
Viața noastră este plină de întrebări, iar una dintre cele mai grele este aceasta: de ce îngăduie Dumnezeu suferința? Răspunsul nu este simplu, dar Sfinții Părinți ne arată că nimic nu este întâmplător.


Viața noastră este plină de întrebări, iar una dintre cele mai grele este aceasta: de ce îngăduie Dumnezeu suferința? Răspunsul nu este simplu, dar Sfinții Părinți ne arată că nimic nu este întâmplător.

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a vizitat vineri, 13 noiembrie, Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Suruceni. La sosire, Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat de Preacuvioasa Maică Stareță, Egumena Epistemia (Goncearenco), împreună cu slujitorii și obștea monahală.

Cine-mi va da să mă odihnesc în Tine? Cine-mi va da ca sa vii în inima mea și o îmbeți, ca să uit de relele mele și ca să îmbrățișez singurul meu bun, pe Tine?

Știu bine, iubiții mei frați în Hristos, că sunteți un auditoriu care nu intrați pentru prima oară în biserică. Ați auzit multe predici și felurite omilii. Ați luat hotărâri, ați avut lupte, aveți izbânzi și înfrângeri. Ce să spună în seara aceasta vorbitorul care nu vrea să vă obosească, dar nici să vă aducă o falsă mângâiere? M-am gândit, așadar, iubiții mei, să vă vorbesc, așa cum obișnuiesc întotdeauna, de mulți ani, simplu, despre cultivarea inimii.

Iată, cât de imens este cerul și pământul, (cât de) minunate sunt creaturile din ele, (cât de) mari sunt corpurile lor! Peștii enormi ai mării, munții, animalele sălbatice sunt, după cum se văd, mai puternice decât omul. Cu toate acestea, omul este mai de preț decât toate (aceste) creaturi, pentru că numai întru el a binevoit (să Se odihnească) Dumnezeu.

Pace si bucurie tuturor de la Domnul, căci pacea şi bucuria sunt cele mai de seamă bogăţii ale lumii acesteia şi ale lumii celeilalte, după care tânjim cu toţii. Putem să avem tot ce ne dorim aici pe pământ, şi să nu avem pace şi bucurie. Iar pacea vine din Izvorul păcii, de la Domnul. Când Domnul le-a vorbit ucenicilor Săi, când aceştia au închis uşile de teama Iudeilor, întâiul lucru pe care l-a spus a fost: „Pace vouă!” /Lc .24:36, In. 20:19/

De multe ori îmi spunea Bătrânul:


Prin energiile necreate, Dumnezeu lucrează restaurarea și îndreptarea firii căzute în fiecare persoană care alege liber să se împărtășească de ele după rânduiala așezată de Însuși Domnul în Sfânta Lui Biserică. Dar îndreptarea firii prin nașterea din nou și prin lucrarea particulară a fiecărei Sfinte Taine, o lucrează Dumnezeu fără participarea voinței omului așa cum omul beneficiază de darul vieții primit prin naștere, dar nu participă cu propria voință la nașterea sa.

După cum am văzut din scrisorile tale, în tot acest răstimp ai avut parte doar de bunăvoință din partea altora… Dar, după cum se pare, belșugul singur fără zguduiri nu poate fi folositor în viața omului; precum atunci când te hrănești doar cu mâncare dulce poți să-ți strici sănătatea trupească, trebuind să folosești și amăreala pelinului pentru a o restabili, tot astfel și în situațiile morale bunăstarea singură duce pe om la semeție și la nepurtarea de grijă pentru starea lui sufletească.

– Părinte, când cel obraznic devine mai obraznic din pricina bunăvoinţei pe care i-o arăţi, cum poţi să-l ajuţi?

Pentru a te putea feri de aceste loviri ale amărăciunilor şi necazurilor, două lucruri ai să faci: primul, a socoti cui sunt potrivnice acele fapte: Duhului şi sufletului; egoismului şi poftelor noastre. Pentru că, de sunt contrare apetiturilor şi egoismului (care-i universal şi primul tău duşman), să nu le numeşti potrivnice, ci socotește-le ca binefaceri şi ajutoare ale Preaînaltului Dumnezeu.


Ce putem face atunci când strânsoarea patimilor este mai puternică decât iubirea lui Hristos? Cum trecem de la moarte la viață?

Nu-mi plac definiţiile, dar despre rugăciune trebuie să spun că este fără îndoială o lucrare pornind de la Dumnezeu şi care se întoarce la Dumnezeu. Duhul rugăciunii este un dar pe care Duhul Sfânt îl pune în fiecare dintre noi, mai mult sau mai puţin. Noi îl facem mai activ sau mai puţin activ. Şi în acelaşi timp rugăciunea rupe o barieră care se pune între noi şi Dumnezeu.

Dumnezeu nu ne pedepseşte ca să se răzbune pe noi când păcătuim păcatele noastre de astfel nici nu aduc vreo vătămare firii lui Dumnezeu, ci ne pedepseşte că ne caută folosul, pentru că nu vrea să ajungă mai rea voinţa noastră, a celor care-L dispreţuim şi-L trecem cu vederea.

Înţelegeţi, voi, toate noroadele pământului, cât de mult vă iubeşte Domnul şi cu câtă milostivire vă cheamă la El: „Veniţi la Mine şi vă voi odihni pe voi.” „Vă voi odihni şi pe pământ şi în cer, şi veţi vedea slava Mea.”