Trebuie să știm că Dumnezeu cere omului după măsura sa. Iată încă un motiv pentru care nu trebuie să-l judecăm pe cel de alături, căci nu îi cunoaștem măsura.
Un frate a întrebat pe oarecare din părinți de se spurcă cineva gândind gând spurcat. Și făcându-se întrebare pentru aceasta, unii ziceau ”Da, se spurcă”, iar alții, ”Ba nu, de vreme ce nu putem să ne mântuim, noi, proștii, ci aceasta este: A nu faptui acestea trupește”.
Iar fratele, mergând către un bătrân mai iscusit, l-a întrebat pe el de aceasta. Îi zice lui bătrânul:
După măsura fiecăruia se cere de la el.
Deci ruga fratele pe bătrân, zicând:
Pentru Domnul, dezleagă acest cuvânt!
Îi spune lui bătrânul:
Iată, zice, este pus în lăuntru un vas poftit, și au intrat acolo doi frați, unul având măsură mare, iar celălalt mai mică. Și de va spune gândul celui desăvârșit ”Aș vrea să am acest vas”, și nu va zăbovi, ci va tăia grabnic, nu s-a spurcat. Iar cel ce încă nu a ajuns la mari măsuri, de va pofti și va zăbovi întru gând, dar nu-l va lua, nu s-a spurcat.