“Sunați din trâmbiță la lună nouă, în ziua însemnată a sărbătorii voastre” (Ps. LXXX, 3).
Poruncă profetică sunt cuvintele acestea! Dar citirile din Sfânta Scriptură, pe care le-am ascultat astăzi, sunt mai puternice decât sunetul trâmbiței și mai lămurite decât orice instrument muzical. Nu vestesc sărbătoarea premergătoare acestor zile.
Mereu am cerut, şi în cele din urmă am ajuns în nişte mănăstiri din America, care mi-au făgăduit că vor citi Scriptura, au citit-o şi la următoarele întâlniri am putut discuta cu ei la un alt nivel. Pentru orice creştin ortodox citirea Sfintei Scripturi este obligatorie.
În general preoţii citesc, în cea mai mare măsură, Evanghelia Zilei, sau Evanghelia săptămânii respective. Nu vă sprijiniţi pe asta. Dacă n-ai o imagine completă a Sfintei Scripturi, în special a Noului Testament, nu eşti destul de abil, nu în predică, ci într-o confruntare cu protestanţii.
Troparul Sfântului Cuvios Sava cel Sfinţit, glasul al 8-lea:
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele din adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Sfinte Sava părintele nostru, cuvioase! Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.
Părinte, care e rostul studentului? Cum ar trebui el să-şi planifice viaţa?
Un student e un tânăr în formare pentru viaţă, pentru Hristos, şi el are nevoie să prindă din toate părţile tot ce e bun; întâi de la Hristos – pe linie verticală, prin rugăciune – apoi de la preoţii care îl formează, de la părinţii care îl cresc şi care îi dau câte un sfat. Apoi trebuie să şi pună în practică.
Pocăieşte-te, omule, de păcatele tale în toată ziua şi plângi pentru acestea zi şi noapte.
Pocăieşte-te, nelăsând fără de băgare de seamă nici cea mai mică greşeală; căci, de nu vei lua aminte la păcatele mici, atunci nu vei avea sârguinţă nici pentru cele mari.
Omul nu este numai pământ, omul nu este numai cer, el este între cer şi pământ, dar are putere de la Hristos, în întruparea Lui, omul deci are putere să unească cerul cu pământul.
Credinţa noastră, dacă rămâne pe pământ, nu poate deveni decât o morală plină de mândrie şi mai departe nu se poate transforma decât în idolatrie. Credinţa rămasă undeva atârnată în cer, nu poate fi mai mult decât o filosofie seacă.
Omul credincios, care ia seama pururea şi întocmai la poruncile lui Dumnezeu, când face toate poruncile dumnezeieşti şi-şi îndreaptă cugetul spre înălţimea lor, adică spre o vieţuire şi o curăţie fără de prihană, atunci găsindu-şi măsurile lui, se va afla pe sine însuşi neputincios şi neînstare să ajungă la acea înălţime a poruncilor, ba chiar şi foarte sărac, adică nevrednic de a primi pe Dumnezeu, de a-I da mulţumire şi slavă, ca unul care n-a dobândit încă niciun bine propriu; iar cel ce cugetă acestea despre sine însuşi, întru simţirea sufletului, acela va plânge negreşit cu plânsul cel cu adevărat preafericit. Iar plânsul acesta va primi mângâierea şi va face blând sufletul său.
Troparul Sfintei Mari Muceniţe Varvara, glasul al 4-lea:
Pe Sfânta Mare Muceniţă Varvara să o cinstim; că a sfărâmat cursele vrăjmasului şi ca o vrăbioară s-a izbăvit dintr-însele, cu ajutorul Armei Crucii, Preacinstita.
– Cele şase elemente din domeniul cărora îşi iau termenii şi-şi aleg imaginile parabolelor din Evanghelie: ogorul, via, năvodul, gospodăria, turma, cireada.
Lecţie de simplicitate şi realism și de morală foarte clară. Familia. Munca. Sinceritatea. Ascultarea.
Se zice că Cezar, pe când trecea Alpii, a ajuns într-un sat, nimerind în toiul unor agitaţii vehemente pentru alegerea unui şef. Se opri să vadă spectacolul. Căpitanii care erau în jurul său se mirau: „Şi în aceste locuri mai sunt dispute pentru întâietate”. Iar Cezar, oricât de mare om era, le răspunse: „Mai bine să fiu primul în acest cătun din fundul munţilor, decât al doilea în Roma”.
Sfântul Grigorie a spus: ”A cerceta cauzele ascunse ale judecăților lui Dumnezeu nu este altceva decât numai împotrivirea mândriei noastre păcătoase față de sfaturile sau hotărârile Lui.” Datoria noastră este ca în orice fapt neobișnuit să repetăm cuvintele Sfântului Pavel: O, adâncul bogăției și al înțelepciunii și al științei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecățile Lui și cât sunt de nepătrunse căile Lui! (Rom.11, 33)
Sfântul Ioan Maximovici, Iliotropion sau acordul dintre voia omului și voia lui Dumnezeu, Editura Egumenița, p. 56
– Părinte, cum se poate izbăvi cineva de strâmtimea inimii, de greutatea ce o are în a da?
– Ce, eşti zgârcită? O să te arunc afară! Şi la ascultare, de pildă, când eşti la arhondaric, să iei o binecuvântare generală, ca să poţi da. Nu vezi şi Dumnezeu cu câtă îmbelşugare dă tuturor binecuvântările Sale? Dacă cineva nu se obişnuieşte să dea, se învaţă zgârcit şi după aceea îi vine greu să dea.
Troparul Sfântului Prooroc Sofonie, glasul al 2-lea:
A proorocului Tău, Doamne, Sofonie pomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.
Observ cu tristețe că celor mai mulți dintre noi ne place critica. Criticăm cu o ușurință ce rămâne de invidiat, căci suntem supuși tentației de a supraveghea pe cel de lângă noi.
Uităm că trebuie din când în când “să se cerceteze omul pe sine” după cum spunea Sf. Ap. Pavel, încurcându-ne în intrigile vieții cotidiene.
Hristos, în persoana Sa, nu numai că defineşte adevărul, ci arată şi calea către El: cel ce rămâne în cuvântul Său va cunoaşte adevărul, iar adevărul îl va face liber (cf. Ioan 8, 32) de păcat, minciună şi moarte. În persoana Dumnezeu-omului Hristos, Dumnezeu şi omul sunt indisolubil uniţi. Înţelegerea omului nu este răsturnată, ci este reînnoită, curăţită şi sfinţită. Este adâncită şi îndumnezeită, dându-i-se posibilitatea de a cuprinde adevărurile vieţii în lumina Dumnezeului făcut om. În Hristos, Adevărul absolut a fost oferit în totalitatea sa într-un mod personal şi real. Iată de ce numai El singur, dintre toţi cei născuţi pe pământ, posedă cunoaşterea integrală a adevărului şi o poate oferi mai departe.
Troparul Sfântului Prooroc Avacum, glasul al 2-lea:
A proorocului Tău, Doamne, Avacumpomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.
În vremea aceea Iisus învăţa într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată, era acolo o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, încât nu putea să se ridice nicidecum.
Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta! Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, iar ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu.