În Duminica a treia după Paști, a Sfintelor Femei Mironosițe, numeroși credincioși s-au adunat la Mănăstirea Suruceni pentru a participa, alături de obștea monahală, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită de slujitorii așezământului monahal.
Evanghelia Duminicii Mironosițelor vorbește despre grija de împlinire a celor cuvenite la moartea Dumnezeului Nemuritor, pe care au arătat-o niște femei pe care învățătura Lui le-a înviat.
Mironosiţele – Maria, mama lui Iisus, Maria Magdalena, Ioana, Salomeea, Maria lui Cleopa, Suzana, Marta şi Maria din Betania – erau femei devotate lui Hristos, care, datorită marii lor iubiri pentru Domnul, au simţit în faţa mormântului gol prezenţa Celui care înviase. Mormântul gol a fost îndeajuns pentru a vorbi inimilor lor şi a le încredinţa de învierea iubitului lor învăţător.
Îi cunoștea pe toți oamenii din eparhia sa, iar aceștia se cunoșteau unii pe alții după numele de botez. Când i se adresau, credincioșii îi spuneau „Mitropolitul Antonie” sau doar „Părintele Antonie”. Până la o vârstă înaintată, se referea la sine deseori cu titulatura „Părintele Antonie”.
Dumnezeul iubirii nu poate îndemna decât la iubire. Domnul Iisus ne învaţă să urâm păcatul, dar nu pe păcătos. Şi ne învaţă să fim iertători, să acoperim totul cu dragoste, căci iubirea e însoţită de iertare şi îngăduinţă.
Păcatul lucrează în mine prin gândul păcătos, prin simțirea inimii și prin simțirile trupești, lucrează prin închipuire. Privirea înlăuntrul meu îmi arată că în toată ființa mea există o vătămare păcătoasă, care consimte și ajută păcatului care năpădește asupra mea din afară. Eu sunt asemenea celui legat cu lanțuri.
Să vedem acum în ce constă, mai exact, lupta pe care toți credincioșii sunt chemați să o ducă în frunte cu preoții. Este un fapt evident că noi toți începem de la o viață care nu este creștinească.
Noi, cei ce ne numim creştini, nu trebuie să aşteptăm nimic altceva decât să fim răstigniţi. Căci a fi creştin înseamnă a te răstigni în aceste vremuri şi-n oricare alte vremuri, de când Hristos a venit întâia dată. Trebuie să fim răstigniţi în parte, mistic, căci răstignirea deplină este singura cale către Înviere.
Întrebare:
Legat de rugăciune, și în special de rugăciunea minții în inimă, dacă ne puteți oferi o metodă, în cazul în care există o metodă, și dacă puteți să ne îndrumați pe noi, ca mireni, în această rugăciune. Considerați că mirenii se pot ruga cu această rugăciune în chip folositor pentru a dobândi simțirea harului?
Esenţa păcatului, a oricărui păcat, constă în aroganta mărire de sine. Aceasta este esenţa însăşi a diavolului, a lui satana. Nu este nimic altceva decât a dori să te păstrezi doar înlăuntrul propriei tale fiinţe, a nu te dori în adâncul fiinţei tale decât pe tine însuţi.
În timp ce se citeşte în biserică, poţi să spui rugăciunea lui Iisus dacă ai o stare duhovnicească mai înaltă, iar dacă nu ai, atunci trebuie să urmăreşti psalmodierile şi citirile de la strană. La fel este şi la sfânta Liturghie.
Oamenii au de obicei o concepţie juridică despre dreptate. Ei resping ca nedreaptă ideea ca cineva să ia asupra lui responsabilitatea greşelii altuia. Acest lucru nu cadrează cu conştiinţa lor juridică. Dar duhul iubirii lui Hristos vorbeşte altfel. Potrivit duhului acestei iubiri, a împărtăşi responsabilitatea greşelii celui pe care-l iubim şi chiar a o lua cu totul asupra noastră nu este un lucru ciudat, ci cu totul firesc.
Doar în Dumnezeu vei afla adevărata fericire şi bucurie, căci statornicul şi adevăratul Dumnezeu este izvorul lor. Pentru a te bucura de cele pământeşti e nevoie de multă străduinţă şi muncă grea, iar mai apoi toate acestea se dovedesc a fi vătămătoare, vrednice de osândă.
Se presupune totuși că și rugăciunea are spațiul ei cu totul propriu, numai al ei, un spațiu de taină, înlăuntrul căruia este cultivată, așa cum pentru a sădi o floare, sapi acolo pământul, pui gunoi, pui orice altceva e nevoie, ca să prindă rădăcină.
Suntem cu toţii, mai mult sau mai puţin, victime ale unei perspective dominant exterioare a lucrurilor, materialiste, aș spune. Am căzut aproape toți – şi credincioşi, şi cler, şi popor, şi ortodocşi, şi neortodocşi – am căzut sub această presiune şi nu mai dăm importanţă la ceea ce este înlăuntru, nevăzut, la ceea ce nu prinde cheag, gest, act, atitudine materială.
Domnul ne ajută în dureri şi în ispite. El ne izbăveşte de acestea şi ne dă putere să le purtăm cu uşurinţă, chiar fără să le luăm în seamă. Tăcerea pregăteşte sufletul pentru rugăciune. Cât de binefăcător lucrează liniştea asupra sufletului!
Este foarte important să trăim în Biserică, și când amintesc de Biserică, nu mă refer doar la clădirea în sine. Mă refer la dumnezeiasca liturghie, la viața duhovnicească, la a avea un duhovnic. Rămân în Biserică! Păcătuiesc? Rămân acolo.