Nimic nu e mai frumos şi mai bogat decât pământul; iei un pumn de pământ, în acelaşi pământ pui sămânţa de fasole, porumb, grâu, sămânţă pentru toate florile, pentru toate miresmele, într-un pumn de pământ, acelaşi pământ. Şi tot din pământul acesta izvorăsc toate parfumurile florilor, toate culorile florilor… nu-i un miracol?
Pământul acesta este creaţia primară a lui Dumnezeu, minunea minunilor pe care a creat-o Dumnezeu, pământul. Şi pământul acesta şi-a păstrat calitatea şi acum.
O călătorie în Muntele Athos, un film documentar realizat de ÎPS Ilarion Alfeiev, Mitropolit de Volokolamsk.
Documentar cu subtitrare în limba română realizat de studioul Neofit, TV Cultura 2011.
Postul închinat sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este la fel de vechi ca posturile marilor sărbători din timpul anului. El s-a generalizat în secolul al VI-lea, dar Constituţiile Apostolice (secolul al IV-lea) menţionează existenţa acestui post, ceea ce ne duce cu gândul la faptul că el exista din primele veacuri creştine. Postul Sânpetrului, cum este cunoscut în popor, nu are o durată fixă.
Acest post este rânduit de Biserică în cinstea celor doi apostoli şi în amintirea obiceiului lor de a posti înainte de a intreprinde acte mai importante (vezi Fapte 13,2 si 14,23).
Vrednicul de pomenire Bartolomeu Valeriu Anania – arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului și mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.
Predică rostită în Duminica I după Rusalii (a Tuturor Sfinţilor) 10.06.2001.
Gustul dulce al Cuvântului Evangheliei, care conduce la virtute gâtlejul sufletului, se înalță spre punerea noastră în rânduiala pe care sfinții părinții noștri, care au urmat-o prin cercare, ne-au predat-o nouă.
La fel și noi, urmărind zidirea dragostei voastre, facem să răsune în voi harul lui Dumnezeu, în Duhul nestricăciunii, ca să primim de la El cuvântul cel fără de prihană care teologhisește. Fiindcă trebuie să Îl ascultăm pe Domnul, Care zice: „Grija veacului acestuia și înșelăciunea avuției înăbușă cuvântul și îl face neroditor”.
Mărturisirea păcatelor e începutul cultivării sufletului, adică al pocăinței și pregătirii ca să primească cineva în sine cuvântul lui Dumnezeu care poate să mântuiască sufletele noastre.
Căci și plugarii de aceea au inventat aratul, pentru că acesta scoate din sânul pământului rădăcinile sălbatice și-l face în stare să primească semințele și răsadurile noastre.
Condacul 1:
Preacuviosului nostru Părinte Simeon, ca celui ce prin dragoste şi smerenie s-a făcut lăcaş Preasfintei Treimi, cântare de laudă cu umilinţă să-i aducem, zicând: Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!
Rugăciunile începătoare, Troparul
Iubind sărăcia lui Hristos, acum te îndulcești de ospățul cel veșnic; cu nebunia cea părută ai rușinat nebunia acestei lumi, prin smerenia Crucii ai primit puterea lui Dumnezeu. Pentru aceasta, dobândind darul ajutorării prin minuni, Fericită Xenia, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne izbăvească prin pocăinţă de tot răul.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Firea trupului fiind surdă, oarbă şi mută, nu te poţi înţelege cu el decât prin osteneală şi foame, acestea însă trebuie conduse după dreapta socoteală, ca să nu dăuneze sănătăţii. Acestea îl îmblânzesc, încât nu se mai ţine vrăjmaş lui Dumnezeu. Rugăciunea şi postul scot dracii poftei şi mâniei din trup. Foamea îmblânzeşte fiarele.
În orice petrecere a ta străduiește-te să petreci așa cum place lui Dumnezeu, adică cu duh pașnic și smerit; nu osândi pe nimeni și nu necăji pe nimeni, străduindu-te, după porunca apostolească, ca cuvantul tău să fie dres cu sarea duhovnicească.
Nu fi ca o muscă supărătoare, care uneori zboară de colo-colo fără nici o noimă, iar uneori înțeapă, sâcâindu-i pe toți, ci fii ca o albină înțeleaptă, care primavara si-a inceput cu osardie lucrul sau și spre toamnă a terminat fagurii de miere.
