În scrierile Sfinților Părinți sunt multe cuvinte însuflate de Sus privitoare la sfârșitul veacurilor. Cu cât ne apropiem de sfârșit, cu atât devine mai mare cinstea, privilegiul de a fi călugăr și chiar de a fi creștin.
De am căzut în groapa nelegiuirilor, nu vom putea ieși dintr-însa până ce nu vom coborî în prăpastia umilinței celor ce se pocăiesc.
Mulţi oameni nu cunosc calea mântuirii, rătăcesc în întuneric şi nu văd Lumina Adevărului. Dar El a fost, este şi va fi, şi pe toţi îi cheamă cu milostivire la Sine: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, cunoaşteţi-Mă şi Eu vă voi da odihnă şi libertatea”. Iată adevărata libertate: când suntem în Dumnezeu.
Nu trebuie să alegem duhovnicul după criteriul harismelor suprafirești. Dacă alegem duhovnicul după acest criteriu, și stăm alături de el pentru harismele lui suprafirești, e ceva greșit. Cu toate că e un lucru normal și acesta… Însă, dacă acel duhovnic nu e atent cu noi, atunci vom rămâne atașați de harismele lui suprafirești, și când va veni timpul ca el să plece, ne va fi greu să găsim un alt duhovnic care să ne odihnească.
O altă metodă psihoterapeutică este aceea de a cultiva gânduri bune. Am afirmat necesitatea de a tăia orice gând atunci când ne rugăm – fie el chiar un gând bun, însă începătorii vieții duhovnicești trebuie să cultive gânduri bune și să se păzească de închipuiri pătimașe, deoarece, acestea din urmă pot îmbia minții o spiritualitate de tip demonic.
Ascultați ce spune Însuși Domnul nostru: „Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți afla odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29). Iată că aici ne-a arătat, pe scurt, rădăcina și pricina tuturor relelor, precum și doctoria împotriva lor, care este pricina a tot binele; ne-a arătat că semeția ne-a doborât, că nu este cu putință să fim miluiți altfel decât prin lucrul potrivnic ei, adică prin smerita cugetare.
Părintele Paisie, zăcând ultimii săi ani în pat, cu un picior rupt, fără vedere, din cauza unei duble cataracte la ochi, și aproape surd, la vârsta lui de peste 90 de ani, ori de câte ori avea câte o tulburare sau durere sau mâhnire, el se ruga și plângea, zicând în taină: „Iar am supărat pe Dumnezeu!”.
Hrana care întreține viața duhovnicească sunt faptele săvârșite în numele lui Dumnezeu, cu adâncă smerenie, nu pentru a fi văzuți. Hrana sufletului este chiar smerenia. Ea înlocuiește și faptele, după învățătura Sfinților Părinți, cea ridicată pe cuvântul lui Dumnezeu. Spre zidirea noastră, Mântuitorul ne-a istorisit pilda plină de înaltă învățătură a Vameșului și a Fariseului, care ne învață smerenia.
Părinte, uneori pornim să facem o treabă și apar o mulțime de piedici. Cum vom putea pricepe dacă piedicile sunt de la Dumnezeu?
Domnul dă fiecărui credincios râvnitor harul în dar, însă cere sufletului să lepede conştient, în mod absolut, răul şi să se întoarcă cu totul spre bine – înspre Domnul. Să lepede răul în chip conştient! Răul trebuie biruit cu pace şi linişte, cu gânduri liniştite şi paşnice. De aceea ni se şi întâmplă multe necazuri şi suferinţe de-a lungul vieţii. Sfinţii Părinţi spun că, dacă nu ne smerim singuri, Domnul nu va conteni să ne smerească. Adeseori va da peste noi un necaz care ne aduce multe dureri – până ce nu vom învăţa să-l biruim prin pace şi linişte şi să nu îi dăm însemnătate.
Simptomul care ne chinuie este de cele mai multe ori chiar ceea ce într-adevăr ni se întâmplă. Este un adevăr pe care trebuie să-l ascultăm, și nu să-l cenzurăm încă o dată. Este o realitate care ne vorbeşte, care vrea să ne transmită ceva. Să nu ne grăbim să o excludem din viaţa noastră. Să așteptăm cu răbdare și să ascultăm ce vrea să ne spună.
