Când nu urmăm voinței lui Dumnezeu, întâmpinăm multe decepții din cauza iubirii de noi înșine. Trebuie să urmăm voii Lui, numai pentru Mărirea Lui, nu din interesul nostru. Numai pentru acest motiv să-L dorim, să-L ascultăm…
Dacă adevărul ne face liberi, minciuna ne strânge în cătușe invizibile.
În Duminica a XXIII- a după Cincizecime, numeroși creștini s-au adunat la Mănăstirea Suruceni pentru a participa alături de obștea monahală la Sfânta Liturghie, oficiată de slujitorii așezământului monahal.
„Iată a venit un bărbat, al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa lui, căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Şi, pe când se ducea El, mulţimile îl împresurau.
În mănăstirea mea, cam jumătate dintre cei care sunt acolo – călugări și călugărițe – au vârsta voastră. Sunt oarecum „mămăruțele” mele (traducerea fr. coccinelle = buburuză, mămăruță).
Iar acum o „digresiune lirică” în domeniul psihologiei. Fără îndoială, judecata sănătoasă ne ajută să supravieţuim în lumea noastră deloc simplă – însă atunci când devenim obsedaţi de judecata sănătoasă şi de raţionalismul excesiv gândirea noastră devine inertă, lipsită de flexibilitate şi autocritică, şi ne împiedică să privim cu alţi ochi la noi înşine şi la situaţia în care ne aflăm.
Cei care se plâng că nu pot simţi pe Dumnezeu sunt mlădiţe uscate. Trebuie să rămână cu Hristos spunând „Doamne, vino. Sunt aici, tu m-ai creat. Deschide-mi inima pe care Tu ai creat-o. Te rog, intră pe această uşă!”
Să nu urăşti pe păcătos; căci toţi purtăm câte o vină; şi dacă pentru Dumnezeu te porneşti împotriva lui, plângi pentru el. Dar pentru ce să-l urăşti? Păcatul din el urăşte-l, iar pentru el roagă-te, ca să te asemeni cu Hristos, care nu se mânie împotriva celor păcătoşi, ci se ruga pentru ei.
El ni se prezintă așa și ne învață așa: “Uitați-vă la Mine” așa zice El: “Uitați-vă la Mine” și întreaga Evanghelie nu este altceva decât o poveste de dragoste dintre El și om: El îl caută pe om, îl caută ca pe un singur om în această lume. Fiecare dintre cei pe care-i întâlnește – și, până la urmă, fiecare dintre noi – suntem priviți de Hristos ca și unicul om care este în această lume, dându-ne atenție maximă. Hristos nu ne ia la grămadă, Hristos ne ia pe fiecare-n parte într-o poveste personală de dragoste.
Părinte, cui se datorează deosebirea de încredere, de pildă, a doi ucenici faţă de stareţul lor?
Pe de altă parte, Sfinţii Părinţi vorbesc şi despre existenţa unei smerenii dăunătoare inimii: „Este o zdrobire de inimă lină şi folositoare spre înmuierea ei, şi este alta ascuţită şi vătămătoare, spre pedepsirea ei”, arată Sfântul Marcu Ascetul. Zdrobirea cea folositoare izvorăşte din duhul umilit şi dintr-o viaţă de rugăciune; inima smerită se roagă neîncetat şi nu deznădăjduieşte niciodată, ci nădăjduieşte în marea iubire de oameni a lui Dumnezeu.
E nevoie de silință, de o mare luptă de a se sili cineva pe sine, însă nu prin constrângere, ci prin silire de sine, ca să poată să-și amintească de Dumnezeu și să cheme numele Său. E nevoie de aceasta pentru că numai astfel omul își regăsește adevărata lucrare.
„… Acesta este primul pas: să înțelegem că supărarea noastră, capacitatea noastră de a ne întrista mult timp, nu depinde de greutatea jignirilor care ni se aduc, ci de orgoliu, care se rănește ușor, se ofensează ușor și nu iartă niciodată.
Zicem curățire, luminare, vedere a lui Dumnezeu. Purificarea, curățirea de patimi este școala primară, luminarea este învățământul secundar, și vederea lui Dumnezeu este deja facultatea; dar nu sunt niște etape prin care treci și s-a încheiat, nu se poate mai sus. Întrucât din tinerețile sale mintea omului este aplecată spre rău, și am învățat foarte mult să punem în aplicare logica și închipuirea încă din frageda vârstă și am învățat să trăim mai mult pe baza simțurilor, nu este foarte ușor ca cineva să se curețe și apoi să treacă la iluminare. Deci se poate ca omul să se întoarcă de unde a plecat.
Următoarea ușă a bucuriei este să-L mănânci și să-L bei pe Domnul, adică Sfânta Împărtășanie. Pentru că nimeni nu se poate bucura dacă e mort. N-am văzut un mort bucurându-se.