Minunea. Чудо (Стояние Зои) 2009, cu subtitrare în română
Regizor: Alexandr Proshkin, Gen: Drama
Distributie: Konstantin Khabensky, Serghei Makovetky, Polina Kutepova
Descriere: La baza filmului stă un caz real, petrecut în Samara în anul 1956 și cunoscut sub numele „Încremenirea Zoei”.
Mitropolit Bartolomeu (Anania) – Femeia samarineancă (2002)
Predică rostită în Duminica Samarinencii de către ÎPS Mitropolit Bartolomeu (Anania) la vârsta de 81 de ani în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
„Viaţa adevărată nu o are omul decât în iubirea simţitoare, dezinteresată faţă de alţii, care-şi are izvorul în credinţa lui Dumnezeu.”
Părintele Dumitru Stăniloae s-a născut la 16 noiembrie 1903 şi a trecut la Domnul la 4 octombrie 1993.
Părintele Ioanichie Bălan: Ce ne învaţă Biserica Ortodoxă despre moarte? De când începe omul să moară? Ce înseamnă moartea spirituală?
Dumnezeiescul Ioan Gură de Aur spune despre omul viclean următoarele: „Iată aici un strălucit exemplu evanghelic: roagă-te, zice, să nu fii dus în ispită; nimic nu este mai grav în afara ispitei decât faptul de a cădea în mâinile omului viclean; acesta este mai rău decât o fiară; căci fiara nu ascunde ceea ce este, dar cel viclean, de multe ori, sub aparența bunăvoinței, își ascunde veninul, astfel încât capcana să fie mai greu de descoperit, iar victima să cadă fără să se apere în ea, ca într-o prăpastie; și n-ar greși cineva dacă ar numi buzele care vatămă virtutea și care conduc la viciu «buze nedrepte».“
Libertatea i-a fost dată omului pentru a alege între adevăratul Dumnezeu și el însuși, între calea adevărată a îndumnezeirii, prin care sufletul se răstignește și se smerește în această viață pentru a învia și a fi slăvit în Dumnezeu și veșnicie, și falsa cale a auto-îndumnezeirii care promite slăvire în această viață, dar care sfârșește în întuneric.
Acestea sunt, în ultimă instanță, singurele două căi deschise libertății omului; iar pe ele s-au întemeiat și cele două Împărății, Împărăția lui Dumnezeu și împărăția omului, care în această viață, nu pot fi distinse decât de ochiul credinței, dar care în viața viitorare vor fi separate în Iad și Rai.
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Vasilevs, Episcopul Amasiei, glasul al 4-lea:
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Vasilevs, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Părintele Teofil Părăian a fost un om al bucuriei, duhovnic odihnitor de oameni, cu zâmbetul neîncetat pe chip. Nevazator cu ochii trupești, se comporta la Sfânta Liturghie fără ajutor, asemeni unui om care nu este lipsit de vedere. Atunci când a fost întrebat „dacă nădăjduiește, cu ajutorul lui Dumnezeu, să vadă ceva în lumea cealaltă”, a răspuns: „Dacă Dumnezeu va zice către mine: „Să știi că eu și-n veșnicie pe tine tot așa te las!”, n-aș putea zice altceva, decât: „Slavă Ție, Doamne, slavă Ție!”. Ar fi posibil să rostească aceste cuvinte? Da, de vom ține seama ca ori de câte ori s-a vorbit despre orbirea sa trupească, a spus: „și voi zice până la sfârșitul vieții mele și-n veșnicie, că așa a binevoit Dumnezeu”.
Într-unul din marile sate ale Etoloakarnaniei s-a petrecut următoarea întâmplare. Mama unei fete, bună și evlavioasă, a plecat în Împărăția veșnică a lui Dumnezeu. Într-adevăr, era o creștină adevărată în toate manifestările vieții ei.
Duminica, în afară de cazul când se întâmpla să fie bolnavă, pornea dimineața devreme spre Biserică și acolo sufletul ei cel curat și iubitor de Dumnezeu Îl întâlnea pe Mântuitorul și comunica cu El. Adeseori se împărtășea cu Trupul și Sângele lui Hristos, Care îi dădea viață și putere.
