„…propaganda verbală a păcii serveşte multora în scopuri de război. Se vorbeşte atât de mult astăzi despre pace nu pentru că e pace, ci pentru că pacea este în primejdie.
Chiar şi propaganda verbală a păcii serveşte multora în scopuri de război. Şi astfel, în zilele noastre se adevereşte încă o dată spusa prorocului: Pace, pace, şi pace nu este (Ier. 8,11).
Părintele Adrian Făgeţeanu, Emisiunea Universul Credinţei, TVR 1
Mărturii despre mişcarea Rugul Aprins şi suferinţele îndurate în închisorile comuniste
Astăzi, 1/14 noiembrie Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian.
Obștea mănăstirii Suruceni păstrează cu sfințenie părticele din sfintele moaște ale Sfinților Cosma și Damian.
Împãrate Sfinte, Cela ce esti mai înainte de toti vecii Fiul Tatãlui si Cuvântul Lui Cel împreunã fãrã de început si împreunã vesnic, Iisuse Hristoase, Fãcãtorul cerului si al pãmântului, Ziditorul meu, Carele prin atotziditoare porunca Ta ai scos toate dintru nefiintã si pre mine întru aceastã viatã m-ai adus, Cela ce bine ai voit a-mi dãrui în scãldãtoarea Botezului harul nasterii celei de Sus în Sfântul Duh si a pune pecetea Darului Acestuia pre mãdularele trupului meu în Sfânta Tainã a Mirungerii, Cela ce ai pus în inima mea dorul de a Te cãuta pre Tine, Unul Dumnezeu Cel Adevãrat – auzi rugãciunea mea.
Răspunsul Patriarhiei Române privind decizia Curţii Constituţionale a României
Patriarhia Română ia act cu mâhnire de decizia Curţii Constituţionale a României, discriminatorie şi umilitoare pentru ora de religie. Nu comentăm acum contextul sau împrejurările în care a fost luată această decizie, ci aşteptăm publicarea motivaţiei acestei decizii.
Conștiința este îngerul lui Dumnezeu care păzește pe om. Când ea te mustră, înseamnă că Dumnezeu te ceartă și trebuie sa te bucuri că nu te lasă uitării. Trebuie să avem pururea înaintea noastră păcatele noastre, ca să ne pălmuiască conștiința prin mustrare, să dobândim lacrimi la rugăciune și să nu mai greșim.
Și lui Pavel i-a dat Dumnezeu un înger rău, ca să-l lovească peste obraz, pentru a nu se înălța cu mintea. Conștiința pomenește păcatele noastre și, pomenindu-le, ne smerește. Hristos a venit pentru mântuirea păcătoșilor.
Trebuie să știm că Dumnezeu cere omului după măsura sa. Iată încă un motiv pentru care nu trebuie să-l judecăm pe cel de alături, căci nu îi cunoaștem măsura.
Un frate a întrebat pe oarecare din părinți de se spurcă cineva gândind gând spurcat. Și făcându-se întrebare pentru aceasta, unii ziceau ”Da, se spurcă”, iar alții, ”Ba nu, de vreme ce nu putem să ne mântuim, noi, proștii, ci aceasta este: A nu faptui acestea trupește”.
Scopul vieţii este umplerea de Duhul Sfânt. Această umplere se poate face fie la începutul vieţii, fie aproape de ultima clipă a ei, ca în cazul celor doi tâlhari răstigniţi împreună cu Mântuitorul.
Pentru intrarea în sferele Duhului Sfânt nu interesează data la care începi să te umpli de har, ci cantitatea de har ce o cuprinzi la moartea ta. Pentru om este mai uşor dacă această umplere cu Duhul Sfânt se face treptat, de la tinereţe.
Al doilea seminar pentru monahii a fost deschis la 20 martie 1949 de către Întâistătătorul român la Mănăstirea Văratec. În primul an de studiu au frecventat 51 de eleve, monahii şi surori, iar un an mai târziu, printr-o hotărâre a Sfântului Sinod din 5 octombrie, seminarul a fost mutat la Mănăstirea Agapia, având hramul „Cuvioasa Parascheva“, şi conducerea asigurată de maica stareţă Veronica Constantinescu.
