Ce frumoase şi binefăcătoare sunt râurile care străbat văile noastre!… Pretutindeni în jurul lor ele înviorează, răcoresc şi fertilizează ţinuturile. Iar râurile îşi au izvoarele în munţii pietroşi şi înalţi, de unde coboară, dând pământului viaţă şi fecunditate. Ceva asemănător este religia. Ea este o culme sfântă de la care coboară râuri de viaţă şi de binefaceri. Până acum am privit religia în raport cu viaţa individuală. Am arătat că ea este indispensabilă şi de mare preţ, fiindcă numai dânsa oferă omului lumină în faţa enigmelor vieţii, mângâiere în suferinţă şi seninătate în faţa morţii. Dar religia îşi revarsă undele sale binefăcătoare nu numai asupra individului, ci şi asupra societăţii.
Prima celulă a societăţii este familia. Iar cel mai puternic temei al vieţii familiale este religia.
Când omul se odihneşte la sânul cald al familiei, între soţia care-l înconjoară cu priviri de dragoste şi între copiii drăgălaşi, e ademenit să creadă că acea fericire intimă pe care o soarbe în căminul său e opera sa, sau că natura a creat acel farmec. Se înşeală! Fericirea adevărată a vieţii familiale îşi are reazimul în religie. În coliba săracului, ca şi în palatul bogatului, toată bucuria o formează o credincioasă tovarăşă de viaţă cu care împărţim bucuriile şi durerile, o mamă devotată şi copiii sănătoşi la trup şi suflet. Aceasta constituie fericirea noastră intimă, cetăţuia care nu trebuie atinsă de nimeni.
Oare această cetăţuie nu e zidită de religia creştină? Fără îndoială! Hristos binecuvântează unirea soţilor sfinţindu-o şi aşezându-o pe temelia credincioşiei, până la moarte. Hristos a inspirat mamelor noastre devotamentul, răbdarea, duhul de jertfă, încununându-le cu un nimb de frumuseţe reflectat din frumuseţea sufletului Sfintei Sale Maici. Hristos face din copiii noştri fiinţe curate şi dragi, El, care i-a chemat la Sine şi i-a strâns aproape de inima Sa. Aşa că necredinciosul care dispreţuieşte religia şi o alungă de sub acoperişul căminului său, în realitate nu face decât să-şi submineze coloanele de sprijin ale întregii sale fericiri. Vrea cineva să ştie ce datoreşte religiei viaţa noastră familială? Să privească păgânismul!
Înainte de Hristos, în lumea veche, tatăl exercita dreptul de viaţă şi de moarte asupra copiilor, iar femeia, care în căminurile noastre domneşte ca o regină, ca un prestigiu datorat slăbiciunii şi gingăşiei sale, în păgânism era aşezată alături de sclavă. Să privească mohamedanismul, unde haremul imund ţine locul căminului conjugal. Să privească comunismul, unde căsătoria se încheie cu uşurinţa unui contract de închiriere, unde copiii sunt smulşi de la sânul părintesc şi crescuţi în ţarcuri, ca mieii.
Cine vrea să ştie unde ajunge familia fără religie să privească veacul nostru descreştinat. Astăzi oamenii, mânaţi de o sete excesivă de libertate, nu vor să suporte nici o constrângere, de aceea ei pretind divorţul fără nici o motivare, adică sancţionarea legală a capriciilor! Astăzi lumea nu mai simte trebuinţa cununiei religioase şi se mulţumeşte numai cu căsătoria civilă, ceea ce înseamnă… familie fără Dumnezeu! Iar acum, pentru unii şi căsătoria civilă constituie o „cătuşă”, astăzi se predică de către mulţi practicarea amorului liber, adică asimilarea neamului omenesc cu dobitocia! Vrea să mai ştie cineva ce însemnează familia din care a dispărut credinţa religioasă? Să privească tineretul! Să socotească nivelul moral la care trăieşte generaţia care va veni mâine să ne ia locul. Ca duhovnic m-am cutremurat de multe ori în faţa constatărilor pe care le-am făcut în contact cu conştiinţa tinerilor. Şi am ajuns la convingerea că, în afară de religie şi de frânele ei puternice, nimeni nu poate pune stavilă valurilor de ispite ce ameninţă la tot pasul.
Fără religie, nu este floare care să nu se vestejească, curăție și înfrânare care să nu se frângă. Da, e adevărat că, chiar înarmat cu credinţa religioasă, e greu pentru un tânăr să nu cadă. Dar când aceasta lipseşte cu desăvârșire, atunci naufragiul e sigur şi pe urma lui nu se văd decât mame dezolate, Rahele care plâng pe ruinele sufletului copiilor lor pierduţi…
Iar drept încheiere a acestui articol vom da puţină statistică. Un medic german a făcut următoarea socoteală a cazurilor experimentate de el în vremea unei cariere de 20 de ani. Din 342 de familii ruinate prin divorț, 320 trăiau fără nici o practică religioasă. Din 417 tineri nenorociți și decăzuți, numai 12 intrau prin câte o biserică. Din 25 de copii care îi alungau pe bătrânii lor părinți fără sprijin, 24 erau atei. Statistica aceasta e concludentă îndeajuns.
Pr. Prof. Dr. Ştefan Slevoacă
[Bucovina, an III, 1943, nr. 572, 9 mai, p. 4]
