Dacă adevărul ne face liberi, minciuna ne strânge în cătușe invizibile.
Și acum Hristos ne întreabă: care este această minciună, în primul rând? Minciuna este păcatul, robia păcatului. De ce este păcatul minciună și de ce este robie? Pentru că avem impresia că în păcat vom găsi fericirea, că păcatul ne face să ne simțim bine și ne convingem, conștient sau nu, că acesta este drumul potrivit.
Tot omul, atunci când săvârșește un păcat, simte la început o plăcere, un bine aparent. De ce mâncăm mai mult decât trebuie? Pentru că ne place. De ce bem? Pentru că ni se pare că ne liniștește sau ne face să uităm de greutăți. De ce cădem în felurite păcate? Pentru că, la prima vedere, ele par să ne ofere o satisfacție.
Dar imediat după ce păcătuim, în noi se face un gol. Acest gol — pe care îl numim mustrare de conștiință — ne arată că ceea ce am căutat nu ne face bine. În adâncul nostru, de fapt, Îl căutăm pe Hristos, fără să ne dăm seama.
Mâncarea este semnul foamei după Hristos. Băutura este semnul setei după Hristos. Desfrânarea arată lipsa iubirii adevărate, care nu poate veni decât de la Hristos. Când toate acestea se îndreaptă spre El, ne aduc bucurie, libertate și adevăr. Când le întoarcem spre lume, spre oameni sau spre propriile patimi, ne aduc suferință, ne așază în minciună și ne țin în robie.
Credem că suntem liberi când mâncăm sau bem ce vrem. Dar cel legat de băutură nu mai este liber. Psihologia numește asta dependență. Există dependență de mâncare, dependență de trup și plăcere, dependență de bani — necesari sau nu — și multe alte dependențe. Toate acestea sunt forme ale robiei, ale minciunii.
Dorul după Dumnezeu, întors pe dos — la acest lucru mă refer când spun „minciună”. Sens invers, sens greșit. Păcatul, în limba greacă, înseamnă „ratarea țintei”. De fapt, Îl căutăm pe Dumnezeu, dar ne oprim la lume, pentru că plăcerea lumii este rapidă și la îndemână. Dar, pe cât de rapidă, pe atât de trecătoare.
Investiția adevărată este spre Dumnezeu, spre Cuvântul Său. El ne spune: „Să rămâneți în cuvântul Meu.” Astfel putem pune semnul egal între adevăr, virtute și libertate, după cum putem pune semnul egal între minciună, păcat și robie.
Iar despre robie, Domnul spune un cuvânt foarte puternic: cel aflat în robie nu poate intra în casă, căci robul nu rămâne în casă, ci afară. Când trăim în robia lumii, în minciuna pe care ne-o propune lumea, nu putem intra în apropierea lui Dumnezeu. Nu putem simți Împărăția Sa, nu putem gusta bucuria care vine de acolo.
Și nimic nu e mai trist decât să stai „afară”: să stai lângă Biserică și să nu poți intra; să fii în curte și să nu te cheme nimeni în casă; să fii la poartă și să nu intri în Împărăție — adică să nu înțelegi Cuvântul lui Dumnezeu, să nu-l primești și să nu-l trăiești, pentru că te învârți mereu în exterior, prins de cele trecătoare.
PS Benedict Bistrițeanul