„Lumea este plină de vorbe, dar puţini sunt care pun poruncile Evangheliei în practică. Prind foarte bine şi cuvântul duhovnicesc, sfatul, mustrarea, îndemnul, predica, cărţile bune. Dar de la cuvinte trebuie să trecem şi la fapte, că după faptele tale te voi judeca zice Domnul.”
Ne aflăm într-un cerc profan de discuţii. Vorbe, vorbe, vorbe… De cele mai multe ori goale, în care nu se suflă un cuvânt despre Dumnezeu – Tatăl nostru al tuturor –, despre dragostea pe care ne-o poartă, despre viaţa viitoare, răsplata cerească; de ce, oare? Pentru că oamenii se ruşinează să aducă vorba despre Dumnezeu.
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Ierotei, Episcopul Atenei, glasul al 4-lea:
Bunătate învăţându-te şi îmbărbătându-te întru toate, cu bună cunoştinţă, ca un sfinţitor cuvios îmbrăcându-te, ai scos din vasul alegerii cele negrăite; şi credinţa păzind, stadiul întocmai ai săvârşit, Sfinţite Mucenice Ierotei, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.
Condacul Sfântului Sfinţit Mucenic Ierotei, Episcopul Atenei
Arhimandritul Hrisostom Papadákis vorbește despre locul sfinților în Biserica Ortodoxă, punând accentul pe noțiunea de ,,sfânt”.
,,Sfinții” reprezintă capitolul cel mai însemnat al Bisericii. Este tot ce are mai de preț Biserica Ortodoxă și trebuie să păstrăm autentică această moștenire pe care am primit-o. Vedem că romano-catolicii s-au îndepărtat de contactul direct cu sfinții. Noi ne închinăm icoanelor și moaștelor sfinților și, de asemenea, așezăm moaștele martirilor în piciorul Sfintei Mese unde săvârșim Sfânta Jertfă.
Viețuirea monahală înseamnă autodăruire și supunere față de Legea dumnezeiască, sărăcie de bunăvoie, înfrânare, îndurarea răului și nevoință, alături de rugăciunea neâncetată, spre împlinirea a toată virtutea, și îndelunga răbdare, în vederea desăvârșirii.
Dumnezeiescul Ioan Scărarul definește monahul în felul următor: “Monahul este strădania neâncetată a firii și păzirea neântreruptă a tuturor simțurilor; este trup cast, gură curată și minte luminată. ”
Se întâmplă ca oameni răi să-i dea cuiva otrava înălțării de sine: așa ne-a vărsat în fire otrava aducătoare de moarte a păcatului, vrăjmașul nostru, șarpele cel vechi.
Dacă se întâmplă să se otrăvească, omul, chiar, dacă înainte era sănătos, ajunge în mare suferință: și firea noastră era curată, neprihănită, sfântă, bună dar când otrava vicleanului șarpe a pătruns în ea, a căzut în boală și nenorocire nevindecată. Aflându-se în om, otrava îi îmbolnăvește tot trupul: și otrava cea aducătoare de moarte a șarpelui ne-a îmbolnăvit toate puterile sufletești și trupești.
Doar cel ce este blând şi smerit cu inima poate linişti inimile crude, pline de tulburare: numai cel blând cu inima poate smeri sufletele mândre şi trufaşe.
A arăta „blândeţe faţă de toţi oamenii este obligaţia fiecărui creştin adevărat” (Tit 3, 2). Dar omul devine cu adevărat blând şi smerit atunci când el îşi îndreaptă adâncul inimii către Domnul Iisus Hristos, El fiind singurul cu adevărat „blând şi smerit cu inima” (Matei 11, 29).
Fără cea mai mică îndoială, noi ştim că Dumnezeu este prezent pretutindenea, lângă fiecare din noi; ba „ne este mai aproape decât noi înşine” (Fericitul Augustin), pentru că „în El vieţuim, ne mişcăm şi suntem” (Faptele Apostolilor 27,18), „Ne aflăm în oceanul nemărginit, neînţeles, negrăit al lui Dumnezeu” (Părintele Dumitru Stăniloae, Dogmatica I, p. 143).
