, şi nu vom avea ce să adunăm.
Astăzi am citit pericopa evanghelică a celor chemaţi la cina cea mare (v. Luca 14, 16-24 Matei 22, 1-14), în care Domnul nostru i-a chemat pe oameni la cina domnească. Prin aceasta se simbolizează şi se indică Cina Stăpânească, Cina în timpul căreia se oferă Hristos, se oferă Trupul şi Sângele Lui.
Astăzi este duminica celor chemaţi la cină. În această pildă (v. Luca 14, 16-24) pe care am citit-o, se menţionează că, deşi Domnul a chemat pe mulţi la cina cea mare, aceia au refuzat invitaţia, unii pentru că erau prinşi de grijile proprietăţilor lor, alţii pentru că erau ocupaţi cu plăcerile, alţii cu grijile, cu căsătoria adică. Ei au refuzat prin aceste pretexte participarea lor la cina cea mare pe care a pregătit-o Domnul. Atunci Domnul l-a trimis pe slujitorul său să-i cheme să vină pe ciungii şi pe şchiopii de pe drumuri şi, deoarece mai era încă loc, i-a poruncit slujitorului ca să-i silească şi pe alţii să intre.
Sorin Dumitrescu- Părintele Paisie, Dumnezeu să-l odihnească, era binecunoscut ca unul dintre rugătorii în Hristos; practica de multă vreme rugăciunea inimii. Se spune că după săvârşirea dânsului, la 40 de zile, i-a apărut în vis ucenicului său. Avea o faţă îngrijorată şi i-a spus cu amărăciune: este foarte greu să te mântuieşti! Dacă Părintele Paisie declară „postum” aşa ceva, atunci te întrebi, în ce măsură zecile, sutele de mii de creştini care nu au reuşit să dobândească rugăciunea inimii, ar mai putea spera să se mântuiască ?
De multe ori simțim că nu reușim în nimic. Că iarăși alunecăm în aceleași patimi, în aceleași greșeli, în cele care ne fac să ne simțim neputincioși, vinovați și neîndreptați. Și totuși am făcut o făgăduință lui Dumnezeu și nouă înșine. Am exclamat hotărâți: Nu voi mai face asta niciodată! Am îngenuncheat rugându-ne pentru acest lucru, cu inima plină de durere şi nădejde că nu se va mai repeta.
