Trebuie să fim cu mare luare-aminte ca să ne păstrăm mintea trează față de patimile duhovnicești. Acestea sunt mult mai primejdioase decât cele trupești, pentru că nu le poți recunoaște îndată, nu simți cum se apropie de tine, fiindcă știu să se ascundă foarte bine.
Sfântul Efrem Sirul spune: „Obiceiurile vătămătoare m-au prins ca niște mreje, iar eu mă bucur de ele. Vrăjmașul își înnoiește zilnic plasele, văzând cât îmi place felurimea lor.” Așa lucrează vicleșugul diavolesc – împodobește patimile noastre, ca să le putem primi mai ușor, ascunzându-le sub chipul virtuții.
Când Maria a uns picioarele Domnului cu mir de mare preț, Iuda n-a spus:
– Sunt zgârcit.
Ci a zis:
– Ce risipă! Mai bine s-ar fi vândut mirul acesta, iar banii să se fi dat săracilor! (cf. Ioan 12, 5)
Așa era cel care L-a vândut pe Hristos.
Noi, oamenii, știm foarte bine să ne ascundem răutatea sub chip de virtute.
Când cineva judecă pe altul, nu zice:
– Am ajuns judecătorul lui!
Ci spune:
– Eu lupt pentru adevăr, adevărul e mai presus de toate, și ceea ce spun o fac în numele dreptății!
Și așa, săpând groapă altuia, e gata să-l împingă în ea, crezând că slujește adevărului. Dar uită că Dumnezeu nu judecă pe nimeni. Scriptura spune: „Tatăl a dat toată judecata Fiului” (Ioan 5, 22), iar Hristos zice: „Eu n-am venit ca să judec lumea ci ca să mântuiesc lumea.” (Ioan 12, 47). Dumnezeu Tatăl nu judecă, Hristos nu judecă — și atunci, tu, care îți îngădui să judeci un om în locul lui Hristos, nu te faci oare potrivnic lui, adică antihrist? Numai pentru aceasta omul se poate osândi veșnic.
Ne place adevărul doar când se spune despre alții. Dar oare vrem ca cineva să spună adevărul deplin despre noi? Despre noi, cei care ne numim „iubitori ai adevărului”? De aceea, să fim foarte atenți la patimile sufletești. Căci, pe cât este sufletul mai înalt decât trupul, pe atât sunt și patimile duhovnicești mai grele și mai pierzătoare decât cele trupești.
Gheron Nikon, Stareț al Chiliei „Sfântul Spiridon”, Nea Skiti