În mănăstirea mea, cam jumătate dintre cei care sunt acolo – călugări și călugărițe – au vârsta voastră. Sunt oarecum „mămăruțele” mele (traducerea fr. coccinelle = buburuză, mămăruță).
Aș dori să vă spun câteva cuvinte, așa cum le vorbesc lor: Să fiți căutători de Dumnezeu, așa cum alții sunt căutători de aur! Să fiți căutători de Dumnezeu pentru a dobândi pacea în inimă. Sfântul Serafim din Sarov spunea: „Păstrează pacea în inima ta și vei mântui în jurul tău mii de suflete!” Dar trebuie să înțelegem că, pentru a dobândi pacea în inimile noastre, avem o întreagă cale de parcurs. Într-un anumit sens, pacea inimii este punctul final al acestei căutări.
Primul stagiu (prima etapă) cere trăirea în smerenie. Ce este smerenia altceva decât… a trăi în adevăr înaintea lui Dumnezeu? A fi tu însuți din toată inima și din tot sufletul înaintea Domnului. Poate că atunci vom descoperi că suntem săraci, că suntem slabi, că suntem păcătoși.
Dar să nu ne temem: oriunde am fi, oricare ar fi calea pe care am luat-o, oricare ar fi situația în care vă găsiți, oricât de îndepărtată de Dumnezeu ar fi ea, trebuie să vă aduceți mereu aminte că sunteți iubiți de Dumnezeu! Oricare ar fi acea situație în care vă aflați! Și datorită acestei iubiri, vă puteți abandona în mâinile lui Dumnezeu, în orice împrejurare.
Abandonarea în mâinile lui Dumnezeu este etapa cea de-a doua. Ne este indispensabilă, căci dacă nu știm să ne abandonăm, ce poate face Dumnezeu? El este Cel care ne face sfinți. Dar nu poate să facă din noi sfinți decât dacă suntem cu adevărat în mâinile Lui. Și v-aș spune atunci să nu vă fie frică, ci să vă abandonați cu totul în mâinile lui Dumnezeu! Dumnezeul nostru este un Dumnezeu plin de milă și de iubire. Uitați-vă la ce ne-a spus Hristos în pilda fiului risipitor, în întâlnirea Sa cu samarineanca sau cu femeia păcătoasă. Unde vedeți o osândire din partea Dumnezeului nostru? Nu este decât un cuvânt al iubirii. Acest cuvânt, care urmărește creația în ființa noastră astăzi, este descoperirea acestui cuvânt al dragostei și al milei, care ne dă adevărata pace a inimii.
Așa că să cerem tuturor sfinților care au cunoscut această cale pe pământ să mijlocească pentru noi înaintea Domnului nostru, ca să înțelegem și noi cât este de important să ne abandonăm în mâinile lui Dumnezeu prin smerenie. Aceasta este urarea mea din inimă!
Aș vrea să închei mulțumindu-vă pentru calitatea rugăciunii și a cântării voastre. Aseară am fost cu Părinții la Catedrală; a fost foarte frumos, ne-am rugat foarte bine. Dar astăzi am fost deosebit de fericit să vă aud și, deși nu înțeleg românește în chip firesc, cred că, în ciuda acestui fapt, am înțeles ceva: că sunteți cu adevărat copii ai lui Dumnezeu! Amin.
Părintele Symeon de la Essex