Cele mai multe subvenţii pentru buna organizare şi funcţionare a seminarului veneau din partea Patriarhiei Române şi a Mitropoliei Moldovei şi Sucevei. În 1950, seminarul avea 8 profesori şi 35 de eleve în clasa a I-a, 14 eleve în clasa a II-a şi 26 de eleve în clasa a III-a.
„Dumnezeu fiecăruia o să-i dea cuvânt şi înțelepciune că nu va putea nimeni să-i stea împotrivă. Deci nu trebuie de pe acuma cineva să spună ce să facem. Aşa, deci să ne pierdem în planuri, ce-o să facem… Da, n-are niciun rost. Toate astea, planuri, să le facă economiştii sau cine se pricepe! Şi-n Apocalipsă, şi Mântuitorul repetă, şi Sfinţii Părinţi şi Scrierile Apostolice, că vor fi vremuri mult mai grele, mai aprige decât au fost toate persecuţiile de când e lumea! Dar nu va dura mai mult decât vrea… adică dacă va întrece antihristul în măsură fărădelegile şi persecuţiile, uciderile şi toate astea, Dumnezeu va scurta domnia, tirania lui.
Mai tare şi mai duios de cum a chemat Iisus pe oameni, nu-i poate chema nimeni de pe lume. Necazurile vieţii însă, iau pe oameni mai aspru dintr-o altă parte, silindu-i să-L caute pe Dumnezeu. Necazurile nu sunt fapta lui Dumnezeu, ci urmarea greşelilor noastre, urmare pe care îngăduie Dumnezeu s-o gustăm spre înţelepţirea noastră. Am mai putea adăuga că, greşind omul cu toată voia sa, intră sub altă stăpânire, unde i se fură şi-şi pierde multe însuşiri sufleteşti – şi de cele mai multe ori libertatea conştiinţei – bunuri fără de care se simte în multe chinuri. Preţuieşti un lucru pe care nu-l mai ai.
Este nevoie de multă luare aminte. Comportamentul dezordonat şi neatent alungă harul dumnezeiesc.
Lipsa respectului este piedica cea mai mare pentru apropierea harului lui Dumnezeu. Cu cât mai mult respect au copiii faţă de părinţi, de dascăli, de cei mai mari, în general, cu atât primesc mai mult har dumnezeiesc. Şi cu cât sunt mai neîmblânziţi, cu atât sunt mai părăsiţi de harul lui Dumnezeu.
Mitropolitul Bartolomeu (Anania) (1921-2011) a fost arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului și mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.
Fragment din predica rostită de către ÎPS Mitropolit Bartolomeu (Anania) la vârsta de 88 de ani în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
Pacea întemeiată pe adevăr, dreptate și dragoste este cel mai mare bun social pentru oameni și popoare. Ea ușurează ridicarea condițiilor de viață ale fiecărui om și înalță popoarele, aducându-le propășire și fericire.
Profeții Vechiului Testament au descris împărăția mesianică a lui Hristos ca pe o împărăție a păcii și a dreptății, iar îngerii au cântat în noaptea Nașterii Domnului: “Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14).
În toate trupurile binecinstitorilor creştini, care sunt temple nezidite de mână omenească, se află o lumină raţională – sufletul, care vine de la Soarele raţiunii supreme – Dumnezeu, Cel ce se face „văzut” în lume, ca şi sufletul în trup. Îmi dau seama când îmi pătrunde în suflet Soarele cunoştinţei – Dumnezeu; atunci mă simt uşor, simt căldură şi lumină; simt şi când se îndepărtează de mine, lăsând întuneric şi suferinţă.
Aşa cum, în universul material, atunci când soarele se acoperă sau se îndepărtează, vine întunericul, şi în universul spiritual întunericul vine odată cu îndepărtarea de suflet a Soarelui care luminează mintea şi când El este acoperit de o negură blestemată.
Pentru orice situaţie ce părea grea sau complicată, Stareţul avea răspunsul gata: „Unde este Dumnezeu?”.
Apoftegma Părinţilor „Dă sânge, ca să primeşti Duh”[1] poate fi socotită deviza permanent valabilă a pururea-pomenitului Stareţ. Fire curajoasă şi bărbătoasă cum era, nu lăsa loc semnelor de întrebare sau îndoielii în viaţa sa. La această îmbinare minunată de însuşiri a contribuit însă şi credinţa sa fierbinte, astfel ca roadele nevoinţei sale să fie întotdeauna bune.