Cine se gândeşte întotdeauna la Dumnezeu, acela Îl iubeşte pe Dumnezeu, cine se gândeşte întotdeauna la cele pământeşti, acela iubeşte pământul. Şi celui pe care îl iubeşte, aceluia i se şi aseamănă!…
“Luaţi seama la crinii cîmpului cum cresc”. Cum cresc crinii cîmpului, florile? Ele cresc şi se deschid spre cer. Nu spre pămînt îşi îndreaptă iarba floarea ei, ci o desface către cer, o deschide şi îi descoperă cele dinăuntrul ei, de parcă ar vrea să le arate cerului sau, mai bine zis, Creatorului Însuşi, lui Dumnezeu.
În cetatea Poloţca era un boier, anume Viaceslav. El a avut un fiu cu numele Gheorghe, din care se trage această sfîntă odraslă, fericita Eufrosina. Aceasta mai înainte de a se boteza s-a numit Predislava, după numele cel boieresc, şi învăţase din copilărie dumnezeiasca Scriptură. Ea se sîrguia la citirea sfintelor cărţi şi astfel s-a deprins din acelea cu frica şi cu dragostea osîrdnică către Dumnezeu, Ziditorul ei. Ea era frumoasă şi, ajungînd la vîrsta de doisprezece ani, mulţi boieri slăviţi trimiteau la tatăl ei, sîrguindu-se fiecare ca fiul său s-o ia în căsătorie. Dar, fecioara nu voia nicidecum să se însoţească cu bărbat pămîntesc şi muritor, fiind rănită de dorinţa lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mirele cel ceresc şi fără de moarte, deoarece toată mintea sa o avea îndreptată spre dragostea cea dumnezeiască.
Mi-aduc aminte de un Paşti, era în 1982, un Paşti pe care l-am petrecut la Aiud (…). Mă pregătisem prin post, prin priveghere, prin rugăciune să ajung la ziua Învierii. Eram singur în celulă.
De şapte luni, eram singur în celulă. Nu discutam cu nimeni nimic, nu schimbam un singur cuvânt cu nimeni, decât cu gardienii, cu care de fapt, fluxul dialogului era de la ei spre mine, nu de la mine spre ei, pentru că eu nu aveam voie să răspund nimic.
Lucrarea de faţă prezintă o sinteză a tot ce a scris autorul (Părintele Placide Deseille) despre monahism, un mic manual de prezentare a vieţii duhovniceşti. Într-o lume occidentală în mare majoritate şi din păcate, profund atee şi materialistă, în care viaţa este trăită contrar perceptelor evanghelice, monahii, dar şi creştinii ortodocşi laici sunt îndemnaţi să se străduiască să-L mărturisească pe Hristos prin întreaga lor viaţă.
Cartea pe care v-o propunem astăzi spre lecturare este editatată la Editura Doxologia şi reprezintă o sinteză clară şi riguroasă a principalelor aspecte ale monahismului ortodox, insistând asupra caracteristicilor vieţii duhovniceşti, aşa cum trebuie ea trăită atât de monahi, cât şi de credincioşii mireni.
Creştinii se leapădă de Hristos atunci când cu buzele şi prin cuvânt Îi întorc spatele lui Hristos. Într-adevăr, aceasta este lepădarea de Hristos, aceasta este o faptă cumplită şi pierzătoare, pentru că lepădarea de Hristos înseamnă a te lepăda de viaţă şi a te arunca neîndoielnic în braţele morţii. Dar mai este şi o altă lepădare de Hristos, asemenea acesteia. Ea se săvârşeşte prin fapte şi viaţă nelegiuită.
Eu nu știu de voi putea să vă fac să înțelegeți ce lucru grav este păcatul. Nici un lucru nu se face mai ușor și nici un lucru nu se pricepe mai cu anevoie. Și aceasta este pricina pentru care păcătuim ușor și anevoie ne pocăim.
Din cele ce spun sfinții dascăli și scolasticii teologi nu înțelegem altceva, decât numai că păcatul este o răutate nemărginită, de vreme ce este ocară către Dumnezeu.
Omul iubitor de argint nu vede nimic în afară de grămada de bani. Iubitor de arginți nu este numai acela care iubește banii și averea.
Iubitor de arginți este și omul de știință care cu gura căscată stă deasupra cărților întreaga sa viață, și-a găsit o preocupare și L-a uitat pe Dumnezeu.