Viaţa creştină nu este o promenadă odihnitoare pe cărările plăcute ale sentimentalismului şi lipsei de griji, nici o continuă relaxare în fotoliile adânci ale nepăsării şi placidităţii. Nu este vorba de o viaţă lipsită de responsabilitate, uşoară, tihnită, fără silinţă şi fără efort.
Evanghelia despre cruce şi mântuirea sufletului (Marcu 8, 34-38; 9,1)
Când un gând rău stăruie înlăuntrul nostru, riscăm să devenim robii lui: „Un gând care zăboveşte arată împătimirea omului” (Sfântul Marcu Ascetul).
E nevoie de silință, de o mare luptă de a se sili cineva pe sine, însă nu prin constrângere, ci prin silire de sine, ca să poată să-și amintească de Dumnezeu și să cheme numele Său. E nevoie de aceasta pentru că numai astfel omul își regăsește adevărata lucrare.
Crucea este înfricoșătoare pentru demoni pentru că este altarul pe care S-a jertfit Mielul lui Dumnezeu. Este altar. Demonul îl invidiază pe om, invidiază pe oricine Dumnezeu iubeşte. Dacă Dumnezeu ţine la ceva, demonul invidiază. El se crede un neiubit, un nedreptăţit. L-a invidiat pe om dintru începuturi.
Îmi aduc aminte că, odată, un monah de la Muntele Athos mi-a spus: „Athanasie, oamenilor cu mărinimie, care ne nevoim în viața duhovnicească, Hristos ne dăruiește și câteva bombonele, însă nu vrea să-ți dea numai aceste bombonele, ci întreaga cofetărie, dar nu vei rezista, Athanasie al meu, te vei topi, te vei topi…”.
De ce atâta lume nu ţine post?, vă întrebaţi. Fiindcă nu cunoaşte roadele postului. Instituţiile sanitare din ţara noastră ar trebui să prescrie postul la fel cum o face Biserica Ortodoxă, deoarece roadele postului sunt mari şi minunate nu numai din punctul de vedere duhovnicesc, ci şi din cel trupesc.
De aceea şi tu, frate, dacă ai căzut din pricina necazurilor sau a slăbiciunii, nu te lăsa înşelat spunându-ţi: am mai căzut şi altă dată, mai cad şi acum, ce înseamnă un păcat mai mult? Am mai căzut o dată în mocirlă, dar nu-i nimic, mă duc să mă spovedesc, mă pocăiesc pentru toate şi apoi mă depărtez de păcat.
Starețul avea o dorință atât de mare să-i vadă pe oameni venind la Sfânta Împărtășanie, încât, de îndată ce distingea o pocăință sinceră, nu punea canoane aspre. Arăta multă compătimire și îngăduință față de cei care se mărturiseau, însă nu putea trece cu vederea condițiile de bază pentru Sfânta Împărtășanie.
În această a doua Duminică a Postului Mare facem pomenirea Sfântului Grigorie Palama, iar sărbătoarea de astăzi este în mare măsură o continuare a ultimei săptămâni, o a doua sărbătorire a Ortodoxiei.
Prea Sfinţite, iubiţi fraţi în Hristos,
În seara aceasta, în această sinaxă, ni se oferă ocazia să comentăm anumite întâmplări așa după cum sunt relatate de Sfântul Filotei Kokkinos, Patriarhul Constantinopolului, cel care a scris Viaţa acestui mare Părinte al Bisericii noastre Ortodoxe, Sfântul Grigorie Palama, să le comparăm cu realitatea contemporană, spre reflecție, şi să identificăm elementele cele mai importante care au făcut posibil parcursul spre sfinţire al lui Grigorie Palama.
Ce oare, zice, este de folos ca toți, vrednici și nevrednici, să îndrăznească la Sfânta Împărtășanie? Nu spunem aceasta, că trebuie să se împărtășească și cei nevrednici, ca nu cumva precum este scris, să se împărtășească spre osândă, ci ca mai întâi să devină vrednici și apoi astfel să se apropie.
Atât timp cât suntem în viaţa aceasta, supuşi stricăciunii şi morţii, nu trebuie să contenim lupta cu patimile.
Diavolul, în răutatea lui, folosește multe metode ca să-i prindă pe oameni. El își începe învăluirile prin ceea ce este mai mic.