În viaţa trepidantă de astăzi problema stăpânirii timpului este capitală. Nu intenţionez să încerc să vă conving ca dispuneţi de mai mult timp şi că vă puteţi ruga cu condiţia să voiţi, vreau să vorbesc cu voi despre mijloacele de a ne face timp, în sânul tensiunilor şi accelerării vieţii. Vă voi cruţa de orice descriere a felului în care ne putem crea timp: mă voi limita să subliniez că dacă am încerca să pierdem mai puţin timp, am avea mai mult. Dacă am folosi fărâmiturile de timp pierdut pentru a construi scurte momente pentru rugăciune şi reculegere, poate vom descoperi că timpul astfel recuperat este considerabil.
Troparul Sfântului Apostol şi Evanghelist Marcu, glasul al 3-lea:
Învăţat fiind de Apostolul Petru, te-ai făcut Apostol al lui Hristos şi ca un soare ai strălucit marginilor, podoaba alexandrinilor ai fost, fericite, căci prin tine Egiptul s-a eliberat de înşelăciune şi ca un stâlp al Bisericii, prin învăţătura ta cea Evanghelică pe toţi ai luminat. Pentru aceasta luminat cinstind, pomenirea ta prăznuim, de Dumnezeu grăitorule Sfinte Apostole Marcu; roagă pe Dumnezeu Cel Înduplecat prin tine, să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.
Troparul Sfântului Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, glasul al 8-lea:
Învățătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu, povățuitorule al călugărilor, propovăduitorule al harului, dascălul rugăciunii minții celei cu trezvie lucrate, Părinte Cuvioase Vasile, roagă pururea pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Un film despre ce se întâmplă când încurci Împărăţia lui Dumnezeu cu puterea seculară. Pavel Lunghin este regizorul filmului “Ostrov“, un fidel urmaş al şcolii de film a lui Tarkovski.
Anul 1565. Întuneric. Este timpul domniei lui Ivan cel Groaznic. O Rusie sfâşiată de foamete şi de război.
Întocmai ca şi bunul său prieten Emil Cioran, Petre Ţuţea s-a născut într-o familie de preot, acest lucru nefăcându-l să se gândească în primii ani ai vieţii sale la Dumnezeu sau la credinţa creştină.
Mintea îi zbura la diversele curente de opinie politică, la registre filosofice, la abstracţii raţionale şi nicidecum la credinţa creştină întruchipată, aşa cum avea să spună mai târziu, „în băbuţa care stă în faţa icoanei Maicii Domnului“.
Ca şi iubirea lui Iisus Hristos, tot aşa şi pătimirile Lui au fost prea mari ca noi să le putem pricepe, pentru că iubim prea puţin pe Domnul. Dar cine iubeşte mult,acela poate înţelege mult şi din pătimirile Domnului. Iubirea este mică, este mijlocie, dar este şi desăvârşită, şi cu cât mai desăvârşită e iubirea, cu atât mai desăvârşită e şi cunoştinţa.
Îndeobşte, fiecare dintre noi poate înţelege despre Dumnezeu atât cât i-a făcut cunoscut harul Duhului Sfânt, căci cum am putea gândi sau judeca despre ceea ce n-am văzut sau n-am auzit şi nu cunoaştem?
Rugăciunea este întoarcerea omului către Dumnezeu, tinderea zidirii spre lumina Celui Nezidit. Purtând în sine suflarea dătătoare de viață a lui Dumnezeu și chemând Numele Său, omul atrage asupră-și „cercetarea” Lui (Iov 7, 18).
Omul de rugăciune devine „biserică a lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3, 16), iar Domnul Își întoarce pururea ochii și inima către el și-l pecetluiește cu Numele Său (Regi 9, 13).
Este nevoie de multă rugăciune, căci rugăciunea întreţine buna noastră înţelegere. Acum, însă, ne îngrijim mai mult de cele materiale decât de cele duhovniceşti, Înainte, forţele răului erau legate cu rugăciunile marilor trăitori; rugăciunea lor avea o mare putere.
-Cum vedeţi reînvirea duhovnicească a monahismului?
Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a îmbrăcat straie de sărbătoare, cinstindu-şi ocrotitorul. La ceas de aleasă bucurie duhovnicească, în mijlocul credincioşilor s-a aflat Preacuviosul Părinte Arhimandrit Siluan (Șalari), Starețul Sfintei Mănăstiri Curchi, Protopop de Orhei și Exarh al mănăstirilor din cuprinsul Mitropoliei Moldovei.
Numeroşi credincioşi veniți din Chișinău şi din împrejurimi au luat parte la hramul Mănăstirii în cinstea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.