La întrebarea ”Cum să recunoaștem trufia din noi?”, arhiepiscopul Iacov al Novgorodului scrie următoarele: ” Ca să o pricepi, ca să o simți, bagă de seamă cum te vei simți atunci când cei din jurul tău fac ceva așa cum nu-ți place ție, împotriva voii tale.
Dacă în tine ia naștere, în primul rând, nu gândul de a îndrepta cu blândețe greșeala, ci nemulțumirea și mânia, să știi că ești trufaș, și încă profund trufaș.”
Fraţi creştini!
Vreau să vă spun două-trei lucruri despre aceşti sfinţi arhangheli, despre cerul care este plin de arhangheli şi de îngeri.
Cei doi arhangheli, Mihail şi Gavriil, de-a lungul istoriei neamului omenesc, s-au arătat de multe ori în viaţă oamenilor.
Marele Prooroc David, zicea: „Făcutu-mi-s-au lacrimile mele pâine, ziua şi noaptea” (Ps, 41, 3).
O, fericit suflet al Proorocului, încăperea şi sălaşul Sfântului Duh! în fiecare zi şi noapte plângea. Iar noi nici măcar un ceas nu voim să ne umilim şi să ne pocăim.
Tropar la Sărbătoarea Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil şi a tuturor puterilor cereşti, glasul al 4-lea:
Mai marilor Voievozi ai Oştilor cereşti, rugămu-vă pe voi noi, nevrednicii; cu rugăciunile voastre să ne acoperiţi pe noi, cu acoperământul aripilor slavei voastre celei netrupeşti păzindu-ne pe noi, cei ce cădem cu deadinsul şi strigăm: izbăviţi-ne din nevoi, ca nişte mai mari peste cetele puterilor celor de sus.
Troparul Sfinților 33 de Mucenici din Melitina (7/20 noiembrie) în limba greacă
Glasul 4
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Aruncă-ţi pâinea pe ape şi după multă vreme o vei găsi iarăşi. (Eclesiastul 11.1)
Niciodată să nu aşteptăm să fim răsplătiţi numaidecât pentru binele pe care-l facem şi nici să fim binevoitori numai faţă de persoanele care par gata să ne întoarcă acest bine. Egipteanul aruncă sămânţa în apele Nilului, fără nici o grijă, ca şi când ar fi aruncat-o pe pământul roditor de pe malul apei. Pentru ce? Pentru că în curând apele scad şi sămânţa de orez sau de grâu pătrunde în pământul fertil pentru ca, puţin mai târziu, să dea un rod bogat.
În martie 1959, problema seminariilor monahale era reanalizată de funcţionarii Departamentului Cultelor, într-un referat arătându-se: „Nici una dintre acestea nu sunt şcoli pentru pregătirea deservenţilor de cult, ci ele servesc ca piese în acţiunea de intensificare şi dezvoltare a vieţii monahale iniţiată şi dusă de Patriarh (…).
Atât punerea acestor şcoli sub conducerea patriarhului, cât şi declararea ca stavropighii a mănăstirilor care le adăpostesc sunt acte nejustificate şi reprezintă doar mijloace prin care s-a căutat ca ele să poată fi folosite de patriarh în scopul urmărit de el în legătură cu viaţa monahală. Din analizarea organizării şi funcţionării seminariilor monahale pentru călugăriţe, rezultă următoarele:
Troparul Sfântului Mucenic Galaction și al Sfintei Mucenițe Epistimia (5/18 noiembrie) în limba greacă
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Rugăciunile începătoare
Troparul
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
În cetatea Emesiei, din Fenicia, era un om de neam bun, slăvit şi bogat, cu numele Clitofon, care avea femeie pe Levchipia, fiică a lui Memnont ighemonul, şi care era stearpă. De aceea era foarte mîhnită de vreme ce bărbatul său o ocăra, iar uneori răbda de la dînsul ocări şi bătăi, pentru că n-avea copii. Amîndoi erau necredincioşi, ţinîndu-se de credinţa cea elinească, fiind foarte sîrguitori către templul Artemidei.
