11. De vreme ce dragostea arată răbdare şi bunătate, cel care se împuţinează cu sufletul pentru cele întristătoare care i se întâmplă şi de aceea se face rău şi întrerupe dragostea pentru aceia care l-au întristat cum oare nu va decădea din scopul proniei dumnezeieşti?
12. Nu dispreţui porunca iubirii, pentru că prin aceasta vei deveni fiu al lui Dumnezeu. Iar încălcând-o, te vei afla fiu al gheenei.
13. Să nu te afli cu uşurinţă în starea de a respinge iubirea duhovnicească, pentru că nu a rămas între oameni altă cale de mântuire.
14. Acela care a putut să dobândească iubirea desăvârşită şi să-şi armonizeze întreaga viaţă potrivit cu aceasta, acesta Îl cheamă pe Domnul Iisus prin luminarea Sfântului Duh.
15. Tot scopul poruncilor Mântuitorului este să slobozească mintea de împrăştiere şi de ură şi să o aducă la iubirea Lui şi a aproapelui, din care se naşte lumina lucrătorilor sfintei cunoaşteri.
16. Îngrijeşte-te, pe cât poţi, să iubeşti pe fiecare om. Dacă aceasta nu o poţi face încă, cel puţin să nu urăşti pe nimeni. Dar nici aceasta nu o poţi face dacă nu vei dispreţui lucrurile lumii.
17. Lucrarea şi dovada iubirii desăvârşite faţă de Dumnezeu este dispoziţia curată prin împreună-pătimirea de voie cu aproapele. „Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească” (1 Ioan 4, 20).
18. Numai dragostea uneşte existenţele create cu Dumnezeu şi între ele însele prin unirea de voie.
19. Dragoste adevărată are acela care nu suferă să asculte insinuări, nici osândiri vădite împotriva aproapelui.
20. Este vrednic de cinste în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor acela care nu face nimic care să desfiinţeze dragostea.
Gheronda Iosif Vatopedinul
Dialoguri la Athos, Editura Doxologia, Iaşi, 2012.