Prietenii lui Hristos iubesc din inimă pe toți. Dar nu sunt iubiți de toți. Iar prietenii lumii nici nu iubesc pe toți, nici nu sunt iubiți de toți. Prietenii lui Hristos păstrează dragostea neîntreruptă până la sfârșit; ai lumii, până ce se ciocnesc întreolaltă din pricina lucrurilor lumii.
Singura misiune pe care o avem în lumea aceasta este să mergem în Cer, să ne întâlnim cu Sfinții. Aceasta să fie aspirația zilnică. (Arhim. Emilianos Simonopetritul)
Astăzi este sărbătoarea unuia din cei mai mari mucenici ai credinţei noastre, a Sfântului Gheorghe, Purtătorul de biruinţă. Sărbătoarea aceasta coincide cu cel mai frumos anotimp. Şi precum cântă Biserica noastră, să alergăm astăzi pe câmpuri să culegem flori şi să împletim cununi pentru a încununa pe eroul credinţei noastre creştine.
Ca un izbăvitor al celor robiți și celor săraci folositor, neputincioșilor doctor, conducătorilor ajutător, Purtătorul de biruință, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!
Întrebare: Dacă viața pământească fără iubirea lui Hristos este lipsită de tot binele, cu cât mai mult este adevărat acest lucru în lumea cealaltă? Viețuirea fără această iubire va fi „scrâșnirea dinților” (Mat. 8:12), „viermele cel neadormit” (Marc. 9:44).
Sfântul să se sfinţească şi mai mult. Deviza noastră a tuturor, şi a duhovnicilor, şi a monahilor, şi a mirenilor, aceasta trebuie să fie: să sporim în sfinţenie. Să nu stagnăm. Capitalul cel mai mare, cel mai bun, cel mai important, cel mai puternic pentru drumul nostru este sfinţenia!
Iar împărtășirea — dacă ne ținem de imaginea pe care am folosit-o mai înainte — este hrană. Dacă îți este cu adevărat foame, vino la masă; dar să nu vii ca un gurmand, să nu vii pentru că „poate se va găsi ceva plăcut”. La masă trebuie să vii fie din foame, fie dintr-un avânt al sufletului.
Dumnezeu cel Smerit „celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har.” Harul este vița Sa, a lui Dumnezeu, și El Își dă viața cărora năzuiesc către asemănarea Lui.
Păcatul nu este căderea din lumea ideilor, pierderea arhetipurilor, ci întunecarea minții, prin care omul pierde comuniunea și unitatea cu Dumnezeu.
Sfântul Simeon Noul Teolog accentuează faptul că păcatul este, în realitate, cădere din slava lui Dumnezeu și pierdere a demnității cerești.
Vedeți cum lăcrimează omul sau chiar plange, și ochii îi sunt neliniștiți în ceasul morții? Deoarece vede cum vin puterile potrivnice, vin diavolii să-i smulgă sufletul. Și sufletul tremură cum tremură frunza de toamnă la cea mai ușoară adiere de vânt. Căci îngerii zic: „După faptele tale, Aliluia! Te-am fi ajutat dar trebuia să ne ajuți și tu cu faptele tale”.
Dacă, atunci când suntem bolnavi, săpăm puțin sub picioare, în loc să aruncăm cu pietre în cer, se poate să dăm imediat peste izvorul vindecării noastre, ajunge ca Dumnezeu să vrea asta. Noi doar să ne încredințăm în mod deplin lui Dumnezeu, să nu simțim că ni se întâmplă ceva, să nu fim îndurerați, să nu fim strâmtorați, să nu ne îngrijorăm, să nu deznădăjduim, ci să ne încredințăm în mâinile lui Dumnezeu. (Arhim. Emilianos Simonopetritul)
După acestea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreieşte Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăcea mulţime de bolnavi: orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ţinut. Şi era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Şi îndată omul s-a făcut sănătos şi şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă? Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus Se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceasta Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău. Atunci omul a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos. Pentru aceasta iudeii prigoneau pe Iisus şi căutau să-L omoare, că făcea aceasta sâmbăta. (Ioan 5:1-16)
Iubiţii mei, Sfânta Evanghelie istoriseşte astăzi o minune, una din nenumăratele minuni pe care le-a făcut, le face şi le va face până la sfârşitul veacurilor, în ciuda demonilor, Domnul nostru Iisus Hristos.
Adevărata luptă se dă în inimile oamenilor, între iubire și ură, între lumină și întuneric, între Dumnezeu și cel ce este ucigaș de oameni dintru început.