Calea mântuirii este calea pe care a mers Dumnezeu Însuşi ca Om adevărat ca să ne dea nouă îndrăzneală. Ceea ce era odinioară corabia lui Noe, astăzi este Biserica lui Hristos Cel cu Crucea.
Ea umblă pe valurile acestei lumi şi cheamă pe cei prigoniţi. Arca lui Noe avea uşile încuiate pe dinafară, Biserica, însă, le are deschise. Diavolul umblă pe valurile acestei lumi, are peste 800 de corăbii sau hristoşi mincinoşi, ca să atragă lumea.
Cum ajunge cineva pradă înşelăciunii? Aici răspund celor ce se ţin mai presus de Biserică şi sfinţi. E destul să le aducem aminte de înşelăciunea în care au căzut jidovii, ucigătorii drepţilor, primii călători la iad cu Scriptura în mână. Nu după Scripturi au răstignit ei pe Dumnezeu? Scriptura e de vină? Mintea lor cea strâmbă care nu-i lasă să creadă şi nici să înţeleagă Scriptura!
Mântuitorul a întemeiat numai o singură Biserică, nu 800… Unii s-au învrednicit încă de aici să petreacă nevăzut cu Sfinţii, să fie cercetaţi de Maica Domnului şi de puteri cereşti şi chiar pe Domnul să-L vadă.
Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul şi diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, p. 21