In rai omul se bucura de privilegiul de a-I vorbi lui Dumnezeu faţă către Faţă. Contemplarea chipului Ziditorului său era pentru el izvorul fiinţării, împărtăşirea din însăşi viaţa dumnezeiască. Adam a fost plăsmuit după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu prin suflarea de-viaţă-dătătoare a Făcătorului, Care l-a făcut părtaş la energia Sa dumnezeiască. El se hrănea cu fiecare cuvânt care ieşea din gura lui Dumnezeu şi sufletul său sporea neîncetat în cunoaşterea dumnezeiască.
Ispitele sunt îngăduite ca să vă vădească patimile ascunse, ca să fie războite, și astfel, sufletul să se vindece. Și acestea sunt dovada milei dumnezeiești. De aceea lasă-te cu încredere pe tine însuți în mâinile lui Dumnezeu și cere ajutorul Lui, încât să te întărească în lupta ta. Nădejdea în Dumnezeu nu te duce niciodată la deznădejde.
Egoismul l-a scos pe om din Rai, este un mare rău. Primii oameni, Adam şi Eva, erau simpli şi smeriţi, pentru aceea trăiau în Rai. Aveau, precum se spune în limbaj teologic, cele dintru început, adică harismele pe care Dumnezeu le-a dat la început, când l-a zidit pe om, adică viaţa, nemurirea, conştiinţa, stăpânirea de sine, iubirea, smerenia şi celelalte. Apoi diavolul a izbutit să-i înşele prin laudă.
Este mai bine să fim păcătoși în Biserică decât să părem virtuoși în afara ei. Nu trebuie să deznădăjduim niciodată. Faptul că uneori nu reușim să facem tot ce ne propunem nu înseamnă că am eșuat. Nu există păcat mai mare decât iubirea lui Dumnezeu; nu există păcat care să nu poată fi biruit prin iubirea Sa. De aceea, să ne spovedim, să ne împărtășim și să rămânem aproape de Biserică.