
Troparul Sfântului Apostol Filip, glasul al 3-lea:
Apostole Sfinte Filip, roagă pe Milostivul Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.


Troparul Sfântului Apostol Filip, glasul al 3-lea:
Apostole Sfinte Filip, roagă pe Milostivul Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

Corul mănăstirii Optina, Rusia – Heruvic. Mănăstirea Optina – Sihăstria sau Pustia Optina, Оптина пустынь, Svyato Vvedenskaya Optinsakaya Pustyn – este una dintre cele mai mari și înduhovnicite mănăstiri de călugari din întreg Răsăritului Ortodox. Mănăstirea Optina se află în Rusia Centrală, la aproximativ 90 de km de Moscova și la o mică distanță de localitatea Kozelsk. Ea este considerată a fi centrul spiritualității Bisericii Ortodoxe Ruse, în secolul al XIX-lea.

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine”. Dacă cineva, cu dorinţă şi neîncetat precum e răsuflarea din nări, spune această rugăciune, atunci în scurt timp, în el pogoară Sfânta Treime – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh şi creează în el lăcaş, şi rugăciunea cuprinde inima, iar inima cuprinde rugăciunea, şi omul spune ziua şi noaptea această rugăciune, şi astfel se eliberează de toate mrejele vrăjmaşului.

Orice avuţie, fie în ştiinţă, fie în avere, câştigată fără trudă şi în depărtare de Dumnezeu, măreşte setea după avuţie. Chiar câştigată cu trudă, însă departe de Dumnezeu, o astfel de avuţie este păcat. Iar fiecare păcat întăreşte pofta spre un păcat nou.
Orice avuţie câştigată prin Dumnezeu face pe om să fie mulţumit şi stinge setea după avuţie.

Stareţul era un om cu puţină carte, însă năzuinţa lui spre a cunoaşte adevărul nu era nicicum mai mică decât la oricare altul, dar calea sa spre a cunoaşte adevărul dorit era cu totul deosebită de metodele filosofiei speculative.
Ştiind aceasta, am urmărit cu mult interes cum îi treceau prin minte, într-o atmosferă cu totul aparte şi într-o formă cât se poate de originală, cele mai felurite probleme theologice, şi cum se turnau în conştiinţa sa spre a lua forma unei soluţii.

Troparul Sfinţilor Mucenici Evlampie şi Evlampia, sora lui, glasul al 4-lea:
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Creştinul adevărat aşază înaintea lucrurilor materiale pe cele spirituale, valorile care dau consistenţă vieţii. Scopul existenţei este perfecta armonizare a gândului cu fapta, susţinut fiind de puterea lui Hristos, întru Care s-a botezat şi s-a unit, în mod liber, potrivit răspunsului: Mă unesc cu Hristos, pe care l-a dat atunci când a devenit membru al Bisericii. Pentru creştinii primelor secole, acest răspuns nu era o formalitate, ci mărturisirea convingătoare şi adesea chiar confirmată prin sânge a unirii cu Hristos.

Creştinii au poruncă de la Dumnezeu să se facă sfinţi, precum şi Dumnezeu este Sfînt. „Fiţi sfinţi, că sfînt sînt eu Domnul Dumnezeul vostru” ( Lev. 19, 2 ).
Pentru aceasta toate lucrurile şi obiceiurile creştinilor, se cuvine prin urmare să fie şi acestea toate sfinte, toate cinstite, toate cu bună aşezare, toate evlavioase, încît văzîndu-le pe acestea, cei necredincioşi şi neamurile, nu numai să laude pe creştini ca pe o sămînţă binecuvîntată de Dumnezeu.

„Biserica este una. Această unitate e existenţa însăşi a Bisericii. Biserica este unitatea, unitatea în Hristos, «unitatea Duhului întru legătura păcii» (Ef 4, 3). Biserica e întemeiată şi se zideşte în lume tocmai în vederea unităţii şi a unirii «ca toţi să fie una» (In 17, 21). Biserica e un trup unic, adică Trupul lui Hristos. «Noi toţi într-un Duh ne-am botezat pentru ca să fim un singur trup» (1 Cor 12,13). Şi numai în Biserică sunt posibile şi realizabile această unire şi această unitate adevărată şi reală, în taina Iubirii lui Hristos, în puterea transfiguratoare a Duhului, după chipul şi asemănarea Treimii Celei de-o-ființă.”

Troparul Sfântului Apostol Iacob al lui Alfeu, glasul al 3-lea:
Apostole Sfinte Iacob, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

Byzantion în pauza de la Concursul „Tineri lăudați pe Domnul” – Iași [13.10.2009]
Fragmente din Psalmul 135 (Mărturisiți-vă Domnului) – stil athonit, gl. 4 si 1 aghia, plagal și leghetos

Între multe alte obiecţii care se ridică împotriva religiei creştine este şi aceasta: religia nu se potriveşte omului veacului nostru din cauză că se ocupă prea mult cu viaţa viitoare, cu soarta omului în veşnicie şi neglijează realitatea, nu are interes pentru necazurile şi trebuinţele vieţii prezente.

Credinţa este puterea care ne face să murim pentru Hristos de dragul poruncii Lui şi să credem că moartea aceasta este pricina vieţii.
Ea ne face să socotim sărăcia ca bogăţie; neînsemnătatea şi umilirea, ca slavă şi cinste adevărată; iar când nu avem nimic, să credem că stăpânim toate mai bine zis c-am dobândit bogăţia cunoştinţei lui Hristos cea nepătrunsă (Efes. 3, 8). Ea ne face să privim toate cele ce se văd, ca ţărână şi fum.

Eu nu iau parte la mişcarea ecumenică. […] Se adună două sute de doctori în theologie şi fiecare îşi vorbeşte prostiile, dezvăluindu-şi propria neştiinţă şi ignoranţă. De pildă, una din rătăciri: Ei studiază toate religiile, şi în cunoaşterea teoretică a istoriei tuturor religiilor şi a cuprinsului învăţăturii lor îşi văd propriul universalism. Dar Domnul ne spune: „Unul este Tatăl vostru, şi unul învăţătorul – Hristos.” Iar acest învăţător, Hristos, poartă în Sine întreaga zidire.[…]

Troparul Sfintei Cuvioase Pelaghia, glasul al 8-lea:
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Pelaghia, duhul tău.

ARHIM. EFREM: Soţii ortodocşi trebuie să fie conştienţi de faptul că amândoi se împărtăşesc de păcat şi de greşeli. Trebuie însă ca la baza familiei să fie o comuniune în Hristos prin taina Bisericii – este foarte important! „Ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă”.
Nu cred că este posibilă vreo căsătorie fără acordul lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu doreşte unirea a doi tineri, căsătoria nu are loc: ori moare vreunul dintre logodnici, ori se despart, ori rămân necăsătoriţi şi astfel nu se mai ajunge la taina căsătoriei.

Sufletele copiilor sunt moi şi fragede; dacă învăţăturile bune sunt întipărite asupra lor încă de la început, nimeni nu o să le mai poată şterge, deoarece cu timpul ele se întăresc ca o pecete, aşa cum se întâmplă cu ceara.
Un lucru moale ia orice contur, deoarece încă nu a căpătat o formă a sa statornică.