În acea vreme stăpînea cetatea un oarecare Secund, de neam sirian, care era nemilostiv şi foarte cumplit cu cei care credeau în Domnul nostru Iisus Hristos, pentru care, aflînd multe feluri de unelte de moarte, le-a pus în mijlocul cetăţii spre înfricoşarea creştinilor.
Noi, de obicei, când trăim ceva neplăcut, așteptăm să scăpăm, sau strigăm la Dumnezeu ca să ne scape. Or, Dumnezeu n-a venit ca să ne scape de necazuri.
Că spunea cineva, s-a transformat Tatăl nostru, nu mai e „Tatăl nostru cel din Ceruri”, ci „Tatăl nostru cel de la bancă, cel de la supermarket, de la…”, de undeva de unde trebuie să ni se îndeplinească toate dorințele.
De ce a avut Arhiepiscopul Ioan (Sf. Ioan Maximovici) o voinţă atât de mare cu privire la Biserica Franceză, mergând practic împotriva oricui, pentru a da Bisericii Franceze propriul ei episcop? Cu cât trecea timpul, a devenit tot mai clar pentru Eugene şi Gleb ceea ce îşi dăduse seama Arhiepiscopul Ioan cu viziunea sa clarvăzătoare, apocaliptică. Într-una dintre vizitele Arhiepiscopului la magazinul lor de cărţi, Eugene i-a pus o întrebare la care cugetase mult:
– Aproape tuturor popoarelor de pe pământ li se propovăduise Evanghelia. Asta înseamnă că acesta este sfârşitul lumii, cum spun Scripturile?
Îmi aduceţi la cunoştinţă, cu prostească bucurie, că fiica dumneavoastră a fost aleasă „Miss”. Ca şi cum aţi aştepta să vă şi felicit. Mie îmi e ruşine şi să scriu despre acest lucru, iar în loc de felicitări vă fac cunoscută profunda mea compătimire.
Nu ştiu de ce mai spuneţi în scrisoare: „Pentru fiica mea, ca fată educată, lucrul acesta este foarte măgulitor”. Căci, ce se poate spune despre educaţi şi needucaţi în zilele noastre?
De ce este nunta „taină mare”? Pentru că este comuniune cu Dumnezeu prin însoțire. Prin comuniunea omenească, ce este preânchipuire a vieții și a dorinței, și a voinței, și a planului lui Dumnezeu, se împlinește unirea cu Dumnezeu, se înfăptuiește pronia dumnezeiască. Apostolul Pavel, referindu-se la nuntă, spune: „Taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos și în Biserică” (Ef. 5,32).
Nunta are importanță și este o Taină, pentru că e de nedezlegat, iar caracterul de nedezlegat al nunții înfățișează însoțirea nedezlegată a lui Dumnezeu cu omul.
Sute şi mii de preoţi, călugări trăitori, fraţi de credinţă au purtat lanţuri grele, lanţuri bătute la nicovală prin beciuri ascunse, sub cel mai diavolesc dispreţ şi ură umană, fără semne de ieşire sau vreo mică uşurare. Ne-au smuls bărbile şi ne trăgeau de ele ca pe animale de căpăstru. Ne-au înfometat îngrozitor cu intenţii de exterminare, ani nesfârşiţi. Am fost aruncaţi în celule fără lumină – celule negre, în haine de puşcăriaşi murdare de puroi şi sânge închegat şi uscat scoarţă pe ele. Ne-au cerut lepădări de Hristos şi de sfinţii Lui şi nu ne-am lepădat, ferească Dumnezeu! O cât de mică amăgire nu am făcut, măcar că ştiam că trebuie să murim, şi mulţi au murit.
Putem alege să murim singuri şi trişti, iubind o pisică de rasă, sau să murim vii, înconjuraţi de fiinţe care ne iubesc şi pe care le iubim, în ciuda tuturor rănilor pe care ni le-am făcut unii altora şi a dezamăgirilor pe care le-am trăit de-a lungul timpului.
Ce să facem dacă oamenii ne dezamăgesc? E mai bine să trăim singuri? Mai există iubire adevărată pentru oamenii de azi?