
Cine ne mângâie sufletul la greu?





Părinte, după spovedanie este firesc să simţi o greutate?
– De ce să simţi greutate? Printr-o spovedanie corectă se şterg toate cele vechi. Se deschid alte perspective. Vine Harul lui Dumnezeu şi îl schimbă complet pe om. Se pierd tulburarea, cruzimea, neliniştea şi vin pacea şi liniştea. Atât de simţit este lucrul acesta chiar şi la exterior, încât le spun unora să se fotografieze înainte de spovedanie şi după, ca să constate ei înşişi schimbarea cea bună, pentru că pe faţă se zugrăveşte starea duhovnicească lăuntrică. Tainele Bisericii fac minuni. Cu cât se apropie cineva de Dumnezeu – Omul Iisus Hristos, cu atât se îndumnezeieşte şi este firesc să răspândească Harul dumnezeiesc şi să fie trădat de el.

„Nu ne-ați vorbit despre reținerea de la mâncăruri”, a observat teologul.




Este important faptul că ne întoarcem acum la ideea şi experienţa Postului ca o călătorie duhovnicească al cărei scop este să ne treacă dintr-o stare spirituală în alta.

Acum până la Florii, postul ăsta mare și sfânt e post ascetic, adică renunțăm la desfătarea cu bunătățile pământești: mâncare, distracție și celelalte, ca să ne pregătim să ne unim cu Hristos.


Înainte de cădere, Adam se bucura de firescul convorbirii neîntrerupte cu Dumnezeu. Era plin de curăţie, lumină, simplitate, smerenie. După cădere, această legătură minunată s-a tulburat. Mintea lui s-a întunecat, s-a înceţoşat, s-a înnegurat. Mintea întinată nu poate să primească Harul dumnezeiesc.

Ori de câte ori cineva se roagă lui Dumnezeu și cere de la El bogăție stricăcioasă și slavă vremelnică sau bunăstarea și vigoarea trupului și viață de mulți ani și toate câte sunt proprii vieții stricăcioase, în chip vădit, unul ca acesta spune multe cuvinte, precum păgânii. Și iarăși, dacă cineva vrea să-L roage pe Dumnezeu pentru cele necesare trupului, adică mâncăruri, și băuturi și îmbrăcăminte și acoperiș, și toate celelalte trebuințe, îi zice: „Știe Tatăl vostru cel ceresc cele de care aveți nevoie, mai înainte de a-I cere voi”.

Iubiţii mei, începe Sfânta şi Marea Patruzecime, care ţine 40 de zile. Prima zi este Lunea cea Curată, iar ultima este Sâmbăta lui Lazăr.
Biserica ne cheamă să ne nevoim. Avem vrăjmaşi. Iar cei mai mari vrăjmaşi ai noştri sunt trei: primul este trupul cu dorinţele lui rele, al doilea este lumea cu spaimele şi farmecele ei, iar al treilea este satana, care – cum zice Apostolul Petru – „ca un leu răcnind umblă căutând pe cine să înghită” (I Petru 5, 8).

Când am făcut rău cuiva şi ne dăm seama că am greşit, de multe ori mergem la persoana respectivă şi ne exprimăm mâhnirea, iar când discuţia este încărcată emoţional, se varsă lacrimi, se iartă şi se folosesc cuvinte mişcătoare, plecăm cu sentimentul că am făcut tot posibilul. Am plâns împreună, suntem împăcaţi şi totul este bine. Dar nu este bine deloc. Pur şi simplu ne-au încântat propriile noastre virtuţi, iar cealaltă persoană, care poate este bună şi se înduioşează uşor, a reacţionat la scena noastră emoţională.

Ascultați ce spune Însuși Domnul nostru: „Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți afla odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29). Iată că aici ne-a arătat, pe scurt, rădăcina și pricina tuturor relelor, precum și doctoria împotriva lor, care este pricina a tot binele; ne-a arătat că semeția ne-a doborât, că nu este cu putință să fim miluiți altfel decât prin lucrul potrivnic ei, adică prin smerita cugetare.

Domnul ne-a poruncit să nu săvârșim nici rugăciuni, nici milostenii, nici post, nici alte fapte bune înaintea oamenilor, socotind aceasta a fi o căutare fățarnică a slavei de la dânșii. Tatăl nostru Cel Ceresc, Cel întru ascuns…, și Carele vede întru ascuns (Matei 6, 1-18), nu binevoiește spre astfel de faceri.

Ce se întâmplă la moartea unui creștin botezat care nu se spovedește și nu se împărtășește în timpul vieții? Poate fi iertat?