Gheronda, de ce are cineva o deosebită evlavie la un sfânt?
Minunea Sfintei Varvara pentru Sfântul Paisie Aghioritul
Există oameni care niciodată nu fac ascultare
După cum sublinia Părintele Sofronie, taina legăturii duhovniceşti dintre stareţ şi ucenic ne ajută să recunoaştem „firul subţire” al voii dumnezeieşti în cuvintele de Dumnezeu insuflate ale părintelui duhovnic. Cu toate acestea, există oameni care niciodată nu fac ascultare. Atunci când primesc un cuvânt de la părintele lor, ei încearcă să-l „îmbunătăţească”, adăugând încă alte zece cuvinte de la ei.
De ce mor copiii nevinovaţi?
Un răspuns dat de Mitropolitul Hierotheos Vlachos.
Ne temem de moartea trupească, dar nestingheriți murim sufletește…
Casele devin din ce în ce mai mari, iar familiile tot mai mici. Avem mai multe beneficii, dar mai puțin timp. Multe școli și masterate și mai puțin bun simț. Mai multe cunoștințe, dar mai puțină capacitate de judecată trează. Mai mulți experți, dar și mai multe probleme.
Căutarea bolnăvicioasă a iubirii
Acest om, într-un mod forțat și bolnăvicios caută să placă, caută iubirea, caută aprobarea celorlalți, caută sprijinul, caută ocrotirea. Și le caută de o asemenea manieră, încât dacă acestea lipsesc, nu numai că se simte tulburat, nu numai că nu se poate liniști, nu se poate calma, ci se simte rătăcit, simte că se afundă în haos.
Să ne supunem trupul nu numai prin post, ci şi prin priveghere, osteneală şi citiri
Regula înfrânării şi canonul aşezat de Părinţi, acesta este: Cel ce se împărtăşeşte de vreo hrană să se depărteze de ea până mai are încă poftă şi să nu aştepte să se sature. Iar Apostolul zicând: «Grijă de trup să nu o faceţi spre pofte» (Romani 13, 14), n-a oprit chivernisirea cea trebuincioasa a vieţii, ci grija cea iubitoare de plăceri. De altfel pentru curăţia desăvârşită a sufletului nu ajunge numai reţinerea de la bucate, dacă nu se adaugă la ea şi celelalte virtuţi.
Vorbeşte cu Dumnezeu despre copilul tău!
Sfântul Părinte Porfirie credea în valoarea rugăciunii pentru viaţa duhovnicească şi-şi sfătuia fiii duhovniceşti să se roage necontenit:
Virtutea e frumoasă şi pe dinăuntru şi pe din afară
În lumea simţită, Domnul „a rânduit totul cu măsură, cu greutate şi cu număr”; El vrea ca şi în cele duhovniceşti să fie totul cu cuviinţă şi rânduială. Cuviinţa lăuntrică este alcătuită din îmbinarea fiecărei virtuţi cu toate dimpreună, sau în armonizarea virtuţilor astfel încât nici una să nu iasă în faţă fără rost, ci toate să fie în armonie, ca vocile în cor.
Iertarea păcatelor înseamnă întoarcerea la frumuseţea cea dintâi
Păcatul în tradiţia ortodoxă nu este o negare simplă a legii, ci îndepărtarea omului de Dumnezeu. Prin urmare, păcatul nu are doar o accepţiune etică, ci în principal una ontologică. În realitate, păcatul este cădere, moarte, întunecare şi captivitate a minţii. În esenţă, acesta este şi păcatul strămoşesc. Iar această întunecare a minţii nu este nimic altceva decât identificarea ei cu logica şi înrobirea ei de patimi şi de condiţiile mediului de viaţă.
Dumnezeu își dorește mântuirea noastră infinit mai mult decât putem noi înțelege vreodată
Înainte de a pune întrebarea concretă a modului „cum” anume ținem postul, trebuie să fi dat un răspuns la întrebarea „pentru ce” anume facem asta? Care e motivul său? Pentru Părinții pustiei, acest lucru era atât de la sine înțeles, încât nici nu-și mai puneau această întrebare în mod explicit. Într-un scurt text citat deja anterior, avva Evagrie atinge limpede această temă: „Postirea să-ți fie cât îți stă în putere înaintea Domnului”.
