De aceea le zicea Domnul lor și cred că ne zice și nouă: Cuvântul Meu nu încape în voi. Nu are loc în noi pentru că nu suntem disponibili. Cu toate că viața e atât de trecătoare și astăzi suntem foarte puternici, iar peste o zi poate să dea o boală sau chiar moartea. Cu toate acestea, nu înțelegem – și zicem lucrul acesta, nu ca o judecată, ci ca durere, pentru că, oricât ar vrea Domnul să vorbească cu noi, nu are cu cine. Oricâte s-ar întâmpla în lumea aceasta, noi nu înțelegem.
Trec pe lângă noi ca și când nu s-ar fi întâmplat. Și Domnul grăiește, și noi răspundem cu alte cuvinte. Domnul ne cheamă în sus, noi răspundem cu cele ale noastre, cu cele pe care le avem. Nu putem să-I dăm altceva, nu știm să-I dăm altceva. Dar ceea ce este mai trist este că nu ne străduim. Parcă vrem să rămânem în același fel, întru ale noastre, în bucuriile și plăcerile noastre, care sunt atât de trecătoare și atât de dureroase. Să nu uităm: orice plăcere lumească este însoțită de durere. De aceea Domnul ne dă toată lumea aceasta ca să ne bucurăm de ea, dar toate cu măsură și toate ca fereastră înspre Dumnezeu. Dacă, în lumea aceasta, nu vedem cele pe care Dumnezeu ni le dă ca un pod, ca o fereastră înspre Dumnezeu, atunci privim în jos și nu mai știm să privim în sus și rămânem cu cele ale pământului. Sau dacă le înțelegem ca dar de la Dumnezeu și le primim cu mulțumire, ele ne devin sursă de viață frumoasă, sursă de libertate, sursă de Adevăr, sursă de trăire în Hristos.
Și Evanghelia, într-un fel, pe ei și și pe noi ne împarte. Asta este Judecata. Nu Hristos face judecata, noi facem judecata, depinde unde ne plasăm. Și zice așa: Voi sunteți fiii tatălui vostru care este tatăl minciunii. Hristos îl numește pe diavol tatăl minciunii. Diavolul care ne întoarce sensul dinspre cele de sus înspre cele de jos. Toate cele pe care ni le dorim sunt bune, dar dacă sensul este întors pe dos, nu mai ajungem la țintă, nu mai ajungem la rezultate.
Aici e problema. Suntem chemați ca prin cele de jos să ajungem în cele de sus, iar noi mereu privim doar înspre cele de jos. Aici este minciuna și aici este înșelarea tatălui minciunii. Și îi numește: Voi sunteți fiii tatălui vostru și El se numește pe Sine Fiu al lui Dumnezeu. Ei și răspund, de fapt înțelegând, dar aici nerecunoscând. Și îi spun: Noi nu suntem născuți din desfrânare. Adică ce vrea să zică: ei sunt fiii lui Dumnezeu, nu sunt și fiii diavolului, nu pot să aibă doi tați.
Vedeți, cuvântul desfrânare este folosit aici în înțeles mai tainic, ca dacă ai doi tați cumva, sau dacă provii din două surse, asta se numește desfrânare. Ei zic: nu, noi nu suntem și din tatăl pe care Tu îl numești al minciunii, diavolul, ci suntem doar de la Dumnezeu, nu suntem născuți din desfrânare. Și răspunde Domnul: Dacă ați fi fiii lui Dumnezeu ați face cele ale Lui.
Toți suntem fiii lui Dumnezeu, bineînțeles, însă ne putem alege. A fi fiu nu este o calitate veșnică, sau… este și nu este. Și în cazul nostru, toți copiii noștri sunt copiii noștri, dar la un moment dat, noi, ca părinți am putea să spunem: „nu mai ești fiul meu” sau ca și copii: „nu mai ești tatăl meu“. Este și nu [mai] este fiu al părintelui sau. Este – pentru că a fost născut de tatăl și de mama lui –, dar nu mai este – pentru că nu vrea să-i mai recunoască pe tatăl și pe mama sa, ori pentru că părinții nu vor să-l mai recunoască. În cazul lui Dumnezeu nu se întâmplă așa, ci doar invers: copiii nu-L mai recunosc pe Părintele lor. Și dacă nu-L mai recunosc își aleg alt părinte, de-al doilea. Și niciodată, sau foarte rar, părintele de-al doilea nu este ca cel dintâi.
Aici este Judecata: noi ne alegem Părintele. Ne alegem Părintele, în măsura în care cuvântul Lui încape în noi sau noi rămânem întru El, și în felul acesta trăim pe Hristos ca Adevăr al vieții, dar și al morții și al veșniciei, și suntem liberi pentru că, singure, virtutea și trăirea în Hristos poate să ne aducă libertatea, să nu ne mai temem de nimeni și de nimic, nici măcar de moarte. Sau ne alegem cele ale lumii, adevărul întors invers și atunci trăim această minciună ca robie și, în felul acesta, ne dovedim ca fii al unui alt părinte de care nu suntem foarte mândri.
PS Benedict Bistrițeanul