Ce oare, zice, este de folos ca toți, vrednici și nevrednici, să îndrăznească la Sfânta Împărtășanie? Nu spunem aceasta, că trebuie să se împărtășească și cei nevrednici, ca nu cumva precum este scris, să se împărtășească spre osândă, ci ca mai întâi să devină vrednici și apoi astfel să se apropie.
Atât timp cât suntem în viaţa aceasta, supuşi stricăciunii şi morţii, nu trebuie să contenim lupta cu patimile.
Diavolul, în răutatea lui, folosește multe metode ca să-i prindă pe oameni. El își începe învăluirile prin ceea ce este mai mic.
Toate nenorocirile care se întâmplă, toate tragediile care se întâmplă, toate greutățile care apar în familiile creștine, în grupurile creștine – între oameni, în general – se întâmplă tocmai pentru că oamenii în profunzime sunt bolnavi, nici nu-și dau seama de aceasta, nu cunosc aceasta, și fiecare vrea și se străduiește să proiecteze starea sa bolnăvicioasă asupra celorlalți, vrea și se străduiește ca ceilalți să aprobe starea lui bolnăvicioasă și părerea lui greșită.
Adevăratul scop al părintelui duhovnicesc nu este acela de a-și ține ucenicii într-o stare de dependență infantilă, ci dimpotrivă, de a-i ajuta să ajungă la o maturitate deplină.
Ce este moartea şi cum ne putem pregăti pentru ea?
Moartea este viata fără Dumnezeu. Moartea este o realitate a sufletului, când sufletul nu este lipit, hrănit, infuzat de Dumnezeu, de viaţa lui Dumnezeu, de harul, de energia necreată a lui Dumnezeu. El este mort, muribund, somnambul.
E adevărat că noi, oamenii credincioşi, suntem botezaţi, ne împărtăşim, ne spovedim, primim harul şi nu suntem morţi; totuşi, de multe ori ne purtăm ca nişte morţi sau muribunzi pentru că nu activăm harul primit prin Sfintele Taine.
A deveni preot este înfricoșător, pentru că ceea ce este dat preotului să săvârșească este tocmai ceea ce niciun om nu poate săvârși.Avem un singur Arhiereu — Domnul Iisus Hristos.
Numai El poate săvârși Tainele, numai El poate dărui viață nouă oamenilor care și-au pierdut viața veșnică și tânjesc după ea.
Unii creştini nu înţeleg nimic, ca şi cum nu s-ar fi spovedit niciodată, ca şi cum ar fi orbi! Dacă pentru un lucru mărunt, propriul eu se manifestă aşa, ce haos este înlăuntrul lor, ce întuneric, ce trufie, ce voie egoistă!
