„Într-o lume care ne îndeamnă constant la auto-promovare și mândrie, Sfântul Ioan Gură de Aur ne oferă o lecție surprinzătoare despre fragilitatea aroganței și forța de neclintit a omului smerit.”
„În aceste zile de bucurie, când privim spre peștera din Betleem, ne întrebăm adesea de unde vine puterea nemărginită a Maicii Domnului de a ne ajuta.”
Nicio făptură n-a iubit vreodată atât de mult pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ca Preasfânta lui Maică. Aceasta din două pricini: întâi fiindcă L-a născut fără de bărbat și al doilea pentru că a fost unicul și singurul ei Fiu. De aceea, dragostea ei a rămas neîmpărțită.
Să dăm, credincioșilor, slavă lui Dumnezeu, Celui ce din multă milostivire S-a întrupat și cu sărăcia, și cu smerenia Sa a îmbogățit pe toți cei ce în ticăloșie sărăciseră, și a dat frumusețea cea dintâi celor ce cu credință strigă: Binecuvântat ești, Mântuitorule, Unule Iubitorule de oameni. (Stihiră la laude, Utrenia Înainteprăznuirii Nașterii Domnului)
Hristos Se naşte într-o iesle săracă din Betleemul Iudeii, pentru că în casă de om „nu mai era loc de găzduire” (Luca 2, 7). Adam şi Eva nu au fost alungaţi din rai, până nu au alungat ei raiul din inima lor. Adică s-au lepădat de cuvântul lui Dumnezeu şi au primit minciuna diavolului, care aduce iad, întotdeauna. Dumnezeu nu a renunţat însă la a (re)veni în inima omului.
Concepția altor religii diferă față de creștinism prin aceea că vor să scape de suferință. În Ortodoxie, numai prin suferință scapi de suferință. Deci nu se poate salva lumea decât cu jertfă. (…)
Hristos a fost osândit din toate părţile: de către Imperiul Roman în zelul acestuia pentru legalitate şi ordine; de Biserica Vechiului Testament, întemeiată pe Legea lui Moise, primită pe Muntele Sinai; de mulţimea care primise atât de mult bine din mâinile Sale. Ucenicii s-au risipit, Hristos a fost lăsat singur, condamnat şi pe cale de a Se pogorî la cei ce şedeau în întunericului iadului.
Mai rămân în istorie multe lucruri să se întâmple, dar reiau firul ăsta: răul trebuie să se desfăşoare până la capăt, Dumnezeu i-a dat îngăduinţă, aşa cum vedem pe Hristos în Ghetsimani, zicând: Dar ăsta este ceasul vostru şi puterea întunericului, şi de n-ar fi zis Cuvântul lui Dumnezeu-Hristos aceste cuvinte, n-ar fi putut cei care au venit cu bâte, şi cu săbii, şi cu altele să-L aresteze – cum zicem azi -, n-ar fi putut să-L aresteze dacă Hristos, cu dumnezeiască putere, n-ar fi zis: Da, ăsta este ceasul vostru şi puterea întunericului!
* Un lucru trebuie, această poruncă a lui Hristos este valabilă pentru noi toți, încât grija față de nevoile noastre de trai să fie atât cât e necesar și să avem toți ca preocupare a noastră cum să ne facem plăcuți lui Dumnezeu, cum să ajungem la mântuirea sufletului nostru nemuritor.
Părinte, se poate ca unul să trăiască în nepăsare, dar cu toate acestea, să mărturisească (pe Hristos) cu curaj atunci când i se dă prilejul?
Poetul Mihai Eminescu are o poezie în care spune așa: „Cu mâine, zilele-ți adaugi,/ Cu ieri, viața ta ți-o scazi, / Având cu toate astea-n față,/ De-a pururi, ziua cea de azi.”