Dar ce înseamnă lepădarea de sine? De cele mai multe ori ne imaginăm că a ne lepăda de noi înșine înseamnă să ne construim o viață lipsită de bucurii, o viață în care totul este jertfă, în care nu rămâne nimic care să încălzească inima sau să lumineze mintea — însă nu este așa.
Cât de mărită, cât de cutremurătoare este prezenţa lui Dumnezeu! O, cât de mărită, cât de cutremurătoare este prezenţa Dumnezeului Celui Viu!
Întrebare:
Cât durează de obicei această a doua perioadă? Putem vorbi despre o perioadă standard pentru toți oamenii? Vorbiți-ne, vă rugăm, mai pe larg despre această a doua perioadă a vieții duhovnicești.
„Dumnezeu S-a făcut Om, ca pe om să-l facă dumnezeu“ (Sfântul Atanasie cel Mare)
Ortodoxia nu este religie [1]
Multora li se pare ca Ortodoxia este una dintre multele religii, ce are ca grijă principală pregătirea membrilor Bisericii pentru viaţa de după moarte, adică asigurarea unui loc în Rai pentru fiece creştin ortodox. Astfel, se consideră că dogma ortodoxă aduce o asigurare în plus, pentru că e Ortodoxă [2], iar dacă cineva nu crede în confesiunea ortodoxă, acesta este un motiv în plus ca acel om să se ducă în iad, desigur, fară a mai ţine cont de faptul că, eventual, va ajunge acolo pentru păcatele sale personale.
O, cât de mare şi însufleţitoare de temere este Dumnezeul Cel viu!
R. Radulescu: „Noi L-am aflat pe Acela despre care au scris Moise şi profeţii!” Sunt cuvintele lui Filip, viitor ucenic al lui Hristos, rostite după ce s-a întâlnit cu Hristos. Este vorba despre începutul activităţii publice a Mântuitorului. La vârsta de treizeci de ani este botezat de Ioan în Iordan şi îşi începe activitatea în lume. Până atunci nu ştim multe despre Hristos, unde a trăit, ce a facut. Işi începe prezenţa în lume cu recrutarea unor ucenici, unul dintre ei fiind Filip. Părinte profesor, de unde atâta siguranţă în cuvintele Apostolului Filip: „L-am aflat pe Acela, despre care au scris Moise şi profeţii!”, adică, „L-am aflat pe Mesia, pe Cel pe care-L aşteptăm de atâta vreme, să vină să ne mântuiască!” De unde această convingere? Ce argumente are Filip că Iisus este, într-adevăr, Cel aşteptat?
Care e scopul Ortodoxiei? Se vede clar din calendarul sărbătorilor. Avem întâi Paştele, apoi avem Cincizecimea. La Paște avem botezul cu apă. La Cincizecime avem botezul cu Duh. Așadar, până la Cincizecime, credincioşii sunt cercetați de Duhul Sfânt. Iar rezultatul, care este? Duminica Tuturor Sfinţilor. Cu alte cuvinte, toți ortodocşii să se numere în rândul Sfinţilor.
Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron a trăit pe vremea împăraților Maximian și Maximin. El s-a născut în Siria şi a fost ostaş al armatei romane, în legiunea Tironilor. Aceasta era formată din ostaşi tineri, care se aflau sub conducerea generalului Vringa. Numele de Tiron pe care îl poartă Sfântul Mucenic Teodor vine din limba latină, tiro însemnând recrut sau începător.
„Mari sunt isprăvile credinţei, în izvorul văpăii, ca într-o apă de odihnă, Sfântul Mucenic Teodor s-a bucurat…” (Troparul Sfântului Teodor).
Pentru Ortodoxie, sfintele icoane nu sunt doar o podoabă în biserică, adică un mijloc estetic de a înfrumuseța biserica. Sfintele icoane fac parte din mărturisirea dreptei credințe, încât nimeni nu poate fi creștin ortodox dacă nu cinstește sfintele icoane. Ele nu se adaugă la credința ortodoxă ca o anexă, ci exprimă credința ortodoxă într-o formă completă, ca mărturisire a credinței prin cuvânt și imagine, prin rugăciune în fața icoanei lui Hristos și a sfinților Lui zugrăviți pe icoane.
“Dragostea începe în clipa când văd în faţa mea un om şi străvăd adâncurile lui, când văd deodată esenţa lui. Bineînţeles, când spun: „eu văd”, asta nu înseamnă: „pătrund cu mintea” sau „văd cu ochii”, ci „pătrund cu toată fiinţa mea”. Dacă este îngăduit să facem o comparaţie, în acelaşi fel se poate spune că pătrund frumuseţea -de pildă, frumuseţea muzicii, frumuseţea naturii, frumuseţea operei de artă, atunci când stau înaintea ei uimit, mut, nefăcând altceva decât să receptez ceea ce se află în faţa mea, nefiind în stare să exprim asta prin vreun alt cuvânt în afară de exclamaţia: „Doamne! Cât e de minunat!”
Domnul ne atrage mintea în inimă, ca să fie botezată în văpaia iubirii lui Dumnezeu ce arde acum în ea. Curăţită şi luminată, mintea se mişcă cu uimitoare repeziciune, întocmai ca şi Duhul Domnului.