Câţi trăiţi în căsătorie nu vă dedicaţi cu totul lumii acesteia! Căci pentru voi această lume nou împlântată şi cu adevărat supracerească, adică Mama lui Dumnezeu, s-a arătat drept rod al unei căsătorii. Cei bătrâni arătaţi o gândire bătrânească şi nu vă faceţi tineri prin gândurile, cuvintele şi faptele voastre, gândind trupeşte şi purtându-vă potrivit trupului. Tinerii imitaţi bătrânii, cinstiţi-i şi ascultaţi-i, şi nu vă arătaţi neştiutori de care bătrâneţe e cinstită şi cum anume nici tinereţea nu e lipsită de cinstita bătrâneţe. Iar dacă nu ştiţi, întrebaţi-l pe Solomon, căci îl veţi auzi spunând: „cărunteţea pentru oameni este înţelepciunea, iar bătrâneţea e o viaţă nepătată” [Sol 4, 9].
Bogaţii sunt oameni privilegiaţi. Deşi prin natura lor nu se deosebesc cu nimic de mulţimea de rând, deşi au aceeaşi origine, acelaşi suflet şi acelaşi destin, ei se bucură de o stare privilegiată, în vreme de necaz şi suferinţă, bogaţii au parte de belşug şi desfătări. Cei dintâi numai prin muncă aspră şi necontenită îşi câştigă un codru de pâine neagră pe care îl înghit amestecat cu lacrimi şi suspine.
Troparul Sfinţilor Mucenici Ciprian şi Iustina:
Sfinţilor Mari Mucenici Ciprian şi Iustina, care pentru Dumnezeu v-aţi jertfit, care viaţă în mare credinţă aţi dus, prin care s-a dovedit puterea credinţei creştine asupra tuturor vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, vă rugăm să fiţi şi astăzi apărătorii şi călăuzele noastre în dreapta credinţă, dându-ne şi nouă tăria iubirii de Dumnezeu.
Deci, încetează creştine, cu lucrurile cele păgâneşti şi elineşti, ca nu prin călcarea Legii să necinsteşti pe Dumnezeu, ca să nu-ţi îngrămădeşti asupră-ţi urgie, în ziua urgiei şi a dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, când va judeca Dumnezeu cele ascunse ale oamenilor, după bunăvestirea Sa. Când, şi îngerii, cu cutremur; vor sta înainte. Unde nu numai pentru fapte, ci şi pentru gând şi cuvânt deşert vom fi osândiţi.
Aceasta este însuşirea adevăratei iubiri. Ea e simplă şi fără viclenie şi «nu numai că nu vorbeşte nimic cu răutate diavolească, dar nici nu bănuieşte că altcineva ar putea vorbi cu răutate» – după Fericitul Teofilact.
După cuvintele Sfântului Efrem Sirul, «dragostea e rai». Iar în rai, între îngeri şi ceilalţi locuitori ai cerului, unde toţi se iubesc sincer, nu există prefăcătorie, făţărnicie, gânduri ascunse, intenţii rele, pentru că acolo toţi se află în lumina adevărului.
Grupul Byzantion – Cuvine-se cu adevărat. Formaţia de muzică psalticã BYZANTION s-a format în anul 1997 pe vremea când membrii fondatori erau elevi ai Seminarului Teologic Ortodox Liceeal „Sf. Vasile cel Mare„ din Iaşi. Numele iniţial al formaţiei era „BASILEUS” întrucât aceasta era denumirea corului şcolii.
Dupã absolvirea cursurilor liceeale, grupul de tineri teologi pasionaţi de aceastã muzicã înãlţãtoare, a primit numele de Byzantion, aceastã denumire fiind datã de cãtre P.F. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
Astăzi poporul cel binecredincios, luminat prăznuind, umbriți fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu, și căutând către prea cinstită icoana ta cu umilință grăim: Acoperă-ne pe noi cu cinstitul tău Acoperământ, și ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre.
Praznicul Acoperământului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu descoperă ochilor minții noastre o priveliște nespus de mângâietoare și aducătoare de bucurie! El ne descoperă cerul, iar acolo – pe Stăpâna de Dumnezeu Născătoare, ce mijlocește pentru noi înaintea Domnului și atrage în urma sa, ca să mijlocească în același fel, toată ceata Sfinților, ce sunt puternici prin îndrăznirea către Domnul; iar în urma lor ni-L descoperă pe însuși Domnul tuturor, Ce ia aminte la mijlocirea aceasta și Se lasă înduplecat de ea.
Am citit undeva că un bogat director de fabrică era necredincios şi avea în serviciul său un servitor care era foarte bun creştin. Dar, acest servitor, trăind mai multă vreme în casa stăpânului său, se molipsi de părerile acestuia şi sfârşi prin a deveni ateu şi dânsul.
Această schimbare a sufletului aduse după sine şi o pervertire a felului de viaţă a omului, până ce într-o bună zi stăpânul află că bătrâna sa slugă i-a deschis casa de bani şi i-a furat o sumă însemnată.