„Luptă Tu cu cei ce se luptă cu mine…”
Dumnezeu a înzestrat voia noastră cu o perfecțiune așa de mare și o putere așa de covârșitoare încât, chiar de s-ar înarma împotriva ei toate simțurile, toți demonii și toată lumea, și ar lupta în contra ei cu putere, totuși, voința noastră poate, cu toată libertatea, să le disprețuiască.
Gândurile noastre au înrâurire peste toate
Şi Sfinţii Părinţi au avut mari probleme cu ei înşişi. Unii dintre Sfinţii Părinţi spun: „Mintea noastră este rătăcitoare. Rătăceşte neîncetat şi nu poate în nici un chip să se smerească până nu vine Cel ce singur este puternic să o smerească. ”Dacă Sfinţii Părinţi au avut această luptă, înseamnă că toţi trebuie să ţinem minte asta – şi anume, că trebuie să ne ostenim să fim buni.
„In ce măsură Hristos este viaţa mea?”
Pentru a fi creştini, pentru a rosti cuvintele Crezului, pentru a spune rugăciunea „Tatăl nostru”, pentru a participa la Liturghie, trebuie cel puţin să ne hotărâm – nu doar să avem o intenţie, ci o hotărâre fermă şi clară – să trăim cuvintele pe care le rostim, să ne trăim întreaga viaţă după condiţiile lui Hristos. In caz contrar, suntem doar spectatori ai vieţii, învierii şi morţii lui Hristos. Suntem privitori, ascultători interesaţi care pot fi mişcaţi de un lucru sau de altul, dar, precum pământul pietros sau drumul din pildă, se poate să primim sămânţa pentru un timp sau să nu o primim deloc. Şi atunci, oricât de mult ne mărturisim credinţa ca obiectiv, ca adevăr intelectual, ea nu ajunge la inima noastră.
Pentru ce ne iubeşte Dumnezeu?
Pentru ce însă ne iubeşte atât de mult Domnul? Toţi suntem păcătoşi, iar „lumea întreagă în rău zace”, cum spune Ioan Teologul. Domnul Însuşi este numai iubire. Aşa cum soarele încălzeşte tot pământul, aşa şi harul Duhului Sfânt încălzeşte sufletul să iubească pe Domnul, iar el tânjeşte după El şi-L caută cu lacrimi.
Ne va fi de ajutor să reținem acele rugăciuni care ne sensibilizează sufletul
Este important deci să învăţăm şi să cunoaştem destul de multe asemenea rugăciuni, pentru ca în momentul respectiv să poţi rosti rugăciunea potrivită. Se pune aşadar problema învăţării pe de rost a unui număr minim de rugăciuni, fie din psalmi, fie din rugăciunile sfinţilor.
„Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm…” Duminica a XXVII-a după Cincizecime la Mănăstirea Suruceni
„Ne-ai dat porunca de a iubi, dar nu se află în mine puterea de a iubi. Vino și săvârșește în mine tot ce ai poruncit, căci poruncile Tale covârșesc puterile mele. Mintea mea e prea slabă ca să Te înțeleagă pe Tine. Duhul meu nu poate vedea tainele voii Tale. Zilele mele trec în nesfârșită dezbinare. Sunt chinuit de teama de a Te pierde din pricina gândurilor rele din inima mea.” (Sf. Sofronie Saharov)
Învăţătorule bun, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică? (Predică la Duminica Dregătorul bogat)
Închipuiţi-vă un vapor falnic izbindu-se de o stâncă în mijlocul oceanului şi începând să se scufunde. Ce vor face cei de pe punte? Unul se apucă de catarg şi caută să se ţină la suprafaţă; altul se agaţă de un butoi; altul prinde un colac de salvare; altul, fără nimic, se aruncă în apă şi înoată. Cineva lasă la apă o barcă dar, în loc să pună îndată mâna pe vâsle, sta să încarce barca cu tot ce apucă de pe vasul care se scufundă.