De unde să facem rost de timp pentru practicarea binelui? Nu avem nici măcar timp să ne gândim la el. Viața ne este aglomerată.
„Umblă în lumină, câtă vreme mai este lumina”
Limbuția este semnul după care recunoști pe cei neștiutori
Limbuția este tronul pe care are obiceiul a se arăta și a se făli slava deșartă. Limbuția este semnul după care recunoști pe cei neștiutori, ușă prin care intră clevetirea, călăuzitoarea prosteștii veselii, slujitoarea minciunii, destrămarea umilinței, crainica trândăviei, înainte-mergătoarea somnului, împrăștietoarea gândurilor, nimicirea pazei sufletului, răcirea fierbințelei inimii, întunecarea rugăciunii.
Măsura suferinței este și măsura încrederii pe care Dumnezeu o are în tine
Părinte Rafail, prin multe încercări trece omul în viață. Vă rugăm să ne spuneți ce atitudine e bine să avem față de Domnul, cum să ne raportăm la El și ce așteaptă Domnul să facem atunci când simțim că suntem încercați la maximum și că nu mai avem în noi nicio fărâmă de putere să facem ceea ce ar trebui să facem? Cum trebuie procedat pentru a nu cădea în patima deznădejdii?
Când ai harul toate se fac cu bucurie fără osteneală
Toate se pun în rânduială prin rugăciune. Dar trebuie să ai iubire, înflăcărare în rugăciune. Să nu ai neliniște, ci încredere în iubirea și în pronia lui Dumnezeu. Toate sunt înlăuntrul vieții duhovnicești. Toate se sfințesc, și cele bune, și cele grele, și cele materiale, și cele duhovnicești, și toate câte le faceți, spre slava lui Dumnezeu să le faceți. Cum spune Apostolul Pavel?
PS Episcop Macarie: „Păcatul te stăpânește prin puterea sa sau prin delăsarea ta?”
„Important e să nu rămâi căzut… să te ridici și să continui postul. Să te ridici în toată vremea și în tot locul. Și Domnul îți va răsplăti și ție, celui care va ajunge în al 11-lea ceas, lângă El, Cer Răstignit și Înviat. „
Patimile ne îngroaşă mintea şi împiedică rugăciunea curată
O altă stare maladivă a minţii constă în apatie, indiferenţă, sau insensibilitate: „Insensibilitatea inimii întunecă mintea”, spune Sfântul Ioan Scărarul. Sau: „Când (demonii) au pus stăpânire pe suflet şi au stins lumina minţii, atunci nu vor mai exista în noi, ticăloşii, nici trezvie, nici discernământ, nici judecată, nici ruşine, ci insensibilitate şi nesimţire şi confuzie şi orbire”.
Războiul pe care îl duce omul toată viaţa
Un monah lipsit de experienţă suferea din partea demonilor, şi când îl năpădeau, el fugea de ei, dar ei îl urmăreau.
Învăţaţi-i pe copii să ceară ajutorul lui Dumnezeu
Medicamentul şi marele secret pentru creşterea copiilor este smerenia. Încrederea în Dumnezeu dă o siguranţă absolută. Dumnezeu este totul. Nu poate nimeni să spună „Eu sunt totul”. Aceasta vădeşte egoismul. Dumnezeu vrea să-i călăuzim pe copii la smerenie.
Tot ce gândim, simțim, creăm, dorim, lasă o urmă neștearsă în sufletul nostru
Sunt oameni care, din punct de vedere duhovnicesc, se situează la un nivel atât de jos, încât se aseamănă animalelor. Dar sunt și oameni care duc o viață spirituală deosebită. Astfel de oameni sunt purtători de Duh Sfânt fiindcă omul, fiind creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, a primit de la Acesta suflarea Duhului Sfânt.
„Veniţi să lucrăm în via cea de taină, făcând în ea roade de pocăinţă…” Duminica a 4-a din Post (a Sfântului Ioan Scărarul) la Mănăstirea Suruceni
Mântuirea este o scară cu zece trepte. Dumnezeu nu așteaptă să punem piciorul pe treapta a zecea, dar de pe pământ să o punem pe prima. Dumnezeu știe unde suntem pe scara asta. Să ne ajute Dumnezeu să punem piciorul pe prima treaptă și pe următoarea treaptă și să ne ajute Dumnezeu să ajungem pe treapta a zecea, ca să ne întoarcem la Dumnezeu, la Care n-am fost niciodată, dar să ne întoarcem totuși ‒ cu Dumnezeu toate sunt paradoxuri! (Părintele Rafail Noica)
Părintele Petroniu Tănase – Predică la Duminica Sfântului Ioan Scărarul
Săptămâna a patra, Săptămâna Înjumătățirii Postului, este luminată de prezența Sfintei Cruci, de care necontenit pomenesc slujbele bisericești.
Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!
În toată credinţa mea este o undă de îndoială; în tot ceea ce fac, sau în tot ceea ce zic. Bănuiesc câteodată că poate Dumnezeu nu e lângă mine; poate nu mă întâlnesc de fiecare dată cu Iisus Hristos sau cu Maica Domnului, sau cu sfinţii, în rugăciunea mea; şi în toată credinţa mea se strecoară, din când în când, şi câte un sâmbure de îndoială. Suntem oameni, şi, oameni fiind, suntem supuşi şi acestei îndoieli care, odată depăşită, întăreşte credinţa noastră.
Blândeţea este o bogăţie nepreţuită, un har ceresc, scara care-l urcă pe om la cer
Blândeţea este liniştea sufletului bun, care-L iubeşte pe Dumnezeu şi pe aproapele său.
PS Ignatie: „Să nu fim ipocriţi când vorbim de credinţă. Aceasta presupune o relaţie personală cu Dumnezeu, înseamnă să doreşti să te întâlneşti cu El!”
„Tatăl din Evanghelie Îl roagă pe Hristos să se milostivească de el, de durerea pe care o poartă, văzându-şi copilul într-o formă de degradare spirituală. În urma acestei cereri, se încropeşte un dialog foarte frumos, sincer, fără menajamente, ca o formă de spovedanie, din partea tatălui acelui copil.
Biserica există pentru a-i ajuta pe toţi oamenii să ajungă la desăvârşire
Cine este mesia? „Mesia” este omul care vede că Dumnezeu este prezent în viaţa lui, în toate cele din jurul lui şi crede în cea din urmă stăpânire a puterii binelui în lume.
Dumnezeu cunoaşte inima celor care se roagă
Aşadar – va spune cineva – ce nevoie are Dumnezeu de cererea noastră? Nu ştie El de ce avem trebuinţă? Deci, ce nevoie (este) de cerere? Dumnezeu cunoaşte, într-adevăr, ceea ce ne trebuie şi ne procură din belşug toate bunurile materiale, spre a ne bucura de ele, şi, fiindcă este bun, plouă şi peste cei buni şi peste cei nedrepţi şi face să răsară soarele Său şi peste cei răi şi peste cei buni, şi înainte ca să le cerem noi; totuşi, credinţa şi faptele virtuţii şi împărăţia cerurilor nu le vei primi dacă nu le vei cere cu osteneală şi cu multă stăruinţă.
Ţi-am dat un răstimp ca să înveţi îndeletnicirea milei, de ce l-ai prăpădit cu treburi zadarnice şi uşuratice?
“Ar trebui să hărăzim lucrurilor duhovniceşti, rugăciunii, întreaga noastră viaţă – iar noi o risipim în fapte nedemne, în tălăzuiri, în vorbiri ruşinoase, în convorbiri şi plăceri ticăloase, în vinovate arătări mândre, fără folos şi spre pierzania noastră.