
Doamne, aiută-mi! Întotdeauna când plec undeva şi când încep ceva zic „Doamne ajută ” şi întotdeauna reuşesc în toate, Dumnezeu mi-ajută la toate. Fără de El nu putem face nimic niciodată.


Doamne, aiută-mi! Întotdeauna când plec undeva şi când încep ceva zic „Doamne ajută ” şi întotdeauna reuşesc în toate, Dumnezeu mi-ajută la toate. Fără de El nu putem face nimic niciodată.

Fraza Sfântului Isaac Sirul – nu huliţi spunând că Dumnezeu e drept – ni se arată desigur la prima vedere stranie, revoltătoare, de neînţeles.

Judec după mine însumi: dacă Domnul m-a iubit atât, aceasta înseamnă că pe toţi păcătoşii El îi iubeşte ca şi pe mine.

Gândurile, starea lăuntrică, dorinţele ne conduc viața. Așa cum ne sânt gândurile cu care ne îndeletnicim, aşa ne este şi viaţa. Dacă avem gânduri de pace, linişte, dragoste deplină, bunătate, virtute, curăţie, atunci şi în noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace lăuntrică, ce răzbate din noi, căci gândurile ne sânt pline de pace, linişte, dragoste desăvârşită şi bunătate.

Vreau iarăși să-mi exprim emoția și mulțumirea că mă aflu din nou în mijlocul vostru, prin purtarea de grijă specială a părintelui Gheorghie, care este atât de iubitor și față de noi, și față de voi.

În mănăstirea mea, cam jumătate dintre cei care sunt acolo – călugări și călugărițe – au vârsta voastră. Sunt oarecum „mămăruțele” mele (traducerea fr. coccinelle = buburuză, mămăruță).

Cei care se plâng că nu pot simţi pe Dumnezeu sunt mlădiţe uscate. Trebuie să rămână cu Hristos spunând „Doamne, vino. Sunt aici, tu m-ai creat. Deschide-mi inima pe care Tu ai creat-o. Te rog, intră pe această uşă!”

Părinte, cui se datorează deosebirea de încredere, de pildă, a doi ucenici faţă de stareţul lor?

Pe de altă parte, Sfinţii Părinţi vorbesc şi despre existenţa unei smerenii dăunătoare inimii: „Este o zdrobire de inimă lină şi folositoare spre înmuierea ei, şi este alta ascuţită şi vătămătoare, spre pedepsirea ei”, arată Sfântul Marcu Ascetul. Zdrobirea cea folositoare izvorăşte din duhul umilit şi dintr-o viaţă de rugăciune; inima smerită se roagă neîncetat şi nu deznădăjduieşte niciodată, ci nădăjduieşte în marea iubire de oameni a lui Dumnezeu.

Trebuie să fim cu mare luare-aminte ca să ne păstrăm mintea trează față de patimile duhovnicești. Acestea sunt mult mai primejdioase decât cele trupești, pentru că nu le poți recunoaște îndată, nu simți cum se apropie de tine, fiindcă știu să se ascundă foarte bine.

Aşadar, tristeţea şi mâhnirea nu ne-au fost date ca să suferim când ne moare o persoană apropiată, când pierdem bani sau când suntem încercaţi de vreo nenorocire, ci ca să ne ajute în lupta noastră duhovnicească. Să ne întristăm nu pentru răul pe care ni-l pricinuieşte aproapele, ci pentru păcatele noastre, cu care Îl întristăm pe Dumnezeu.

Și dacă peste tine vin încercări şi necazuri, care cândva vor trece şi vor fi uitate, nu le întâmpina cu deznădejde necugetată. Timpul aduce uitarea şi uitarea aduce mângâiere în vindecarea oricărei răutăți. Toate sunt trecătoareşi schimbătoare, fericirea şi nefericirea, bucuria şi tristeţea, plăcerea şi durerea, viaţa şi moartea. Singurele statornice şi neschimbătoare sunt viaţa veşnică şi iadul veşnic. Asta să n-o uitaţi niciodată.

Da, poţi fi fără gânduri. Vezi ce spun Sfinţii Părinţi: „Când simţirea, mintea şi voia se unesc, atunci aceasta putere se adună în inimă.” Pentru o viaţă duhovnicească trebuie o inimă trează. Iar inima este trează atunci când omul lucrează din inimă, atunci ea se încălzeşte. Întotdeauna neîncetat se încălzeşte, întotdeauna se înflăcărează. Mereu aşa, toate, fiecare lucrare! Faceţi totul din inimă.

Mulţi intră în biserică, citesc mii de stihuri şi ies; dar nu îşi amintesc ceea ce au citit. Buzele s-au mişcat, dar urechea nu a auzit. Tu însuţi nu-ţi auzi rugăciunea şi vrei ca Dumnezeu să-ţi audă rugăciunea?

– Atunci când priveghez mult, îmi vin multe gânduri rele şi mă mâhnesc, deoarece de multe ori nu le pot alunga. Ce să fac?

Tu, adultul, părintele, eşti cel care creează atmosfera din casă, eşti cel care face să răsune casa de râsete sau de plânsete. Tu eşti cel care impune starea de spirit. De exemplu, dacă pe covorul proaspăt curăţat tocmai ţi-a spart copilul un pahar plin cu suc, şi cioburile s-au răspândit în toată casa, iar sucul… probabil că nu va mai ieşi la spălat, ce faci? Începi să ţipi la copil, să-l faci cu ou şi cu oţet… sau îi spui „nu-i nimic, lasă că o să strâng eu cioburile şi o să curăţ covorul; nu-i nimic, se mai întâmplă..”?

Sufletul păcătos, robit patimilor, nu poate avea pace, nici să se bucure de Domnul, chiar dacă ar avea toate bogăţiile pământului şi chiar dacă ar împărăţi peste lumea întreagă. Dacă un împărat, veselindu-se împreună cu prinţii lui şi şezând pe tronul său în toată slava sa, ar primi dintr-o dată vestea: „Împărate, într-un ceas vei muri”, sufletul lui s-ar tulbura şi ar tremura de frică, şi şi-ar vedea toată neputinţa sa.